ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2015

Soluția instanței de fond; 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. anularea Deciziei C. nr. 698/2013, anularea art. 1 din Decizia nr. 2124/2 din 2 mai 2012 prin care s-a dispus revocarea Deciziei nr. 2199/154 din 20 octombrie 2011 de primire în profesia de avocat cu scutire de examen; în subsidiar a solicitat înscrierea în profesia de avocat direct pe tabloul avocaților incompatibili sau repunerea în termenul prevăzut de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru reluarea procedurii de înscriere în profesia de avocat în condițiile legii. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Reclamantul a fost primit în profesia de avocat cu scutire de examen începând cu data de 20 octombrie 2011 - Decizia nr. 2199/154 din 20 octombrie 2011. Conform art. 2 din decizie înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi se va face după prezentarea dovezii ce atestă încetarea stării de incompatibilitate în termenul prevăzut de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - termen care curge de la data comunicării deciziei (art. 2), deci de la 26 octombrie 2011. Art. 3 din decizie prevede: după înscrierea în tabloul avocaților exercitarea profesiei se va realiza cu respectarea interdicțiilor prevăzute de art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1995 și a declarației prevăzută de art. 3 din Legea nr. 187/1999 și cu obligația de a depune declarație manuscrisă referitor la obligația de a contribui la bugetul D. Cu respectarea termenului de 2 luni, sub nr. x din 12 decembrie 2011 reclamantul a depus cerere de amânare a înscrierii sale în profesia de avocat pe termen nedeterminat întrucât este implicat în proiecte publice importante. A detaliat în acțiune reclamantul că la data intrării în profesie era președinte al E., astfel ca văzând art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995 a solicitat B. analizarea oportunității de încuviințare a amânării înscrierii în profesia de avocat pe termen nedeterminat. Prin Decizia B. nr. 2124/1 din 05 decembrie 2012 s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind amânarea înscrierii în profesia de avocat pe durată nedeterminată, cu motivarea că amânarea înscrierii în profesie nu poate fi decât pe perioadă determinată. Prin Decizia B. nr. 2124/2 din 05 decembrie 2012 s-a revocat Decizia nr. 2199/154 din 20 octombrie 2011 de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Prin Decizia C. nr. 698 din 28 martie 2013 s-a respins contestația. Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 51/1995. Excepția de neconstituționalitate în cauză vizează art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011. Opinia autorului excepției, astfel cum rezultă din motivarea ei, este că sunt încălcate dispozițiile din art. 16 alin. (1) din Constituția României, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și la art. 41 alin. (1) teza I, potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Totodată a mai susținut reclamantul că impunerea termenului de două luni de la data emiterii deciziei de primire în profesia de avocat, în vederea înlăturării incompatibilități încalcă dreptul la încadrarea în muncă (dreptul de a valorifica un examen) în condiții de egalitate a cetățenilor care ocupă funcții de demnitate publică, pe o perioadă determinată. 1.

Curtea de Apel București prin sentința nr. 2852 din 30 septembrie 2013 a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat Decizia nr. 698 din 28 martie 2013 emisă de C., a anulat în parte Decizia B. nr. 2124/2 din 5 decembrie 2012 numai în ceea ce privește art. 1 din aceasta prin care s-a dispus revocarea Deciziei B. nr. 2199/154 din 20 octombrie 2011 de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a reclamantului, a menținut în rest Decizia B. nr. 2124/2 din 5 decembrie 2012; în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 a obligat B. prin organul său competent, F., să-l înscrie pe reclamant în tabloul avocaților definitivi incompatibili, pe durata existenței acestei stări; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată; a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată de 200 lei onorariu avocat către B. și 200 lei onorariu avocat către C. 1.

Totodată, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 25 din Legea nr. 51/1995. 1.

În motivarea soluției adoptate, Curtea de apel a ajuns la concluzia nelegalității art. 1 din Decizia B. nr. 2124/2 din 05 decembrie 2012 - motiv pentru care a dispus anularea în parte a acesteia, și pe cale de consecință și a nelegalității Deciziei C. în soluționarea contestației nr. 698 din 28 martie 2013. În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 conform căruia F. emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, Curtea a obligat B. prin organul său competent, F., să înscrie reclamantul în tabloul avocaților definitivi incompatibili. Totodată, instanța a reținut că este neîntemeiată cererea reclamantului privind reluarea procedurii de înscriere în profesia de avocat, câtă vreme primirea în profesie s-a făcut în mod legal, iar art. 1 din Decizia nr. 2124/2 din 05 decembrie 2012 a fost deja anulat de instanță. Apoi, pe de altă parte, instanța a avut în vedere și controlul de plină jurisdicție pe care îl face instanța de contencios administrativ, aceasta putând dispune ea însăși la obligarea autorității publice la emiterea unui act - înscrierea direct pe tabloul avocaților incompatibil. În ceea ce privește Decizia nr. 2124/1 din 05 decembrie 2012 emisă de B., Curtea a apreciat că decizia în cauză este legală și temeinică. Cu privire la cheltuielile de judecată pretinse de pârâți, acestea au fost acordate doar în parte, proporțional cu pretențiile respinse ale reclamantului. 2. Calea de atac exercitată; 2.1. Împotriva sentinței nr. 2852 din 30 septembrie 2013 au declarat recurs pârâții B. și C. C. și-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și

