ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul G.O.D.,

judecător la Tribunalul Bihor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul de Avocați Bihor, anularea

Deciziei Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 73 din 19 - 20

februarie 2011 prin care s-a respins contestația sa formulată împotriva

Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010, precum și

anularea acestei din urmă hotărâri; ca o consecință a anulării acestor

hotărâri, reclamantul a solicitat să fie obligați pârâții ca, în baza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 255/2004, să emită Decizia de admitere a sa în profesia de avocat, cu

scutire de examen sau orice altfel de interviu; totodată reclamantul a

solicitat ca, în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, să se dispună

emiterea Deciziei de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, sens în care

decizia de admitere în profesie urmează să producă efecte în condițiile alin.

(2) numai de la data încetării stării de incompatibilitate, așa după cum

prevede art. 15 alin. (1) lit. f) din Statutul profesiei de avocat; totodată,

reclamantul a solicitat a se dispune admiterea sa în profesie cu scutirea de

orice fel de taxă neprevăzută expres de Legea nr. 51/1995.

Prin Sentința civilă nr. 234/CA/2011 P.I. din

2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

G.O.D., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România

și Baroul de Avocați Bihor, a dispus anularea Hotărârii Consiliului Baroului

Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010 și a Deciziei Consiliului Uniunii Naționale

a Barourilor din România nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011, a obligat pârâtul

Baroul Bihor să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat,

cu scutire de examen sau orice formă de verificare a cunoștințelor, decizie ce

va produce efecte la data încetării stării de incompatibilitate în care se

găsește reclamantul, fără să subziste în sarcina acestuia obligația rezolvării

stării de incompatibilitate în termenul de 2 luni prevăzut de art. 25 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995 și a respins acțiunea sub aspectul celorlalte pretenții

formulate de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a constatat că reclamantul a fost admis în magistratură în baza examenului

susținut la nivel național, fiind numit procuror stagiar prin Ordinul nr. 93

din 20 octombrie 1999 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție. Prin Decretul nr. 250/2002 al Președintelui României, ca

urmare a promovării examenului de capacitate, a fost numit procuror definitiv,

ulterior obținând transferul în funcția de judecător la Judecătoria Oradea. La

data de 15 iulie 2009, a promovat la instanța superioară - Tribunalul Bihor,

instanță la care funcționează și în prezent. În raport de data admiterii

reclamantului în magistratură, instanța a reținut că acesta a împlinit în

cursul anului 2009 vechimea de 10 ani în funcția de procuror și judecător,

aspect de altfel necontestat de pârâți.

Prevalându-se de efectele Deciziei Curții

Constituționale nr. 109/2010, prin cererea înregistrată la Baroul Bihor sub nr.

252 din 4 mai 2010, reclamantul a solicitat admiterea sa cu scutire de examen

în rândul avocaților Baroului Bihor și înscrierea pe lista incompatibililor,

cerere reiterată la data de 1 noiembrie 2010.

Consiliul Baroului Bihor, verificând cererile

înregistrate sub nr. 252 din 4 mai 2010 și 583 din 1 noiembrie 2010, prin care

reclamantul G.O.D. a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de

examen, a constatat că reclamantul nu s-a conformat solicitărilor Baroului

Bihor, din adresa nr. 561 din 27 octombrie 2010, potrivit căreia urma să-și

completeze dosarul și cererea de înscriere, conform prevederilor art. 15 și 16

din Statutul profesiei de avocat și ale Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie

2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, respectiv că

acesta a refuzat plata sumei de 200 lei, reprezentând taxă de participare la

testul de verificare a cunoștințelor privind legislația profesiei de avocat.

În consecință, prin Hotărârea nr. 60 din 18

noiembrie 2010, Consiliul Baroului Bihor a respins cererea reclamantul de

primire în profesie cu scutire de examen.

Prin Decizia nr. 73 din 19 - 20 februarie

2011, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins

contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii Consiliului Baroului

Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010, cu motivarea că art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995 nu prevede pentru persoanele care îndeplinesc condițiile legale decât

o posibilitate eventuală de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,

astfel că pe baza acestei formulări a textului legal, în Statutul profesiei s-a

inserat posibilitatea verificării de către consiliul baroului a cunoștințelor

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Pe de altă parte, Curtea a constatat și

refuzul reclamantului de achitare a sumei de 200 lei reprezentând taxă de

participare la testul de verificare a cunoștințelor privind legislația

profesiei de avocat și a apreciat că acest refuz nu constituie un argument

legal pentru respingerea cererii sale de primire în barou cu scutire de examen,

reclamantul neputând fi obligat să se supună unei forme de verificare a

cunoștințelor ce excede prevederilor legale.

