ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.B.A.,

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

(în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară):

(i) anularea Ordonanței

nr. 554, emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în data de 17

noiembrie 2011;

(ii) anularea Deciziei

nr. 181, emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la data de 22

februarie 2012;

(iii) suspendarea executării

Ordonanței nr. 554 din 17 noiembrie 2011 și a Deciziei nr. 181 din 22 februarie

2012 până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestor două acte individuale;

(iv) obligarea pârâtei

la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 5489 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul

L.B.A.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, prin Ordonanța nr. 554 din 17 noiembrie 2011, Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare a dispus sancționarea reclamantului, în calitate

de președinte al Consiliului de Administrație al SC A. SA București, cu amendă în

valoare de 1000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 2 lit. b) pct. 1, 3 și

4 din Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 8/2006, având în vedere dispozițiile art. 110

din Regulamentul nr. 1/2006, art. 271, 272 lit. a), 273 alin. (1) lit. b), art.

275 alin. (1), 276 lit. b) și 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, constatându-se

că, din analiza efectuată de către direcția de specialitate din cadrul Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare cu privire la hotărârea adunării generale extraordinare

a acționarilor SC A. SA București din data de 05 iulie 2011, au rezultat următoarele:

- Convocatorul AGEA din

data de 04 din 05 iulie 2011 nu a avut inclus ca punct distinct pe ordinea de zi

prezentarea raportului întocmit de un evaluator independent cu privire la prețul

pe acțiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acționarilor din cadrul

emitentului;

- Hotărârea AGEA din data

de 05 iulie 2011 privind retragerea de la tranzacționare nu conține prețul minim

pe care îl pot obține acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea;

- Hotărârea AGEA din data

de 05 iulie 2011 privind retragerea de la tranzacționare nu conține data de înregistrare.

S-a constatat încălcarea

prevederilor art. 2 lit. b) pct. 1, 3 și 4 din Dispunerea de măsuri CNVM nr. 8/2006

și s-a apreciat că responsabil pentru faptele menționate este Președintele Consiliului

de Administrație al SC A. SA București. Emitentul a fost atenționat de către Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare cu privire la obligativitatea dispunerii măsurilor

necesare în vederea respectării dispozițiilor Dispunerii de Măsuri nr. 8/2006 prin

adresele din 31 mai 2011, 13 iulie 2011 și 04 august 2011.

Prin Decizia nr. 181 din

22 februarie 2012, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a respins contestația

administrativă formulată de reclamant.

Instanța fondului a evocat

conținutul corespondenței purtate între Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

și SC A. SA, adresată Președintelui CA, L.B.A., referitor la deficiențele raportului

curent aferent hotărârilor adoptate de AGEA și adoptarea, de către SC A. SA, a măsurilor

care se impun, și a apreciat că sunt corecte constatările autorității pârâte în

sensul că hotărârea AGEA din 05 iulie 2011 privind retragerea de la tranzacționare

nu cuprinde informații privind prețul minim pe acțiune pe care îl pot obține acționarii

care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea și nu conține data de înregistrare,

iar convocatorul AGEA nu a avut inclus ca punct distinct pe ordinea de zi prezentarea

raportului întocmit de un evaluator independent cu privire la prețul pe acțiune

care urmează a fi achitat în cazul retragerii acționarilor din cadrul emitentului.

Curtea a mai evocat dispozițiile

art. 2 lit. b) pct. 1, 3 și 4 din Dispunerea de măsuri CNVM nr. 8/2006 și a arătat

că din Hotărârea AGEA în cauză nu rezultă că aceasta este una „de principiu”.

A mai arătat că incidența

dispozițiilor Dispunerii de măsuri nr. 8/2006 nu este condiționată de punerea sau

nu în aplicare a hotărârii AGEA, că procedura reglementată de Comisia Națională

a Valorilor Mobiliare este necesar a fi urmată „pentru a hotărî retragerea de la

tranzacționare”, or acordul de voință exprimat în AGEA în sensul retragerii de la

tranzacționare rezultă foarte clar din Hotărârea nr. 5/2011

A apreciat prima instanță

că împrejurarea că hotărârea face obiectul unei acțiuni în anulare aflate pe rolul

instanței civile nu are relevanță asupra legalității actului administrativ ce face

obiectul prezentei cauze, emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în exercitarea

activității de supraveghere.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării actelor contestate, a concluzionat că în speță nu sunt

incidente prevederile art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) și art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile

nr. 5489 din 2 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul L.B.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Într-o primă critică,

recurentul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare

a executării actelor administrative atacate, deși această cerere a fost formulată

în petitul acțiunii introductive, și la dezbaterea cauzei au fost puse concluzii

pe aceasta.

Recurentul a mai arătat

că în mod greșit instanța de fond a considerat că cele două acte administrative

emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sunt legale, respingând acțiunea

ca neîntemeiată.

Astfel, acționarii prezenți

la AGEA au luat cunoștință de situația societății prezentată prin nota de fundamentare

a Consiliului de administrație și au adoptat hotărârea cu respectarea prevederilor

Regulamentului CNVM nr. 1/2006. În raport cu dispozițiile art. 87 alin. (4) din

Regulament și art. 234 lit. d) din Legea nr. 297/2004, administratorii societății

au considerat că se impune să supună atenției acționarilor propunerea de retragere

de la tranzacționare a societății, cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce privește Dispunerea

de măsuri nr. 8/2006, recurentul a învederat că față de dispozițiile pe care le

conține, acesta este un act administrativ cu caracter general aplicabil, care nu

a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000

și prin urmare, nu a intrat în vigoare.

De asemenea, recurentul

a susținut că Hotărârea AGEA din data de 05 iulie 2011 nu a fost pusă în aplicare,

astfel că nu s-a produs nicio vătămare acționarilor, hotărârea adoptată fiind una

de principiu, care nu duce automat la retragerea acțiunilor societății de la tranzacționare.

Recurentul a menționat

și faptul că măsura dispusă prin Ordonanța nr. 554 din 17 noiembrie 2011 este mult

prea mare în raport de gravitatea faptei presupus a fi fost săvârșită, astfel încât,

cel mult, în speță, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare ar fi putut aplica sancțiunea

avertismentului, conform art. 273 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, autoritate administrativă

autonomă, succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor

Mobiliare, potrivit art. 25 din O.U.G. nr. 93/2012, a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Analizând actele și lucrările

dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu,

în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Critica recurentului-reclamant

vizând faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare

a executării actelor administrative contestate, este nefondată.

Astfel, prin acțiunea

formulată, reclamantul a solicitat anularea Ordonanței nr. 554 din 17 noiembrie

2011, anularea Deciziei nr. 181 din 22 februarie 2012 și suspendarea executării

acestor acte administrative până la soluționarea irevocabilă a cererii în anulare.

Instanța de fond, soluționând

cauza, prin dispozitivul sentinței civile a dispus respingerea acțiunii în integralitatea

sa, deci, inclusiv a cererii de suspendare a executării actelor administrative în

litigiu. O referire expresă la această cerere ar fi fost necesară numai în situația

în care s-ar fi adoptat o soluție diferită, or, în raport cu soluția dată cererii

de anulare, nici nu era posibilă din punct de vedere legal, adoptarea unei alte

soluții cu privire la cererea de suspendare a actelor administrative referitor la

care instanța de fond a reținut că sunt legale și temeinice.

În ceea ce privește criticile

formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima

instanță reținând în mod corect situația de fapt și legislația în materie aplicabilă,

stabilind că deși SC A. SA București a fost atenționată cu privire la obligativitatea

dispunerii măsurilor necesare în vederea respectării prevederilor Dispunerii de

măsuri nr. 8/2006, totuși, Hotărârea AGEA din 05 iulie 2011 a încălcat dispozițiile

art. 2 lit. b) pct. 1, 3 și 4 din reglementarea sus-menționată, prin faptul că nu

a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței prezentarea raportului unui evaluator

independent asupra prețului pe acțiune pentru acționarii care optează pentru retragere,

iar hotărârea privind retragerea de la tranzacționare nu conține data de înregistrare

și nici prețul minim pe care îl pot obține acționarii care nu sunt de acord cu retragerea.

Susținerile recurentului

în sensul că hotărârea AGEA din data de 05 iulie 2011 ar fi fost o hotărâre de principiu

și că aceasta nu ar fi produs nicio vătămare acționarilor, nu pot avea efectele

pretinse de recurentul-reclamant, fiind respinse în mod judicios și de instanța

de fond.

Sancționarea reclamantului

de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a avut în vedere calitatea acestuia

de președinte al Consiliului de Administrație al SC A. SA București, deoarece în

considerarea funcției deținute îi este imputabilă neaducerea la îndeplinire a prevederilor

legale imperative din domeniul pieței de capital, de natură să aducă prejudicii

acționarilor societății. La individualizarea sancțiunii s-a ținut cont de circumstanțele

personale și reale ale săvârșirii faptei, precum și de conduita făptuitorului, fiind

aplicată o amendă medie, în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul L.B.A. împotriva sentinței civile nr. 5489 din 2 octombrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2014.