ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2242/2015

Decizia nr. 2242/2015

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 591 din 15 mai 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, de recunoaștere ca vechime în magistratură a perioadei cuprinse între data de 12 decembrie 2012 și data publicării decretului de numire în funcția de procuror, respectiv 18 martie 2014.

În esență, s-a reținut că petentul a participat la concursul de admitere în magistratură din perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012, clasându-se pe poziția în limita posturilor scoase la concurs, dar prin Hotărârea nr. 416 din 15 noiembrie 2012, Secția pentru procurori a constatat că acesta nu îndeplinește condiția de a fi apt din punct de vedere psihologic, fiind declarat respins la concursul menționat.

Hotărârea Secției pentru procurori a fost anulată prin Sentința nr. 212 din 1 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă conform Deciziei nr. 599 din 10 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-au menținut și dispozițiile referitoare la:

- obligarea pârâtului (Consiliul Superior al Magistraturii) la emiterea unei hotărâri prin care să se constate că reclamantul A. îndeplinește condiția de admitere în magistratură prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că acesta este apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea profesiei de magistrat;

- obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să procedeze la înscrierea reclamantului pe lista candidaților declarați admiși la concursul de admitere în magistratură, organizat în perioada 26 iunie - 10 octombrie 2012;

- obligarea pârâtului să propună Președintelui României numirea reclamantului în funcția de procuror.

Petentul a precizat că ar fi beneficiat de vechimea în funcția de procuror de la data de 12 decembrie 2012 și, consecutiv, de toate drepturile aferente în perioada scursă până în prezent, dacă nu ar fi fost declarat inapt psihologic, prin Hotărârea nr. 416 din 15 noiembrie 2012 a Secției pentru procurori, anulată de instanța judecătorească. În consecință, a solicitat repunerea în situația anterioară, ca efect al nulității Hotărârii Secției pentru procurori nr. 416 din 15 noiembrie 2012, prin recunoașterea ca vechime în magistratură a perioadei cuprinse între 12 decembrie 2012, data la care s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României a decretelor de numire în funcție a celorlalți candidați admiși la același concurs, și data publicării efective a decretului său de numire în funcție. Plenul a apreciat ca fiind neîntemeiată această solicitare, având în vedere că, prin Sentința nr. 2212 din 01 iulie 2013 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 599 din 10 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost obligat în sensul solicitării formulate, și anume recunoașterea ca vechime în magistratură a perioadei menționate.

Potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcția de procuror reprezintă una dintre funcțiile care conferă vechime în magistratură. Vechimea în funcția de procuror începe să curgă de la data prevăzută în decretul Președintelui României, ca fiind cea a numirii în funcția de procuror sau, în lipsa unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, a decretului Președintelui României de numire în funcție.

Concluzionând, Plenul a reținut că petentul A. a fost numit în funcția de procuror la data de 18 martie 2014, astfel că perioada 12 decembrie 2012 - 18 martie 2014, anterioară numirii acestuia în funcția de procuror, nu poate fi luată în considerare la calcularea vechimii în funcția de procuror și, pe cale de consecință, nu poate fi luată în considerare nici la calcularea vechimii în magistratură.

Prin contestația înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 iunie 2014, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 591 din 15 mai 2014 și obligarea emitentului să adopte o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drept vechime în magistratură perioada 12 decembrie 2012 - 18 martie 2014, cu toate drepturile aferente, inclusiv dreptul de a solicita transferul, conform art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.

După o expunere detaliată a situației de fapt care a generat prezentul litigiu, contestatorul a arătat că regulile care guvernează efectele nulității actului juridic și răspunderea civilă delictuală impun repunerea în situația anterioară, constând, în cazul său, în recunoașterea vechimii în magistratură pentru perioada de care a fost lipsit urmare a actului administrativ nelegal.

În susținerea solicitării sale, contestatorul a invocat prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei vătămate dreptul de a obține repararea pagubei, precum și normele generale privind modalitățile de reparare a prejudiciului, cuprinse în art. 1381 și 1386 C. civ., conchizând că repararea în natură a prejudiciului care i-a fost produs este posibilă prin recunoașterea vechimii în magistratură pentru perioada menționată anterior.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând în esență că vechimea în magistratură se calculează de la data numirii în funcție prin decret al Președintelui României și nu poate fi recunoscută pentru o perioadă anterioară numirii.

Intimatul a arătat, totodată, că în cazul anulării unui act administrativ pot fi solicitate despăgubiri în temeiul art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004, prevederi de care contestatorul a făcut uz, înregistrând la Curtea de Apel București un dosar cu acest obiect.

Contestatorul a depus la dosar un răspuns la întâmpinare prin care a precizat că solicită recunoașterea vechimii în magistratură și în funcția de procuror pentru perioada 12 decembrie 2012 - 18 martie 2014, cu toate drepturile aferente, arătând că situația sa este una atipică, nereglementată explicit în cuprinsul Legii nr. 303/2004, devenind incidente instituții juridice privind antrenarea răspunderii autorității emitente a unui act administrativ nelegal.

Ambele părți au depus la dosar înscrisuri, constând în hotărârea contestată și acte care au stat la baza emiterii ei, menționate în cuprinsul contestației și întâmpinării.

Examinând legalitatea hotărârii contestate prin prisma prevederilor legale aplicabile și a probelor administrate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 591 din 15 mai 2014 exprimă refuzul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de a rezolva cererea contestatorului de recunoaștere, drept vechime în magistratură, a perioadei 12 decembrie 2012 - 18 martie 2014, reprezentând intervalul dintre data numirii în funcție a candidaților admiși la concursul de intrare în magistratură la care a participat și contestatorul și data numirii sale în funcție, urmare a litigiului soluționat irevocabil prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 599 din 10 februarie 2014.

Prin demersul său, contestatorul tinde la înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actului administrativ (hotărârea Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii) anulat prin hotărâre judecătorească, susținând că în acest fel ar avea loc o reparare în natură a pagubei ce i-a fost produsă, în accepțiunea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelat cu normele generale ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere conținutul dispozițiilor legale care conturează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, mai cu seamă definiția vechimii în magistratură cuprinsă în art. 86 din Legea nr. 303/2004, noțiune indisolubil legată de îndeplinirea unor funcții sau exercitarea unor profesii expres enumerate în lege, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a considerat corect că vătămarea produsă prin actul administrativ anulat nu poate fi înlăturată în acest mod.

Potrivit art. 52 alin. (1) din Constituția României și art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

În speță, prin raportare la mecanismul și terminologia contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că recunoașterea dreptului vătămat a operat prin obligațiile impuse Consiliului Superior al Magistraturii prin dispozitivul Sentinței nr. 2212 din 1 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar pentru repararea pagubei, în cazul în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a solicita în același timp și despăgubiri, art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează condițiile acțiunii separate în despăgubire.

Prin urmare, refuzul recunoașterii, drept vechime în magistratură, a unei perioade anterioare numirii în funcția de procuror prin decret al Președintelui României, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu are caracter nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, nefiind expresia unui exces de putere, definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege drept o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorității emitente.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 591 din 15 mai 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2015.

Procesat de GGC - GV