ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3269/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 988 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Sibiu; a anulat Decizia nr. 566 din 01 iulie 2009 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România și Hotărârea nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu; a recunoscut reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, începând cu data de 06 decembrie 2008; a obligat pârâții să emită decizia de primire în profesie a reclamantului, ca avocat definitiv, precum și decizia de înscriere a reclamantului în tabloul avocaților definitivi din județul Sibiu, într-un termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 21,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Din Hotărârea nr. 1, dată de Baroul Sibiu la data de 21 noiembrie 2008, rezultă îndeplinirea, de către reclamantul B.L., a tuturor condițiilor impuse de dispozițiile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, pârâtul apreciind doar că în privința vechimii minime necesare reclamantul nu a făcut dovada cu singurul mijloc de probă admis - carnetul de muncă.

Instanța de fond a reținut că cerința legală se referă la exercitarea funcției de consilier juridic sau jurisconsult și nu la vechimea în funcție, or potrivit carnetului de muncă, reclamantul are o vechime de 7 ani și 6 luni în funcția de consilier juridic, exercitată în perioada 15 mai 2001-10 decembrie 2008, la care se adaugă încă 2 ani, 4 luni și 5 zile, perioadă în care a exercitat funcția de consilier juridic la SC I. SRL Sibiu, potrivit Contractului individual de muncă din 22 mai 1998 și adeverinței din 18 noiembrie 2008, precum și 11 luni și 14 zile cât a exercitat funcția de consilier juridic la SC D.I.

SRL București, potrivit Contractului din 7 iunie 2000 și adeverinței din 4 noiembrie 2003, contracte înregistrate la I.T.M., astfel încât apreciază că era îndeplinită cerința legală prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat în reglementarea de la data formulării cererii, 06 noiembrie 2008, ca reclamantul să fi exercitat funcția de consilier juridic timp de cel puțin 10 ani. Instanța a apreciat că pentru aceste considerente, Hotărârea nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pentru unicul considerent al lipsei mențiunilor certe înscrise în carnetul de muncă a întregii perioade în care a exercitat funcția de consilier juridic, este nelegală, motiv pentru care a dispus anularea acesteia.

Analizând și considerentele Deciziei nr. 566 din 01 iulie 2009, emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România în soluționarea contestației formulate de către reclamant împotriva Hotărârii nr. 5 din 16 martie 2009 emisă de Baroul Sibiu, instanța a constatat că, deși s-a reținut că reclamantul a formulat și cereri completatoare adresate Baroului Sibiu prin care solicita să se aibă în vedere și perioada în care a îndeplinit funcția de consilier juridic prin echivalare, Consiliul a reținut că dispozițiile art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prevăd în mod imperativ că dovada vechimii pentru primirea în profesie se face cu carnetul de muncă, respingând contestația, astfel încât, pentru aceleași considerente, instanța a anulat și această decizie ca fiind nelegală, bazându-se pe dispoziții restrictive ce exced condițiilor legale și nu pot fi impuse reclamantului, neavând o justificare legitimă și rezonabilă.

Constatând că reclamantului i-a fost recunoscută îndeplinirea celorlalte condiții pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și stabilind că reclamantul îndeplinește și condiția de exercitare a profesiei de consilier juridic minimum 10 ani, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a recunoscut reclamantului dreptul de a fi primit în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, începând cu data de 06 decembrie 2008, termenul la care expira dreptul pârâtului Baroul Sibiu de a analiza cererea reclamantului, pe baza dosarului complet înaintat acestuia, care atesta îndeplinirea tuturor condițiilor legale.

