ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7535/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2614 din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.T., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), având ca obiect anularea Ordonanței nr. 43 din 1 februarie 2011, prin care s-a dispus sancționarea sa cu avertisment în calitate de administrator al O., precum și a Deciziei nr. 222 din 7 martie 2011, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva ordonanței. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea sa, reclamantul a solicitat anularea Ordonanței nr. 43 din 1 februarie 2011 și a Deciziei nr. 222/2011, prin care i s-a respins contestația împotriva acestei ordonanțe.

Prin Ordonanța nr. 43/2011, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a dispus sancționarea cu avertisment a reclamantului în calitate de membru al Consiliului de Administrație al O. S.A. întrucât nu a răspuns în concret la solicitările CNVM din mai multe adrese cu privire la motivul pentru care nu a subscris la majorarea capitatului social al S.C. C. S.A. S-a arătat că reclamantul putea și trebuia să prevină săvârșirea faptei. Au fost reținute dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. d), art. 271, 272 lit. a), art. 273 alin. (1) lit. a), art. 275 alin. (1) și art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. În esență, reclamantul a susținut că atâta timp cât nu s-a reținut o răspundere în sarcina societății nu se putea aplica o sancțiune administratorilor acestora fața de dispozițiile art. 277 din Legea nr. 297/2004.

Instanța nu poate reține această susținere a reclamantului deoarece acesta a adăugat în textul legal sintagma "și" înainte de "persoanelor fizice", schimbând astfel sensul textului. Chiar și așa textul invocat de reclamant se interpreta în sensul că pot fi aplicate sancțiuni și persoanelor fizice nu numai celor juridice, neexistând nici o obligație de aplicare a unei sancțiuni mai întâi persoanei juridice. De asemenea se reține ca pârâta nu a invocat prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 5 din aceeași lege care se refera la entitățile reglementate ci prevederile art. 2 alin. (5) lit. d) care dispun ca pârâta poate să solicite în cadrul operațiunii de supraveghere informații și documente emitenților de valori mobiliare.

Apoi reclamantul a susținut că în decizia de soluționare a contestației a fost adăugat în mod nepermis un temei juridic nou. Nu se poate reține nici această susținere, deoarece acest temei este invocat pentru a răspunde reclamantului la contestația sa în care susține că nu poarta răspunderea faptei reținute în sarcina sa. De aceea pe lângă acest text a fost invocat și art. 44 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul CNVM nr. 15/2004. Reclamantul nu face nicio afirmație cu privire la acest text din regulamentul CNVM tocmai pentru faptul că acest text implica obligativitatea ca, în cadrul SAI, consiliul de administrație și, implicit, reclamantul este responsabil pentru elaborarea strategiilor investiționale pentru fiecare entitate administrată, iar deciziile luate de direcția distinctă cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor trebuie să fie în conformitate cu strategia indicată de consiliul de administrație.

Nici susținerea reclamantului că administratorii răspund doar față de societate nu poate fi reținută deoarece din întreaga reglementare a Legii nr. 31/1990 reiese că administratorii reprezintă societatea în relațiile cu terții deoarece actele sunt semnate de aceștia, acesta fiind și motivul pentru care sunt indicați în mod expres și înscriși la Oficiul Registrului Comerțului și se depun și semnăturile acestora. De altfel din cuprinsul contestației reclamantului la ordonanță, contestație adresată pârâtei, reiese că reclamantul a indicat că avea în competență aprobarea investițiilor directe în calitate de director general adjunct, împreună cu directorul general. Prin urmare nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului referitoare la netemeinicia actelor contestate pe motiv că nu ar fi avut atribuții de reprezentare a societății.

Mai mult, chiar reclamantul a depus un extras din reglementările interne ale S.O., dar a subliniat numai atribuțiile directorului general în privința reprezentării societății, însă la lit. e), aceleași atribuții le are și directorul general adjunct, ori chiar în contestație reclamantul a invocat că deținea aceasta funcție în conformitate cu o hotărâre a Consiliului de Administrație din 2009. Chiar dacă nu toate adresele s-au referit la acest aspect, din adresa pârâtei de la fila 84 din dosar și răspunsul semnat de către reclamant de la filele 85 - 87 reiese clar că nu s-a răspuns la adresa pârâtei cu privire la oferirea de explicații la condițiile și cauzele care au determinat diminuarea participării S.O.

la S.C. C.C. S.A. Practic, adresa de răspuns nu face decât să arate cum a fost diminuata participarea și nicidecum oferirea unei explicații pentru care s-a ajuns la aceasta situație. În virtutea atribuțiilor sale reclamantul trebuia să facă verificări în cadrul societății pentru a răspunde la întrebările pârâtei. De asemenea nu are nicio relevanță faptul că într-un raport s-au consemnat răspunsuri date de către o anumita persoană din cadrul societății. Nu se pot reține nici susținerile reclamantului din notele scrise că fapta nu constituie contravenție, că nu ar fi săvârșita cu vinovăție, că s-ar fi răspuns la solicitările CNVM, ori că subiectul activ al faptei ar fi persoana juridică, față de cele reținute în precedent.

Potrivit art. 2 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 297/2004 pârâta avea dreptul să solicite informații ceea ce înseamnă obligația corelativă a reclamantului în calitate de membru al consiliului de administrație și director general adjunct să răspundă solicitării. Prin neemiterea unui răspuns s-au încălcat prevederile legii mai sus indicate. Faptul ca au fost furnizate anumite răspunsuri care nu răspund practic solicitării pârâtei nu poate fi reținut ca motiv să se constate că fapta nu a fost săvârșită. De asemenea vinovăția poate îmbrăca și forma culpei, iar faptul că reclamantul nu cunoștea răspunsul nu îl exonerează pe acesta de răspundere având îndatorirea ca, în calitate de membru al consiliului de administrație, să cerceteze situația, pentru a putea răspunde la solicitările pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În expunerea motivelor, se arată că hotărârea nu conține temeiurile de drept, este motivată cu precădere pe o interpretare factuală.

În privința criticilor de nelegalitate a ordonanței, actul administrativ individual cu regim sancționator supus analizei, se arată că textul de lege indicat în ordonanță (art. 272 alin. (1) lit. a)) nu poate constitui temei legal pentru sancționare, întrucât nu individualizează în mod concret faptele contravenționale la care se referă așa cum o fac alineatele ce urmează și nici nu poate transforma Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în "legiuitor ad-hoc". Dacă orice încălcare a Legii nr. 297/2004 sau regulamentelor CNVM fără circumstanțiere ar putea fi considerate de CNVM drept fapte contravenționale ar transforma acest organism administrativ în legiuitor, deși nu este enumerată la art. 1 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, printre organe ale puterii de stat cu atribuții în domeniul contravențional.

Sintagma "stabilită și sancționată ca atare prin lege", implică existența unei norme de drept pozitiv care să descrie fapta ca atare, într-o manieră suficient de explicită astfel încât orice subiect de drept căruia i se adresează să o poată identifica pentru a se conforma în mod voluntar și pentru a evita să suporte sancțiuni contravenționale. Pe de altă parte, descrierea faptei în maniera "nu a răspuns concret la solicitările CNVM" și adverbul "concret" implică un nivel ridicat de arbitrariu și incertitudine, căci nimeni nu ar putea aprecia ce nivel de conformare pretinde CNVM pentru ca o faptă să nu fie calificată drept contravenție. Un alt motiv de nelegalitate invocat, se referă la modul de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la stabilirea subiectului activ al contravenției, stabilirea eventualelor răspunderi subsidiare și aplicarea sancțiunii de natură contravențională.

În acest sens, se arată că CNVM a indicat dispozițiile art. 142 din Legea nr. 31/1990 ca temei al răspunderii membrilor consiliului de administrație. Aceste dispoziții reglementează raporturile de drept comercial dintre administrator și societate, precum și răspunderea acestora față de societate. Calitatea de administrator în sensul Legii nr. 31/1990 nu conduce automat la răspunderea de natură contravențională, dacă nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de legislația contravențională. Dincolo de aceasta, răspunderea contravențională este o răspundere pentru o faptă proprie și nicidecum o răspundere colegială, vinovăția pentru săvârșirea unei fapte de natură contravențională, trebuie să fie stabilită în mod individual în raport de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.

Sancțiunea contravențională a fost aplicată de CNVM doar în considerarea calității de membru în Consiliul de administrație organ colegial și nu în considerarea vinovăției ca element al răspunderii contravenționale. Toate aceste susțineri sunt reluate atunci când sunt aduse critici împotriva hotărârii recurate, instanța de control judiciar urmând să le aibă în vedere la soluționarea recursului. Analizând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrările dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Conform ordonanței CNVM nr. 43/2011, recurentul, în calitate de membru al Consiliului de administrație S.O.

a fost sancționat cu avertisment. Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, fiind considerat vinovat de nerespectarea obligației de a prezenta comisiei informații cu privire la motivul pentru care societatea nu a subscris la majorarea capitalului social al S.C. C. S.A. Au fost invocate în drept prevederile art. 2 alin. (5) lit. d), art. 272 lit. a), art. 273 lit. a), art. 275 alin. (1) și art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (5) lit. d) din lege, în vigoare la data aplicării sancțiunii, reglementează posibilitatea comisiei să solicite informații și documente emitenților ale căror valori mobiliare fac obiectul unor oferte publice sau au fost admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate într-un sistem alternativ de tranzacționare, corelativ cu obligația emitenților de a se conforma în sensul prezentării informațiilor și documentelor solicitate. De aceea, refuzul de a prezenta datele, informațiile și documentele solicitate este considerată o încălcare a legislației specifice pieței de capital abaterea fiind calificată contravenție potrivit dispozițiilor art. 272 lit. a) pct. 16 lit. g) din Legea nr. 297/2004.

Prin urmare, nu se poate susține că fapta reținută în actul de sancționare nu se regăsește printre cele expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 297/2004 și enumerate în Titlul X - "Răspunderi și sancțiuni". Criticile vizând modul de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la stabilirea subiectului activ al contravenției, stabilirea eventualelor răspunderi subsidiare și aplicarea sancțiunii de natură contravențională sunt de asemenea nefondate. Corespunde adevărului că actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice însăși, iar faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcțiilor, însă în speță, baza legală a emiterii actului individual administrativ de sancționare cu avertisment a reclamantului o constituie dispozițiile art. 277 din Legea nr. 297/2004.

Potrivit acestui text de lege în vigoare la data emiterii actului, "C.N.V.M. poate aplica sancțiunii persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanți legali sau exercitând de jure sau de facto funcții de conducere, ori exercitând cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege, le este imputabilă respectiva contravenție pentru că, deși puteau și trebuiau să prevină săvârșirea ei, nu au făcut-o". Se poate așadar observa că sancționarea persoanei fizice este prevăzută expres în acest text legal și vizează persoanele care îndeplinesc funcția de administratori, reprezentanți legali sau exercitând de jure sau de facto funcții de conducere, ori exercitând cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege.

Pornind însă de la acest text legal ce stabilește categoria persoanelor fizice care pot fi făcute responsabile de comiterea unei contravenții prevăzute de Legea nr. 297/2004 și cărora CNVM le poate aplica o sancțiune, de la principiul personalității răspunderii contravenționale, potrivit căruia răspunderea contravențională nu se poate angaja decât în sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravențională, și având în vedere funcția deținută de reclamant în societate, de membru în consiliul de administrație și director adjunct instanța de control judiciar, în raport de actele și lucrările dosarului constată că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contravenționale împotriva reclamantului.

Prin actul administrativ contestat, în sarcina reclamantului s-a reținut următoarele "nu a răspuns concret la solicitările CNVM formulate prin adresele DGS nr. 19326 din 14 octombrie 2010, nr. 19574 din 20 octombrie 2010, nr. 19783 din 26 octombrie 2010, nr. 22238 din 22 noiembrie 2010 și nr. 23549 din 20 decembrie 2010, cu privire la motivul pentru care nu a subscris la majorarea capitalului social al S.C. C. S.A.

În perioada 1 octombrie 2010 - 31 decembrie 2010, ce corespunde cu intervalul de timp în care s-au solicitat din partea societății astfel de lămuriri, potrivit organigramei ce rezultă din actul depus la dosar, a extrasului din reglementările interioare și a datelor înscrise la Oficiul Registrului Comerțului, conducerea administrativă a societății era asigurată de un director general aflat în funcțiune și care avea printre atribuții "angajarea și reprezentarea societății în relațiile cu terții, verificarea și semnarea dărilor de seamă, raportările pe linie economico-financiară precum și cele solicitate de BVM și/CNVM". Din actele și lucrările dosarului nu rezultă, că în perioada de referință i-au fost delegate reclamantului atribuții de conducere s-au alte competențe care-l obligau să ia măsuri în vederea asigurării și menținerii unor standarde profesionale și de conduită adecvată privind serviciile financiare s-au să prevină și să propună soluții de remediere a oricărei situații de încălcare a legilor și reglementărilor pieței de capital s-au a procedurilor interne ale societății.

În aceste condiții, nu i se poate reține reclamantului calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute în actul administrativ contestat. Mai trebuie precizat că Societatea de Investiții Financiare "O." S.A., la solicitările de informații ale CNVM a răspuns cu adresele nr. 19326 din 14 octombrie 2010, nr. 19574 din 20 octombrie 2010, nr. 19783 din 26 octombrie 2010 și nr. 23549 din 20 decembrie 2010. În descrierea faptei contravenționale în cuprinsul actului administrativ nu sunt identificate neajunsurile acestor răspunsuri, situație în care nu poate fi stabilită existența laturii obiective a contravenției prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 15 lit. g) din Legea nr. 297/2004. Angajarea răspunderii contravenționale presupune existența unei fapte ilicite constând într-o acțiune sau inacțiune, persoana în cauză să săvârșească fapta cu vinovăție și să existe o legătură cauzală între faptă și consecințele antisociale.

În speță, nu s-a demonstrat întrunirea cumulativă a acestor elemente pentru a se stabili existența unei răspunderii juridice împotriva reclamantului și care să atragă sancționarea lui. Pentru toate aceste considerente, instanța de control judiciar, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursul, va casa hotărârea primei instanțe și în rejudecare va admite acțiunea și va dispune anularea Ordonanței nr. 43 din 1 februarie 2011 și a Deciziei nr. 222 din 7 martie 2011 emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.T. împotriva Sentinței civile nr. 2614 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, în fond, admite acțiunea, dispune anularea Ordonanței nr. 43 din 1 februarie 2011 și a Deciziei nr. 222 din 7 martie 2011 emise de CNVM cu privire la reclamantul T.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - AM