ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7753/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională de Valori Mobiliare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea pct. 3 și 12 din Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012, precum și a Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012, ambele emise de pârâtă; - suspendarea executării Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012; - plata cheltuielilor de judecată. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nemotivată, iar a cererii de anulare ca netemeinică și nelegală.

2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7045 din 11 decembrie 2012, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012 emisă de Comisia Națională de Valori Mobiliare, reclamantul a fost sancționat cu amendă în sumă de 3.000 lei, ca urmare a constatării unor deficiențe în activitatea societății SSIF R. SA și a calității acestuia de conducător și reprezentant al compartimentului de control al acestei societăți. Dintre neregulile constatate, reclamantul le-a contestat pe cele de la pct. 3 și 12 din actul administrativ aflat în discuție.

Cu privire la pct. 3, reclamantul a susținut că nu mai era posibilă sancționarea sa la data emiterii ordonanței, întrucât nu mai deținea calitățile indicate în acest act. Această apărare a reclamantului este lipsită de relevanță, în condițiile în care acesta a avut calitatea de conducător și reprezentant al compartimentului de control al SSIF R. SA la data săvârșirii faptelor imputate. Cu privire la pct. 12, reclamantul a arătat că actul administrativ contestat este nelegal, deoarece în cuprinsul acestuia nu au fost menționate serviciile ce exced obiectului de activitate al societății pentru care a fost sancționat. Pe acest aspect, prima instanță a reținut faptul că reclamantul a invocat pe calea acțiunii în contencios administrativ motive pe care nu le-a prezentat în plângerea prealabilă, pentru ca autoritatea competentă să le poată analiza, ceea ce nu poate fi primit.

Curtea de apel a precizat că cererea de suspendare nu poate fi admisă, întrucât, prin Decizia nr. 461 din 29 mai 2012, pârâta Comisia Națională de Valori Mobiliare a soluționat recursul administrativ, în sensul respingerii sale, ca atare, nu acest act administrativ produce efecte vătămătoare pentru reclamant. 3. Recursul declarat de reclamantul C.D. În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Mai precis, recurentul a menționat că judecătorul fondului a făcut trimitere doar la susținerile pârâtei. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanță a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății. În concret, contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața futures reprezintă un derivat al contractului general încheiat cu clientul, care cuprinde durata contractului, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; ca atare, contractul mai sus nominalizat are valoare de act adițional, iar prevederile privind durata contractului general îi sunt aplicabile.

În cel de-al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că cererea dedusă instanței de contencios administrativ nu cuprinde motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat pe care să nu le fi prezentat în cadrul recursului administrativ. 3. Apărările formulate de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea pct. 3 și 12 din Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012, precum și a Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012, ambele emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Prima instanță a respins acțiunea reclamantului pentru argumentele prezentate la pct. I.2 din prezenta decizie. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că prima instanță a respectat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a pronunțat soluția atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la susținerile părților, la conținutul actelor administrative atacate și la probatoriile administrate în cauză. 1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Judecătorul fondului nu a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, mai precis al contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața futures, după cum susține recurentul. Cu privire la pct. 3 din ordonanța contestată, unde se face mențiune despre faptul că acest contract de intermediere nu cuprinde durata, instanța a reținut doar faptul că este irelevantă susținerea recurentului-reclamant în legătură cu faptul că nu era posibilă sancționarea sa la data emiterii actului administrativ, în condițiile în care nu mai îndeplinea calitățile menționate în act.

Ca atare, instanța de control judiciar apreciază că este nefondat acest motiv de recurs, deoarece nu a fost analizată natura contractul de intermediere pentru operațiuni pe piața futures. 1.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa cum a prezentat și prima instanță, prin Ordonanța nr. 109 din 10 aprilie 2012 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, recurentul-reclamant a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 3.000 lei, în calitate de conducător și agent pentru servicii de investiții financiare al SSIF R. SA Totodată, autoritatea intimată a stabilit obligația remedierii deficiențelor constatate la pct. 3 și 12 din ordonanță, în termen de 30 de zile de la data emiterii sale.

