ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4791/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.

2498/2/2011 reclamantul V.Ș. a contestat Ordonanța nr. 46 din 1 februarie 2011

emisă de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că Ordonanța contestată este netemeinică și

nelegală, având în vedere că niciuna dintre adresele CNVM, enumerate în

conținutul Ordonanței de sancționare, nu i-a fost adusă la cunoștința și nici

răspunsurile formulate de S.O. SA, la care CNVM face referire și nu a avut

cunoștință nici de realizarea operațiunii de majorare a capitalului social al

SC C. SA.

S-a mai arătat că

actul contestat este nelegal în condițiile în care competenta privind aprobarea

participărilor la majorarea capitalului social a fost delegată de Consiliul de

Administrație către Directorul General și Directorul General Adjunct, potrivit

hotărârii Consiliului de Administrație al S.O. SA din 16 aprilie 2009 și referatul

din 15 aprilie 2009.

A mai arătat

reclamantul că a formulat contestație la pârâta CNVM, contestație ce a fost

respinsă, Decizia nr. 224 din 7 martie 2011 menținând prevederile ordonanței de

sancționare.

A mai arătat

reclamantul că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat, întrucât nu

i-a fost adusă la cunoștința solicitarea CNVM, iar în condițiile în care în

calitate de administrator nu a avut o activitate permanentă în cadrul S.O. SA,

participând numai la ședințele Consiliului de Administrație, nici nu a avut cum

să ia cunoștință de corespondența S.O. SA cu CNVM, adresele în cauză fiind

prezentate abia cu ocazia Ședinței Consiliului de Administrație din data de 17

februarie 2011, ulterior emiterii ordonanțelor de sancționare.

S-a mai solicitat de

către reclamant în cuprinsul acțiunii să se aibă în vedere că nu a avut

cunoștință de adresele CNVM, care de altfel nu au fost adresate Consiliului de

Administrație și nu a avut nicio obligație cu privire la formularea

răspunsurilor, cât și cu privire la realizarea operațiunii în cauză, ca

strategie investițională, fapt care să determine angajarea răspunderii solidare

și sancționarea cu "avertisment".

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 6896 din 21 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul Ș.V. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordonanța 46 din 1

februarie 2011, Anexa 1, emisă de pârâta CNVM, s-a constatat vinovăția

reclamantului motivat de faptul că în calitate de membru al consiliului de

administrație al S.O. SA nu a subscris la majorarea capitalului social al SC C.

SA deși în această calitate ar fi putut și trebuia să prevină săvârșirea

acestei fapte. Astfel, prin ordonanța a cărei anulare se solicită reclamantul a

fost sancționat cu avertisment în calitatea de membru al C.A. al S.O. SA,

reținându-se din cuprinsul acesteia că în perioada 1 octombrie 2010 - 31

decembrie 2010 trebuia să prevină fapta descrisă în cuprinsul acesteia,

respectiv că nu a răspuns la solicitările CNVM formulate prin adresele din 14

octombrie 2010, 20 octombrie 2010, 26 octombrie 2010, 22 noiembrie 2010 și 20

decembrie 2010 cu privire la motivul pentru care nu a subscris la majorarea

capitalului social al SC C. SA.

A constatat instanța

de fond că prin Decizia nr. 2224 din 7 martie 2011 s-a respins contestația

reclamantului împotriva ordonanței emisă de CNVM fiind menținută dispoziția de

sancționare.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că potrivit art. 44 alin. (1) lit. a) și b)

din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 și art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

modificată și completată, în elaborarea strategiilor investiționale sau a

deciziilor de afaceri responsabilitatea membrilor C.A. este solidară, astfel

încât reclamantul în calitatea de membru al C.A. al S.O. SA nu poate invoca

necunoașterea unei decizii investiționale.

Totodată s-au respins

apărările reclamantului întemeiate pe o hotărâre a C.A. din 16 aprilie 2009

prin care aprobarea participărilor la majorarea capitalului social a fost

delegată de către directorul general și directorul general adjunct, întrucât nu

s-a făcut dovada transmiterii acesteia către CNVM, iar pe de altă parte, că

prerogativele C.A. sunt prevăzute în dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. a) și

b) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 și rezultă și din dispozițiile art. 142

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare.

În fine, Curtea de

Apel a apreciat că pârâta CNVM, în virtutea competențelor date de disp. art. 2

alin. (5) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, poate să

solicite informații și documente emitenților ale căror valori mobiliare fac

obiectul unor oferte publice sau au fost admise la tranzacționare pe o piață

reglementată sau tranzacționată într-un sistem alternativ de tranzacționare.

