ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 175 din 1 iunie

2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ș.V. în

contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul

Buzău.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 114

din 25 noiembrie 2010, Consiliul Baroului Buzău, a respins cererea

reclamantului privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, cu

motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, având în vedere că în conformitate cu copia carnetului de

muncă reclamantul nu a exercitat timp de 10 ani funcția de judecător, procuror,

notar public, consilier juridic sau jurisconsult, pentru a putea fi primit în

profesia de avocat cu scutire de examen, reclamantul fiind licențiat în științe

juridice potrivit diplomei de licență din 5 iunie 1995 și în perioada 5 aprilie

1993 - 17 iulie 1996, a îndeplinit funcția de secretar la Consiliul Local

Nehoiu, iar în perioada 1 februarie 1997 și în prezent funcția de secretar la

Primăria Nehoiu, funcție ce nu se încadrează între funcțiile limitativ

prevăzute de aceste dispoziții.

Împotriva deciziei

Consiliului Baroului Buzău, reclamantul a formulat contestație și prin Decizia

din 20 februarie 2011, a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Consiliul

Uniunii, i-a fost respinsă ca neîntemeiată contestația, cu aceeași motivare ca

și în decizia Consiliului Baroului Buzău, că reclamantul nu a dovedit că a

îndeplinit funcția de jurisconsult la cele două instituții, Consiliul Local

Nehoiu și Primăria Nehoiu, pentru a se încadra în dispozițiile art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ca să fie primit în profesia de avocat cu

scutire de examen.

Reține, instanța de

fond că reclamantul, potrivit carnetului de muncă depus în copie xerox la

dosar, a îndeplinit funcția de secretar a Consiliului Local Nehoiu, în perioada

5 aprilie 1993 - 17 iulie 1996 și ulterior de secretar la Primăria Nehoiu în

perioada 1 februarie 1997 și până în prezent, reclamantul fiind licențiat în

științe juridice ca urmare a susținerii examenului din sesiunea decembrie 1994,

în conformitate cu copia de pe diploma de licență din 5 iunie 1995.

Se constată așadar,

că funcția îndeplinită de reclamant a fost cea de secretar, la Consiliul Local

Nehoiu și apoi la Primăria Nehoiu, funcție care nu se încadrează și nu poate fi

asimilată cu niciuna din funcțiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult și nu a îndeplinit niciuna din aceste funcții, timp de cel puțin

10 ani, pentru ca să poată fi primit în profesia de avocat cu scutire de

examen.

A apreciat instanța

de fond că susținerea reclamantului că a făcut dovada că a îndeplinit funcția

de jurisconsult sau consilier juridic, întrucât dispozițiile art. 116 alin. (1)

pct. 11 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, prevăd că perioada în care o

persoană cu studii superioare juridice ocupă funcția de secretar constituie

vechime în specialitate, ca jurist, nu este întemeiată, deoarece atribuțiile

funcției de secretar sunt diferite de atribuțiile funcției de consilier juridic

sau jurisconsult și perioada în care reclamantul a ocupat funcția de secretar,

nu echivalează cu exercitarea uneia din profesiile prevăzute limitativ de

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în temeiul cărora

există posibilitatea accedării în profesia de avocat cu scutire de examen,

reclamantul nefăcând dovada că a exercitat funcția de jurisconsult sau

consilier juridic și nici de judecător, procuror, notar public, timp de cel

puțin 10 ani, pentru a beneficia de aceste prevederi și a fi primit în profesia

de avocat cu scutire de examen.

Împotriva Sentinței

civile nr. 175 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta reclamantul

Ș.V., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că instanța a interpretat în mod greșit probele administrate în

cauză și a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a

legii.

Printr-o primă

critică formulată susține recurentul că hotărârea instanței este nemotivată, în

condițiile în care judecătorul fondului, fără o analiză a probelor administrate

în cauză, s-a rezumat la preluarea motivării cuprinse în Decizia din 20

februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și a

Deciziei nr. 114 din 25 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău.

Mai susține

recurentul printr-o altă critică formulată, circumscrisă motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea instanței de fond este

dată cu aplicarea greșită a legii deoarece nu este luată în considerare

perioada în care a exercitat neîntrerupt funcția secretar al unei autorități

administrativ teritoriale, deși potrivit art. 116 alin. (1) și art. 116

1

din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, secretarul este

funcționar public de conducere, cu studii superioare juridice, iar perioada în

care ocupă această funcție constituie vechime în specialitate, adică în funcția

de jurist conform diplomei de studii.