Dintre neregulile constatate la pct. 1 - 12, reclamantul le-a contestat pe cele de la pct. 3 și 12 din actul administrativ aflat în discuție. La pct. 3, autoritatea de control a reținut următoarele: "Contractul de intermediere pentru operațiunile pe piața futures nu cuprinde durata contractului, element prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006." Cu privire la pct. 3, recurentul-reclamant a susținut că nu mai era posibilă sancționarea sa la data emiterii ordonanței, întrucât nu mai deținea calitățile indicate în acest act. Într-adevăr, prin Decizia nr. 262 din 16 martie 2012, recurentului i s-a retras autorizația de agent pentru servicii de investiții financiare, acordată de C.N.V.M.

prin Decizia nr. 2816 din 29 iunie 2004, iar prin Decizia nr. 264 din 16 martie 2012, recurentului i s-a retras autorizația de conducător la SSIF R. SA, ca urmare a modificării componenței conducerii societății, în conformitate cu prevederile deciziei C.A. din data de 24 februarie 2012. Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține faptul că această susținere a recurentului nu prezintă relevanță juridică în speță. Astfel, perioada controlată a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011, perioadă în care recurentul-reclamant a deținut calitățile nominalizate în ordonanța de sancționare dedusă judecății la data săvârșirii faptelor imputate. În ceea ce privește în calitatea recurentului de Conducător al SSIF R. SA, atribuțiile și responsabilitățile specifice funcției conducător al unei societăți de servicii de investiții financiare sunt prevăzute la art. 84 alin. (2) de Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006, și sunt următoarele: - conducătorii SSIF sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor SSIF și trebuie să fie informați permanent cu privire la activitatea SSIF, activitatea compartimentului de control intern, precum și cu privire la metodele de evaluare și administrarea riscului. - conducătorii SSIF au obligația să asigure menținerea unor standarde profesionale și de conduită adecvate ale întregului personal al societății; - conducătorii trebuie să evalueze și să verifice periodic eficacitatea politicilor, măsurilor și procedurilor în vigoare, implementate pentru respectarea obligațiilor stabilite conform prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 și să dispună măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficiențelor; - conducătorii SSIF sunt responsabili pentru asigurarea respectării de către societate a obligațiilor sale, conform prevederilor Regulamentului anterior nominalizat.

Se observă că aceste prevederi regulamentare instituie obligații de rezultat a căror îndeplinire constituie unul din scopurile activității de conducător al SSIF, fără a stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând astfel persoanelor care dețin funcția de conducere libertate deplină în alegerea lor, dar și responsabilitatea pentru opțiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi lipsite de eficiență. De asemenea, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, conducătorii sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârilor organelor statutare ale SSIF, sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a acesteia și sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea intermediarului, iar, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Regulamentul nr. 32/2006, conducătorii SSIF sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor și procedurilor SSIF, după cum s-a precizat anterior.

Din analiza dispozițiilor normative mai sus enunțate, rezultă faptul că răspunderea conducătorului societății este întemeiată, în baza art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, pe ideea unei culpe proprii în supraveghere, ce constă în aceea că deși putea și trebuia să prevină săvârșirea faptelor imputate nu a făcut acest lucru. La pct. 12, autoritatea de control a reținut următoarele: "SSIF R. SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operațiuni cu instrumente neincluse în definiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 14 1 din O.U.G.

nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 și ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30/22 iulie 2010." Critica de nelegalitate formulată de recurent cu privire la acest punct se referă la faptul că nu au fost menționate de către intimată serviciile ce exced obiectului de activitate al societății pentru care a fost sancționat. Înalta Curte reține că SSIF R. SA oferă clienților săi, pe lângă instrumentele menționate în contractul de intermediere, și posibilitatea tranzacționării, prin intermediul platformei S.W., a perechilor valutare pe platforme de tip F., cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacției.

Din analiza extraselor de cont aferente operațiunilor derulate pe piețele externe pentru contul propriu și pentru dosarele clienților verificați de către echipa de control, rezultă că societatea aflată în discuție a oferit servicii de intermediere a tranzacțiilor cu perechi valutare pe piețe externe de tip F., cu decontare în maximum 2 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției, adică nu numai cu instrumente financiare derivate având ca activ suport valute. De menționat faptul că Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010 se referă la tranzacții cu instrumente financiare derivate în legătură cu valorile mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilității, mărfuri și nu creează posibilitatea pentru societățile de servicii de investiții financiare de a efectua tranzacții cu perechi valutare pe platforme de tip F., cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacției.

Ca atare, SSIF R. SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat, după cum s-a arătat în ordonanța contestată în cauză. Prin urmare, și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât prima instanță a interpretat corect dispozițiile normative aplicabile în speță. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva Sentinței civile nr. 7045 din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN