ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7753/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7753/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

procedura derulată de prima instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.D.

a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională de Valori Mobiliare,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea pct. 3 și

12 din Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012, precum și a Deciziei nr. 461 din

29 mai 2012, ambele emise de pârâtă;

- suspendarea

executării Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012;

- plata cheltuielilor

de judecată.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca

nemotivată, iar a cererii de anulare ca netemeinică și nelegală.

de Apel

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7045

din 11 decembrie 2012, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr.

109 din 10 aprilie 2012 emisă de Comisia Națională de Valori Mobiliare,

reclamantul a fost sancționat cu amendă în sumă de 3.000 lei, ca urmare a

constatării unor deficiențe în activitatea societății SSIF R. SA și a calității

acestuia de conducător și reprezentant al compartimentului de control al

acestei societăți.

Dintre neregulile

constatate, reclamantul le-a contestat pe cele de la pct. 3 și 12 din actul

administrativ aflat în discuție.

Cu privire la pct. 3,

reclamantul a susținut că nu mai era posibilă sancționarea sa la data emiterii

ordonanței, întrucât nu mai deținea calitățile indicate în acest act.

Această apărare a

reclamantului este lipsită de relevanță, în condițiile în care acesta a avut

calitatea de conducător și reprezentant al compartimentului de control al SSIF

R. SA la data săvârșirii faptelor imputate.

Cu privire la pct.

12, reclamantul a arătat că actul administrativ contestat este nelegal,

deoarece în cuprinsul acestuia nu au fost menționate serviciile ce exced

obiectului de activitate al societății pentru care a fost sancționat.

Pe acest aspect,

prima instanță a reținut faptul că reclamantul a invocat pe calea acțiunii în

contencios administrativ motive pe care nu le-a prezentat în plângerea

prealabilă, pentru ca autoritatea competentă să le poată analiza, ceea ce nu

poate fi primit.

Curtea de apel a

precizat că cererea de suspendare nu poate fi admisă, întrucât, prin Decizia

nr. 461 din 29 mai 2012, pârâta Comisia Națională de Valori Mobiliare a

soluționat recursul administrativ, în sensul respingerii sale, ca atare, nu

acest act administrativ produce efecte vătămătoare pentru reclamant.

de reclamantul C.D.

În recursul său,

reclamantul a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, cu

cheltuieli de judecată.

În primul motiv de

recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 261 alin. (1)

C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină.

Mai precis,

recurentul a menționat că judecătorul fondului a făcut trimitere doar la

susținerile pârâtei.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurentul a arătat că prima instanță a schimbat înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

În concret,

contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața futures reprezintă un

derivat al contractului general încheiat cu clientul, care cuprinde durata

contractului, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr.

32/2006; ca atare, contractul mai sus nominalizat are valoare de act adițional,

iar prevederile privind durata contractului general îi sunt aplicabile.

În cel de-al treilea

motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul a susținut că cererea dedusă instanței de contencios

administrativ nu cuprinde motive de nelegalitate ale actului administrativ

contestat pe care să nu le fi prezentat în cadrul recursului administrativ.

formulate de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect

anularea pct. 3 și 12 din Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012, precum și a

Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012, ambele emise de Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare.

Prima instanță a

respins acțiunea reclamantului pentru argumentele prezentate la pct. I.2 din

prezenta decizie.

Detaliind problemele

de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior

prezentate, Înalta Curte constată următoarele:

1.1. Referitor la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte

apreciază că prima instanță a respectat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a

pronunțat soluția atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la

susținerile părților, la conținutul actelor administrative atacate și la

probatoriile administrate în cauză.

1.2. Referitor la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului

nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus

judecății, mai precis al contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața

futures, după cum susține recurentul.

Cu privire la pct. 3

din ordonanța contestată, unde se face mențiune despre faptul că acest contract

de intermediere nu cuprinde durata, instanța a reținut doar faptul că este

irelevantă susținerea recurentului-reclamant în legătură cu faptul că nu era

posibilă sancționarea sa la data emiterii actului administrativ, în condițiile

în care nu mai îndeplinea calitățile menționate în act.

Ca atare, instanța de

control judiciar apreciază că este nefondat acest motiv de recurs, deoarece nu

a fost analizată natura contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața

futures.

1.3. Referitor la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa cum a prezentat

și prima instanță, prin Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012 emisă de Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare, recurentul-reclamant a fost sancționat cu

amendă contravențională în sumă de 3.000 lei, în calitate de conducător și

agent pentru servicii de investiții financiare al SSIF R. SA Totodată,

autoritatea intimată a stabilit obligația remedierii deficiențelor constatate

la pct. 3 și 12 din ordonanță, în termen de 30 de zile de la data emiterii

sale.

Dintre neregulile

constatate la pct. 1 - 12, reclamantul le-a contestat pe cele de la pct. 3 și

12 din actul administrativ aflat în discuție.

La pct. 3,

autoritatea de control a reținut următoarele: "Contractul de intermediere

pentru operațiunile pe piața futures nu cuprinde durata contractului, element

prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr.

32/2006."

Cu privire la pct. 3,

recurentul-reclamant a susținut că nu mai era posibilă sancționarea sa la data

emiterii ordonanței, întrucât nu mai deținea calitățile indicate în acest act.

Într-adevăr, prin

Decizia nr. 262 din 16 martie 2012, recurentului i s-a retras autorizația de

agent pentru servicii de investiții financiare, acordată de C.N.V.M. prin

Decizia nr. 2816 din 29 iunie 2004, iar prin Decizia nr. 264 din 16 martie

2012, recurentului i s-a retras autorizația de conducător la SSIF R. SA, ca

urmare a modificării componenței conducerii societății, în conformitate cu

prevederile deciziei C.A. din data de 24 februarie 2012.

Înalta Curte, în

acord cu prima instanță, reține faptul că această susținere a recurentului nu

prezintă relevanță juridică în speță. Astfel, perioada controlată a fost 1

octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011, perioadă în care recurentul-reclamant a

deținut calitățile nominalizate în ordonanța de sancționare dedusă judecății la

data săvârșirii faptelor imputate.

În ceea ce privește

în calitatea recurentului de Conducător al SSIF R. SA, atribuțiile și

responsabilitățile specifice funcției conducător al unei societăți de servicii

de investiții financiare sunt prevăzute la art. 84 alin. (2) de Regulamentul

C.N.V.M. nr. 32/2006, și sunt următoarele:

- conducătorii SSIF

sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor SSIF

și trebuie să fie informați permanent cu privire la activitatea SSIF,

activitatea compartimentului de control intern, precum și cu privire la

metodele de evaluare și administrarea riscului.

- conducătorii SSIF

au obligația să asigure menținerea unor standarde profesionale și de conduită

adecvate ale întregului personal al societății;

- conducătorii

trebuie să evalueze și să verifice periodic eficacitatea politicilor, măsurilor

și procedurilor în vigoare, implementate pentru respectarea obligațiilor

stabilite conform prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 și să

dispună măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficiențelor;

- conducătorii SSIF

sunt responsabili pentru asigurarea respectării de către societate a

obligațiilor sale, conform prevederilor Regulamentului anterior nominalizat.

Se observă că aceste

prevederi regulamentare instituie obligații de rezultat a căror îndeplinire

constituie unul din scopurile activității de conducător al SSIF, fără a stabili

mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând astfel persoanelor

care dețin funcția de conducere libertate deplină în alegerea lor, dar și responsabilitatea

pentru opțiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi

lipsite de eficiență.

De asemenea, potrivit

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, conducătorii sunt persoanele care,

potrivit actelor constitutive și/sau hotărârilor organelor statutare ale SSIF,

sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a acesteia

și sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea intermediarului, iar,

potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Regulamentul nr. 32/2006,

conducătorii SSIF sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și

procedurilor SSIF, după cum s-a precizat anterior.

Din analiza

dispozițiilor normative mai sus enunțate, rezultă faptul că răspunderea

conducătorului societății este întemeiată, în baza art. 277 alin. (1) din Legea

nr. 297/2004, pe ideea unei culpe proprii în supraveghere, ce constă în aceea

că deși putea și trebuia să prevină săvârșirea faptelor imputate nu a făcut

acest lucru.

La pct. 12,

autoritatea de control a reținut următoarele: "SSIF R. SA a prestat

servicii care exced obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M.

nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6

din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operațiuni cu instrumente

neincluse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 14

1

din

O.U.G. nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 și ale art. 8 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30/22

iulie 2010."

Critica de nelegalitate

formulată de recurent cu privire la acest punct se referă la faptul că nu au

fost menționate de către intimată serviciile ce exced obiectului de activitate

al societății pentru care a fost sancționat.

Înalta Curte reține

că SSIF R. SA oferă clienților săi, pe lângă instrumentele menționate în

contractul de intermediere, și posibilitatea tranzacționării, prin intermediul

platformei S.W., a perechilor valutare pe platforme de tip F., cu decontare în

2 zile lucrătoare de la data tranzacției.

Din analiza

extraselor de cont aferente operațiunilor derulate pe piețele externe pentru

contul propriu și pentru dosarele clienților verificați de către echipa de

control, rezultă că societatea aflată în discuție a oferit servicii de

intermediere a tranzacțiilor cu perechi valutare pe piețe externe de tip F., cu

decontare în maximum 2 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției, adică

nu numai cu instrumente financiare derivate având ca activ suport valute.

De menționat faptul

că Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010 se referă la tranzacții cu

instrumente financiare derivate în legătură cu valorile mobiliare, valute, rate

ale dobânzii sau rentabilității, mărfuri și nu creează posibilitatea pentru

societățile de servicii de investiții financiare de a efectua tranzacții cu

perechi valutare pe platforme de tip F., cu decontare în 2 zile lucrătoare de

la data tranzacției.

Ca atare, SSIF R. SA

a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat, după cum s-a

arătat în ordonanța contestată în cauză.

Prin urmare, și

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat,

întrucât prima instanță a interpretat corect dispozițiile normative aplicabile

în speță.

soluției adoptate în recurs

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art.

20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.D. împotriva Sentinței civile nr. 7045 din 11

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN