ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7535/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7535/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2614 din 11 aprilie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.T., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent

Autoritatea de Supraveghere Financiară), având ca obiect anularea Ordonanței

nr. 43 din 1 februarie 2011, prin care s-a dispus sancționarea sa cu

avertisment în calitate de administrator al O., precum și a Deciziei nr. 222 din

7 martie 2011, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva

ordonanței.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea sa,

reclamantul a solicitat anularea Ordonanței nr. 43 din 1 februarie 2011 și a Deciziei

nr. 222/2011, prin care i s-a respins contestația împotriva acestei ordonanțe.

Prin Ordonanța nr.

43/2011, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a dispus sancționarea cu

avertisment a reclamantului în calitate de membru al Consiliului de Administrație

al O. S.A. întrucât nu a răspuns în concret la solicitările CNVM din mai multe

adrese cu privire la motivul pentru care nu a subscris la majorarea capitatului

social al S.C. C. S.A.

S-a arătat că

reclamantul putea și trebuia să prevină săvârșirea faptei.

Au fost reținute

dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. d), art. 271, 272 lit. a), art. 273 alin.

(1) lit. a), art. 275 alin. (1) și art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

În esență,

reclamantul a susținut că atâta timp cât nu s-a reținut o răspundere în sarcina

societății nu se putea aplica o sancțiune administratorilor acestora fața de

dispozițiile art. 277 din Legea nr. 297/2004.

Instanța nu poate

reține această susținere a reclamantului deoarece acesta a adăugat în textul

legal sintagma "și" înainte de "persoanelor fizice",

schimbând astfel sensul textului.

Chiar și așa textul

invocat de reclamant se interpreta în sensul că pot fi aplicate sancțiuni și

persoanelor fizice nu numai celor juridice, neexistând nici o obligație de

aplicare a unei sancțiuni mai întâi persoanei juridice.

De asemenea se reține

ca pârâta nu a invocat prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 5 din aceeași lege

care se refera la entitățile reglementate ci prevederile art. 2 alin. (5) lit.

d) care dispun ca pârâta poate să solicite în cadrul operațiunii de

supraveghere informații și documente emitenților de valori mobiliare.

Apoi reclamantul a

susținut că în decizia de soluționare a contestației a fost adăugat în mod

nepermis un temei juridic nou.

Nu se poate reține

nici această susținere, deoarece acest temei este invocat pentru a răspunde

reclamantului la contestația sa în care susține că nu poarta răspunderea faptei

reținute în sarcina sa.

De aceea pe lângă

acest text a fost invocat și art. 44 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul

CNVM nr. 15/2004.

Reclamantul nu face

nicio afirmație cu privire la acest text din regulamentul CNVM tocmai pentru

faptul că acest text implica obligativitatea ca, în cadrul SAI, consiliul de

administrație și, implicit, reclamantul este responsabil pentru elaborarea

strategiilor investiționale pentru fiecare entitate administrată, iar deciziile

luate de direcția distinctă cu analiza oportunităților investiționale și

plasarea activelor trebuie să fie în conformitate cu strategia indicată de

consiliul de administrație.

Nici susținerea

reclamantului că administratorii răspund doar față de societate nu poate fi

reținută deoarece din întreaga reglementare a Legii nr. 31/1990 reiese că

administratorii reprezintă societatea în relațiile cu terții deoarece actele sunt

semnate de aceștia, acesta fiind și motivul pentru care sunt indicați în mod

expres și înscriși la Oficiul Registrului Comerțului și se depun și semnăturile

acestora.

De altfel din

cuprinsul contestației reclamantului la ordonanță, contestație adresată

pârâtei, reiese că reclamantul a indicat că avea în competență aprobarea

investițiilor directe în calitate de director general adjunct, împreună cu

directorul general.

Prin urmare nu pot fi

reținute nici susținerile reclamantului referitoare la netemeinicia actelor

contestate pe motiv că nu ar fi avut atribuții de reprezentare a societății.

