ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

1.1.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 2 decembrie 2011, reclamantul R.T.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.I.I.C.O.T., anularea Hotărârii

Colegiului de Conducere al autorității pârâte prin care a fost acordat avizul

cu privire la propunerea de numire în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Structura Centrală, hotărâre ce nu i-a fost comunicată niciodată.

Totodată, a

solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

actului administrativ atacat până la soluționarea în fond a acțiunii

principale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 16 septembrie 2011 și-a depus candidatura

pentru reînvestirea în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din cadrul P.Î.C.C.J.

- D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în ședința Colegiului a fost luată în

discuție această candidatură, prin hotărârea atacată, care nu i-a fost

comunicată, a fost acordat avizul cu privire la propunerea de numire în această

funcție, aflând însă, în mod neoficial, că a fost acordat aviz nefavorabil

candidaturii sale.

Reclamantul a susținut

că la data de 03 noiembrie 2011 s-a adresat pentru apărarea dreptului său cu o

plângere prealabilă autorității emitente, prin care a solicitat să se revină

asupra măsurii dispuse, întrucât este nelegală și îi încalcă flagrant

drepturile recunoscute de lege, iar prin Adresa din 23 noiembrie 2011 i s-a

comunicat că plângerea a fost respinsă ca nefondată, situație care îi

prejudiciază grav interesele si drepturile sale recunoscute de lege.

1.2. Prin

întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei de interes în exercitarea

acțiunii, motivat de pronunțarea Hotărârii nr. 350 din 05 decembrie 2011 de

către C.S.M., secția pentru procurori, și excepția inadmisibilității acțiunii,

iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

A susținut că suspendarea

executării hotărârii contestate nu mai este posibilă la momentul de față, actul

a cărui suspendare se solicită și-a produs efectele.

Astfel, în ședința

din 05 decembrie 2011, secția pentru procurori a C.S.M. a decis respingerea

solicitării reclamantului de amânare a discutării propunerii de numire în

funcția de conducere a doamnei A.A. și prin Hotărârea nr. 350 a dispus numirea

acesteia în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din cadrul D.I.I.C.O.T. -

Structura Centrală, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 05 decembrie

2011, astfel că, în prezent, postul corespunzător funcției pentru care domnul R.T.A.

și-a depus candidatura nu mai este vacant.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul a susținut că hotărârea contestată

nu constituie act administrativ supus controlului de legalitate pe calea

contenciosului administrativ.

Pe fond, a solicitat

respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat și a cererii de

anulare a acestui act, ca nefondate.

Prin Încheierea din 5

martie 2012, prima instanță a respins cererea reclamantului privind

imposibilitatea sa de prezentare, soluționând cauza pe fond.

1.3. Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

1750 din 12 martie 2012, a respins excepția lipsei de interes invocată de

pârâtă, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării

actului atacat și, în consecință, a respins această cerere, ca inadmisibilă.

Totodată, a respins

cererea de anulare a hotărârii Colegiului de conducere a D.I.I.C.O.T. formulată

de reclamant, ca nefondată.

1.4. Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de pârât, prima instanță

a apreciat că nu se poate susține că interesul reclamantului de anulare a

Hotărârii Colegiului de conducere din 5 octombrie 2011 al D.I.I.C.O.T. nu este

actual, motivat de faptul că cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la

02 decembrie 2011 înainte de emiterea Hotărârii C.S.M., secția pentru procurori,

cu nr. 350 din 5 decembrie 2011.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului atacat, prima

instanță a avut în vedere că prin sentința nr. 649 din 31 ianuarie 2011 Curtea

de Apel București a respins cererea de suspendare a executării aceluiași act

emis de D.I.I.C.O.T. a cărui suspendare și anulare se solicită în prezenta

cauză, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr.

554/2004, potrivit cu care nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare

succesive pentru aceleași motive.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat anularea Hotărârii

Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. prin care a fost avizată favorabil

candidatura unui alt procuror, A.A. și, în consecință, a fost respinsă

candidatura sa depusă pentru numirea în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din

cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, ședința având loc la 5 octombrie 2011.