În motivarea căii de atac, se arată în esență că, dispozitivul sentinței cuprinde consemnări contradictorii; în opinia recurentei contradicția din cuprinsul dispozitivului sentinței este evidentă, deoarece pe de o parte instanța dispune admiterea acțiunii, iar pe de altă parte dispune admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant. Al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea eronată de către instanță a dispozițiilor legale incidente în cauză, în special art. 25 din Legea nr. 51/1995, prin considerarea acestora ca neprevăzând vreo sancțiune în cazul nerespectării termenului de 2 luni pentru rezolvarea stării de incompatibilitate, deși textul de lege are un caracter imperativ prin formularea trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei. B. și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța de fond a admis în mod eronat acțiunea introductivă și a anulat în parte Decizia nr. 2124/2 din 5 decembrie 2012, deși aceasta din urmă este consecința firească a aplicării normelor legale în materia organizării și exercitării profesiei de avocat. 2.2. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor celor două recursuri și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, solicitând menținerea acesteia și respingerea recursurilor formulate de C. și respectiv, B. 3. Soluția instanței de recurs; Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 3.1. În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., într-adevăr, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori cuprinde numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din N.C.P.C., considerentele hotărârii trebuie să conțină, între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, în cauză, așa cum s-a arătat la pct. 1.2, instanța de fond s-a referit în mod concret la motivele de fapt și la cele de drept în baza cărora a ajuns la concluzia nelegalității actelor administrative atacate, judecătorul fondului raportându-se la dispozițiile legale incidente, precum și la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat în raport cu obiectul cauzei și actele administrative atacate. 3.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, în cele două cereri de recurs se susține, în esență, că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată. De asemenea, în cauză, este necontestat că Decizia nr. 2124/1 din 5 decembrie 2012 și Decizia nr. 2124/2 din 5 decembrie 2012, adoptate de F., precum și Decizia nr. 698 din 28 martie 2013 adoptată de F., au avut ca temei fundamentul prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, care se referă la termenul și condițiile înscrierii în profesia de avocat, în caz de incompatibilitate. Într-adevăr, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată: „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei". Or, prin Decizia nr. 297/2014 publicată în M. Of., Partea I nr. 521 din 14 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, sunt neconstituționale, în ceea ce privește sintagma „care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei". În considerentele deciziei s-au reținut următoarele argumente: „Curtea observă că dispozițiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noțiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat și exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Astfel, dacă primirea în profesia de avocat presupune promovarea examenului de primire în profesie (sau emiterea de către F.; a unei hotărâri de primire în profesie în cazul scutirii de examen); și emiterea deciziei F. în acest sens, exercitarea profesiei de avocat presupune desfășurarea efectivă a activității de avocat prin modalitățile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995. În continuare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 15 și a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, Curtea reține că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt a ocupării simultane a două funcții, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilități este exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții/atribuții. Această concluzie se desprinde și din faptul că pentru avocații a căror incompatibilitate intervine după primirea în profesie, F., la cerere sau din oficiu, emite decizii de trecere a acestora pe tablou avocaților incompatibili (cu posibilitatea reînscrierii pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei după încetarea stării de incompatibilitate), fără a le fi influențată în vreun fel apartenența la această profesie. Prin urmare, Curtea observă că, deși, în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legală cu exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcție de momentul în care, aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibililor, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancțiune, aceea a excluderii din profesie. Așa fiind, Curtea observă că pentru persoane aflate în situații analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit. Pentru a constata dacă în cauză a fost încălcat principiul egalității în drepturi, Curtea urmează să realizeze o analiză structurată pe două paliere. Astfel, Curtea apreciază ca, pentru început, trebuie stabilit dacă scopul urmărit este unul legitim, iar, dacă acest criteriu este îndeplinit, trebuie, în continuare, analizat dacă există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Aplicând aceste criterii cauzei de față, Curtea reține că scopul urmărit; de legiuitor este acela de a crea c independență efectivă a avocaților în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenței unor influențe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfășurarea corectă a actului de justiție, ceea ce reprezintă un scop legitim. Referitor la existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, Curtea reține că, în esență, principiul proporționalității impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. De asemenea, Curtea consideră că în evaluarea proporționalității este relevant dacă obiectivul urmărit ar putea ti îndeplinit prin mijloace mai puțin discriminatorii decât cele folosite. Curtea apreciază că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaților aliați în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocați a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie. Astfel, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocați, a obligației încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecința, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancțiune, care depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, deși se circumscrie unui obiectiv legitim, mijloacele utilizate nu sunt proporționale cu scopul urmărit contravenind astfel principiului nediscriminării consacrat de prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1)". În raport cu prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicat și cu faptul că actele administrative atacate în cauză sunt anterioare publicării Deciziei nr. 297/2014, instanța de recurs constată că această decizie produce efecte în cauza de față. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, actele administrative atacate în cauza de față, au avut ca temei legal tocmai prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, recurentului-reclamant imputându-i-se faptul că, în termenul prevăzut de această normă nu și-a rezolvat situația de incompatibilitate. Deci, altfel spus, sintagma/partea din conținutul art. 25 alin. (2) declarată ca fiind neconstituțională a constituit temeiul legal al adoptării celor două acte administrative, ceea ce face ca deciziile atacate să rămână fără temei legal. Or, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 414/2010, a statuat în sensul că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare - art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, în cazul de față - are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, adică Decizia nr. 2124/1 din 05 decembrie 2012, Decizia nr. 2124/2 din 05 decembrie 2012 și Decizia nr. 698 din 28 martie 2013, în cauza de față. Cu alte cuvinte, „încetarea de drept a actelor subsecvente" emise în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, reprezintă o înlăturare deplină din ordinea juridică a deciziilor atacate în cauza de față. În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursurile fiind nefondate.