ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5093/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la data de 15.07.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - prin Președinte și Baroul Constanța - prin Decan, anularea deciziei nr. 48/25.06.2015 a Președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România și, implicit, a hotărârii nr. 641/08.04.2014 a Consiliului Baroului Constanța, retrimiterea spre competentă soluționare, conform Legii 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat, a celor două acțiuni, precum și acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, apreciate la 20.000 RON daunele materiale și 10.000 euro daune morale.

Prin sentința nr. 3021 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015.

Prin sentința nr. 974 din 15 februarie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 2120 din 23 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1610 din 4 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Baroul Constanța, ca neîntemeiată;

A respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Baroul Constanța și cu Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată;

A obligat reclamantul la plata către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).

Împotriva sentinței civile nr. 1610 din 4 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., acțiunea fiind continuată de succesor legal B., ca urmare a decesului reclamantului.

Prin cererea de recurs solicită anularea/casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare ori rejudecarea cauzei în fond de către instanța de recurs, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului arată că în urma contestației adresate Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.) împotriva Hotărârii nr. 641 din 8 aprilie 2014 a Consiliului Baroului Constanța, s-a reținut că în data de 13.11.2012 au fost introduse la Baroul Constanța două acțiuni, respectiv:

1) o contestație cu privire la onorariile plătite, primite și încasate de domnul avocat C., înregistrată la Baroul Constanța sub nr. x/13.11.2012;

2) o acțiune disciplinară împotriva aceluiași avocat, adresată Consiliului Baroului Constanța și înregistrată sub nr. x/13.11.2012.

În esență, arată că a contestat faptul că a achitat onorariul cerut de avocatul C., în cuantum de 1.500 RON, conform chitanței nr. x/23.01.2008, acesta garantându-i câștigarea procesului; că primul contract de asistență juridică l-a încheiat cu dl. avocat C. la data de 29.04.2009, pentru suma de 1.000 euro, iar al doilea contract de asistență juridică a fost semnat la data de 26.04.2010, pentru suma de 4.000 RON; că la data de 06.05.2010, dl. avocat C. i-a mai solicitat suma de 3.000 RON pentru onorariu expertiză - 1.000 RON și onorariu avocat participare expertiză - 2.000 RON, expertiză la care avocatul nu a participat, că în speță contractul de asistență juridică a fost semnat de avocat chiar la data ultimului termen din proces.

În ceea ce privește suma reprezentând onorariul de expert, pe care recurentul-reclamant a achitat-o avocatului, arată că acesta nu a făcut plata expertizei, motiv pentru care instanța a dispus suspendarea judecării cauzei. Ulterior, avocatul a formulat cerere de repunere pe rol, și, întrucât Tribunalul Constanța i-a respins acțiunea, avocatul i-a solicitat, pentru formularea căii de atac, suma de 3.000 euro.

Precizează că înainte de data formulării recursului la Curtea de Apel Constanța, în aprilie 2012, a aflat că avocatul C. nu se afla înscris pe tabloul avocaților, fiind suspendat din calitatea de avocat. Cu toate acestea, arată că avocatul a formulat cererea sa de recurs.

Recurentul-reclamant solicită restituirea tuturor onorariilor plătite d-lui avocat C. la care acesta nu era îndreptățit legal.

Precizează că, în speță, Consiliul Baroului Constanța a pronunțat Hotărârea nr. 641 din 8 aprilie 2014, prin care a clasat sesizarea și cererea sa de restituire, deși cele două acțiuni înregistrate la Baroul Constanța au vizat inclusiv exercitarea profesiei de către domnul avocat C., al cărui drept de exercitarea a profesiei era suspendat.

Consideră că Hotărârea Baroului Constanța nr. 641 din 8 aprilie 2014 este nelegală, încălcând prevederile Statutului și ale Legii nr. 51/1995, motiv pentru care solicită anularea acesteia.

Astfel, arată că a fost încălcată procedura de soluționare a cererii sale și prevederile art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; că nu s-a emis o decizie motivată a Decanului Baroului Constanța, ci o hotărâre; că decizia decanului putea fi atacată la consiliul baroului de partea interesată; că prin Hotărârea nr. 641 din 8 aprilie 2014 a Baroului Constanța se face precizarea că s-a achitat un onorariu de peste 10.000 RON, deși acesta a fost de 17.900 RON; că prin aceeași hotărâre s-a reținut că la data depunerii cererii domnul avocat era suspendat din profesie, deși acesta era suspendat din anul 2009, precum și faptul că acesta s-a pensionat.

Consideră că din interpretarea art. 26 din Legea nr. 51/1995 reiese că Decanul Baroului Constanța, respectiv Consiliul Baroului Constanța, trebuiau să învestească Comisia de Disciplină Teritorială competentă să soluționeze acțiunea disciplinară și să învestească organele de cercetare penală cu soluționarea infracțiunii de care au luat cunoștință.

Arată că în mod incorect s-a reținut prin Hotărârea nr. 641/08.04.2014 că "având în vedere situația domnului avocat C., pensionat definitiv, calitatea de avocat încetând, sesizarea a rămas fără obiect, atât în ce privește sesizarea disciplinară, cât și cererea de restituire", apreciind că cererea de restituire a onorariilor nu poate rămâne fără obiect.

Consideră că prin emiterea unei singure hotărâri a Consiliului Baroului, s-au încălcat prevederile art. 32 din Legea nr. 51/1995, care îi dădeau dreptul să atace decizia decanului la consiliul baroului.

Menționează că, ulterior, Uniunea Națională a Barourilor din România a emis Decizia nr. 48/26.05.2015, pe care înțelege să o conteste, în condițiile în care contestația sa împotriva Hotărârii nr. 641 din 08.04.2014 a fost respinsă ca inadmisibilă.

Invocă Ordonanța nr. 154/11.2.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut că la data de 08.12.2014 avocatul C. a achitat la zi cotele și contribuțiile și s-a dispus ridicarea suspendării, sens în care invocă art. 58 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, referitoare la încetarea calității de avocat.

Referitor la considerentele hotărârii recurate, critică faptul că prima instanță a reținut că decizia atacată este legală și temeinică, în condițiile în care a formulat două acțiuni; nu s-a emis o decizie de către Decanul Baroului, pe care să poată să o atace la Consiliul Baroului în condițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995.

Susține că un motiv de nulitate a Deciziei nr. 48/25.06.2015 a Președintelui UNBR îl constituie faptul că aceasta nu este semnată și nu cuprinde modalitatea și termenul căii de atac.

Critică faptul că prima instanță a reținut că, în ceea ce privește nesemnarea deciziei, era normal să i se comunice petentului o copie a actului, conținând mențiunea conform cu originalul, că modalitatea și termenul de atacare al deciziei nu sunt elemente ce trebuie sa se regăsească în decizie și că nu poate fi reținut vreun prejudiciu, câtă vreme cererea sa a fost soluționată pe fond.

De asemenea, critică faptul că instanța a reținut că împrejurarea reactivării profesionale a avocatului nu constituie un viciu de nelegalitate.

4.1. Intimatul-pârât Baroul Constanța a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat:

"După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului, vor decide, după caz, exercitarea acțiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor".

Mai arată că procedura jurisdicțională disciplinară are ca părți consiliul baroului sau Consiliul U.N.B.R. și avocatul acuzat de săvârșirea unei presupuse abateri disciplinare, iar în cazul clasării, cel care a făcut plângerea sau sesizarea nu poate ataca decizia.

Precizează că declanșarea acțiunii disciplinare reprezintă un atribut al consiliului baroului sau al Consiliului U.N.B.R., care nu este susceptibil de cenzură sub aspectul deciziei de a fi sau nu exercitat.

Consideră că, în raport cu procedura de soluționare a plângerilor, U.N.B.R. nu are calitate procedurală pasivă în cauză.

Susține că faptul că soluția se comunică și persoanei care a formulat plângerea sau sesizarea reprezintă numai un aspect al dreptului la informare și nu poate crea acestei persoane drepturi în cadrul unei proceduri esențialmente profesionale.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și critica recurentului-reclamant cu privire la respingerea acțiunii ca rămase fără obiect ca urmare a pensionării d-lui avocat C., precum și critica referitoare la nesemnarea deciziei U.N.B.R., consideră că prima instanță a reținut în mod corect că acestea nu sunt întemeiate.

4.2. Intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, apreciind în esență că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 48/25.06.2015 a Președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România și, implicit, a Hotărârii nr. 641/08.04.2014 a Consiliului Baroului Constanța, retrimiterea spre competentă soluționare, conform Legii 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat, a celor două acțiuni, precum și acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, apreciate la 20.000 RON daunele materiale și 10.000 euro daune morale.

Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 641/08.04.2014 a Baroului Constanța s-au clasat sesizarea și cererea de restituire formulate de contestatorul A., având în vedere că dl. avocat C. s-a pensionat, încetând calitatea de avocat a acestuia, motiv pentru care s-a apreciat că sesizarea a rămas fără obiect, atât în ceea ce privește sesizarea disciplinară, cât și cererea de restituire a onorariului.

Prin Decizia nr. 48/25.06.2015 a Președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 641/08.04.2014 a Consiliului Baroului Constanța privitoare la sesizarea disciplinară și cererea de restituire a onorariului și s-a înaintat Baroului Constanța spre competentă soluționare.

La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2021, instanța de recurs a dispus emiterea unei adrese către Baroul Constanța pentru a comunica stadiul actual de soluționare a sesizării Baroului Constanța transmise de către Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 48/2015, cu privire la contestația formulată de domnul A. referitor la sesizarea disciplinară și cererea de restituire a onorariului.

Baroul Constanța a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. x/27.04.2021, prin care a arătat că sesizarea disciplinară a fost clasată conform Hotărârii nr. 641/08.04.2014.

Într-o primă critică din cererea de recurs se susține că au fost încălcate procedura de soluționare a cererii și prevederile art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și că, în cauză nu s-a emis o decizie motivată a Decanului Baroului Constanța, ci o hotărâre, deși dacă s-ar fi emis o decizie, avea posibilitatea să o atace la consiliul baroului.

Critica este nefondată, în condițiile în care, independent de denumirea actului, recurentul-reclamant a atacat Hotărârea nr. 641/08.04.2014, împrejurare în urma căreia s-a emis de către Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România Decizia nr. 48/25.06.2015, ambele acte făcând obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că recurentul-reclamant nu a fost prejudiciat prin indicarea de către emitent a unei anumite denumiri a actului.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că din interpretarea art. 26 din Legea nr. 51/1995 reiese că Decanul Baroului Constanța, respectiv Consiliul Baroului Constanța, trebuiau să învestească Comisia de Disciplină Teritorială competentă să soluționeze acțiunea disciplinară, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că decizia de sesizare în materie disciplinară este un atribut dat în competența exclusivă a Consiliului U.N.B.R. sau a consiliului baroului, după examinarea faptelor ce fac obiectul sesizării.

Este adevărat că potrivit art. 55 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat:

"(2) Consiliul baroului are următoarele atribuții: (...) m) sesizează comisia de disciplină cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaților", dar acest text de lege se impune a fi interpretat coroborat cu art. 281 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia:

"(1) După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului va decide, după caz, exercitarea acțiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor."

Din această perspectivă, în mod corect s-a reținut prin Decizia nr. 48/25.06.2015 a Președintelelui Uniunii Naționale a Barourilor din România că declanșarea acțiunii disciplinare rămâne un atribut al consiliului, care nu este susceptibil de cenzură sub aspectul deciziei de a fi sau nu exercitat.

Cu alte cuvinte, soluția ce se dă sesizării depinde de decizia Consiliului U.N.B.R., respectiv a consiliului baroului, luată în urma examinării aspectelor cu care au fost sesizați.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că prin Hotărârea nr. 641/08.04.2014 a Baroului Constanța s-a reținut că, întrucât domnul avocat C. s-a pensionat, sesizarea a rămas fără obiect, atât în ce privește sesizarea disciplinară, cât și cererea de restituire a onorariului.

Referitor la acest aspect, se impune a fi avute în vedere următoarele texte de lege:

Art. 265 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia:

"Fapta săvârșită de avocat, în nume propriu sau în numele și pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispozițiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta își are sediul secundar și care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit art. 88 din Lege".

Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia:

"Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției."

Tot nefondată se constată a fi și critica vizând nesemnarea exemplarului Deciziei nr. 48/25.06.2015 a Președintelui U.N.B.R. ce i-a fost comunicat, în condițiile în care nu există niciun text de lege care să prevadă obligativitatea comunicării înscrisului în original, motiv pentru care în mod corect s-a procedat la comunicarea unui exemplar semnat pentru conformitate cu originalul.

De altfel, analizând copia acestei hotărâri depuse de către recurentul-reclamant odată cu cererea de chemare în judecată, aflată la dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se constată că actul atacat îndeplinește aceste cerințe.

În ceea ce privește faptul că Decizia nr. 48/25.06.2015 a Președintelui U.N.B.R. nu cuprinde calea de atac și termenul în care aceasta poate fi formulată, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corectă că acestea nu sunt elemente ce trebuie să se regăsească în decizie sub sancțiunea nulității absolute a actului, independent de orice vătămare.

Prin urmare, aspectele invocate prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., în calitate de succesor legal al defunctului A., împotriva sentinței civile nr. 1610 din 4 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., în calitate de succesor legal al defunctului A., împotriva sentinței civile nr. 1610 din 4 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2021.