Prima instanță a

reținut, din înscrisurile aflate la dosar, că la adoptarea hotărârii atacate

s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 303/2004, republicată, și de

Regulamentul privind transferul și detașarea, delegarea și numirea

judecătorilor și procurorilor în funcții de conducere aprobat prin Hotărârea

Plenului C.S.M. nr. 193 din 9 martie 2006 și Hotărârea nr. 93 din 19 octombrie 2005

a C.S.M., secția pentru Procurori prin care s-a aprobat procedura numirii

procurorilor în funcții de conducere și etapele selecției candidaturilor.

De asemenea,

recomandarea Procurorului șef al Direcției a fost făcută cu respectarea

dispozițiilor legale menționate, fiind însușită de procurorul general al P.Î.C.C.J.

conform prevederilor legale.

Totodată, potrivit

dispozițiilor legale citate, desemnarea candidaturii ce urmează a fi

recomandată procurorului general se află la aprecierea conducătorului

Direcției, opiniile procurorilor cât și avizul acordat de Colegiul de conducere

având doar rol consultativ.

Concluzionând,

judecătorul fondului a apreciat că nu se poate reține o încălcare a drepturilor

recunoscute de lege în favoarea reclamantului și nici nelegalitatea procedurii

urmate de Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T. în selectarea candidaturilor

depuse.

exercitată

2.1. Împotriva

acestei hotărâri și a Încheierii din data de 5 martie 2012, a formulat recurs

reclamantul R.T.A., susținând că soluția instanței de fond este netemeinică și

nelegală, invocând următoarele critici:

- I-a fost încălcat

dreptul la apărare, prin aceea că la data de 5 martie 2012, instanța de fond

i-a respins cererea de amânare a cauzei, deși s-a aflat în stare de

imposibilitate de prezentare (art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - 1865);

- Instanța de fond a

interpretat în mod greșit dispozițiile legale în ceea ce privește soluția de

respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului de

conducere al D.I.I.C.O.T., raportându-se la sentința civilă nr. 649 din 31

ianuarie 2012, care nu rămăsese însă irevocabilă (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- 1865);

- Hotărârea pronunțată

este nelegală și în ceea ce privește respingerea ca nefondată a cererii de

anulare a actului administrativ atacat, prin aceea că instanța de fond a

interpretat greșit actul dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ. -

1865).

În argumentarea

acestui motiv de recurs, reclamantul a susținut că instanța de fond și-a

întemeiat soluția pe un viciu fundamental de legalitate a procedurii de numire

în funcția de conducere în litigiu, acceptând ca fiind legal procedeul prin

care Colegiul de conducere D.I.I.C.O.T. avizează și transmite C.S.M.-ului o

singură candidatură dintre cele depuse, ceea ce constituie o încălcare a

principiului constituțional al egalității în drepturi consacrat prin art. 16 alin.

(1) din Constituția României.

În concluzie, a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și trimiterea

cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Intimata

D.I.I.C.O.T. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului,

solicitând respingerea acestuia și susținând, în esență, că soluția instanței

de fond este legală și temeinică.

de recurs

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.1. În ceea ce

privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - 1865,

instanța de recurs reține că Încheierea de ședință din data de 5 martie 2012

este legală și temeinică, cererea transmisă prin fax în dimineața zilei de 5

martie 2012 (ora 09:12) nefiind motivată, așa cum a reținut și instanța de

fond.

Oricum, instanța de

fond, potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ. - 1865, a amânat pronunțarea în

vederea depunerii de concluzii scrise, respectând dreptul legal la apărare al

recurentului-reclamant.

3.2. În ceea ce

privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865,

referitor la soluția dată cererii de suspendare a actului în litigiu, care a

fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de recurs constată că este nefondat.

Astfel, potrivit art.

14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, „nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive

pentru aceleași motive”.

Or, în cauză, este

necontestat că recurentul-reclamant formulase două cereri de suspendare a

Hotărârii Colegiului de conducere D.I.I.C.O.T., dintre care una fusese

soluționată anterior, prin sentința civilă nr. 649 din 31 ianuarie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 10258/2/2011 al aceleiași Curți de apel.

3.3. În ceea ce

privește criticile încadrate de recurent la motivul de recurs prevăzut la art. 304

pct. 8 din C. proc. civ. - 1865, instanța de recurs constată că acestea nu sunt

în măsură să justifice o altă soluție în cauză.

