ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2015

Decizia nr. 1392/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02 septembrie 2011 sub nr. x/59/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. Arad și C., solicitând:

- anularea Deciziei nr. 20 din 29 noiembrie 2010 emisă de B. Arad, prin D. Arad, prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen;

- anularea Deciziei nr. 9 din 19-20 februarie 2011 emisă de C., prin care i-a fost respinsă contestația împotriva Deciziei B. Arad nr. 20 din 29 noiembrie 2010, ca inadmisibilă, comunicată la data de 28 februarie 2011;

- obligarea C. și a B. Arad să emită o decizie prin care să dispună admiterea cererii de primire în profesia de avocat în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu obligarea B. Arad de a-l înscrie în Tabloul avocaților definitivi;

- anularea art. 21 din Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902 privind adoptarea "Ghidului de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen" din 11 septembrie 2010;

În motivarea acțiunii s-a arătat că, în fapt, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 16 alin. (2), lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicată, a adresat B. Arad o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, arătând faptul că a îndeplinit funcția de consilier juridic o perioadă mai mare de zece ani.

În data de 20 noiembrie 2010, în urma convocării la interviu, s-a prezentat la locația desemnată prin convocator, unde a fost examinat prin intermediul unui "veritabil examen scris" conform chestionarului atașat în probațiune.

Urmare convocatorului postat pe site-ul B. Arad, toți candidații care au formulat cerere în vederea primirii în profesie cu scutire de examen, declarați admiși/respinși au fost invitați să se prezinte la sediul baroului în vederea ridicării deciziilor, ocazie cu care a arătat că s-a prezentat personal la data de 17 decembrie 2010 spre a i se comunica Decizia nr. 20 din 29 noiembrie 2010, prin care i s-a respins cererea.

Împotriva acestei decizii a mai arătat că a formulat contestație în termen legal, către C. București, contestație care i-a a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 9 din 19-20 februarie 2011, și comunicată la data de 28 februarie 2011 conform ștampilei oficiului poștal Arad.

Prin Încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2011 Curtea a disjuns petitele privind anularea dispozițiilor art. 21 din Statutul profesiei de avocat precum și a Hotărârii nr. 902 emisă de pârâtul C. privind adoptarea „Ghidului de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen” și a dispus formarea unui nou dosar.

În consecință, obiectul prezentei judecăți îl constituie următoarele petite:

- anularea Deciziei nr. 20 din 29 noiembrie 2010 emisă de B. Arad, prin D. Arad, prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen;

- anularea Deciziei nr. 9 din 19-20 februarie 2011 emisă de C., prin care i-a fost respinsă contestația împotriva Deciziei B. Arad nr. 20 din 29 noiembrie 2010, ca inadmisibilă, comunicată la data de 28 februarie 2011;

- obligarea C. și a B. Arad să emită o decizie prin care să dispună admiterea cererii de primire în profesia de avocat în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu obligarea B. Arad de a-l înscrie în Tabloul avocaților definitivi.

La același termen de judecată, prin sentința civilă nr. 1513 din 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara și-a declinat în favoarea Tribunalul Arad competența materială de soluționare în primă instanță a acțiunii disjunse, în considerarea faptului că acțiunea are ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică locală.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad la data de 27 februarie 2012, iar prin sentința civilă nr. 1513 din 26 aprilie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.

Reclamantul a promovat recurs împotriva acestei hotărâri, acesta fiind admis de către Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr. 12467 din 03 decembrie 2013, dată în Dosar nr. x/59/2011*, dispunându-se casarea sentinței și reținerea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că în speță actul vătămător atacat îl reprezintă Decizia nr. 9 din 19-20 februarie 2011 emisă de D., autoritate publică centrală, astfel încât acțiunea trebuia soluționată în primul grad de jurisdicție de către Curte. Așadar, cauza a fost înregistrată din nou la această instanță sub nr. x/59/2011**, la data de 05 martie 2014.

Prin sentința nr. 105 din 9 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea formulată de reclamantul A.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Litigiul pendinte este generat de interpretarea diferită pe care reclamantul și pârâții o dau dispozițiilor din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Interpretarea gramaticală corectă a textului legal citat conduce la concluzia că sunt juste argumentele pârâtului B. Arad potrivit cărora revine barourilor posibilitatea de a aprecia asupra cererilor de admitere în profesie fără examinarea solicitanților.

