ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2848/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta B.D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul

Uniunii Naționale a Barourilor din România și Baroul București, anularea deciziei

nr. 29/15/2007 și obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000 RON pentru prejudiciul

produs prin emiterea actului atacat, arătând că la data de 20 iulie 2007 a depus

la Baroul București o cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de

examen, iar Baroul București, prin decizia nr. 5540/2007 a respins cererea reclamantei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a mai arătat că împotriva acestei decizii a formulat contestație, iar

instituția pârâtă a respins contestația prin decizia nr. 29/15/2007.

Pârâții Uniunea Națională

a Barourilor din România și Baroul București au depus întâmpinare , prin care au

solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 2866

din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta B.D.F., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Uniunii Naționale a

Barourilor din România și Baroul București, în sensul că a anulat atât decizia

nr. 29 din 15 decembrie 2007 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România,

cât și decizia nr. 5540 din 11 octombrie 2007 a Baroului București.

Totodată, Curtea de Apel

București a obligat Baroul București să admită cererea reclamantei de primire în

profesia de avocat, respingând ca neîntemeiată cererea de despăgubiri.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut, în esență, că în perioada 1994-31 mai 2007 reclamanta

a avut funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar prin

hotărârea din 31 mai 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanta a

fost suspendată din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen. coroborat cu

art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen., în anul 2007 fiind eliberată din funcția de procuror

ca urmare a demisiei.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că prin decizia nr. 5540 din 11 noiembrie 2007, Baroul București

i-a respins reclamantei cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de

examen, în cadrul Baroului București, iar prin decizia nr. 29/15/2007 a fost respinsă

contestația reclamantei formulată împotriva acestei decizii, de către Uniunea Națională

a Barourilor din România.

Având în vedere prevederile

art. 13 și art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, instanța de fond a constatat

că motivele pentru care s-a respins cererea reclamantei sunt netemeinice și nelegale,

reținând că reclamanta nu se află în nici unul din cazurile de nedemnitate prevăzute

de acest act normativ întrucât nu există o hotărâre definitivă de condamnare pentru

faptele pentru care a fost trimisă în judecată, iar până la pronunțarea unei astfel

de hotărâri ea trebuie considerată nevinovată, conform art. 23 alin. (11) din Constituția

României și art. 52 C. proc. pen., vinovăția reclamantei nefiind dovedită.

Referitor la existența

cererii pentru primirea în profesie, în cadrul unui alt barou, Curtea de apel a

apreciat că reclamanta nu poate exercita profesia în cadrul a două barouri în același

timp dar, cât timp nu există un act în baza căruia să fi fost primită în Baroul

Giurgiu și nici o hotărâre definitivă și irevocabilă de obligare la admiterea respectivei

cereri, solicitarea reclamantei de primire în profesie, în cadrul baroului București

trebuie analizată în mod distinct.

În ceea ce privește cererea

de acordare a despăgubirilor, prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată,

întrucât prejudiciul nu este cert , pe de o parte, iar pe de altă parte nici nu

se poate stabili în ce măsură reclamanta ar fi avut venituri din exercitarea profesiei.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții Uniunea Națională

a Barourilor din România și Baroul București, recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Susțin, în esență, cei

doi recurenți, prin motivele de recurs formulate, că instanța de fond a aplicat

greșit textele de lege incidente în cauză, întrucât potrivit art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

admiterea cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, este facultativă,

îndeplinirea condițiilor impuse de acest text de lege creând numai o vocație a solicitantului

de a fi admis în profesie și nu un drept absolut al acestuia.

În plus, susțin recurenții-pârâți,

intimata-reclamantă se află într-unul din cazurile de nedemnitate prevăzută de

art. 13 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

respectiv în cazul prevăzut de art. 13 lit. b) – „a săvârșit abuzuri prin care au

fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre

judecătorească”, întrucât prin sentința penală nr. 136 din 13 mai 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, definită prin decizia nr. 4090 din 17 noiembrie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de

3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 86

1

și 86

2

C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de

încercare de 5 ani.

Se solicită admiterea

recursurilor și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capetelor

de cerere având ca obiect anularea deciziei Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România nr. 292 din 15 decembrie 2007 și a deciziei Baroului București cu

nr. 5540 din 11 octombrie 2007 precum și obligarea Baroului București la admiterea

cererii reclamantei de primire în profesia de avocat.

Recursurile sunt fondate

și urmează a fi admise în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința instanței modificată

în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, potrivit

considerentelor ce urmează .

În fapt, intimata-reclamantă

B.D.F. a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,

considerând că întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea

și exercitarea profesiei de avocat, în perioada 1994 – mai 2007 aceasta îndeplinind

funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, funcție

din care a fost suspendată de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență pentru care a fost trimisă în judecată.

Reținând că nu se află

în niciuna dintre situațiile de nedemnitate pentru profesia de avocat, prevăzute

de art. 16 alin. (1) lit. b) și art. 13 din Legea nr. 51/1995, deoarece nu există

o hotărâre definitivă de condamnare pentru faptele pentru care a fost trimisă în

judecată, iar până la pronunțarea unei astfel de hotărâri intimata-reclamantă trebuie

considerată a fi nevinovată, prima instanță pronunțând sentința nr. 2866 din 28

octombrie 2008, sentință ce face obiectul prezentului recurs, a admis în parte acțiunea

și a dispus anularea celor două decizii contestate, obligând totodată Baroul București

la admiterea cererii formulate de primire în profesia de avocat, respingând totodată

cererea de acordare de despăgubiri ca neîntemeiată.

Astfel cum corect susțin

recurenții-pârâți, numai printr-o interpretare și aplicare greșită a textelor de

lege incidente cauzei, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă.

Art. 13 lit. b) din Legea

nr. 51/1995 prevede că este nedemn a fi avocat: „cel care a săvârșit abuzuri prin

care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului stabilite prin

hotărâre judecătorească”.

Or, prin sentința penală

nr. 136 din 13 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă

prin decizia nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

intimata-reclamantă a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani și la interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 71 și art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C.

pen., printre drepturile ce i-au fost interzise fiind și acela de a ocupa o funcție

de implică exercițiul autorității de stat.

Mai mult, prin decizia

nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,  secția penală,

intimatei-reclamantei i s-a interzis și „dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita

o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit

pentru săvârșirea infracțiunii”.

Fiind condamnată definitiv

pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că a pretins

și primit foloase materiale pentru a interveni pe lângă judecători și un procuror

în vederea soluționării favorabile a unei cereri de revizuire, intimata-reclamantă

se află și în situația prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată,

care prevede că „este nedemn de a fi avocat și a) cel condamnat definitiv prin hotărâre

judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate,

de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că recursurile formulate de cei doi pârâți sunt fondate

și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admise, iar ca o consecință, sentința

instanței de fond modificată în tot în sensul respingerii acțiunii privind toate

capetele de cerere formulate de reclamantă.

În conformitate cu

art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă – parte căzută în pretenții, va fi obligată

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către recurenta Uniunea Națională

a Barourilor din România și 1.000 RON către recurentul Baroul București, ambele

sume reprezentând onorarii de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul București împotriva sentinței

nr. 2866 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în tot, în sensul că respinge acțiunea în totalitate, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă

B.D.F. să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 800 RON către U.N.B.R.

și 1.000 RON către Baroul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2011.