ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 decembrie 2011, reclamantul R.T.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.I.I.C.O.T., anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al autorității pârâte prin care a fost acordat avizul cu privire la propunerea de numire în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, hotărâre ce nu i-a fost comunicată niciodată. Totodată, a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea în fond a acțiunii principale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 16 septembrie 2011 și-a depus candidatura pentru reînvestirea în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din cadrul P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în ședința Colegiului a fost luată în discuție această candidatură, prin hotărârea atacată, care nu i-a fost comunicată, a fost acordat avizul cu privire la propunerea de numire în această funcție, aflând însă, în mod neoficial, că a fost acordat aviz nefavorabil candidaturii sale. Reclamantul a susținut că la data de 03 noiembrie 2011 s-a adresat pentru apărarea dreptului său cu o plângere prealabilă autorității emitente, prin care a solicitat să se revină asupra măsurii dispuse, întrucât este nelegală și îi încalcă flagrant drepturile recunoscute de lege, iar prin Adresa din 23 noiembrie 2011 i s-a comunicat că plângerea a fost respinsă ca nefondată, situație care îi prejudiciază grav interesele si drepturile sale recunoscute de lege.

1.2. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei de interes în exercitarea acțiunii, motivat de pronunțarea Hotărârii nr. 350 din 05 decembrie 2011 de către C.S.M., secția pentru procurori, și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. A susținut că suspendarea executării hotărârii contestate nu mai este posibilă la momentul de față, actul a cărui suspendare se solicită și-a produs efectele. Astfel, în ședința din 05 decembrie 2011, secția pentru procurori a C.S.M. a decis respingerea solicitării reclamantului de amânare a discutării propunerii de numire în funcția de conducere a doamnei A.A. și prin Hotărârea nr. 350 a dispus numirea acesteia în funcția de procuror șef al B.C.I.V.

din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 05 decembrie 2011, astfel că, în prezent, postul corespunzător funcției pentru care domnul R.T.A. și-a depus candidatura nu mai este vacant. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul a susținut că hotărârea contestată nu constituie act administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului atacat și a cererii de anulare a acestui act, ca nefondate. Prin Încheierea din 5 martie 2012, prima instanță a respins cererea reclamantului privind imposibilitatea sa de prezentare, soluționând cauza pe fond.

1.3. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1750 din 12 martie 2012, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului atacat și, în consecință, a respins această cerere, ca inadmisibilă. Totodată, a respins cererea de anulare a hotărârii Colegiului de conducere a D.I.I.C.O.T. formulată de reclamant, ca nefondată. 1.4. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de pârât, prima instanță a apreciat că nu se poate susține că interesul reclamantului de anulare a Hotărârii Colegiului de conducere din 5 octombrie 2011 al D.I.I.C.O.T.

nu este actual, motivat de faptul că cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la 02 decembrie 2011 înainte de emiterea Hotărârii C.S.M., secția pentru procurori, cu nr. 350 din 5 decembrie 2011. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului atacat, prima instanță a avut în vedere că prin sentința nr. 649 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării aceluiași act emis de D.I.I.C.O.T. a cărui suspendare și anulare se solicită în prezenta cauză, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat anularea Hotărârii Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. prin care a fost avizată favorabil candidatura unui alt procuror, A.A. și, în consecință, a fost respinsă candidatura sa depusă pentru numirea în funcția de procuror șef al B.C.I.V. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, ședința având loc la 5 octombrie 2011. Prima instanță a reținut, din înscrisurile aflate la dosar, că la adoptarea hotărârii atacate s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 303/2004, republicată, și de Regulamentul privind transferul și detașarea, delegarea și numirea judecătorilor și procurorilor în funcții de conducere aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 193 din 9 martie 2006 și Hotărârea nr. 93 din 19 octombrie 2005 a C.S.M., secția pentru Procurori prin care s-a aprobat procedura numirii procurorilor în funcții de conducere și etapele selecției candidaturilor. De asemenea, recomandarea Procurorului șef al Direcției a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale menționate, fiind însușită de procurorul general al P.Î.C.C.J. conform prevederilor legale. Totodată, potrivit dispozițiilor legale citate, desemnarea candidaturii ce urmează a fi recomandată procurorului general se află la aprecierea conducătorului Direcției, opiniile procurorilor cât și avizul acordat de Colegiul de conducere având doar rol consultativ. Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că nu se poate reține o încălcare a drepturilor recunoscute de lege în favoarea reclamantului și nici nelegalitatea procedurii urmate de Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T.

în selectarea candidaturilor depuse. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei hotărâri și a Încheierii din data de 5 martie 2012, a formulat recurs reclamantul R.T.A., susținând că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, invocând următoarele critici: - I-a fost încălcat dreptul la apărare, prin aceea că la data de 5 martie 2012, instanța de fond i-a respins cererea de amânare a cauzei, deși s-a aflat în stare de imposibilitate de prezentare (art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - 1865); - Instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T., raportându-se la sentința civilă nr. 649 din 31 ianuarie 2012, care nu rămăsese însă irevocabilă (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - 1865); - Hotărârea pronunțată este nelegală și în ceea ce privește respingerea ca nefondată a cererii de anulare a actului administrativ atacat, prin aceea că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865). În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susținut că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe un viciu fundamental de legalitate a procedurii de numire în funcția de conducere în litigiu, acceptând ca fiind legal procedeul prin care Colegiul de conducere D.I.I.C.O.T. avizează și transmite C.S.M.-ului o singură candidatură dintre cele depuse, ceea ce constituie o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituția României.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe. 2.2. Intimata D.I.I.C.O.T. a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, solicitând respingerea acestuia și susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 3.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - 1865, instanța de recurs reține că Încheierea de ședință din data de 5 martie 2012 este legală și temeinică, cererea transmisă prin fax în dimineața zilei de 5 martie 2012 (ora 09:12) nefiind motivată, așa cum a reținut și instanța de fond.