Instanța a constatat că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 stabilește o posibilitate în beneficiul barourilor de a numi anumiți solicitanți în profesia de avocat fără susținerea unui examen, prin excepție de la regula instituită la primul paragraf al aceluiași articol. Din acest punct de vedere se vădesc corecte susținerile reclamantului potrivit cărora cele două paragrafe ale art. 16 vizează ipoteze juridice distincte, fiind însă de observat că acestea se află în interconexiune, în relație de la regulă la excepție.

Or, în opinia instanței, instituind o excepție, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 este de strictă interpretare și aplicare, norma pe care o cuprinde neputând fi aplicată decât la acele situații juridice care se încadrează exact în textul legal. În alți termeni, nu se pot prevala de norma instituită prin art. 16 alin. (2) din lege decât acei solicitanți ale căror cereri au fost admise de barouri, potrivit aprecierii acestora din urmă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul

A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate critici care, în esență, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentul susține, în esență, că instanța de fond în mod eronat a argumentat că baroul are posibilitatea de a examina persoanele și de a numi anumiți solicitanți în profesia de avocat pe considerente de oportunitate.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de criticile invocate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acestea sunt nefondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-r

eclamantul a formulat în cursul anului 2010 o cerere de înscriere în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen, înregistrată la B. Arad. Cererea sa a fost validată, împreună cu alte 48 de solicitări, prin Hotărârea nr. 31 din 15 octombrie 2010 a B. Arad. În cuprinsul acestei hotărâri s-a menționat că în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, candidații vor susține un test scris pentru verificarea cunoștințelor din legislația privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Testul scris astfel anunțat a fost susținut de recurentul-reclamant în data de 20 noiembrie 2010 în locația stabilită și adusă la cunoștința candidaților, din bibliografia menționată în Hotărârea nr. 31/15 octombrie 2010.

Anterior începerii probei de testare a cunoștințelor, s-a pus în vedere candidaților să semneze declarații personale prin care își exprimau acordul de a susține un interviu scris în cadrul procedurii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Declarația menționată a fost dată și de către reclamant, înscris aflat în Dosarul nr. x/59/2011 al Curții de Apel Timișoara.

După susținerea testului, cererea recurentului-reclamant de primire fără examen în profesia de avocat a fost respinsă prin Decizia nr. 20 din 29 noiembrie 2010 emisă de D. Arad, în cuprinsul căreia s-a menționat că solicitantul nu îndeplinește condițiile impuse de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru a fi admis în profesia de avocat, întrucât nu cunoaște legislația ce reglementează organizarea acestei profesii la un nivel care să permită exercitarea sa, dovedind slabe cunoștințe în materie.

Recurentul-reclamantul a contestat Decizia de respingere a cererii de admitere în profesie cu nr. 20 din 29 noiembrie 2010 a B. Arad, la data de 03 ianuarie 2011.

D. a respins ca inadmisibilă această din urmă contestație prin Decizia nr. 9 din 19-20 februarie 2011, reținând că în Statutul profesiei a fost reglementată posibilitatea verificării cunoștințelor solicitantului, chiar în cazul admiterii în profesie fără examen, că o atare verificare a cunoștințelor nu echivalează cu examenul la care face referire art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, întrucât vizează exclusiv materia organizării și exercitării profesiei, iar nu și cunoștințele profesionale, de drept material și procedural ale candidaților, că reclamantul nu a contestat Decizia nr. 36 din 25 martie 2010, prin care D. Arad a hotărât verificarea în scris a cunoștințelor candidaților în domeniul menționat, acceptând prin declarația din 20 noiembrie 2010 susținerea interviului printr-o lucrare scrisă.

Împotriva acestei decizii a C. - D. și a Deciziei nr. 20 din 29 noiembrie 20100 a B. Arad, recurentul a promovat acțiune, solicitând anularea lor și obligarea pârâților (emitenți ai deciziilor) la adoptarea unor noi acte administrative prin care să admită cererea sa de primire în profesia de avocat fără examen, cu înscrierea sa în tabloul avocaților definitivi.

Astfel, dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1991 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, forma în vigoare la data respectivă prevăd următoarele:

„La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

a) titularul diplomei de doctor în drept;

b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Din modul de formulare a textului de la art. 16

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1991, republicată rezultă indubitabil că ne aflăm în prezența unei norme juridice dispozitive și nu imperative, mai exact, a unei norme juridice supletive care permite subiecților de drept destinatari să opteze între două variante posibile de comportament - a primi sau a nu primi în profesia de avocat, cu scutire de examen, pe solicitanții care îndeplinesc cerințele obligatorii prevăzute la lit. b).

Așadar, este corect a se considera că norma supusă analizei stabilește o posibilitate în favoarea barourilor, că această posibilitate, fiind recunoscută prin lege echivalează unui drept subiectiv în beneficiul acelorași subiecți de drept, iar nicidecum în beneficiul titularilor cererilor de admitere în profesie. Ca atare, este dreptul barourilor să aprecieze dacă înțeleg sau nu să permită accesul unor solicitanți la profesia de avocat fără examen, dreptul de apreciere astfel recunoscut analizându-se ca o problemă de oportunitate în privința actelor administrative ca fac obiect al judecății, care excede controlului instanței de contencios administrativ.

Câtă vreme problema accesului în profesia de avocat se analizează ca o chestiune de oportunitate, instanța nu este abilitată să analizeze nici criteriile pe baza cărora barourile înțeleg să își exercite dreptul de apreciere, prin susținerea unui interviu oral, a unor lucrări scrise ori chiar fără nici un astfel de demers, în lege nefiind instituite criterii care să limiteze acest drept de apreciere.

Dimpotrivă, se constată că astfel de criterii au fost impuse doar prin Statutul profesiei de avocat, în art. 21, respectiv prin Hotărârea D. nr. 902/2010, prin care s-a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, aplicate în mod corespunzător în cazul recurentului-reclamant, urmare a faptului că acesta nu a înțeles să conteste actele prin care B. Arad a înțeles să supună solicitanții la admiterea în profesie fără examen unor verificări cu privire la nivelul cunoștințelor în materia organizării și exercitării profesiei, respectiv Hotărârea nr. 31 din 15 octombrie 2010, declarând chiar sub semnătură că este de acord ca verificarea nivelului cunoștințelor sale în materie să se facă pe baza unei lucrări scrise, la data de 20 noiembrie 2010.

Deci, în cauză, nu s-au impus condiții suplimentare celor prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru că nu s-a organizat examen profesional, iar bibliografia indicată relevă că într-adevăr urma să aibă loc numai o verificare privind legislația ce reglementează exercitarea efectivă a profesiei de avocat, fără a fi pus în discuție un examen propriu-zis pentru verificarea cunoștințelor profesionale generale presupus a fi dobândite în perioada celor 10 ani de exercitare a uneia dintre profesiile reglementate de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Reglementarea al cărei beneficiu l-a invocat recurentul-reclamant, respectiv art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu exclude organizarea unei verificări a cunoștințelor solicitantului.

Prin aceasta însă nu se poate ajunge la organizarea unui examen propriu-zis care să prevadă barem și punctaj.

Este adevărat că în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că verificarea cunoștințelor pe calea unei testări profesionale cu barem și punctaj minim de promovare reprezintă în realitate un examen, astfel fiind golită de conținut prevederea legală.

Dar, în cazul analizat, nu s-a organizat examen pentru primirea în profesie, ceea ce ar contraveni art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pentru că așa cum deja s-a explicat, nu s-a stabilit punctaj și nici barem de examinare.

Desfășurarea în forma scrisă, deși este de natura unui examen sau concurs, în general, nu este de esența acestuia, existând situații în care un examen sau un concurs se desfășoară exclusiv în formă orală, cu precizarea că susținerea unui examen sub forma unui test scris este în măsură să corespundă unor exigențe care țin de asigurarea obiectivității, transparenței, înlăturării subiectivismului și arbitrarului, posibilității contestării, spre deosebire de examenul desfășurat în formă orală care este criticabil din punct de vedere al aspectelor enumerate.

Astfel, pe de o parte, așa cum s-a arătat, verificarea cunoștințelor specifice organizării și desfășurării profesiei de avocat nu este echivalentul unui examen de admitere în profesie care ar fi presupus testarea cunoștințelor juridice ale solicitanților iar pe de altă parte, din moment ce primirea în profesia de avocat cu scutire de examen este o opțiune a organismelor competente (barourile), acestea au dreptul să prevadă anumite condiții în care să se facă accesul în profesie fără examen, verificarea cunoștințelor din domeniul legislației referitoare la organizarea și desfășurarea profesiei de avocat fiind o asemenea condiție.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 105 din 9 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.