ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4116/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

apel ce formează obiectul recursului

Prin sentința nr. 171/R din 16

decembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.B. în contradictoriu

cu pârâții U.N.B.R. și BAROUL SIBIU, având ca obiect anularea Deciziei nr. 192

din 22 decembrie 2008 emisă de Baroul Sibiu și a Deciziei nr. 563 din 1 iulie

2009 emisă de U.N.B.R. și obligarea pârâtelor să emită o decizie pentru

primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și înscrierea pe tabloul

avocaților definitivi.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 192 din 22

decembrie 2008 Baroul Sibiu a respins cererea reclamantului pentru primirea în

profesia de avocat cu scutire de examen pentru neîndeplinirea condiției de

vechime în funcția de consilier juridic sau jurisconsult. Astfel, din raportul

întocmit de avocatul P.R. rezulta că reclamantul are o vechime de 8 ani și 3

luni în funcția de consilier juridic. Această decizie a fost menținută prin

respingerea contestației de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din

România prin Decizia nr. 563 din 1 iulie 2009.

Instanța de fond a constatat că în

mod corect la calcularea vechimii necesare împlinirii perioadei de 10 ani

prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 au fost avute în

vedere doar perioadele în care reclamantul a îndeplinit funcția de consilier

juridic, jurisconsult și magistrat consultant.

Susținerile reclamantului potrivit

cărora la calcularea perioadei de 10 ani vechime în funcția de consilier

juridic sau jurisconsult se impune a fi avute în vedere și perioadele în care

acesta a îndeplinit funcții de conducere sau a desfășurat activități de cadru

didactic asociat la diferite instituții de învățământ superior au fost

considerate, de judecătorul fondului, ca fiind neîntemeiate, prin raportare la

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) care prevăd expres și limitativ

funcțiile ce trebuiesc luate în calcul, respective judecător, procuror, notar

public, consilier juridic sau jurisconsult.

Apreciază instanța de fond că

funcțiile de conducere ocupate de reclamant nu pot fi asimilate sau echivalate

celor prevăzute expres și limitative de lege întrucât acest fapt ar conduce la

adăugarea la lege respective cu crearea unei lex terția.

Se mai reține în considerentele

hotărârii recurate că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51-1995 prevede

posibilitatea primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, iar nu

dreptul de a intra în această profesie cu scutire de examen.

Împotriva sentinței nr. 171/R din 16

decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs M.B., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a interpretat în mod greșit probele

administrate în cauză și a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs

invocate recurentul-pârât a susținut, în esență următoarele:

Hotărârea instanței de fond este

dată cu aplicarea greșită a legii deoarece:

- nu este luată în considerare

perioada 01 iunie 1993 - 01 iunie 1994 în care a îndeplinit funcția de șef

Birou Afaceri Patrimoniale din cadrul Serviciului Contencios, deși în perioada

respectivă, delegat fiind într-o funcție de conducere și-a păstrat funcția de

bază, respectiv, cea de consilier juridic și a îndeplinit atribuții specifice

acestei funcții, fapt ce contravine legislației muncii, Decretului nr. 546/1972

și Legii nr. 51/1995.

- este luată în considerare perioada

01 iulie 2004 - 30 septembrie 2004 în care a îndeplinit funcția de magistrat

consultant în cadrul Tribunalului Brașov, deși această funcție nu este

specificată la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, ceea ce conduce

la concluzia că instanța de fond procedând astfel a adăugat la lege, ceea ce nu

este permis.

Hotărârea recurată are la bază o

apreciere selectivă a probelor existente la dosar în condițiile în care din

considerentele hotărârii rezultă că judecătorul fondului face referire doar la

raportul întocmit de avocatul P.R. din cadrul Baroului Sibiu, dar nu face nici

o referire la raportul întocmit de avocatul G.T. din cadrul Baroului Brașov

întocmit în anul 2001 și în care i se reține, în baza art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995, o vechime în profesie de 9 ani și 5 luni.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de

probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu

modificările și completările ulterioare „la cerere, poate fi primit în profesie,

cu scutire de examen cel care până la data primirii în profesia de avocat a

îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.”

Este de necontestat faptul că prin

dispoziția legală mai sus redată sunt menționate limitativ funcțiile care ar fi

trebuit să fie exercitate cel puțin 10 ani pentru a îndeplini condiția de

vechime necesară pentru a beneficia de intrarea în profesia de avocat cu

scutire de examen, nefiind permisă, așadar, în lipsa unei dispoziții legale

exprese, o echivalare sau asimilare a unor funcții, în sensul solicitat de

recurentul-reclamant.

Noțiunea de vechime în munca

juridică, în sensul art. 1 din Decretul nr. 546/1972 privind recunoașterea

vechimii în muncă juridică a absolvenților cu diplomă ai facultăților de drept,

care ocupă unele funcții în sistemul organelor puterii și administrației de

stat, precum și în organizațiile obștești , nu este similară noțiunii de

vechime în funcția de consilier juridic sau jurisconsult la care face referire

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, așa cum în mod greșit susține

recurentul-reclamant.

Totodată, calitatea și vechimea în

funcția de consilier juridic sau jurisconsult se probează în condițiile Codului

muncii și numai cu Carnetul de muncă, prin urmare în mod corect instanța de

fond a stabilit vechimea în funcția de consilier juridic a

recurentului-reclamant în baza carnetului de muncă al acestuia și nu în baza

fișelor de post și a altor înscrisuri depuse de recurentul-reclamant.

Astfel, Înalta Curte constată că

instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, atunci când a conchis că

recurentul-reclamant nu îndeplinește condiția de vechime în funcțiile juridice

expres și limitativ prevăzute în dispoziția legală mai sus indicată și că nu

este permisă asimilarea unor funcții de conducere în administrația publică sau

în instituții de învățământ superior exercitate de recurentul-reclamant, așa

încât va înlătura criticile referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a

legii.

Sunt nefondate și criticile

referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 86 din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în condițiile

în care instanța de fond, fașă de obiectul cererii de chemare în judecată, nu a

făcut o aplicare a acestor dispoziții în cauza dedusă prezentei judecăți.

De asemenea nu pot fi primite nici

criticile referitoare la aprecierea selectivă a probelor administrate în cauză

în condițiile în care instanța de fond, a făcut o analiză a actelor

administrative contestate prin prisma actelor care au stat la baza emiterii

acestora, raportul întocmit de avocatul P.R. fiind unul dintre acestea.

Așadar, judecătorul fondului, a

pronunțat hotărârea recurată în urma analizei probelor administrate în cauză,

în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, și nu doar în baza

raportului întocmit de către avocatul P.R., cum în mod greșit susține

recurentul-reclamant.

Faptul că în considerentele

hotărârii recurate nu se face referire și la un alt înscris, respectiv un raport

întocmit de către un alt avocat, în anul 2001, cu ocazia examinării unei cereri

de intrare în profesia de avocat adresată Baroului Brașov de către recurentul-reclamant

în care se face o altă apreciere sub aspectul îndeplinirii condiției de vechime

în funcțiile juridice la care face referire art. 16 alin. (2) lit. b) nu

însemnă că acest înscris nu a fost analizat, instanța de fond nefiind ținută să

facă referire în considerentele hotărârii pronunțate la fiecărui mijloc de

probă administrat în cauză.

Toate considerentele expuse, converg

către concluzia că soluția de respingere a cererii reclamantului, pronunțată de

instanța de fond este temeinică și legală,motiv pentru care recursul va fi

respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, având în vedere cererea

intimatei-pârâte U.N.B.R., în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat la plata către aceasta a sumei

de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilite în baza înscrisurilor

depuse, în acest sens, la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. împotriva

sentinței nr. 171/R din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul la plata către intimata-pârâtă

U.N.B.R. a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

octombrie 2010.