În ceea ce privește perioada în care reclamantul a exercitat funcția de ofițer operativ II în cadrul Inspectoratului de Politie al Județului Sibiu, instanța a reținut că dispozițiile din Normele metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile aprobate prin H.G.

nr. 498/2004 prevăd că: „Echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și în funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile se face potrivit anexelor nr. 1-9*) care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.” (art. 1), iar „Compartimentele de resurse umane ale unităților de învățământ și ale unităților Ministerului Administrației și Internelor vor emite, la cererea persoanelor interesate, în baza verificării atribuțiilor prevăzute în fișa postului și a datelor din dosarul personal, privind specializarea obținută prin absolvirea instituțiilor de învățământ, adeverințe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor necesare echivalării stagiului prevăzut la art. 1.” (art. 3) Potrivit acestor dispoziții legale, instanța a reținut că este reală susținerea reclamantului referitoare la faptul că echivalarea funcției specifice poliției cu cea de consilier juridic și, implicit, dovada îndeplinirii funcției de consilier juridic (prin echivalare), o constituie adeverința eliberată de instituțiile menționate în textul de lege, însă, din analizarea conținutului adeverinței din 24 octombrie 2007, eliberată de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, nu rezultă că s-a făcut sau că se poate face această echivalare potrivit dispozițiilor anterior menționate,

adeverința atestând doar perioada în care reclamantul a îndeplinit funcția de ofițer operativ II și faptul că „în exercitarea atribuțiilor de serviciu a instrumentat cauze și dosare penale”. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că susținerile pârâtei referitoare la netemeinicia cererii reclamantului, de a i se recunoaște dreptul de primire în profesie începând cu data de 06 decembrie 2008, nu pot fi primite, în condițiile în care reclamantul a justificat interesul său în recunoașterea dreptului de la data la care erau îndeplinite toate cerințele legale și expirase dreptul autorității de a se pronunța asupra cererii sale, ca având repercusiuni asupra dreptului său de a pleda în fața unor instanțe superioare și în fața Curții Constituționale.

S-a reținut faptul că ceea ce se solicită nu este primirea în profesie în mod retroactiv, cum a susținut pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, ci recunoașterea dreptului de la acea dată la care erau întrunite cerințele legale. Reținând că, deoarece instanța nu se poate substitui pârâților în ceea ce privește emiterea deciziei de primire în profesie a reclamantului, ca avocat definitiv, precum și a deciziei de înscriere a reclamantului în tabloul avocaților definitivi din județul Sibiu, decizii necesare reclamantului pentru exercitarea profesiei, instanța a admis cererea acestuia și a obligat cei doi pârâți la emiterea acestor decizii, stabilind în condițiile art. 18 alin. (1) și (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la cererea reclamantului, ca emiterea deciziilor să se facă într-un termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Fiind căzuți în pretenții și reținând culpa pârâților în declanșarea prezentului litigiu, instanța a admis cererea reclamantului și, în baza dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 21,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, a arătat în esență, următoarele: Instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, dând eficiență juridică, în calculul vechimii și în dovedirea calității de consilier juridic a dispozițiilor generale cuprinse în C. civ.

și nu prevederilor legale din legile speciale care reglementează expres activitatea jurisconsulților și/consilierilor juridici. Astfel, în perioada în discuție, 22 mai 1998-mai 2001, exercitarea profesiei de consilier juridic sau jurisconsult era reglementată prin Decretul nr. 143/1955, Legea nr. 10/1972 și Decretul nr. 92/1976, în raport de care jurisconsulții sunt supuși prevederilor C. muncii, iar carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă. În virtutea acestor prevederi legale, reclamantul nu poate dovedi, în condițiile legii, faptul exercitării funcției de consilier juridic, cu intermitențe, în perioada 22 mai 1998-15 mai 2001, doar prin simpla adăugare la exercitarea funcției a unei vechimi de 3 ani, 3 luni și 18 zile, obținute doar prin contracte de muncă sau adeverințe, neînregistrate în carnetul de muncă.

În atare situație, având în vedere prevederile ar.16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, Baroul a respins cererea reclamantului de primire în profesie cu scutire de examen. Adeverințele depuse la dosar eliberate de diferite societăți sunt făcute „pro causa”, trebuind a fi înlăturate din probatoriu ca nefiind pertinente. Se impune înlăturarea motivării instanței de fond cu privire la posibilitatea dovedirii perioadei îndeplinirii funcției de consilier juridic și prin alte mijloace de probă decât mențiunile din carnetul de muncă. Atâta timp cât existau reglementări stricte în materie, anterioare adoptării Legii nr. 51/1995 privind activitatea jurisconsulților, legiuitorul nu avea a relua în cuprinsul Legii nr. 51/1995 reglementările din legile speciale.

De asemenea, prin adoptarea art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, nu s-au încălcat normele privind dovada vechimii în profesie, ci s-a dat eficiență acestor norme legale care au fost preluate „ad literam”. De observat că Baroul a dat dovadă de bună credință și a amânat soluționarea cererii reclamantului pentru a-i da posibilitatea acestuia de a lua măsuri ca cele două adeverințe de vechime să fie trecute în carnetul de muncă. Referitor la obligarea pârâților de a emite decizia de primire în profesie, nu s-a cercetat îndeplinirea celorlalte condiții cerute de lege pentru înscrierea în profesie, referitoare la nedemnități sau incompatibilități, prevăzute în art. 13, 14 și 53 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Regula primirii în avocatură o constituie art. 16 alin. (1) din actul normativ precitat, care instituie primirea în avocatură pe bază de examen, art. 16 alin. (2) din același act normativ, care se referă la scutirea de examen, reprezintă excepția de la regulă. Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE privind îmbunătățirea accesului la justiție, reprezintă dreptul extern pertinent în cauză, se referă la susținerea unui test minimal de verificare a cunoștințelor pentru consilierii juridici care îndeplinesc condiția de vechime de minim 10 ani, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat fiind o transpunere în practică a acestei directive.

Referitor la termenul impus de 5 zile de emitere a deciziei de primire în profesie, de menționat că se încalcă dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 1 lit. a) din Decizia nr. 76 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la dreptul barourilor de a încasa anumite taxe prevăzute de lege. De menționat că reclamantul nu a făcut dovada calității de consilier juridic cu drept de exercitare a profesiei, conform Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu legitimația și insigna profesiei. În subsidiar, invocă lipsa calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Barourilor din România privind emiterea deciziei de primire în profesie, cât și a deciziei de înscriere a reclamantului în tabloul avocaților definitivi ai Baroului Sibiu.

În recursul său, Baroul Sibiu a arătat, în esență, următoarele: Dovada vechimii pentru primirea în profesia de avocat se face conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu carnetul de muncă. Soluția legală este ca reclamantul să se adreseze instanței de judecată pentru constatarea vechimii în profesia de jurisconsult și operarea cuvenitelor modificări în carnetul de muncă, demers pe care însă reclamantul îl refuză, or, baroul neavând competențe în această materie, nu i se poate imputa că nu-i recunoaște vechimea în profesia de jurisconsult. Funcția de consilier juridic este distinctă de oricare alta, fiind evident că nu este una și aceeași cu cea deținută de reclamant în cadrul I.P.J. Sibiu.

Dovada celor de mai sus, se regăsește în chiar cuprinsul acțiunii reclamantului, care a menționat că a desfășurat direct și nemijlocit activități specifice unui ofițer de poliție, care evident nu intră în atribuțiile unui consilier juridic sau a unui jurisconsult. Baroul Sibiu a amânat soluționarea cererii, însă reclamantul nu a făcut nici un demers la Inspectoratul Județean de Muncă sau pe cale judecătorească pentru echivalarea funcțiilor și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă. Consiliul Baroului nu are competența de a face echivalări între profesii sau meserii. Art.16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede limitativ condițiile și cerințele necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, și sunt de strictă interpretare, Consiliul Baroului fiind obligat să țină seama de vechimea menționată în carnetul de muncă.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 se referă, astfel cum a reținut instanța de fond la îndeplinirea funcției de consilier juridic, iar nu la vechimea în muncă în această funcție, prin urmare referirile recurenților la prevederile legale în vigoare la perioada în discuție, respectiv cele cuprinse în Decretul nr. 143/1955, în Legea nr. 10/1972 și în Decretul nr. 92/1976, sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză deoarece în discuție nu este dovada vechimii în muncă, ci dovedirea perioadei în care reclamantul B.L. a funcționat, în condițiile legii, ca jurisconsult sau consilier juridic, pentru a se stabili dacă acesta îndeplinește condițiile prescrise în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în vederea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Încadrarea unei persoane în muncă în perioada 22 mai 1998-14 mai 2001, s-a putut realiza nu numai pe baza unui contract individual de muncă, care să fie înscris în carnetul de muncă, ci și prin încheierea unei convenții civile de prestări servicii, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 83/1995 și art. 3 lit. a) din Legea nr. 130/1999. Prin urmare, reclamantul a făcut dovada că a îndeplinit funcția de consilier juridic o perioadă de minim 10 ani, astfel cum se pretinde în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, după cum a reținut prima instanță.