Oricum, instanța de fond, potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ. - 1865, a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, respectând dreptul legal la apărare al recurentului-reclamant. 3.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865, referitor la soluția dată cererii de suspendare a actului în litigiu, care a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța de recurs constată că este nefondat. Astfel, potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”. Or, în cauză, este necontestat că recurentul-reclamant formulase două cereri de suspendare a Hotărârii Colegiului de conducere D.I.I.C.O.T., dintre care una fusese soluționată anterior, prin sentința civilă nr. 649 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 10258/2/2011 al aceleiași Curți de apel.

3.3. În ceea ce privește criticile încadrate de recurent la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. - 1865, instanța de recurs constată că acestea nu sunt în măsură să justifice o altă soluție în cauză. Astfel, în cauză, este necontestat că prin Hotărârea nr. 350/ 5 decembrie 2011 a C.S.M., secția pentru procurori, procurorul A.A. a fost numit în funcția de procuror-șef al B.C.I.V. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura centrală, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 5 decembrie 2011. În considerentele hotărârii se reține că pentru ocuparea funcției respective de conducere, la D.I.I.C.O.T. - Structura centrală au fost depuse două candidaturi, procurorul R.T.A. și procurorul A.A., iar în ședința din data de 6 octombrie 2011, Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T.

a acordat aviz favorabil celei de-a doua candidaturi și aviz nefavorabil pentru candidatura recurentului-reclamant. Într-adevăr, reținând că Hotărârea din data de 6 octombrie 2011 adoptată de Colegiul de conducere al D.I.I.C.O.T. este un act administrativ producător de efecte juridice și respingând ca neîntemeiată cererea de anulare, instanța de fond a interpretat în mod greșit/ nelegal natura juridică a actului respectiv. În cauză, este necontestat că Hotărârea nr. 350 din 5 decembrie 2011 a C.S.M., secția pentru procurori s-a întemeiat/ a avut la bază Hotărârea din data de 6 octombrie 2011 a Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. prin care a fost acordat aviz nefavorabil recurentului-reclamant și, respectiv, aviz favorabil celei de-a doua candidaturi, procurorul A.A.

fiind numit în funcția de conducere vacantă. Deci, au alte cuvinte, Hotărârea Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. a contribuit/ a fundamentat adoptarea actului administrativ producător de efecte juridice: Hotărârea nr. 350/2011 a C.S.M., secția pentru procurori, prin care s-a realizat numirea în funcția respectivă de conducere, primul act având natura juridică a unei operațiuni administrative/ act pregătitor, în raport cu cel de-al doilea act, singurul care are natura unui act juridic administrativ producător al efectului juridic urmărit: ocuparea funcției de conducere vacante. Or, potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios competentă să verifice legalitatea actului administrativ atacat, se poate pronunța și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Altfel spus, operațiunile administrative nu pot forma obiect al controlului de legalitate decât împreună cu actul administrativ la baza emiterii căruia au stat, neputând fi atacate separat. Totuși, în cauză, nu rezultă că recurentul-reclamant justifică un interes ca cererea de anulare a Hotărârii Colegiului de conducere D.I.I.C.O.T. din data de 6 octombrie 2011 să-i fie respinsă ca inadmisibilă, astfel că motivul de recurs încadrat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865 nu va fi primit. 3.4. În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că instanța de fond, prin soluția pronunțată, a achiesat la un procedeu nelegal prin care se transmite C.S.M., secția pentru procurori, o singură candidatură dintre cele depuse pentru ocuparea unei funcții de conducere, instanța de recurs reține că sunt nefondate.

Astfel, în cauză, este necontestat că acordarea/ neacordarea avizului prin Hotărârea Colegiului de conducere al D.I.I.C.O.T. din data de 6 octombrie 2011 s-a făcut cu respectarea prevederilor legal în materie: art. 1 lit. a) pct. 4 din Hotărârea nr. 93/2005 a C.S.M., secția pentru procurori, adoptată în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (9) și art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, precum și art. 21 alin. (1), (3), (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M., adoptată în temeiul art. 48 alin. (9) și art. 49 alin. (9) din Legea nr. 303/2004.

Or, în cauză, nu s-a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 93/2005 și nici a Hotărârii nr. 193/2006, după cum nu s-a invocat nici neconstituționalitatea prevederilor din Legea nr. 303/2004, în temeiul cărora au fost adoptate cele două hotărâri ale C.S.M., astfel încât nu se poate reține că procedura vizată de criticile recursului ar fi nelegală/ neconstituțională și că ar încălca principiul consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituție. În concluzie, având în vedere considerentele prezentate mai sus, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.T.A. împotriva sentinței nr. 1750 din 12 martie 2012 și a Încheierii din 5 martie 2012 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.