ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1159/2014

Decizia nr. 1159/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să anuleze Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 a Consiliului C., ca nelegală și netemeinică, și, parțial, Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010 a Consiliului C., (în ce privește dispozițiile referitoare la verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat), să fie obligați pârâții să-i recunoască dreptul de a fi primită/admisă în profesia de avocat cu scutire de examen sau să fie menținute dispozițiile din Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010 (exceptându-le pe cele referitoare la verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat) și, în consecință, să dispună înscrierea sa în Tabloul avocaților definitivi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Prin cererea depusă la data de 30 iunie 2010, reclamanta a solicitat C. admiterea/intrarea în profesia de avocat.

Prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010, C. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și, în baza art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a dispus verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat la o dată care urma să fie stabilită de Consiliul C.

Întrucât, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, nu a fost afișat regulamentul referitor la modalitatea de verificare a cunoștințelor, reclamanta a apreciat că este lipsită de interes atacarea deciziei. Regulamentul a fost publicat pe site-ul C. după data de 1 ianuarie 2011, împreună cu anunțul prin care se stabilea o dată a desfășurării unui audit care să constea, printre altele, în "discuții libere", audit în urma căruia i s-a comunicat Decizia nr. 48 din 21 martie 2011, prin care s-a dispus respingerea cererii sale de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

La contestația formulată împotriva acestei ultime decizii, B. a răspuns reclamantei printr-o adresă în care se menționează înregistrarea sub nr. 218/C din 19 aprilie 2011, faptul că s-a solicitat un punct de vedere scris lui C. și că, la prima ședință, după primirea punctului de vedere scris al baroului respectiv va fi soluționată contestația.

Reclamanta susține că, prin Decizia nr. 48 din 21 martie 2011, i-a fost respinsă cererea de primire în profesie cu scutire de examen, deși, prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010, Consiliul C. a hotărât că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data respectivă).

Susține reclamanta că Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 este nelegală, întrucât nu este motivată în drept și în fapt, atâta timp cât s-a reținut că, în urma discuțiilor libere s-a constatat că nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, împrejurare care se încadrează în sfera excesului de putere.

Reclamanta invocă încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1), art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La data de 6 februarie 2012, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită și anularea Deciziei nr. 97 din 03 decembrie 2011 a B., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația petentei împotriva Deciziei nr. 48 din 21 martie 2011 a C.

La termenul de judecată din 22 februarie 2012, Curtea de apel a respins excepția prematurității acțiunii.

Prin Sentința nr. 1672 din 7 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, și a obligat-o pe reclamantă la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâta B.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cererea reclamantei nu este întemeiată în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (forma în vigoare la data emiterii deciziilor atacate), incidente în cauză, ca act administrativ normativ cu aplicabilitate generală. Curtea de apel a reținut că nu poate statua asupra concordanței statutului cu legea, nefiind sesizată cu o excepție de nelegalitate a actului administrativ respectiv.

Refuzul primirii reclamantei în profesia de avocat nu este discreționar, decizia atacată este motivată, iar din conținutul acesteia rezultă că temeiul refuzului îl constituie lipsa cunoștințelor necesare ale reclamantei pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în condițiile în care pct. 5 alin. (3) din anexa la Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010 prevede că "rezultatul verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen".

La dosar nu există dovezi ale discriminării reclamantei, respectiv că unor persoane aflate într-o situație similară li s-ar fi admis cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în lipsa cunoștințelor necesare.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică sentința atacată, arătând că este lapidară și lipsită de argumente solide și pertinente.

Mai arată că în mod greșit instanța de fond nu a reținut caracterul discriminatoriu al refuzului de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, în condițiile în care prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 consacră un drept, iar nu o vocație.

Susține recurenta că Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010 nu îi este opozabil, deoarece actul respectiv nu era în vigoare la data formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că verificarea cunoștințelor, respectiv prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, reprezintă o veritabilă adăugare la lege și introduc arbitrariul în soluționarea cererilor, iar instanța de fond, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., în măsura în care constată nelegalitatea dispozițiilor respective avea obligația de a invoca din oficiu excepția de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv cu privire la Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010.

Pe fondul cauzei, recurenta critică sentința atacată pentru faptul că instanța nu a verificat dacă îndeplinește celelalte condiții legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și nu a avut în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în temeiul art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care îl va admite și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va rejudeca litigiul în fond, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea actelor administrative prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere formulată la data de 30 iunie 2010 în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (în forma republicată în M. Of. nr. 113/6.03.2011, anterior modificării acestui text prin pct. 7 din Legea nr. 270/2010, publicată în M. Of. nr. 872/28.12.2010) conform cărora:

"Art. 16.

(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat."

Prin Statutul profesiei de avocat (forma în vigoare în perioada iulie - august 2010, când reclamanta a depus cererea), la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut că "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat".

Ulterior, prin pct. 5 din Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului B., a fost detaliată procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat și s-a prevăzut că "Verificarea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere prin care se tratează subiecte din legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat (...) Barourile pot decide ca verificarea cunoștințelor (...) să se facă și în formă scrisă (...) Rezultatul verificării cunoștințelor (...) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen".

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut, mai ales după pronunțarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în cuprinsul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (spre exemplu, Deciziile nr. 3228 din 17 iunie 2010, nr. 4143 din 16 septembrie 2011, nr. 4265 din 19 octombrie 2012, nr. 4266 din 19 octombrie 2012).

În cauză, se constată că:

- prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010, C. a constatat că "A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995" și, în baza dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a dispus "verificarea cunoștințelor solicitantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, la o dată ce va fi stabilită de Consiliul C.";

- prin Decizia nr. 48 din 21 martie 2011, C. a respins cererea petentei A. de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, reținând că "pentru verificarea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, solicitanta a fost invitată în ședința Consiliului C. din data de 25 februarie 2011. În urma discuțiilor libere s-a constatat cu majoritate de voturi că solicitanta nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen";

- prin Decizia nr. 97 din 3 decembrie 2011, Consiliul B. a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de A. împotriva Deciziei nr. 48 din 21 martie 2011 a C., reținând că prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevăd o "posibilitate pe care legea o recunoaște acestor persoane", că pct. 5 alin. (3) din anexa la Hotărârea Consiliului B. nr. 902/2010 prevede expres că "rezultatul verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen", iar prevederile legale și statutare relevante în materie erau în vigoare anterior depunerii cererii de către petentă.

Înalta Curte constată că, prin două dintre actele administrative contestate - Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 a C. și Decizia nr. 97 din 3 decembrie 2011 a Consiliului B. - a fost respinsă cererea petentei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, motivarea actelor administrative fiind reprezentată de afirmația că "în urma discuțiilor libere s-a constatat cu majoritate de voturi că solicitanta nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen".

În cadrul apărărilor formulate în fața instanței de fond, pârâtul C. a arătat, în plus, că "reclamanta a avut o prestație total necorespunzătoare, din care a rezultat cu certitudine că nu cunoaște legislația care reglementează exercitarea profesiei de avocat", iar pârâta B. nu a formulat apărări sub acest aspect.

Or, Înalta Curte constată că autoritățile pârâte, în calitate de emitenți ai actelor contestate, nu au prezentat nici în motivarea actelor emise și nici în fața instanței argumentele concrete care au fundamentat concluzia Consiliului C. în sensul că reclamanta nu posedă cunoștințele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și nu au produs probe sub aspectul interviului desfășurat sub forma "discuțiilor libere".

Astfel fiind, atât în privința modalității de organizare a interviului, cât și în privința celor două acte administrative emise de autoritățile pârâte subzistă o puternică bănuială de arbitrariu, iar exercitarea dreptului de apreciere conferit autorităților publice se circumscrie noțiunii de exces de putere, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, este avută în vedere și jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 4327/2012 și nr. 4328/2012.

Având în vedere că reclamanta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data de 30 iunie 2010, când a fost introdusă cererea), aspect confirmat și prin Decizia nr. 42 din 27 septembrie 2010 a C., Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile menționate, este întemeiat capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind recunoașterea dreptului de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

Este, însă, neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 42 din 27 septembrie 2010 în partea privind dispozițiile referitoare la verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, deoarece aceste dispoziții nu au produs persoanei nicio vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime. În sensul celor expuse anterior, vătămarea produsă reclamantei a fost generată de caracterul arbitrar și de excesul de putere manifestat de autoritățile pârâte prin celelalte două acte administrative contestate.

Capătul de cerere referitor la înscrierea pe tabloul avocaților definitivi este prematur formulat, deoarece această înscriere reprezintă o etapă ulterioară emiterii deciziei de primire în profesia de avocat. În acest sens, este avută în vedere jurisprudența anterioară a Înaltei Curți reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 1328 din 9 martie 2012 și nr. 738 din 13 februarie 2013.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A., va modifica sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii, anulării Deciziei nr. 48 din 21 martie 2011 a Consiliului C. și Deciziei nr. 97 din 3 decembrie 2011 a Consiliului B. și în sensul obligării pârâților să îi recunoască reclamantei dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, urmând a fi respinse celelalte capete de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 1672 din 7 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C.

Anulează Decizia nr. 48 din 21 martie 2011 a Consiliului C. și Decizia nr. 97 din 3 decembrie 2011 a Consiliului B.

Obligă pârâții să îi recunoască reclamantei dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.

Respinge celelalte capete de cerere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2014.

Procesat de GGC - CT