Pe de altă parte, un alt motiv menționat în

Hotărârea nr. 60/2010 pentru respingerea cererii reclamantului se referă la

necompletarea dosarului cu înscrisurile menționate în Hotărârea nr. 902 din 11

septembrie 2010. Or, deși se susține că reclamantul a fost încunoștințat prin

adresa nr. 561 din 27 octombrie 2010 în legătură cu documentele cu care trebuia

să-și completeze dosarul și cererea de înscriere, pârâții nu au făcut dovada

comunicării acestei adrese cu reclamantul, care de altfel a solicitat Baroului

Bihor să-i fie comunicate înscrisurile ce sunt necesare pentru soluționarea în

mod favorabil a cererii sale.

Curtea a mai constatat că nu este lipsit de

relevanță nici faptul că cererea reclamantului formulată în data de 4 mai 2010

cuprinde mențiunile prevăzute de art. 15 din Statutul profesiei de avocat,

fiind însoțită de înscrisurile doveditoare indicate la art. 16 alin. (3) din

același act normativ, Hotărârea nr. 910/2010 fiind adoptată de Consiliul UNBR

la data de 11 septembrie 2010.

În ceea ce privește capătul trei de cerere

din acțiunea reclamantului prin care acesta solicită a se dispune primirea sa

în profesie cu exonerarea de orice fel de taxă neprevăzută expres de Legea nr.

51/1995, instanța l-a apreciat ca fiind nefondat, în condițiile în care nu s-a

făcut de către reclamant dovada perceperii unor astfel de taxe. Pe de altă

parte, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 dă în competența consiliul

baroului stabilirea contribuției avocaților la realizarea bugetului baroului,

ceea ce înseamnă că stabilirea unor taxe prin acte ce emană de la Consiliul

Baroului nu contravine prevederilor Legii nr. 51/1995, astfel că solicitarea

reclamantului de exonerare a sa de la plata acelor taxe care nu sunt prevăzute

de Legea nr. 51/1995 a fost apreciată de instanța de fond ca fiind

neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții Uniunea Națională a Barourilor din

România și Baroul Bihor au declarat recurs, invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Calea de atac a fost exercitată prin cereri

de recurs distincte, însă recurenții au invocat motive de nelegalitate și

argumente identice.

În motivarea căii de atac, se susține că

hotărârea primei instanțe este nelegală în condițiile în care aceasta este

întemeiată practic pe jurisprudența în materie, or în sistemul nostru de drept,

consideră recurenții, jurisprudența nu constituie izvor de drept.

De asemenea, consideră nelegală interpretarea

pe care instanța o dă prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ale

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat și prevederilor Hotărârii nr. 902/2010.

Recurenții explică faptul că primirea în

profesie a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin.

(2) lit. a) - b) reprezintă o posibilitate pe care legea o recunoaște acestor

persoane, după cum și consiliilor barourilor le este recunoscută posibilitatea

de a verifica cunoștințele solicitanților.

În acest sens dispun prevederile art. 1 ale

Statutului potrivit cărora "profesia de avocat este liberă și

independentă, cu organizare, funcționare și conducere autonome, stabilite în

condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 ... și ale prezentului Statut"

și prevederile art. 4 (1) din Statut potrivit cărora "profesia de avocat

este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei și

descentralizării, în condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut".

În concluzie, susțin recurenții, prevederile

art. 21 din Statut și prevederile Hotărârii nr. 902/2010 nu "adaugă"

la lege astfel cum greșit a apreciat și reținut instanța; dacă s-ar accepta

aceste interpretări ale instanței ar însemna ca prevederile Statutului

profesiei de avocat și cele ale Hotărârii nr. 902/2010 să fie lipsite de efecte

juridice.

Având în vedere aceste aspecte, prin

participarea la interviul organizat sub forma testului grilă nu au fost

încălcate prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în sensul că

vechimea în profesia de consilier juridic de peste 10 ani a constituit temeiul

ca reclamantul sa nu participe la examenul de primire în profesia de avocat, ci

doar la o verificare a cunoștințelor limitată ca și tematică numai la

legislația specifică profesiei de avocat.

Sub aspectul capătului de cerere privind

obligarea pârâtului Baroul Bihor să emită decizia de trecere pe tabloul

avocaților incompatibili, sens în care decizia de admitere în profesie urmează

să producă efecte în condițiile alin. (2) ale art. 24 din Legea nr. 51/1995,

numai de la data încetării stării de incompatibilitate, această solicitare este

netemeinică, consideră autoritățile pârâte, iar modalitatea în care instanța a

înțeles să o soluționeze este nelegală.

