ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul G.O.D., judecător la Tribunalul Bihor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați Bihor, anularea Deciziei Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011 prin care s-a respins contestația sa formulată împotriva Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010, precum și anularea acestei din urmă hotărâri; ca o consecință a anulării acestor hotărâri, reclamantul a solicitat să fie obligați pârâții ca, în baza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004, să emită Decizia de admitere a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen sau orice altfel de interviu; totodată reclamantul a solicitat ca, în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, să se dispună emiterea Deciziei de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, sens în care decizia de admitere în profesie urmează să producă efecte în condițiile alin. (2) numai de la data încetării stării de incompatibilitate, așa după cum prevede art. 15 alin. (1) lit. f) din Statutul profesiei de avocat; totodată,

reclamantul a solicitat a se dispune admiterea sa în profesie cu scutirea de orice fel de taxă neprevăzută expres de Legea nr. 51/1995. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 234/CA/2011 P.I.

din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.O.D., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați Bihor, a dispus anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010 și a Deciziei Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011, a obligat pârâtul Baroul Bihor să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen sau orice formă de verificare a cunoștințelor, decizie ce va produce efecte la data încetării stării de incompatibilitate în care se găsește reclamantul, fără să subziste în sarcina acestuia obligația rezolvării stării de incompatibilitate în termenul de 2 luni prevăzut de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și a respins acțiunea sub aspectul celorlalte pretenții formulate de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamantul a fost admis în magistratură în baza examenului susținut la nivel național, fiind numit procuror stagiar prin Ordinul nr. 93 din 20 octombrie 1999 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Prin Decretul nr. 250/2002 al Președintelui României, ca urmare a promovării examenului de capacitate, a fost numit procuror definitiv, ulterior obținând transferul în funcția de judecător la Judecătoria Oradea. La data de 15 iulie 2009, a promovat la instanța superioară - Tribunalul Bihor, instanță la care funcționează și în prezent. În raport de data admiterii reclamantului în magistratură, instanța a reținut că acesta a împlinit în cursul anului 2009 vechimea de 10 ani în funcția de procuror și judecător, aspect de altfel necontestat de pârâți.

Prevalându-se de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 109/2010, prin cererea înregistrată la Baroul Bihor sub nr. 252 din 4 mai 2010, reclamantul a solicitat admiterea sa cu scutire de examen în rândul avocaților Baroului Bihor și înscrierea pe lista incompatibililor, cerere reiterată la data de 1 noiembrie 2010. Consiliul Baroului Bihor, verificând cererile înregistrate sub nr. 252 din 4 mai 2010 și 583 din 1 noiembrie 2010, prin care reclamantul G.O.D.

a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a constatat că reclamantul nu s-a conformat solicitărilor Baroului Bihor, din adresa nr. 561 din 27 octombrie 2010, potrivit căreia urma să-și completeze dosarul și cererea de înscriere, conform prevederilor art. 15 și 16 din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, respectiv că acesta a refuzat plata sumei de 200 lei, reprezentând taxă de participare la testul de verificare a cunoștințelor privind legislația profesiei de avocat. În consecință, prin Hotărârea nr. 60 din 18 noiembrie 2010, Consiliul Baroului Bihor a respins cererea reclamantul de primire în profesie cu scutire de examen.

Prin Decizia nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010, cu motivarea că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu prevede pentru persoanele care îndeplinesc condițiile legale decât o posibilitate eventuală de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, astfel că pe baza acestei formulări a textului legal, în Statutul profesiei s-a inserat posibilitatea verificării de către consiliul baroului a cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Pe de altă parte, Curtea a constatat și refuzul reclamantului de achitare a sumei de 200 lei reprezentând taxă de participare la testul de verificare a cunoștințelor privind legislația profesiei de avocat și a apreciat că acest refuz nu constituie un argument legal pentru respingerea cererii sale de primire în barou cu scutire de examen, reclamantul neputând fi obligat să se supună unei forme de verificare a cunoștințelor ce excede prevederilor legale.

Pe de altă parte, un alt motiv menționat în Hotărârea nr. 60/2010 pentru respingerea cererii reclamantului se referă la necompletarea dosarului cu înscrisurile menționate în Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010. Or, deși se susține că reclamantul a fost încunoștințat prin adresa nr. 561 din 27 octombrie 2010 în legătură cu documentele cu care trebuia să-și completeze dosarul și cererea de înscriere, pârâții nu au făcut dovada comunicării acestei adrese cu reclamantul, care de altfel a solicitat Baroului Bihor să-i fie comunicate înscrisurile ce sunt necesare pentru soluționarea în mod favorabil a cererii sale.

Curtea a mai constatat că nu este lipsit de relevanță nici faptul că cererea reclamantului formulată în data de 4 mai 2010 cuprinde mențiunile prevăzute de art. 15 din Statutul profesiei de avocat, fiind însoțită de înscrisurile doveditoare indicate la art. 16 alin. (3) din același act normativ, Hotărârea nr. 910/2010 fiind adoptată de Consiliul UNBR la data de 11 septembrie 2010. În ceea ce privește capătul trei de cerere din acțiunea reclamantului prin care acesta solicită a se dispune primirea sa în profesie cu exonerarea de orice fel de taxă neprevăzută expres de Legea nr. 51/1995, instanța l-a apreciat ca fiind nefondat, în condițiile în care nu s-a făcut de către reclamant dovada perceperii unor astfel de taxe.

Pe de altă parte, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 dă în competența consiliul baroului stabilirea contribuției avocaților la realizarea bugetului baroului, ceea ce înseamnă că stabilirea unor taxe prin acte ce emană de la Consiliul Baroului nu contravine prevederilor Legii nr. 51/1995, astfel că solicitarea reclamantului de exonerare a sa de la plata acelor taxe care nu sunt prevăzute de Legea nr. 51/1995 a fost apreciată de instanța de fond ca fiind neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Bihor au declarat recurs, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Calea de atac a fost exercitată prin cereri de recurs distincte, însă recurenții au invocat motive de nelegalitate și argumente identice. În motivarea căii de atac, se susține că hotărârea primei instanțe este nelegală în condițiile în care aceasta este întemeiată practic pe jurisprudența în materie, or în sistemul nostru de drept, consideră recurenții, jurisprudența nu constituie izvor de drept. De asemenea, consideră nelegală interpretarea pe care instanța o dă prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și prevederilor Hotărârii nr. 902/2010.

Recurenții explică faptul că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a) - b) reprezintă o posibilitate pe care legea o recunoaște acestor persoane, după cum și consiliilor barourilor le este recunoscută posibilitatea de a verifica cunoștințele solicitanților.

În acest sens dispun prevederile art. 1 ale Statutului potrivit cărora "profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare, funcționare și conducere autonome, stabilite în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 ... și ale prezentului Statut" și prevederile art. 4 (1) din Statut potrivit cărora "profesia de avocat este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei și descentralizării, în condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut". În concluzie, susțin recurenții, prevederile art. 21 din Statut și prevederile Hotărârii nr. 902/2010 nu "adaugă" la lege astfel cum greșit a apreciat și reținut instanța; dacă s-ar accepta aceste interpretări ale instanței ar însemna ca prevederile Statutului profesiei de avocat și cele ale Hotărârii nr. 902/2010 să fie lipsite de efecte juridice.

Având în vedere aceste aspecte, prin participarea la interviul organizat sub forma testului grilă nu au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în sensul că vechimea în profesia de consilier juridic de peste 10 ani a constituit temeiul ca reclamantul sa nu participe la examenul de primire în profesia de avocat, ci doar la o verificare a cunoștințelor limitată ca și tematică numai la legislația specifică profesiei de avocat. Sub aspectul capătului de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Bihor să emită decizia de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, sens în care decizia de admitere în profesie urmează să producă efecte în condițiile alin. (2) ale art. 24 din Legea nr. 51/1995, numai de la data încetării stării de incompatibilitate, această solicitare este netemeinică, consideră autoritățile pârâte, iar modalitatea în care instanța a înțeles să o soluționeze este nelegală.

Totodată, recurenții explică faptul că, în cazul prevăzut de art. 25 alin. (1), deoarece starea de incompatibilitate a survenit pe parcursul exercitării profesiei de avocat, înscrierea pe tabloul incompatibililor se face la cererea persoanei în cauză, fiind rezultatul voinței persoanei de a nu mai exercita profesia de avocat. În această situație a se impune un termen de rezolvare a stării de incompatibilitate ar echivala cu obligarea persoanei în cauză să exercite în continuare profesia de avocat, aducându-se prin aceasta atingere drepturilor și libertăților persoanei.

În cazul în care persoana se găsește în stare de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei de primire în profesia de avocat, este legal și firesc să se impună un termen de rezolvare a acestei stări, deoarece în acest caz, persoana prin cererea formulată, își exprimă intenția de a exercita profesia de avocat, iar pentru a putea exercita efectiv profesia de avocat, starea de incompatibilitate în care se află trebuie să înceteze. Astfel, susțin recurenții, prin impunerea termenului de 2 luni prevăzut pentru rezolvarea stării de incompatibilitate existentă la momentul emiterii deciziei de primire în profesie nu se creează o discriminare pentru o anumită categorie de persoane; art. 25 din Legea nr. 51/1995 prevede două situații juridice distincte, deci și tratamentul aplicat trebuie să fie diferit.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, însă în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind similitudinea criticilor înfățișate prin cele două cereri de recurs, le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune. În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată.

De asemenea, este necontestat că intimatul-reclamant a înțeles să nu participe la procedura pentru verificarea cunoștințelor, aspect ce rezultă din faptul că nu a plătit taxa de participare, nu și-a completat dosarul și nu s-a prezentat la interviul pentru verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Prin Decizia nr. 60 din 18 noiembrie 2010, Consiliul Baroului Bihor a respins cererea de primire în profesie cu scutire de examen, cu motivarea că a refuzat să plătească taxa pentru participarea la testul de verificare a cunoștințelor, cât și pentru lipsa din dosar a unor înscrisuri doveditoare.

Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii reclamantului, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b). Instanța de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive. De asemenea, în scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902 din 11 februarie 2010, Consiliul U.N.B.R.

a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind nelegal. Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat, dar se prevede și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și în formă scrisă. Așadar, Baroul Bihor a avut temei legal și regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective, la care reclamantul a nu a înțeles să se prezinte.

Este adevărat că jurisprudența Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, este în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat examen, în caz contrar, s-ar încălca dispozițiile legale incidente speței, însă cum reclamantul nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de verificare a cunoștințelor reprezintă, în realitate, un examen. Deci, în contextul în care reclamantul nu s-a prezentat pentru verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Baroul Bihor nu a putut să își exercite dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, lipsind astfel una dintre condițiile obligatorii pentru intrarea în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat (dosar recurs). Având în vedere soluția pronunțată de către instanța de control judiciar, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursurile, va modifica sentința atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a intimatului, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul Bihor împotriva Sentinței nr. 234/CA/2011 P.I. din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul G.O.D. ca neîntemeiată. Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - CL