Mai mult, chiar

reclamantul a depus un extras din reglementările interne ale S.O., dar a

subliniat numai atribuțiile directorului general în privința reprezentării societății,

însă la lit. e), aceleași atribuții le are și directorul general adjunct, ori

chiar în contestație reclamantul a invocat că deținea aceasta funcție în

conformitate cu o hotărâre a Consiliului de Administrație din 2009.

Chiar dacă nu toate

adresele s-au referit la acest aspect, din adresa pârâtei de la fila 84 din

dosar și răspunsul semnat de către reclamant de la filele 85 - 87 reiese clar

că nu s-a răspuns la adresa pârâtei cu privire la oferirea de explicații la

condițiile și cauzele care au determinat diminuarea participării S.O. la S.C.

C.C. S.A.

Practic, adresa de

răspuns nu face decât să arate cum a fost diminuata participarea și nicidecum

oferirea unei explicații pentru care s-a ajuns la aceasta situație.

În virtutea

atribuțiilor sale reclamantul trebuia să facă verificări în cadrul societății

pentru a răspunde la întrebările pârâtei.

De asemenea nu are

nicio relevanță faptul că într-un raport s-au consemnat răspunsuri date de

către o anumita persoană din cadrul societății.

Nu se pot reține nici

susținerile reclamantului din notele scrise că fapta nu constituie

contravenție, că nu ar fi săvârșita cu vinovăție, că s-ar fi răspuns la

solicitările CNVM, ori că subiectul activ al faptei ar fi persoana juridică,

față de cele reținute în precedent.

Potrivit art. 2 alin.

(5) lit. d) din Legea nr. 297/2004 pârâta avea dreptul să solicite informații

ceea ce înseamnă obligația corelativă a reclamantului în calitate de membru al

consiliului de administrație și director general adjunct să răspundă solicitării.

Prin neemiterea unui

răspuns s-au încălcat prevederile legii mai sus indicate.

Faptul ca au fost

furnizate anumite răspunsuri care nu răspund practic solicitării pârâtei nu

poate fi reținut ca motiv să se constate că fapta nu a fost săvârșită.

De asemenea vinovăția

poate îmbrăca și forma culpei, iar faptul că reclamantul nu cunoștea răspunsul

nu îl exonerează pe acesta de răspundere având îndatorirea ca, în calitate de

membru al consiliului de administrație, să cerceteze situația, pentru a putea

răspunde la solicitările pârâtei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul C.T., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinice, invocând motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În expunerea

motivelor, se arată că hotărârea nu conține temeiurile de drept, este motivată

cu precădere pe o interpretare factuală.

În privința

criticilor de nelegalitate a ordonanței, actul administrativ individual cu

regim sancționator supus analizei, se arată că textul de lege indicat în

ordonanță (art. 272 alin. (1) lit. a)) nu poate constitui temei legal pentru

sancționare, întrucât nu individualizează în mod concret faptele

contravenționale la care se referă așa cum o fac alineatele ce urmează și nici

nu poate transforma Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în "legiuitor

ad-hoc". Dacă orice încălcare a Legii nr. 297/2004 sau regulamentelor CNVM

fără circumstanțiere ar putea fi considerate de CNVM drept fapte

contravenționale ar transforma acest organism administrativ în legiuitor, deși

nu este enumerată la art. 1 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul

contravențiilor, printre organe ale puterii de stat cu atribuții în domeniul

contravențional.

Sintagma

"stabilită și sancționată ca atare prin lege", implică existența unei

norme de drept pozitiv care să descrie fapta ca atare, într-o manieră suficient

de explicită astfel încât orice subiect de drept căruia i se adresează să o

poată identifica pentru a se conforma în mod voluntar și pentru a evita să

suporte sancțiuni contravenționale.

Pe de altă parte,

descrierea faptei în maniera "nu a răspuns concret la solicitările

CNVM" și adverbul "concret" implică un nivel ridicat de

arbitrariu și incertitudine, căci nimeni nu ar putea aprecia ce nivel de

conformare pretinde CNVM pentru ca o faptă să nu fie calificată drept

contravenție.

