ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 519/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin Sentința nr. 98

din 15 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești - secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta C.E.L. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a

Barourilor din România și Baroul Buzău.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 78

din 23 septembrie 2010, Baroul Buzău a respins cererea de primire în profesia

de avocat cu scutire de examen formulată reclamantă în temeiul art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu motivarea că aceasta nu întrunește toate

condițiile legale și statutare.

Având în vedere

dispozițiile art. 19 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, art. 281 din

Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 295 din 15 decembrie 2007 a

Consiliului U.N.B.R., s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că a

susținut examenul de definitivare în profesia de consilier juridic și nici nu a

dobândit prin efectul legii calitatea de consilier juridic definitiv, neavând

vechimea de 5 ani în calitate de consilier juridic la data de 09 decembrie 2003

când a intrat în vigoare Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea

profesiei de consilier juridic.

Prin Decizia nr. 945

din 10-11 decembrie 2010, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România

a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva

Deciziei nr. 78 din 23 septembrie 2010, reținându-se că nu sunt îndeplinite

prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, reclamanta

deținând la data de formulării cererii o vechime de aproximativ 9 ani în

funcția de consilier juridic, calitate pe care a dobândit-o începând cu data de

01 septembrie 2001.

S-a mai reținut că reclamanta

a absolvit studiile superioare în anul 1999; la data de 01 iulie 2000 i s-a

schimbat funcția în inspector specialitate II, iar la data de 03 august 2000 i

s-a echivalat funcția în consilier cat. A cls. I, din data de 01 septembrie 2001

fiind consilier juridic.

Funcția de consilier

juridic este menționată în carnetul de muncă al reclamantei începând cu data de

01 septembrie 2001, astfel că aceasta nu îndeplinea condiția impusă de

dispozițiile legale menționate, respectiv art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995, de a fi exercitat 10 ani profesia de consilier juridic, vechime

necesară primirii în funcția de avocat cu scutire de examen.

S-a constatat că

adeverința invocată de reclamantă, emisă de Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Buzău, furnizează aceleași date care sunt menționate în Carnetul de

muncă cu precizarea că denumirea funcției de inspector și consilier a fost

reglementată prin Legea nr. 40/1991 prin care a fost stabilită salarizarea la

instituțiile publice pentru funcția de consilier juridic.

În concluzie, s-a

apreciat că Baroul Buzău a reținut greșit că începând cu data de 03 august 2000

reclamanta a fost angajată la D.G.M.P.S. Buzău în calitate de consilier juridic

și are o vechime neîntreruptă de peste 10 ani, întrucât funcția de consilier

juridic o deține din 01 septembrie 2001.

Nici la data la care

a fost transferată in interesul serviciului la Casa Județeană de Pensii Buzău nu a fost încadrată în funcția de consilier juridic, deși era

menționată funcția respectivă în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, în cuprinsul pct. B din anexa 1.

În plus, adresa emisă

de Casa de Pensii Buzău nu poate modifica înregistrarea din Carnetul de muncă

și nici echivala funcția de inspector cu cea de consilier juridic întrucât și

anterior dobândirii adeverinței de licență reclamanta a deținut tot funcția de

inspector.

Curtea de apel a

apreciat că dispozițiile art. 16 alin (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în vigoare la data formulării

cererii, au în vedere funcția de consilier juridic, pe care reclamanta o deține

de la data de 01 septembrie 2001, asimilarea altor funcții cu cele indicate de

textul legal fiind exclusă.

Faptul că reclamanta

ar fi reprezentat instituția publică în litigiile de la instanța supremă nu o

îndreptățește pe aceasta să acceadă în profesia de avocat, cu scutire de

examen, fără respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult, prin

decizii repetate instanța supremă a reținut că pentru cei aflați într-una din

situațiile menționate în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995 republicată,

legiuitorul nu a constituit un drept de a fi primiți în profesia de avocat cu

scutire de examen, ci a prevăzut că există o astfel de posibilitate, lăsând

decizia la latitudinea, în primul rând Comisiei permanente și în final

Consiliul Uniunii Avocaților din România de a stabili pentru fiecare caz în

parte, dacă acordă scutire de examen.

În fine, s-a apreciat

că reclamanta poate potrivit art. 16 alin. (1) așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 270/2010 să fie primită în profesie numai în baza unui examen

organizat de U.N.B.R., cel puțin anual și la nivel național, potrivit Legii și

Statutului profesiei de avocat.

exercitată

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și

nelegală, solicitând admiterea acesteia, modificarea sentinței recurate și pe

fond, admiterea contestației.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă aduce, în esență, critici sentinței atacate, susținând

că instanța de fond în mod eronat a consfințit legalitatea Deciziei nr. 945/2010

a Consiliului U.N.P.R. care constituie obiectul controlului judecătoresc în

baza art. 1 din Legea nr. 554/ 2004 prin care s-a respins contestația sa

împotriva Deciziei nr. 78/2010 a Consiliului Baroului Buzău, motivat de faptul

că nu are vechimea de 10 ani în profesia de consilier juridic pentru a fi

aplicate dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Se menționează că

instanța de fond nu a ținut seama de înscrisurile doveditoare a calității de

consilier juridic pe care a deținut-o începând cu data de 1 septembrie 1999,

respectiv adeverința din 1 februarie 2011 a Agenției Județene pentru Prestații

Sociale Buzău din care rezultă că și-a desfășurat activitatea în cadrul

Biroului legislația muncii și contencios, ca și consilier juridic și Adeverința

din 19 mai 2010 a Casei Județene de Pensii Buzău, prin care se certifică faptul

că perioada 1 septembrie 1999 – 1 februarie 2010 constituie vechime în specialitatea

de consilier juridic.