Astfel, în cauză,

este necontestat că prin Hotărârea nr. 350/ 5 decembrie 2011 a C.S.M., secția pentru

procurori, procurorul A.A. a fost numit în funcția de procuror-șef al B.C.I.V. din

cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura centrală, pe o perioadă de 3 ani, începând cu

data de 5 decembrie 2011.

În considerentele

hotărârii se reține că pentru ocuparea funcției respective de conducere, la

D.I.I.C.O.T. - Structura centrală au fost depuse două candidaturi, procurorul R.T.A.

și procurorul A.A., iar în ședința din data de 6 octombrie 2011, Colegiul de

conducere al D.I.I.C.O.T. a acordat aviz favorabil celei de-a doua candidaturi

și aviz nefavorabil pentru candidatura recurentului-reclamant.

Într-adevăr, reținând

că Hotărârea din data de 6 octombrie 2011 adoptată de Colegiul de conducere al

D.I.I.C.O.T. este un act administrativ producător de efecte juridice și

respingând ca neîntemeiată cererea de anulare, instanța de fond a interpretat

în mod greșit/ nelegal natura juridică a actului respectiv.

În cauză, este

necontestat că Hotărârea nr. 350 din 5 decembrie 2011 a C.S.M., secția pentru

procurori s-a întemeiat/ a avut la bază Hotărârea din data de 6 octombrie 2011

a Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. prin care a fost acordat aviz

nefavorabil recurentului-reclamant și, respectiv, aviz favorabil celei de-a

doua candidaturi, procurorul A.A. fiind numit în funcția de conducere vacantă.

Deci, au alte

cuvinte, Hotărârea Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. a contribuit/ a

fundamentat adoptarea actului administrativ producător de efecte juridice:

Hotărârea nr. 350/2011 a C.S.M., secția pentru procurori, prin care s-a

realizat numirea în funcția respectivă de conducere, primul act având natura

juridică a unei operațiuni administrative/ act pregătitor, în raport cu cel

de-al doilea act, singurul care are natura unui act juridic administrativ

producător al efectului juridic urmărit: ocuparea funcției de conducere

vacante.

Or, potrivit

prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios competentă

să verifice legalitatea actului administrativ atacat, se poate pronunța și asupra

legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului

supus judecății.

Altfel spus,

operațiunile administrative nu pot forma obiect al controlului de legalitate

decât împreună cu actul administrativ la baza emiterii căruia au stat, neputând

fi atacate separat.

Totuși, în cauză, nu

rezultă că recurentul-reclamant justifică un interes ca cererea de anulare a

Hotărârii Colegiului de conducere D.I.I.C.O.T. din data de 6 octombrie 2011

să-i fie respinsă ca inadmisibilă, astfel că motivul de recurs încadrat la art.

304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865 nu va fi primit.

3.4. În ceea ce

privește criticile referitoare la faptul că instanța de fond, prin soluția

pronunțată, a achiesat la un procedeu nelegal prin care se transmite C.S.M., secția

pentru procurori, o singură candidatură dintre cele depuse pentru ocuparea unei

funcții de conducere, instanța de recurs reține că sunt nefondate.

Astfel, în cauză,

este necontestat că acordarea/ neacordarea avizului prin Hotărârea Colegiului

de conducere al D.I.I.C.O.T. din data de 6 octombrie 2011 s-a făcut cu

respectarea prevederilor legal în materie: art. 1 lit. a) pct. 4 din Hotărârea nr.

93/2005 a C.S.M., secția pentru procurori, adoptată în conformitate cu

prevederile art. 49 alin. (9) și art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind

Statutul judecătorilor și procurorilor, precum și art. 21 alin. (1), (3), (4)

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M.,

adoptată în temeiul art. 48 alin. (9) și art. 49 alin. (9) din Legea nr. 303/2004.

Or, în cauză, nu s-a

invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 93/2005 și nici a Hotărârii nr. 193/2006,

după cum nu s-a invocat nici neconstituționalitatea prevederilor din Legea nr. 303/2004,

în temeiul cărora au fost adoptate cele două hotărâri ale C.S.M., astfel încât

nu se poate reține că procedura vizată de criticile recursului ar fi nelegală/

neconstituțională și că ar încălca principiul consacrat prin art. 16 alin. (1)

din Constituție.

În concluzie, având

în vedere considerentele prezentate mai sus, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.T.A. împotriva sentinței nr. 1750 din 12 martie 2012 și a

Încheierii din 5 martie 2012 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2014.