Astfel, instanța de

fond a constatat că responsabilitatea membrilor C.A. este solidară, reclamantul

neputându-se prevala de necunoașterea unei decizii investiționale în sensul

disp. art. 44 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul CNVM.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Ș.V., criticând-o ca

nelegală și netemeinică, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit

instanța de fond a respins contestația formulată de acesta împotriva Ordonanței

nr. 46 din 1 februarie 2011, Anexa 1 emisă de CNVM reținând că deși fapta

constă în netransmiterea informațiilor, sunt aplicabile dispozițiile privitoare

la răspunderea solidară a administratorilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 și art. 44 alin. (1) Regulamentul nr. 15/2004.

Astfel fiind

recurentul susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor legale care reglementează răspunderea solidară

prevăzută de dispozițiile legale pentru actele săvârșite de consiliul de

administrație și răspunderea pentru fapta reținută prin actul de sancționare,

care constă în netransmiterea de informații de către membrii consiliului de

administrație.

În ceea ce privește

fapta reținută prin actul de sancționare contestat, recurentul a susținut că nu

a avut la cunoștință de adresele CNVM prin care a fost solicitată transmiterea

de date, întrucât acestea nu i-au fost adresate sau comunicate direct, iar

instanța de fond i-a respins în mod greșit acest argument, reținând că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile legale privind răspunderea solidară.

Totodată recurentul a

susținut că nu a avut cunoștință de realizarea operațiunii de majorare a

capitalului social al SC C. SA iar competența privind aprobarea participărilor

la majorarea capitalului social a fost delegată de către Consiliul de

Administrație către directorul general și directorul general adjunct conform

Hotărârii nr. 6 din 16 aprilie 2009 a Consiliului de administrație al S.O. SA.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În fapt,

recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ în temeiul

dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2005 solicitând anularea

Ordonanței CNVM nr. 46 din 1 februarie 2011 prin care s-a dispus sancționarea

sa cu "avertisment" în calitate de administrator al S.O. SA cât și a

Deciziei CNVM nr. 224 din 7 martie 2011 prin care i-a fost respinsă contestația

formulată împotriva ordonanței de sancționare.

Prin sentința

atacată, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului apreciind ca fiind

legale actele administrative a căror anulare s-a solicitat.

Potrivit art. 2 alin.

(5) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital în scopul

exercitării activității de supraveghere, CNVM poate să solicite informații și

documente emitenților ale căror valori mobiliare fac obiectul unor oferte

publice sau au fost admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau

tranzacționate într-un sistem alternativ de tranzacționare, iar în conformitate

cu dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002 privind Statutul CNVM

cu modificările și completările ulterioare în vederea îndeplinirii obiectivelor

sale privind protecția operatorilor și investitorilor împotriva practicilor

neloiale, precum și pentru funcționarea corectă și transparentă a pieței,

prevenirea manipulării și evitarea apariției riscului sistemic pe piețele

reglementate, CNVM are obligația supravegherii în timp real și periodic a

instituțiilor, operatorilor și operațiunilor de pe piața de capital și de pe

piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate.

În vederea

îndeplinirii acestor atribuții legale, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3

3

)

din O.U.G. nr. 25/2002, CNVM are dreptul de a solicita orice informații și are

acces la orice document, sub orice formă ar fi, de la și cu privire la orice

persoană sau entitate supusă supravegherii sale, în exercitarea atribuțiilor

sale de autorizare, supraveghere și control pentru îndeplinirea obiectivelor

sale fundamentale.

În temeiul acestor

atribuții legale, CNVM a solicitat prin mai multe adrese succesive comunicarea

motivului pentru S.O. SA nu a subscris la majorarea capitalului social al SC C.

SA, adrese care au rămas fără răspuns, ceea ce a determinat sancționarea cu

avertisment a membrilor consiliului de administrație, printre care și

recurentul-reclamant.

Această sancționare

cu avertisment a fost aplicată membrilor consiliului de administrație al S.O.

SA având în vedere responsabilitățile legale ale acestui organism prevăzute de

dispozițiile alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 cât și

în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Criticile

recurentului-reclamant potrivit cărora nu ar fi avut cunoștință de conținutul

adreselor CNVM care nu i-au fost comunicate personal cât și faptul că

realizarea operațiunii de majorare a capitalului social al SC C. SA s-a

efectuat fără știința acestuia sunt nefondate, având în vedere calitatea de

membru al consiliului de administrație al S.O. SA cât și atribuțiile și

responsabilitățile legale menționate anterior.

Nu pot fi reținute

nici criticile formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora competența

privind aprobarea participărilor la majorarea capitalului social ar fi fost

delegată directorului general adjunct conform hotărârii CA al S.O. SA nr. 6 din

16 aprilie 2004 întrucât, pe de o parte această hotărâre nu a fost adusă la

cunoștința CNVM, iar pe de altă parte, delegarea de atribuții nu exonerează de

răspundere membrii consiliului de administrație pentru îndeplinirea

atribuțiilor legale care le revin.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, în cauză neexistând vreun motiv de casare sau modificare a

acesteia și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul

formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ș.V. împotriva Sentinței nr. 6896 din 21 noiembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL