ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3269/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3269/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 988 din 24 februarie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de către reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâții

Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Sibiu; a anulat Decizia

nr. 566 din 01 iulie 2009 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din

România și Hotărârea nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu; a recunoscut

reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat definitiv, cu scutire

de examen, începând cu data de 06 decembrie 2008; a obligat pârâții să emită decizia

de primire în profesie a reclamantului, ca avocat definitiv, precum și decizia de

înscriere a reclamantului în tabloul avocaților definitivi din județul Sibiu, într-un

termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și a obligat pârâții, în

solidar, la plata sumei de 21,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Din Hotărârea nr. 1, dată

de Baroul Sibiu la data de 21 noiembrie 2008, rezultă îndeplinirea, de către reclamantul

B.L., a tuturor

condițiilor impuse de dispozițiile legale pentru primirea în profesia de avocat

cu scutire de examen, pârâtul apreciind doar că în privința vechimii minime necesare

reclamantul nu a făcut dovada cu singurul mijloc de probă admis - carnetul de muncă.

Instanța de fond a reținut

că cerința legală se referă la exercitarea funcției de consilier juridic sau jurisconsult

și nu la vechimea în funcție, or potrivit carnetului de muncă, reclamantul are o

vechime de 7 ani și 6 luni în funcția de consilier juridic, exercitată în perioada

15 mai 2001-10 decembrie 2008, la care se adaugă încă 2 ani, 4 luni și 5 zile, perioadă

în care a exercitat funcția de consilier juridic la SC I. SRL Sibiu, potrivit Contractului

individual de muncă din 22 mai 1998 și adeverinței din 18 noiembrie 2008, precum

și 11 luni și 14 zile cât a exercitat funcția de consilier juridic la SC D.I.

SRL București, potrivit Contractului din 7 iunie 2000 și adeverinței din 4 noiembrie

2003, contracte înregistrate la I.T.M., astfel încât apreciază că era îndeplinită

cerința legală prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat în reglementarea de la data formulării

cererii, 06 noiembrie 2008, ca reclamantul să fi exercitat funcția de consilier

juridic timp de cel puțin 10 ani.

Instanța a apreciat că

pentru aceste considerente,

Hotărârea nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu,

prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat

cu scutire de examen pentru unicul considerent al lipsei mențiunilor certe înscrise

în carnetul de muncă a întregii perioade în care a exercitat funcția de consilier

juridic, este nelegală, motiv pentru care a dispus anularea acesteia.

Analizând și considerentele

Deciziei nr. 566 din 01 iulie 2009, emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor

din România în soluționarea contestației formulate de către reclamant împotriva

Hotărârii nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu, instanța a constatat că,

deși s-a reținut că reclamantul a formulat și cereri completatoare adresate Baroului

Sibiu prin care solicita să se aibă în vedere și perioada în care a îndeplinit funcția

de consilier juridic prin echivalare, Consiliul a reținut că dispozițiile art. 16

alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prevăd în mod imperativ că dovada vechimii

pentru primirea în profesie se face cu carnetul de muncă, respingând contestația,

astfel încât, pentru aceleași considerente, instanța a anulat și această decizie

ca fiind nelegală, bazându-se pe dispoziții restrictive ce exced condițiilor legale

și nu pot fi impuse reclamantului, neavând o justificare legitimă și rezonabilă.

Constatând că reclamantului

i-a fost recunoscută îndeplinirea celorlalte condiții pentru primirea în profesia

de avocat cu scutire de examen și stabilind că reclamantul îndeplinește și condiția

de exercitare a profesiei de consilier juridic minimum 10 ani, instanța de fond

a admis cererea reclamantului și a recunoscut reclamantului dreptul de a fi primit

în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, începând cu data de 06

decembrie 2008, termenul la care expira dreptul pârâtului Baroul Sibiu de a analiza

cererea reclamantului, pe baza dosarului complet înaintat acestuia, care atesta

îndeplinirea tuturor condițiilor legale.

În ceea ce privește perioada

în care reclamantul a exercitat funcția de ofițer operativ II în cadrul Inspectoratului

de Politie al Județului Sibiu, instanța a reținut că dispozițiile din Normele metodologice

privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice

poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul

în funcții civile aprobate prin H.G. nr. 498/2004 prevăd că: „Echivalarea stagiului

efectuat în funcții militare și în funcții specifice poliției, în cadrul structurilor

Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile se face

potrivit anexelor nr. 1-9*) care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.”

(art. 1), iar „Compartimentele de resurse umane ale unităților de învățământ și

ale unităților Ministerului Administrației și Internelor vor emite, la cererea persoanelor

interesate, în baza verificării atribuțiilor prevăzute în fișa postului și a datelor

din dosarul personal, privind specializarea obținută prin absolvirea instituțiilor

de învățământ, adeverințe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor necesare

echivalării stagiului prevăzut la art. 1.” (art. 3)

Potrivit acestor dispoziții

legale, instanța a reținut că este reală susținerea reclamantului referitoare la

faptul că echivalarea funcției specifice poliției cu cea de consilier juridic și,

implicit, dovada îndeplinirii funcției de consilier juridic (prin echivalare), o

constituie adeverința eliberată de instituțiile menționate în textul de lege, însă,

din analizarea conținutului adeverinței din 24 octombrie 2007, eliberată de Inspectoratul

de Poliție al Județului Sibiu, nu rezultă că s-a făcut sau că se poate face această

echivalare potrivit dispozițiilor anterior menționate, adeverința atestând doar

perioada în care reclamantul a îndeplinit funcția de ofițer operativ II și faptul

că „în exercitarea atribuțiilor de serviciu a instrumentat cauze și dosare penale”.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate faptul că susținerile pârâtei referitoare la netemeinicia cererii

reclamantului, de a i se recunoaște dreptul de primire în profesie începând cu data

de 06 decembrie 2008, nu pot fi primite, în condițiile în care reclamantul a justificat

interesul său în recunoașterea dreptului de la data la care erau îndeplinite toate

cerințele legale și expirase dreptul autorității de a se pronunța asupra cererii

sale, ca având repercusiuni asupra dreptului său de a pleda în fața unor instanțe

superioare și în fața Curții Constituționale. S-a reținut faptul că ceea ce se solicită

nu este primirea în profesie în mod retroactiv, cum a susținut pârâta

Uniunea Națională a

Barourilor din România, ci recunoașterea dreptului de la acea dată la care erau

întrunite cerințele legale.

Reținând că, deoarece

instanța nu se poate substitui pârâților în ceea ce privește

emiterea deciziei de primire

în profesie a reclamantului, ca avocat definitiv, precum și a deciziei de înscriere

a reclamantului în tabloul avocaților definitivi din județul Sibiu, decizii necesare

reclamantului pentru exercitarea profesiei, instanța a admis cererea acestuia și

a obligat cei doi pârâți la emiterea acestor decizii, stabilind în condițiile

art. 18 alin. (1) și (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

la cererea reclamantului, ca emiterea deciziilor să se facă într-un termen de 5

zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Fiind căzuți în pretenții

și reținând culpa pârâților în declanșarea prezentului litigiu, instanța a admis

cererea reclamantului și, în baza dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., a obligat

pârâții, în solidar, la plata sumei de 21,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și

Baroul Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, a arătat în esență, următoarele:

Instanța de fond a pronunțat

o soluție greșită, dând eficiență juridică, în calculul vechimii și în dovedirea

calității de consilier juridic a dispozițiilor generale cuprinse în C. civ. și nu

prevederilor legale din legile speciale care reglementează expres activitatea jurisconsulților

și/consilierilor juridici. Astfel, în perioada în discuție, 22 mai 1998-mai 2001,

exercitarea profesiei de consilier juridic sau jurisconsult era reglementată prin

Decretul nr. 143/1955, Legea nr. 10/1972 și Decretul nr. 92/1976, în raport de care

jurisconsulții sunt supuși prevederilor C. muncii, iar carnetul de muncă este actul

oficial prin care se dovedește vechimea în muncă.

În virtutea acestor prevederi

legale, reclamantul nu poate dovedi, în condițiile legii, faptul exercitării funcției

de consilier juridic, cu intermitențe, în perioada 22 mai 1998-15 mai 2001, doar

prin simpla adăugare la exercitarea funcției a unei vechimi de 3 ani, 3 luni și

18 zile, obținute doar prin contracte de muncă sau adeverințe, neînregistrate în

carnetul de muncă.

În atare situație, având

în vedere prevederile ar.16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, Baroul a

respins cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen. Adeverințele

depuse la dosar eliberate de diferite societăți sunt făcute „pro causa”, trebuind

a fi înlăturate din probatoriu ca nefiind pertinente.

Se impune înlăturarea

motivării instanței de fond cu privire la posibilitatea dovedirii perioadei îndeplinirii

funcției de consilier juridic și prin alte mijloace de probă decât mențiunile din

carnetul de muncă. Atâta timp cât existau reglementări stricte în materie, anterioare

adoptării Legii nr. 51/1995 privind activitatea jurisconsulților, legiuitorul nu

avea a relua în cuprinsul Legii nr. 51/1995 reglementările din legile speciale.

De asemenea, prin adoptarea

art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, nu s-au încălcat normele privind

dovada vechimii în profesie, ci s-a dat eficiență acestor norme legale care au fost

preluate „ad literam”.

De observat că Baroul

a dat dovadă de bună credință și a amânat soluționarea cererii reclamantului pentru

a-i da posibilitatea acestuia de a lua măsuri ca cele două adeverințe de vechime

să fie trecute în carnetul de muncă.

Referitor la obligarea

pârâților de a emite decizia de primire în profesie, nu s-a cercetat îndeplinirea

celorlalte condiții cerute de lege pentru înscrierea în profesie, referitoare la

nedemnități sau incompatibilități, prevăzute în art. 13, 14 și 53 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995.

Regula primirii în avocatură

o constituie art. 16 alin. (1) din actul normativ precitat, care instituie primirea

în avocatură pe bază de examen, art. 16 alin. (2) din același act normativ, care

se referă la scutirea de examen, reprezintă excepția de la regulă.

Directiva Consiliului

Uniunii Europene nr. 2003/8/CE privind îmbunătățirea accesului la justiție, reprezintă

dreptul extern pertinent în cauză, se referă la susținerea unui test minimal de

verificare a cunoștințelor pentru consilierii juridici care îndeplinesc condiția

de vechime de minim 10 ani, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat fiind

o transpunere în practică a acestei directive.

Referitor la termenul

impus de 5 zile de emitere a deciziei de primire în profesie, de menționat că se

încalcă dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 1 lit. a) din

Decizia nr. 76 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire

la dreptul barourilor de a încasa anumite taxe prevăzute de lege.

De menționat că reclamantul

nu a făcut dovada calității de consilier juridic cu drept de exercitare a profesiei,

conform Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier

juridic, cu legitimația și insigna profesiei.

În subsidiar, invocă lipsa

calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Barourilor din România privind

emiterea deciziei de primire în profesie, cât și a deciziei de înscriere a reclamantului

în tabloul avocaților definitivi ai Baroului Sibiu.

În recursul său, Baroul

Sibiu a arătat, în esență, următoarele:

Dovada vechimii pentru

primirea în profesia de avocat se face conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

cu carnetul de muncă.

Soluția legală este ca

reclamantul să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea vechimii în

profesia de jurisconsult și operarea cuvenitelor modificări în carnetul de muncă,

demers pe care însă reclamantul îl refuză, or, baroul neavând competențe în această

materie, nu i se poate imputa că nu-i recunoaște vechimea în profesia de jurisconsult.

Funcția de consilier juridic

este distinctă de oricare alta, fiind evident că nu este una și aceeași cu cea deținută

de reclamant în cadrul I.P.J. Sibiu.

Dovada celor de mai sus,

se regăsește în chiar cuprinsul acțiunii reclamantului, care a menționat că a desfășurat

direct și nemijlocit activități specifice unui ofițer de poliție, care evident nu

intră în atribuțiile unui consilier juridic sau a unui jurisconsult.

Baroul Sibiu a amânat

soluționarea cererii, însă reclamantul nu a făcut nici un demers la Inspectoratul

Județean de Muncă sau pe cale judecătorească pentru echivalarea funcțiilor și efectuarea

cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă. Consiliul Baroului nu are competența de

a face echivalări între profesii sau meserii.

Art.16 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 51/1995 prevede limitativ condițiile și cerințele necesare pentru

primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, și sunt de strictă interpretare,

Consiliul Baroului fiind obligat să țină seama de vechimea menționată în carnetul

de muncă.

Recursurile sunt fondate

pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 se referă, astfel cum a reținut instanța de fond la

îndeplinirea funcției de consilier juridic, iar nu la vechimea în muncă în această

funcție, prin urmare referirile recurenților la prevederile legale în vigoare la

perioada în discuție, respectiv cele cuprinse în Decretul nr. 143/1955, în Legea

nr. 10/1972 și în Decretul nr. 92/1976, sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză

deoarece în discuție nu este dovada vechimii în muncă, ci dovedirea perioadei în

care reclamantul B.L. a funcționat, în condițiile legii, ca jurisconsult sau consilier

juridic, pentru a se stabili dacă acesta îndeplinește condițiile prescrise în

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în vederea primirii în profesia de avocat,

cu scutire de examen.

Încadrarea unei persoane

în muncă în perioada 22 mai 1998-14 mai 2001, s-a putut realiza nu numai pe baza

unui contract individual de muncă, care să fie înscris în carnetul de muncă, ci

și prin încheierea unei convenții civile de prestări servicii, astfel cum prevedeau

dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 83/1995 și art. 3 lit. a) din Legea

nr. 130/1999.

Prin urmare, reclamantul

a făcut dovada că a îndeplinit funcția de consilier juridic o perioadă de minim

10 ani, astfel cum se pretinde în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, după

cum a reținut prima instanță.

În ceea ce privește susținerea

din recurs cu referire la art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, textul

amintit nu stabilește în termeni imperativi și inderogabili interdicția utilizării

altor mijloace de probă decât copia certificată de pe carnetul de muncă, pentru

a dovedi perioada exercitării funcției de consilier juridic, astfel că reclamantul

a probat exercitarea sus-amintitei profesii pe baza adeverințelor depuse la dosar.

Din Hotărârea nr. 1 din

21 noiembrie 2008 aflată la dosar fond, rezultă poziția Baroului Sibiu în sensul

că reclamantul nu are vechimea minimă necesară pentru a fi scutit de examen, dar

nu conține nicio referire la faptul că acesta nu ar îndeplini celelalte condiții

pentru exercitarea profesiei de avocat. Astfel, nu poate fi primită afirmația recurenților

că aceste condiții nu ar fi fost examinate în cadrul procedurii administrative,

Baroul Sibiu având obligația ca la momentul pronunțării hotărârii să examineze toate

cerințele ce trebuie îndeplinite de solicitanții care intenționează să devină avocați,

cu scutire de examen.

Directiva Consiliului

Uniunii Europene nr. 2003/8/CE nu are aplicabilitate în cauză, după cum bine a arătat

intimatul-reclamant în concluziile scrise, directiva respectivă referindu-se la

litigiile transfrontaliere și la îmbunătățirea accesului la justiție.

Este de asemenea lipsită

de relevanță trimiterea recurenților la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, pentru că verificarea minimală a solicitanților care au formulat

cererea de primire în profesie, cu scutire de examen, sub aspectul cunoștințelor

pe care aceștia le posedă cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, este facultativă, la latitudinea consiliului baroului, care se dispune înainte

de soluționarea cererilor, or, în privința reclamantului, Consiliul Baroului Sibiu

nu a stabilit o astfel de verificare anterior pronunțării Hotărârii nr. 1/2008.

Art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 51/1995 se referă la termenul în care trebuie rezolvată starea de incompatibilitate

a persoanei care a fost primită în profesia de avocat, dacă o astfel de situație

există, astfel că nu poate fi vorba de un conflict între o mențiune din dispozitivul

hotărârii judecătorești care stabilește un termen mai mic decât cel de două luni

la care se referă textul legal amintit mai sus, pentru aducerea la îndeplinire a

celor ordonate de judecătorul cauzei.

În schimb, hotărârea recurată

este nelegală în ceea ce privește recunoașterea dreptului reclamantului de a fi

primit în profesia de avocat, retroactiv de la data de 6 decembrie 2008.

Recunoașterea dreptului

de a exercita o anumită profesie, nu poate avea loc decât pentru viitor, odată cu

autorizarea în acest sens din partea autorității competente.

Exercitarea profesiei

de avocat nu i se poate recunoaște reclamantului retroactiv. Reclamantul nu avea

dreptul de a exercita profesia de avocat de la data depunerii cererii ci, mai exact,

îndeplinirea la momentul respectiv a condițiilor pentru a se bucura de beneficiul

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, refuzat de pârâți, care îi permitea

să acceadă fără examen la profesia de avocat, îi asigura doar posibilitatea de a

formula o cerere în acest sens.

Aceasta nu înseamnă însă

că pârâții ar putea fi obligați în sensul recunoașterii retroactive a calității

de avocat. În esență, este vorba de exercitarea unei profesii, or, recunoașterea

dreptului de a o practica fie prin hotărâre judecătorească, fie prin act administrativ,

nu se poate realiza decât pentru viitor.

Prin urmare, se impune

înlăturarea din sentința recurată a dispoziției privind recunoașterea dreptului

reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, începând cu 16 decembrie 2008.

De asemenea, se impune și modificarea termenului de 5 zile stabilit de instanța

de fond în sarcina pârâților pentru emiterea deciziei de primire în profesia de

avocat, cu scutire de examen, la 30 de zile, în baza art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, pentru a asigura pârâților un termen rezonabil în vederea aducerii

la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată

de instanța de fond.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

va admite recursurile pârâților și va modifica în parte sentința recurată, în sensul

înlăturării recunoașterii retroactive a dreptului reclamantului de a exercita profesia

de avocat, cu scutire de examen și a modificării termenului de 5 zile la 30 de zile

pentru îndeplinirea obligațiilor pârâților.

Văzând că s-au solicitat

cheltuieli de judecată de către recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România,

intimatul va fi obligat să-i plătească recurentei suma de 500 RON, conform art.

274 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarat

de Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Sibiu, împotriva sentinței

civile nr. 988 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal .

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul că înlătură dispoziția privind recunoașterea dreptului reclamantului-intimat

B.L. de a fi primit în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen începând

cu data de 6 decembrie 2008 și modifică termenul de executare pentru îndeplinirea

obligațiilor stabilite în sarcina recurenților prin sentința atacată de la 5 zile

la 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Obligă intimatul 500 RON cheltuieli de judecată

către recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie

2011.