Un alt motiv de

nelegalitate invocat, se referă la modul de interpretare a dispozițiilor legale

referitoare la stabilirea subiectului activ al contravenției, stabilirea

eventualelor răspunderi subsidiare și aplicarea sancțiunii de natură

contravențională.

În acest sens, se

arată că CNVM a indicat dispozițiile art. 142 din Legea nr. 31/1990 ca temei al

răspunderii membrilor consiliului de administrație. Aceste dispoziții

reglementează raporturile de drept comercial dintre administrator și societate,

precum și răspunderea acestora față de societate. Calitatea de administrator în

sensul Legii nr. 31/1990 nu conduce automat la răspunderea de natură

contravențională, dacă nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de

legislația contravențională.

Dincolo de aceasta,

răspunderea contravențională este o răspundere pentru o faptă proprie și

nicidecum o răspundere colegială, vinovăția pentru săvârșirea unei fapte de

natură contravențională, trebuie să fie stabilită în mod individual în raport

de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita

făptuitorului.

Sancțiunea

contravențională a fost aplicată de CNVM doar în considerarea calității de

membru în Consiliul de administrație organ colegial și nu în considerarea vinovăției

ca element al răspunderii contravenționale.

Toate aceste

susțineri sunt reluate atunci când sunt aduse critici împotriva hotărârii

recurate, instanța de control judiciar urmând să le aibă în vedere la

soluționarea recursului.

Analizând hotărârea

atacată, pe baza actelor și lucrările dosarului, a motivelor de recurs invocate

și din oficiu prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză,

Înalta Curte reține următoarele:

Conform ordonanței

CNVM nr. 43/2011, recurentul, în calitate de membru al Consiliului de

administrație S.O. a fost sancționat cu avertisment. Sancțiunea a fost aplicată

pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 297/2004

privind piața de capital, fiind considerat vinovat de nerespectarea obligației

de a prezenta comisiei informații cu privire la motivul pentru care societatea

nu a subscris la majorarea capitalului social al S.C. C. S.A.

Au fost invocate în

drept prevederile art. 2 alin. (5) lit. d), art. 272 lit. a), art. 273 lit. a),

art. 275 alin. (1) și art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața

de capital.

Dispozițiile cuprinse

în art. 2 alin. (5) lit. d) din lege, în vigoare la data aplicării sancțiunii,

reglementează posibilitatea comisiei să solicite informații și documente emitenților

ale căror valori mobiliare fac obiectul unor oferte publice sau au fost admise

la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate într-un sistem

alternativ de tranzacționare, corelativ cu obligația emitenților de a se

conforma în sensul prezentării informațiilor și documentelor solicitate. De

aceea, refuzul de a prezenta datele, informațiile și documentele solicitate

este considerată o încălcare a legislației specifice pieței de capital abaterea

fiind calificată contravenție potrivit dispozițiilor art. 272 lit. a) pct. 16

lit. g) din Legea nr. 297/2004.

Prin urmare, nu se

poate susține că fapta reținută în actul de sancționare nu se regăsește printre

cele expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 297/2004 și enumerate în Titlul

X - "Răspunderi și sancțiuni".

Criticile vizând

modul de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la stabilirea

subiectului activ al contravenției, stabilirea eventualelor răspunderi

subsidiare și aplicarea sancțiunii de natură contravențională sunt de asemenea

nefondate.

Corespunde adevărului

că actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limitele puterilor

ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice însăși, iar faptele

ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au

fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcțiilor, însă în speță, baza legală

a emiterii actului individual administrativ de sancționare cu avertisment a

reclamantului o constituie dispozițiile art. 277 din Legea nr. 297/2004.

Potrivit acestui text de lege în vigoare la data emiterii actului,

"C.N.V.M. poate aplica sancțiunii persoanelor fizice cărora, în calitate

de administratori, reprezentanți legali sau exercitând de jure sau de facto

funcții de conducere, ori exercitând cu titlu profesional activități

reglementate de prezenta lege, le este imputabilă respectiva contravenție

pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au

făcut-o".

Se poate așadar

observa că sancționarea persoanei fizice este prevăzută expres în acest text legal

și vizează persoanele care îndeplinesc funcția de administratori, reprezentanți

legali sau exercitând de jure sau de facto funcții de conducere, ori exercitând

cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege.