Mai arată recurentul

că prin adeverința din 6 aprilie 2011 eliberată de unitatea angajatoare

potrivit atribuțiilor de serviciu a demonstrat că odată cu exercitarea funcției

de secretar și a atribuțiilor specifice acestei funcții a exercitat și profesia

de juristconsult.

instanței de recurs

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și

apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează

a fi respins pentru următoarele considerente:

În primul rând Înalta

Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

nu își găsește incidența în cauză, în condițiile în care hotărârea instanței de

fond corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța motivând în

fapt și în drept hotărârea pronunțată, fără a se putea reține lipsa motivării,

cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Împrejurarea că în

instanța de fond și-a însușit parte din argumentele juridice expuse în

cuprinsul actelor administrative contestate, nu echivalează necercetarea unor

probe administrate în cauză sau cu lipsa motivării în sensul art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., în analiza exigențelor cărora, se are în vedere ansamblu

considerentelor care au format convingerea instanței asupra soluției pronunțate

și nu în mod izolat segmente din raționamentul care a stat la baza hotărârii

recurate.

De asemenea, faptul

că în considerentele hotărârii recurate nu se face referire la adeverinței din

6 aprilie 2011 emisă de Primarul Orașului Nehoiu, nu însemnă că acest înscris

nu a fost analizat, instanța de fond nefiind ținută să facă referire în

considerentele hotărârii pronunțate la fiecărui mijloc de probă administrat în

cauză.

Totodată, vor fi

înlăturate și criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale incidente în cauză, neputând fi reținut, în cauză, nici

motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare „la cerere,

poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care până la data

primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror,

notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.”

Este de necontestat

faptul că prin dispoziția legală mai sus redată sunt menționate limitativ

funcțiile care ar fi trebuit să fie exercitate cel puțin 10 ani pentru a

îndeplini condiția de vechime necesară pentru a beneficia de intrarea în

profesia de avocat cu scutire de examen, nefiind permisă, așadar, în lipsa unei

dispoziții legale exprese, o echivalare sau asimilare a unor funcții, în sensul

solicitat de recurentul-reclamant.

Noțiunea de vechime

în munca juridică, în sensul art. 1 din Decretul nr. 546/1972 privind

recunoașterea vechimii în muncă juridică a absolvenților cu diplomă ai

facultăților de drept, care ocupă unele funcții în sistemul organelor puterii

și administrației de stat, precum și în organizațiile obștești, nu este

similară noțiunii de vechime în funcția de consilier juridic sau jurisconsult

la care face referire art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa cum

în mod greșit susține recurentul-reclamant.

Totodată, calitatea

și vechimea în funcția de consilier juridic sau jurisconsult se probează în

condițiile C. muncii și numai cu Carnetul de muncă, prin urmare în mod corect

instanța de fond a stabilit vechimea în funcția de consilier juridic a

recurentului-reclamant în baza carnetului de muncă al acestuia și nu în baza

adeverinței din 6 aprilie 2011, la care se face referire în cererea de recurs.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, atunci când a

conchis că recurentul-reclamant nu îndeplinește condiția de vechime în

funcțiile juridice expres și limitativ prevăzute în dispoziția legală mai sus

indicată și că nu este permisă asimilarea unor funcții de conducere în

administrația publică exercitate de recurentul-reclamant, așa încât va înlătura

criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Așadar, judecătorul

fondului, a pronunțat hotărârea recurată în urma analizei probelor administrate

în cauză, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, și nu doar în

baza considerentelor Deciziei nr. 52/2011 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România, respectiv Deciziei nr. 114/2010 a Consiliului Baroului

Buzău, cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a cererii

reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală,motiv

pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Totodată, având în

vedere cererea intimatei-pârâte Uniunea Națională a Barourilor din România, în

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

recurentul-reclamant va fi obligat la plata către aceasta a sumei de 800 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată, stabilite în baza înscrisurilor depuse, în acest

sens, la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ș.V. împotriva Sentinței nr. 175 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata

Uniunea Națională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - AS