ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5583/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în data de

30 mai 2011, reclamantul D.M. a chemat în judecată pârâții Uniunea Națională a

Barourilor din România și Baroul N., solicitând obligarea acestora să-i

comunice în termen de 10 zile decizia adoptată în legătură cu plângerea

înregistrată sub nr. 244/C din 16 decembrie 2010 - plângere îndreptată

împotriva deciziei nr. 177 din 26 noiembrie 2010, prin care Baroul N. i-a respins

cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, sub sancțiunea

plății de daune cominatorii de 1.000 RON/zi întârziere.

Prin cererea formulată

la data de 5 iulie 2011 (data poștei) reclamantul a cerut instanței să ia act de

renunțarea sa la judecată, motivat de faptul că litigiul a rămas fără obiect, întrucât

pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și-a adus la îndeplinire obligația

de a-i comunica decizia solicitată.

Prin încheierea din data

de 21 iulie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, în baza art. 246 C. proc. civ., a constatat că reclamantul a renunțat

la judecata acțiunii formulată potrivit legii contenciosului administrativ, având

ca obiect anularea deciziei Uniunii Naționale a Barourilor din România și a obligat

reclamantul la plata către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei

de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei încheieri,

reclamantul D.M. a declarat recurs.

În motivarea cererii de

recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond deși a constatat că pârâta

a făcut dovada îndeplinirii obligației după data formulării cererii de chemare în

judecată - situație care a generat stingerea obiectului litigiului - totuși a dispus

obligarea sa la plata pretinsă de pârâtă, exclusiv în temeiul dispozițiilor

art. 246 alin. (3) C. proc. civ.

Recurentul a susținut

ca instanța de fond trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ, și să dispună micșorarea onorariului avocatului, întrucât litigiul a

fost generat de tergiversarea soluționării contestației de către pârâta intimată

iar valoarea pricinii sau munca efectivă îndeplinită de avocat nu-și au corespondentul

în onorariul pretins și acordat în cauză.

Recursul este neîntemeiat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 246 alin.

(3) C. proc. civ. dacă renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii

de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la

cheltuieli de judecată.

Din interpretarea acestui

text de lege rezultă că în situația renunțării la judecată, după comunicarea cererii

de chemare în judecată, culpa procesuală aparține reclamantului, singurul care poate

fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, la cererea pârâtului.

În cauză recurentul -

reclamant a renunțat la judecată după ce acțiunea a fost comunicată intimatei-pârâte,

astfel că în mod corect prima instanță a constatat incidența în cauză a dispozițiilor

art. 246 alin. (3) C. proc. civ., obligând reclamantul la plata cheltuielilor de

judecată reprezentând onorariu de avocat.

În ceea ce privește criticile

recurentului privind cuantumul sumei la care a fost obligat de prima instanță cu

titlu de cheltuieli de judecată, în sensul că în mod greșit prima instanță nu a

dat eficiență dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în vederea diminuării

acestor cheltuieli Înalta Curte constată că, în raport cu caracterul dispozitiv

al dispozițiilor invocate, care stabilesc în favoarea instanței de judecată un drept

de apreciere iar nu o obligație, acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca

atare.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, și luând act și de cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată,

formulată și dovedită de intimată  Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., și va obliga recurentul-reclamant să plătească

intimatei Uniunea Națională a Barourilor din România suma de 800 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.M. împotriva încheierii din 21 iulie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească intimatei Uniunea

Națională a Barourilor din România suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.