Pornind însă de la

acest text legal ce stabilește categoria persoanelor fizice care pot fi făcute

responsabile de comiterea unei contravenții prevăzute de Legea nr. 297/2004 și

cărora CNVM le poate aplica o sancțiune, de la principiul personalității

răspunderii contravenționale, potrivit căruia răspunderea contravențională nu

se poate angaja decât în sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă

prevăzută de legea contravențională, și având în vedere funcția deținută de

reclamant în societate, de membru în consiliul de administrație și director

adjunct instanța de control judiciar, în raport de actele și lucrările

dosarului constată că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea

răspunderii contravenționale împotriva reclamantului.

Prin actul

administrativ contestat, în sarcina reclamantului s-a reținut următoarele

"nu a răspuns concret la solicitările CNVM formulate prin adresele DGS nr.

19326 din 14 octombrie 2010, nr. 19574 din 20 octombrie 2010, nr. 19783 din 26

octombrie 2010, nr. 22238 din 22 noiembrie 2010 și nr. 23549 din 20 decembrie

2010, cu privire la motivul pentru care nu a subscris la majorarea capitalului

social al S.C. C. S.A.

În perioada 1

octombrie 2010 - 31 decembrie 2010, ce corespunde cu intervalul de timp în care

s-au solicitat din partea societății astfel de lămuriri, potrivit organigramei

ce rezultă din actul depus la dosar, a extrasului din reglementările interioare

și a datelor înscrise la Oficiul Registrului Comerțului, conducerea

administrativă a societății era asigurată de un director general aflat în

funcțiune și care avea printre atribuții "angajarea și reprezentarea

societății în relațiile cu terții, verificarea și semnarea dărilor de seamă,

raportările pe linie economico-financiară precum și cele solicitate de BVM

și/CNVM".

Din actele și lucrările

dosarului nu rezultă, că în perioada de referință i-au fost delegate

reclamantului atribuții de conducere s-au alte competențe care-l obligau să ia

măsuri în vederea asigurării și menținerii unor standarde profesionale și de

conduită adecvată privind serviciile financiare s-au să prevină și să propună

soluții de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și

reglementărilor pieței de capital s-au a procedurilor interne ale societății.

În aceste condiții,

nu i se poate reține reclamantului calitatea de subiect activ al contravenției

prevăzute în actul administrativ contestat.

Mai trebuie precizat

că Societatea de Investiții Financiare "O." S.A., la solicitările de

informații ale CNVM a răspuns cu adresele nr. 19326 din 14 octombrie 2010, nr.

19574 din 20 octombrie 2010, nr. 19783 din 26 octombrie 2010 și nr. 23549 din

20 decembrie 2010. În descrierea faptei contravenționale în cuprinsul actului

administrativ nu sunt identificate neajunsurile acestor răspunsuri, situație în

care nu poate fi stabilită existența laturii obiective a contravenției

prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 15 lit. g) din Legea nr. 297/2004.

Angajarea răspunderii

contravenționale presupune existența unei fapte ilicite constând într-o acțiune

sau inacțiune, persoana în cauză să săvârșească fapta cu vinovăție și să existe

o legătură cauzală între faptă și consecințele antisociale.

În speță, nu s-a

demonstrat întrunirea cumulativă a acestor elemente pentru a se stabili

existența unei răspunderii juridice împotriva reclamantului și care să atragă

sancționarea lui.

Pentru toate aceste

considerente, instanța de control judiciar, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite

recursul, va casa hotărârea primei instanțe și în rejudecare va admite acțiunea

și va dispune anularea Ordonanței nr. 43 din 1 februarie 2011 și a Deciziei nr.

222 din 7 martie 2011 emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul C.T. împotriva Sentinței civile nr. 2614 din 11 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și, în fond, admite acțiunea, dispune anularea Ordonanței nr. 43 din 1

februarie 2011 și a Deciziei nr. 222 din 7 martie 2011 emise de CNVM cu privire

la reclamantul T.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM