ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1485/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1485/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul G.F.C., în contradictoriu cu pârâții

Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, a solicitat

anularea hotărârii Consiliului Baroului București din 30 noiembrie 2010,

obligarea Consiliului Baroului București să emită o hotărâre de admitere a

cererii sale de înscriere ca avocat definitiv în Baroul București, anularea

art. 24 alin. (1) din Decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România ca nelegal și nestatutar și obligarea pârâților la plata

daunelor morale în valoare de 100.000 RON.

În motivare, reclamantul

a arătat că, la data de 1 septembrie 2010, a depus la Baroul București o cerere

de înscriere în barou, ca avocat definitiv, însoțită de documentele necesare dovedirii

îndeplinirii celor două condiții legale și statuare pentru aceasta, respectiv să

fi susținut examen de admitere și să fi fost definitivat pe funcție juridică.

A susținut că prima cerința

impusă de art. 16 din Legea nr. 51/1995, este atestată chiar de către Baroul București,

conform deciziei Consiliului Baroului București de primire în profesie din 13 decembrie

2006, iar definitivarea pe funcție juridică reiese din analiza documentelor prezentate,

acestea fiind conforme cerințelor rezultate în urma interpretării sensului și spiritului

art. 19 din Legea nr. 51/1995 și art. 281 din Statutul profesiei, copie de pe cartea

de muncă, adeverința din 3 aprilie 2008 emisă de S.R.I. și decizia Colegiului Consilierilor

Juridici Giurgiu de înscriere ca membru cu drepturi depline, care atestă definitivarea

pe funcție juridică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 514/2003.

De asemenea, a considerat

că decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România

nu se poate aplica retroactiv și pentru cei ce au susținut examen de admitere în

barou în anii anteriori, reclamantul susținând examen de admitere în noiembrie 2006,

după regulamentul în vigoare la acea dată, respectiv decizia Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România din 11 noiembrie 2006 care nu prevedea un astfel

de termen.

A mai arătat reclamantul

că prin susținerea examenului, a dobândit, în temeiul dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 51/1995 și art. 33 din Statut, un drept subiectiv, acela de a fi primit

în profesie și nu într-un barou sau altul, acest drept neputând fi retras.

De asemenea, astfel cum

reiese din regulament, termenul de doi ani ar fi un termen de decădere, singura

entitate ce ar putea constata o eventuală decădere a reclamantului din dreptul subiectiv

de primire în profesie fiind o instanță judecătorească.

Cu privire la capătul

de cerere referitor la daunele morale în valoare de 100.000 RON, având în vedere

vătămarea dreptului ce i-a fost recunoscut de Legea nr. 51/1995, de a se înscrie

în condițiile legale în Baroul București, prin hotărârea din 30 noiembrie 2010 a

Consiliului Baroului București, atât sub aspectul tardivității acestui act, cât

și sub aspectul netemeiniciei și nelegalității sale, reclamantul se consideră îndreptățit,

în temeiul dispozițiilor art. 998, art. 999 C. civ. și art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, să solicite reparații pentru daune morale.

2.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă

nr. 2420 din 4 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul G.F.C., în

contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din

România și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată către pârâtul Baroul București și la plata sumei de 800 RON cu același

titlu către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a constatat că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate

aduse hotărârii din 30 noiembrie 2010 de către reclamant prin acțiunea introductivă.

Astfel, la data înscrierii

la examenul pentru admitere în profesie, legislația în materie prevedea ca situații

distincte: primirea în profesie ca avocat stagiar (urmată de susținerea examenului

de definitivat în condițiile legii) și, respectiv, primirea în profesie direct ca

avocat definitiv cu scutire de examen.

Or, din cererea formulată

de reclamant, rezultă că s-a înscris la examenul de admitere în profesie ca avocat

stagiar, iar din actele depuse ulterior, rezultă că la data susținerii examenului

nu îndeplinea, oricum, condițiile pentru primirea ca avocat definitiv.

Chiar dacă ulterior reclamantul

a îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru cea de-a doua situație, o dată

admis în profesie ca avocat stagiar, nu exista temei legal pentru definitivarea

sa în alt mod decât prin parcurgerea distinctă a procedurii pentru primirea în profesie

ca avocat definitiv prevăzută expres de lege.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că reclamantul nu a sesizat Baroul București cu o cerere de

primire în profesie ca avocat definitiv cu scutire de examen, pentru a i se putea

aplica art. 19 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în

forma în vigoare atât la data susținerii examenului, cât și la data emiterii hotărârii

Consiliului, ci cu o cerere de înscriere ca avocat definitiv, în baza unei decizii

prin care fusese admis în profesie ca avocat stagiar, dreptul subiectiv invocat

de reclamant referindu-se la această calitate, și nu la aceea de avocat definitiv.

