ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1584/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii , prin hotărârea nr. 1851 din 29 octombrie 2009 a respins cererea formulată de petentul R.M.R., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, privind numirea acestuia în funcția de judecător la Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București,

Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București,

Judecătoria Sectorului 5 București sau Judecătoria Sectorului 6 București.

În acest sens s-a reținut că petentul a

susținut un interviu în fața Secției pentru judecători, astfel cum prevăd

dispozițiile Legii nr. 303/2004, în urma căruia, prin hotărârea nr. 839/2009

s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru numirea acestuia în

funcția de judecător, cererea fiind totodată avizată favorabil de către Curtea

de Apel București, Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 3

București, Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Sectorului 5

București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București dând aviz nefavorabil.

S-a mai reținut că, potrivit evidenței

direcției de resort a Consiliul Superior al Magistraturii încărcătura de

dosare/persoană este mai mare decât media națională atât la parchetul în care

petentul își desfășoară activitatea cât și la instanțele mai sus enumerate unde

acesta dorește să fie numit în funcția de judecător.

Apreciind, în acest context, că aprobarea

transferului solicitat de R.M.R., ar perturba activitatea parchetului în care

activează în prezent, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins

cererea acestuia.

Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii a declarat recurs petentul, criticând-o pentru faptul

că a fost dată cu încălcarea legii. S-a arătat în recurs că prin hotărârea

atacată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a bazat pe un singur

argument și anume pe acela că încărcătura pe procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București se situează peste media națională, ceea ce ar fi

de natură să afecteze activitatea acestei instituții, dacă s-ar vacanta un post

de procuror prin numirea recurentului ca judecător. Precizează deasemenea că el

îndeplinea toate criteriile prevăzute de lege la data emiterii hotărârii

contestate, numirea sa în funcția de judecător la Tribunalul București, respectând și condițiile de oportunitate existente la acea dată.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului și cererea de

recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Recurentul procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a formulat conform art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004, recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 1851/2009, solicitând anularea acestuia și obligarea

Consiliului Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să

propună Președintelui României numirea sa în funcția de judecător la Tribunalul București.

În speță, sunt aplicabile prevederile

art. 61 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,

cu procedura stabilită de această lege pe care recurentul a urmat-o, susținând interviul

în fața Secției pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii, cu

propunere de avizare pozitivă la acest nivel.

Prin Hotărârea contestată nr. 1951/2009

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins însă cererea

recurentului apreciind că urmare a studierii evidențelor Direcției Resurse

Umane și Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, că la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, încărcătura de dosare pe procuror este foarte

mare față de media națională, numirea recurentului ca judecător, afectând

activitatea parchetului la care acest funcționa.

Este adevărat că recurentul a invocat ca

practică judiciară Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, nr. 4318/21009 prin care a fost admis

recursul declarat de B.R. și a fost anulată

h

otărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2009 prin care a fost respinsă

cererea acesteia de numire în funcția de judecător la Tribunalul București, dar situația de fapt nu este identică.

Acea recurentă de care face vorbire R.M.R.

a avut aviz pozitiv din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, care a apreciat că nu există consecințe negative cu privire la

activitatea acestei instituții și nici riscul ca activitatea să fie perturbată.

Recurentul de față nu a fost avizat

pozitiv de conducerea Parchetului, și am precizat în această motivare care a

fost argumentația instituției.

Instanța de judecată nu se poate subroga

în dreptul Consiliului Superior al Magistraturii, care a analizat în Hotărârea

contestată având la dispoziție toată documentația, consecințele numirii

recurentului în funcția de judecător și a concluzionat că soluționarea

favorabilă a cererii sale, în raport de numărul de dosare pe procuror înregistrat

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ar conduce fără dubiu la

perturbarea semnificativă a activității unității respective.

Desigur toate aceste aspecte esențiale

cât și avizul nefavorabil al Parchetului, au condus Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii la concluzia respingerii cererii de numire în funcția de

judecător formulată de R.M.R.

Toate aceste considerente de fapt și de

drept, au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție care

apreciază că Hotărârea nr. 1851/2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii este legală.

Așa fiind se va respinge recursul

declarat de R.M.R., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.M.R. împotriva

hotărârii nr. 1851 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

martie 2009.