ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6131/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Buzău solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată și, pe cale de consecință, să anuleze Decizia nr. 928 din 10 -11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Barourilor din România și Decizia nr. 66 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău, să dispună obligarea pârâților să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen și să-l înscrie pe tabloul avocaților definitivi.

Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Curtea de Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 74 din 2 martie 2011, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că actele administrative atacate sunt legale, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că îndeplinește condiția impusă de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, respectiv că are o vechime de cel puțin 10 ani în una din funcțiile de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult.

În concret, reclamantul a obținut diploma de licență în luna februarie 2001, dată de la care putea să exercite în mod legal funcția de consilier juridic sau jurisconsult. De la acest moment și până la data de 16 iulie 2010, când a formulat la Baroul Buzău cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, au trecut doar 9 ani și 5 luni; ca atare, reclamantul nu putea să desfășoare activitate de consilier juridic timp de 14 ani, 3 luni și 20 zile, după cum acesta a susținut. Perioada în care reclamantul a fost cadru militar și a îndeplinit o funcție juridică, conform art. 208 lit. a) C. proc. pen., nu poate fi luată în calcul, întrucât la acel moment nu era licențiat al Facultății de Drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.M., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat de către recurent că prima instanță nu a ținut seama de faptul că definitivarea sa în funcția de consilier juridic s-a făcut cu luarea în considerare a perioadei în care a fost cadru militar la UM 01140 Lugoj și a îndeplinit o funcție juridică, conform dispozițiilor art. 8 -10 din Legea nr. 514/2003 și ale art. 14 -16 și art. 23 din Statutul profesiei de consilier juridic.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Decizia nr. 66 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău a fost respinsă cererea recurentului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are o vechime mai mare de 10 ani în funcția de consilier juridic și îi sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Prin Decizia nr. 928 din 10 -11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Barourilor din România a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de recurent împotriva deciziei anterior individualizate. Conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (în forma în vigoare la data formulării de către recurent a cererii de primire în profesia de avocat, respectiv 16 iunie 2010), poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Ca atare, dispoziția legală anterior citată enumeră limitativ categoriile de juriști cărora li se recunoaște dreptul de a fi primiți în profesia de avocat, cu scutire de examen. Prin urmare, nu poate fi vorba despre funcțiile echivalente celei de consilier juridic. Recurentul a obținut diploma de licență în luna februarie 2001, iar de la acest moment putea fi angajat în funcția de consilier juridic sau jurisconsult. De la data obținerii diplomei și până la data formulării cererii de primire în profesia de avocat sunt 9 ani și 5 luni, adică sub pragul legal instituit de norma aflată în discuție. În concret, din carnetul de muncă al recurentului rezultă că acesta a fost angajat consilier juridic la SC "A." Râmnicu Sărat la data de 21 iunie 2005 și i s-a desfăcut contractul de muncă la data de 1 iulie 2010, având o vechime de 5 ani și 10 zile.

În plus, din adeverința nr. 10 din 23 iunie 2005 eliberată de SC "C." SRL Râmnicu Sărat, rezultă că recurentul a îndeplinit funcția de consilier juridic de la data de 3 martie 3003 până la data de 16 iunie 2005, având o vechime de 2 ani, 3 luni și 13 zile. De asemenea, recurentul a profesat ca jurist, în baza convenției civile încheiate cu SC "Z.C." SRL Focșani, în perioada 7 februarie 2001 - 18 februarie 2003, adică 2 ani și 11 zile. Prin urmare, în total, recurentul a desfășurat activitate de consilier juridic o perioadă de 9 ani, 4 luni și 3 zile, motiv pentru care soluția pronunțată cu privire la cererea sa de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este legală. Problema aflată în divergență în prezenta cauză este aceea dacă poate fi luată în calcul și perioada în care recurentul a avut calitatea de cadru militar la UM 01140 Lugoj și a îndeplinit o funcție juridică, conform dispozițiilor art. 208 lit. a) C. proc.

pen., după cum rezultă din adeverința nr. 142 din 1 ianuarie 1996 emisă de această unitate militară. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că această perioadă nu poate fi luată în calcul, întrucât, pe de o parte, la acel moment recurentul nu era licențiat în drept, iar pe de altă parte, enumerarea făcută în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 este limitativă și ea nu se referă la funcțiile asimilate celei de consilier juridic. Mai mult decât atât, după cum a arătat și judecătorul de fond, art. 2 alin. (2) din Normele metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiu în funcții civile, norme aprobate prin H.G.

nr. 498/2004, impune condiția ca din dosarul personal al titularului să rezulte că este licențiat al unei facultăți de drept și că a îndeplinit, potrivit fișei postului, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea funcției de consilier juridic. Ca atare, sunt asimilați consilierilor juridici și li se echivalează stagiul efectuat acestei profesii numai funcțiilor militare și celor specifice poliției, celor care în mod efectiv au îndeplinit și îndeplinesc funcția de consilier juridic în MAI, efectuând activități specifice acestei profesii. Or, în speța de față, activitatea desfășurată de recurent în calitate de cadru militar la UM 01140 Lugoj nu poate fi asimilată cu cea a consilierului juridic, în condițiile în care acesta nu era licențiat al unei facultăți de drept.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la 400 RON cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinței nr. 74 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 400 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către Uniunea Națională a Barourilor din România. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.