În plus, data formulării

acestei din urmă cereri depășește termenul limită prevăzut de art. 24 din Regulamentul

aprobat prin Decizia nr. 268/2007, iar cu privire la acest din urmă act administrativ,

reclamantul a solicitat anularea parțială abia prin prezenta acțiune, introdusă

la 11 mai 2011, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, în termenul prevăzut de lege, ceea ce este inadmisibil.

G.F.C.

Împotriva sentinței curții

de apel a formulat recurs reclamantul G.F.C., invocând dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a combătut

hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- a fost ignorat primul

capăt de cerere al acțiunii introductive;

- s-au extras din legislația

relevantă doar pasajele care se potriveau „sensului motivării”;

- s-a citat art. 16 din

Legea nr. 51/1995, nu și Decizia nr. 268/2007 pe care se bazează în principal respingerea

cererii sale;

- deși este adevărat că

la data susținerii examenului nu îndeplinea condițiile pentru primirea ca avocat

definitiv, nu ar fi avut nicio logică susținerea examenului de admitere în profesie

ca stagiar, în condițiile în care era deja definitivat într-o funcție juridică și

avea „un loc de muncă mult mai bine plătit decât ar fi putut stagiatura să-mi ofere”;

- interpretarea dispozițiilor

art. 17 din lege, pe care a realizat-o instanța de fond lipsește de efect dispozițiile

art. 16 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 51/1995, precum și dispozițiile art.

33 și art. 281 din Statut;

- decizia nr. 268/2007

a UNBR nu i-a fost comunicată, deci nu îi este opozabilă; termenul de decădere prevăzut

de art. 24 nu exista în noiembrie 2006, când a susținut examenul de primire în profesie.

4.Apărările Baroului București

În recurs a formulat întâmpinare

numai intimatul Baroul București, solicitând respingerea recursului ca nefondat,

cu cheltuieli de judecată.

Reluând principalele considerente

ale sentinței, intimatul a insistat asupra faptului că la data promovării examenului

de intrare în profesie, recurentul nu îndeplinea condițiile pentru primirea în profesie

ca avocat definitiv.

Referitor la decizia

nr. 268/2007 a Uniunii Naționale a Barourilor din România intimatul a arătat că

nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004

astfel încât nu se poate solicita anularea parțială odată cu cererea de chemare

în judecată.

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor recurentului, a întâmpinării, a înscrisurilor noi depuse

în recurs (hotărârea nr. 3/2008 a Baroului București și decizia nr. 63/2011 a Uniunii

Naționale a Barourilor din România) cât și sub toate aspectele, după cum permit

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Referitor la obiectul

cauzei

Recurentul-reclamant G.F.C.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având următoarele petite:

- anularea hotărârii Consiliului

Baroului București din 30 noiembrie 2010;

- obligarea Consiliului

București să emită o hotărâre de admitere a cererii sale de înscriere ca avocat

definitiv în Baroul București;

- anularea art. 24

alin. (1) din Decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România;

- obligarea pârâților

la plata sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale.

Contrar susținerilor recurentului,

primul capăt de cerere a fost examinat de instanța de fond, partea cea mai consistentă

a motivării, redate rezumativ la pct. 2 din decizie, vizând tocmai solicitarea de

anulare a hotărârii, prin care i s-a respins cererea de înscriere în Baroul București

ca avocat definitiv.

Este adevărat că în cadrul

motivelor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a

prevalat și de nesoluționarea contestației sale administrative în termenul de 30

de zile, însă nu a formulat vreo pretenție concretă în această privință, dispozițiile

art. 129 alin. (6) C. proc. civ. fiind pe deplin respectate. Pe de altă parte, pe

parcursul soluționării acțiunii, prin decizia din 3 decembrie 2011, Uniunea Națională

a Barourilor din România i-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva

hotărârii Baroului București din 30 noiembrie 2010, cu o motivare identică, iar

curtea de apel, în analiza sa, s-a raportat la ambele acte emise de organele profesiei

de avocat.

Referitor la fondul cauzei

Problema centrală a cauzei

vizează legalitatea refuzului Baroului București de a-l înscrie pe recurentul-reclamant

ca avocat definitiv, refuz exprimat prin hotărârea din 30 noiembrie 2010.

Curtea de apel a stabilit

că acest refuz este justificat, atât prin prisma motivului expus în cuprinsul actului

administrativ, formularea cererii cu depășirea termenului prevăzut de art. 24 din

Regulamentul aprobat prin Decizia Uniunii Naționale a Barourilor din România

nr. 268/2007, cât și a dreptului subiectiv născut odată cu promovarea examenului

de admitere în profesia de avocat.

Soluția curții de apel

este la adăpost de orice critică.

Într-adevăr, recurentul-reclamant

nu a formulat plângere prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

împotriva Deciziei nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România prin care a fost aprobat Regulamentul cadru privind organizare examenului

de primire în profesia de avocat și a examenului de obținere a titlului profesional

de avocat definitiv, act normativ accesibil pe website-ul Uniunii Naționale a

Barourilor din România și al barourilor componente deși, potrivit alin. (1

1

)

al aceluiași articol, plângerea prealabilă putea fi formulată oricând. Ca urmare,

în mod legal a reținut prima instanță că este inadmisibilă cererea de anulare a

dispozițiilor art. 24 din acest regulament.

Nici critica potrivit

căreia art. 24 din regulamentul indicat i-a fost aplicat retroactiv, nefiind în

vigoare la data organizării examenului de primire în profesie, nu poate fi primită.

Textul amintit are următorul

cuprins:

„(1) Neînscrierea în Barou,

în termen de cel mult 2 ani de la data afișării rezultatelor examenului, a candidatului

declarat admis atrage decăderea acestuia din dreptul de a solicita înscrierea în

Barou.

(2) Pentru candidații

declarați admiși în urma examenelor organizate în baza regulamentelor anterioare

prezentului regulament termenul de decădere prevăzut la alin. (1) va fi calculat

de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.”

Recurentul-reclamant nu

avea la data adoptării regulamentului în discuție o situație juridică definitiv

conturată, ci în curs de formare (facta pendentia). Deși fusese declarat admis la

examenul de primire în profesie prin decizia din 13 decembrie 2006 a Baroului București,

recurentul nu s-a înscris în barou, continuând să-și desfășoare activitatea de ofițer

la S.R.I. (până la data de 15 aprilie 2008) și apoi de consilier juridic la Camera

de Comerț și Industrie a României.

Ca urmare, prevederile

Regulamentului adoptat prin Decizia nr. 268/2007 a Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România erau de imediată aplicare, recurentul având obligația

de a se înscrie în barou cel mai târziu la data de 22 septembrie 2009.

Or, după cum s-a arătat,

cererea de înscriere în barou a fost depusă abia la data de 1 septembrie 2010, fiind

în mod justificat respinsă prin actele administrative atacate.

În fine, și celălalt argument

al primei instanțe, referitor la calitatea în care a fost primit în profesie, ca

avocat stagiar, este corect.

Potrivit dispozițiilor

art. 19 din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data susținerii examenului) calitatea

de avocat definitiv se dobândea numai prin promovarea examenului de definitivat

de către avocatul stagiar, alin. (1), respectiv prin definitivarea în funcțiile

juridice anterioare, în situația avocaților înscriși în profesie în condițiile

art. 16 alin. (2), după distincțiile cuprinse în alin. (2) și alin. (3) ale aceluiași

articol.

În mod evident, recurentul

nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele normative arătate. După cum recunoaște

chiar prin motivele de recurs, la data promovării examenului de primire în profesia

de avocat nu fusese definitivat într-o altă funcție juridică, acest fapt realizându-se

abia ulterior.

Ca urmare, este lipsită

de temei legal pretenția sa de a fi înscris în barou, ca avocat definitiv.

Nu în ultimul rând, după

cum bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, din chiar formularul completat

cu ocazia înscrierii la examenul de primire în profesie rezultă că acesta viza calitatea

de avocat stagiar, candidatul asumându-și prin semnătură toate obligațiile aferente

(de exemplu să-și asigure formarea profesională pe perioada stagiului).

instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea sentinței atacate,

așa încât în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul de față va fi respins ca nefondat.

Totodată, ca parte „căzută

în pretenții”, recurentul va fi obligat în temeiul art. 274 C. proc. civ. să plătească

intimaților cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.F.C. împotriva sentinței civile nr. 2420 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 RON către intimatul-pârât Baroul

București și în sumă de 500 RON către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor

din România.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 martie 2014.