Totodată, recurenții explică faptul că, în

cazul prevăzut de art. 25 alin. (1), deoarece starea de incompatibilitate a

survenit pe parcursul exercitării profesiei de avocat, înscrierea pe tabloul

incompatibililor se face la cererea persoanei în cauză, fiind rezultatul

voinței persoanei de a nu mai exercita profesia de avocat.

În această situație a se impune un termen de

rezolvare a stării de incompatibilitate ar echivala cu obligarea persoanei în

cauză să exercite în continuare profesia de avocat, aducându-se prin aceasta

atingere drepturilor și libertăților persoanei.

În cazul în care persoana se găsește în stare

de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei de primire în profesia de

avocat, este legal și firesc să se impună un termen de rezolvare a acestei

stări, deoarece în acest caz, persoana prin cererea formulată, își exprimă

intenția de a exercita profesia de avocat, iar pentru a putea exercita efectiv

profesia de avocat, starea de incompatibilitate în care se află trebuie să

înceteze.

Astfel, susțin recurenții, prin impunerea

termenului de 2 luni prevăzut pentru rezolvarea stării de incompatibilitate

existentă la momentul emiterii deciziei de primire în profesie nu se creează o

discriminare pentru o anumită categorie de persoane; art. 25 din Legea nr.

51/1995 prevede două situații juridice distincte, deci și tratamentul aplicat

trebuie să fie diferit.

recursurilor

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate, însă în limitele și pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că,

dată fiind similitudinea criticilor înfățișate prin cele două cereri de recurs,

le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune.

În cauză, este necontestat că

intimatul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995 republicată.

De asemenea, este necontestat că

intimatul-reclamant a înțeles să nu participe la procedura pentru verificarea

cunoștințelor, aspect ce rezultă din faptul că nu a plătit taxa de participare,

nu și-a completat dosarul și nu s-a prezentat la interviul pentru verificarea

cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prin Decizia nr. 60 din 18 noiembrie 2010,

Consiliul Baroului Bihor a respins cererea de primire în profesie cu scutire de

examen, cu motivarea că a refuzat să plătească taxa pentru participarea la testul

de verificare a cunoștințelor, cât și pentru lipsa din dosar a unor înscrisuri

doveditoare.

Potrivit prevederilor legale în vigoare la

data formulării/soluționării cererii reclamantului, art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995, republicată, la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu

scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin.

(2) lit. a) și lit. b).

Instanța de recurs constată că legiuitorul,

prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie",

a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și se justifică

legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat,

adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora "în cazul

cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate

să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la

dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării

dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei

norme juridice permisive.

De asemenea, în scopul asigurării unei

transparențe care să permită instanțelor competente să verifice legalitatea

exercitării dreptului de apreciere și existența/inexistența oricărei forme de

arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902 din 11 februarie 2010, Consiliul U.N.B.R. a

adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a

cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a

fost atacat/ constatat ca fiind nelegal.

Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid,

se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare făcută pe

baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislația

specifică organizării și exercitării profesiei de avocat, dar se prevede și că

barourile pot decide ca verificarea să se facă și în formă scrisă.

Așadar, Baroul Bihor a avut temei legal și

regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective, la care

reclamantul a nu a înțeles să se prezinte.

Este adevărat că jurisprudența Înaltei Curți,

secția de contencios administrativ și fiscal, este în sensul că testarea nu

trebuie transformată într-un adevărat examen, în caz contrar, s-ar încălca

dispozițiile legale incidente speței, însă cum reclamantul nu s-a prezentat la

testare, nu se poate afirma că această modalitate de verificare a cunoștințelor

reprezintă, în realitate, un examen.

Deci, în contextul în care reclamantul nu s-a

prezentat pentru verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, Baroul Bihor nu a putut să își exercite

dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, lipsind

astfel una dintre condițiile obligatorii pentru intrarea în profesia de avocat,

cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, din actele și lucrările

dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că recurenta Uniunea Națională a

Barourilor din România a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în

cuantum de 800 lei, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat

(dosar recurs).

Având în vedere soluția pronunțată de către

instanța de control judiciar, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

În concluzie, având în vedere considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, va admite recursurile, va modifica sentința atacată și va respinge

acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., constatând culpa procesuală a intimatului, Înalta Curte îl va

obliga pe acesta la plata către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor

din România a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Uniunea

Națională a Barourilor din România și de Baroul Bihor împotriva Sentinței nr.

234/CA/2011 P.I. din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea formulată de reclamantul G.O.D. ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de

800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea

Națională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

martie 2013.

Procesat

de GGC - CL