De asemenea, în mod

eronat s-a reținut că a fost angajată la Casa Județeană de Pensii Buzău în funcția de consilier juridic începând cu 1 septembrie 2001,

deși corectă era data de 1 februarie 2001, astfel cum rezultă din carnetul de

muncă.

Neținând seama de

aceste înscrisuri care dovedesc că la data depunerii cererii pentru admiterea

în profesia de avocat cu scutire de examen, respecta cerința de a fi îndeplinit

timp de cel puțin 10 ani neîntrerupt funcția de consilier juridic pentru a fi

primită în profesia de avocat cu scutire de examen, instanța de fond în mod

greșit a consfințit legalitatea Deciziei nr. 945/2010 a Consiliului U.N.B.R.

contestată în cauză.

Se menționează și

faptul că unei alte persoane aflată în situația sa, în cauza ce a format

obiectul dosarului nr. 37/42/2010 al Curții de Apel Ploiești, i-a fost admisă

acțiunea, dispunându-se obligarea pârâtelor de a o primi în profesia de avocat

cu scutire de examen.

Deși apreciază că obiectul

controlului instanței de contencios administrativ îl constituie Decizia nr. 945/2010

a Consiliului U.N.B.R., recurenta-reclamantă aduce critici și Deciziei nr. 78/2010

a Consiliului Baroului Buzău, arătând că aceasta este nelegală și netemeinică,

întrucât prin adeverințe, Colegiul consilierilor juridici Buzău a atestat

definitivarea sa în profesie, iar Consiliul Baroului Buzău nu a ținut seama de

aceste dovezi și nici de prevederile art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei

de consilier juridic.

Au fost depuse

înscrisuri în susținerea recursului cât și concluzii scrise prin care au fost

reiterate argumentele din cererea de recurs.

Intimatul Baroul

Buzău a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, menționând că soluția adoptată de Consiliul U.N.B.R. este în

concordanță cu dispozițiile legale, respectiv art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la

dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Deși

recurenta-reclamantă nu indică temeiul legal al recursului, criticile formulate

pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, cât și din cuprinsul cererii de

recurs, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei

nr. 945/2010 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii U.N.B.R.

Prin această decizie

a fost respinsă contestația recurentei-reclamante împotriva Deciziei

Consiliului Baroului Buzău nr. 78 din 23 septembrie 2010, reținându-se că

aceasta deține calitatea de consilier juridic începând cu data de 1 septembrie 2001,

însă la data formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen nu îndeplinea prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

referitoare la îndeplinirea funcției de consilier juridic timp de cel puțin 10

ani, deținând funcția de consilier juridic de aproximativ 9 ani.

Prin urmare, vor fi

avute în vedere criticile care vizează aspectele reținute în Decizia nr. 945/2010,

fiind fără obiect și respectiv fără relevanță criticile referitoare la Decizia nr. 78/2010.

Criticile

recurentei-reclamante vizează, în esență, îndeplinirea condiției prevăzută la art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 referitoare la îndeplinirea funcției

de consilier juridic timp de cel puțin 10 ani la momentul depunerii cererii de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Necontestat este

faptul că recurenta-reclamantă a solicitat prin cererea înregistrată la nr. 330

din 20 mai 2010 la Baroul Buzău, primirea în profesia de avocat cu scutire de

examen, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior.

În mod corect prin

Decizia nr. 945/2010 s-a reținut că aceasta nu a îndeplinit funcția de

consilier juridic timp de 10 ani la momentul depunerii cererii.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă,

incidente la momentul soluționării contestației (abrogat de la 1 ianuarie 2011)

„(1)

Carnetul de muncă este actul oficial prin care se

dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea

neîntrerupta în aceeași unitate, vechimea in funcție, meserie sau specialitate,

timpul lucrat in locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de

încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.

(2) În carnetul de

munca se înscriu datele cu privire la situațiile arătate la alin. (1), precum

și cele privind starea civila, pregătirea școlară și pregătirea profesională a

titularului, recompensele și orice alte situații care, potrivit dispozițiilor

legale, se menționează în carnetul de muncă”.

Deci, conform acestor

dispoziții, actul oficial prin care se face dovada vechimii în funcție este

carnetul de muncă.

Din înscrisurile

depuse la dosar, respectiv copia carnetului de muncă al recurentei-reclamante,

astfel cum a fost rectificat la pozițiile 41-45, rezultă că aceasta a îndeplinit

funcția de consilier juridic la Casa Județeană Buzău începând cu 1 februarie 2001 (dosar fond).

Adeverințele

menționate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs puteau sta la baza

rectificărilor/ modificărilor în carnetul de muncă, potrivit art. 6 din

Decretul nr. 92/1976 or, după cum se constată, nu au avut loc mențiuni în

carnetul de muncă în sensul celor urmărite și susținute de aceasta.

Prin urmare,

criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a acestor

adeverințe, sunt nefondate.

Față de cele

menționate, se constată că de la momentul în care recurenta-reclamantă a

îndeplinit funcția de consilier juridic, respectiv data de 1 februarie 2001

(eronat fiind menționată data de 1 septembrie 2001 în cuprinsul Deciziei nr. 945/2010)

și până la data formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen – 20 mai 2010, nu au trecut 10 ani în care aceasta să fi îndeplinit

această funcție.

Astfel, în mod corect

prin Decizia nr. 945/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R. s-a reținut că

recurenta-reclamantă nu a îndeplinit prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995 pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de

examen.

Hotărârile

judecătorești pronunțate în alte cauze care au vizat alte persoane la care face

referire recurenta nu sunt izvor de drept și nu pot fi reținute ca relevante în

cauza de față.

În raport de toate

considerentele menționate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.E.L. împotriva sentinței nr. 98 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Alba Ploiești - secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.