ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1400/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 806 din 30 septembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de R.M.R., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de numire în funcția de judecător la Tribunalul București sau la una dintre judecătoriile din municipiul București. Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut următoarele: Prin hotărârea nr. 892 din 30 septembrie 2010, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a procurorului R.M.R.

În urma analizării atât a argumentelor aduse în sprijinul cererii, cât și a punctelor de vedere exprimate în avizele emise deopotrivă de conducerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetului de pe lângă Tribunalul București și respectiv de conducerile instanțelor la care se solicită numirea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis respingerea cererii. În acest sens, s-au avut în vedere împrejurarea că încărcătura de dosare pe procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București se situează peste media națională, precum și vechimea redusă a petiționarului la parchetul unde funcționează.

S-a mai reținut și faptul că posturile de judecător efectiv vacante de la Tribunalul București au fost integral ocupate, urmare a admiterii unor cereri de transfer a unor judecători, iar la judecătorii există un singur post vacant, la Judecătoria Sectorului 5, a cărei activitate însă s-a situat sub media națională referitor la încărcătura de cauze pe judecător. Împotriva hotărârii nr. 806 din 30 septembrie 2010 a formulat recurs R.M.R., solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtului să emită o nouă hotărâre prin care să-i admită cererea de numire ca judecător și totodată, să emită propunere în acest sens Președintelui României. În esență, recurentul a susținut că hotărârea are caracter arbitrar, fiind emisă cu exces de putere și a formulat următoarele critici de nelegalitate.

Astfel, recurentul a arătat că îndeplinește toate criteriile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător, având 11 ani vechime în magistratură, atât ca judecător, cât și ca procuror, la evaluările profesionale a obținut de fiecare dată calificativul „foarte bine” și nu a fost sancționat disciplinar. S-a mai învederat că la parchetul unde funcționează nu există deficit de procurori, în timp ce la 01 noiembrie 2010 erau 6 posturi vacante la Tribunalul București și alte 6 la judecătoriile de sector. Cât privește volumul de activitate, recurentul a precizat că încărcătura de dosare pe judecător a fost superioară volumului de cauze pe procuror, atât în 2009, cât și în 2010, și prin urmare, prin numirea ca judecător ar fi fost respectate și criteriile de oportunitate.

Referitor la motivul invocat în hotărârea criticată privind vechimea redusă ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, recurentul a arătat că normele legale în vigoare nu prevăd un asemenea criteriu, iar în raport de gradul profesional dobândit și de vechimea în magistratură, are dreptul de a funcționa ca judecător la tribunal. Prin întâmpinare, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că la emiterea hotărârii criticate au fost respectate prevederile legale în materie, actul fiind adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege și nicidecum prin exces de putere. Astfel, intimatul a precizat criteriile avute în vedere și anume volumul de activitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, vechimea redusă a recurentului ca procuror la această instituție, precum și prestația în cadrul interviului susținut în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

S-au depus la dosar situația posturilor la parchetele și instanțele din București la 01 februarie 2011 și respectiv 01 martie 2011, referatul întocmit de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care a fost avizată negativ cererea recurentului de numire ca judecător și copia carnetului de muncă al acestuia. Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează: Astfel, procedura de numire a judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor ca judecători este reglementată de art. 61 și urm. din Legea nr. 303/2004, precum și de art. 22 Cap. VI din hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, modificată și completată, prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul, detașarea și delegarea judecătorilor și procurorilor.

În privința procedurii prevăzute de legislația în materie se constată, astfel cum a recunoscut și intimatul, că recurentul îndeplinește, formal, condițiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcția de judecător, iar intimatul, pronunțând hotărârea atacată, și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor stabilite de lege. Astfel, recurentul a fost numit ca judecător stagiar la 01 noiembrie 1999, exercitând apoi, din 01 noiembrie 2002, funcția de procuror, fiind promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 15 iulie 2009. Referitor la respectarea criteriilor prevăzute de regulamentul aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, se constată că intimatul a considerat ca hotărâtor pentru soluționarea cererii recurentului doar punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care s-a avizat negativ solicitarea de numire în funcția de judecător.

Criteriul avut în vedere, încărcătura de dosare pe procuror, a fost însă analizat fără a fi raportat la schema de personal existentă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și nici la volumul de activitate existent la judecătoriile de sector și la Tribunalul București, fiind apreciat doar față de media națională înregistrată la nivelul parchetelor. Astfel cum rezultă din actele depuse în recurs, la 01 martie 2011, schema de personal a Parchetului de pe lângă Tribunalul București este completă - 61 posturi de procurori - nerezultând că prin numirea recurentului ca judecător, activitatea instituției unde funcționează în prezent ar fi în vreun fel afectată. La aceeași dată, la Tribunalul București existau 6 posturi de execuție ca judecător, vacante, aspect ce justifică oportunitatea numirii reclamantului în funcția solicitată, având în vedere și avizele favorabile emise de instanțele din București.

În raport de aceste elemente, se constată că soluția adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii nu se justifică sub aspectul cerințelor aplicabile în materie, refuzul numirii recurentului ca judecător neputând fi argumentat prin dificultățile existente în schema de personal a parchetului unde funcționează în prezent. Cât privește împrejurarea reținută în hotărârea atacată privind vechimea redusă în gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, se constată că recurentul îndeplinește atât condiția de vechime în magistratură, cât și cea vizând activitatea profesională, anterioară, evaluată cu calificativul „foarte bine”. Referitor la susținerea din întâmpinare, în sensul că una din rațiunile pentru care a fost respinsă cererea recurentului a constituit-o prestația la interviul susținut, fără alte precizări, acest aspect nu poate fi analizat, neregăsindu-se în motivarea hotărârii atacate și nefiind depusă vreo dovadă.

În consecință, criticile aduse hotărârii adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fiind întemeiate, Curtea va admite recursul formulat și va dispune anularea actului atacat și obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să aprobe cererea de numire a recurentului în funcția de judecător la Tribunalul București și să emită propunere în acest sens Președintelui României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.M.R. împotriva hotărârii nr. 806 din 30 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 806 din 30 septembrie 2010. Obligă Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să aprobe cererea de numire a recurentului în funcția de judecător la Tribunalul București și să emită propunere în acest sens, Președintelui României. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.