În ceea ce privește susținerea din recurs cu referire la art. 16 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, textul amintit nu stabilește în termeni imperativi și inderogabili interdicția utilizării altor mijloace de probă decât copia certificată de pe carnetul de muncă, pentru a dovedi perioada exercitării funcției de consilier juridic, astfel că reclamantul a probat exercitarea sus-amintitei profesii pe baza adeverințelor depuse la dosar. Din Hotărârea nr. 1 din 21 noiembrie 2008 aflată la dosar fond, rezultă poziția Baroului Sibiu în sensul că reclamantul nu are vechimea minimă necesară pentru a fi scutit de examen, dar nu conține nicio referire la faptul că acesta nu ar îndeplini celelalte condiții pentru exercitarea profesiei de avocat.

Astfel, nu poate fi primită afirmația recurenților că aceste condiții nu ar fi fost examinate în cadrul procedurii administrative, Baroul Sibiu având obligația ca la momentul pronunțării hotărârii să examineze toate cerințele ce trebuie îndeplinite de solicitanții care intenționează să devină avocați, cu scutire de examen. Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE nu are aplicabilitate în cauză, după cum bine a arătat intimatul-reclamant în concluziile scrise, directiva respectivă referindu-se la litigiile transfrontaliere și la îmbunătățirea accesului la justiție.

Este de asemenea lipsită de relevanță trimiterea recurenților la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, pentru că verificarea minimală a solicitanților care au formulat cererea de primire în profesie, cu scutire de examen, sub aspectul cunoștințelor pe care aceștia le posedă cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, este facultativă, la latitudinea consiliului baroului, care se dispune înainte de soluționarea cererilor, or, în privința reclamantului, Consiliul Baroului Sibiu nu a stabilit o astfel de verificare anterior pronunțării Hotărârii nr. 1/2008.

Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se referă la termenul în care trebuie rezolvată starea de incompatibilitate a persoanei care a fost primită în profesia de avocat, dacă o astfel de situație există, astfel că nu poate fi vorba de un conflict între o mențiune din dispozitivul hotărârii judecătorești care stabilește un termen mai mic decât cel de două luni la care se referă textul legal amintit mai sus, pentru aducerea la îndeplinire a celor ordonate de judecătorul cauzei. În schimb, hotărârea recurată este nelegală în ceea ce privește recunoașterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, retroactiv de la data de 6 decembrie 2008. Recunoașterea dreptului de a exercita o anumită profesie, nu poate avea loc decât pentru viitor, odată cu autorizarea în acest sens din partea autorității competente.

Exercitarea profesiei de avocat nu i se poate recunoaște reclamantului retroactiv. Reclamantul nu avea dreptul de a exercita profesia de avocat de la data depunerii cererii ci, mai exact, îndeplinirea la momentul respectiv a condițiilor pentru a se bucura de beneficiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, refuzat de pârâți, care îi permitea să acceadă fără examen la profesia de avocat, îi asigura doar posibilitatea de a formula o cerere în acest sens. Aceasta nu înseamnă însă că pârâții ar putea fi obligați în sensul recunoașterii retroactive a calității de avocat. În esență, este vorba de exercitarea unei profesii, or, recunoașterea dreptului de a o practica fie prin hotărâre judecătorească, fie prin act administrativ, nu se poate realiza decât pentru viitor.

Prin urmare, se impune înlăturarea din sentința recurată a dispoziției privind recunoașterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, începând cu 16 decembrie 2008. De asemenea, se impune și modificarea termenului de 5 zile stabilit de instanța de fond în sarcina pârâților pentru emiterea deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, la 30 de zile, în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a asigura pârâților un termen rezonabil în vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursurile pârâților și va modifica în parte sentința recurată, în sensul înlăturării recunoașterii retroactive a dreptului reclamantului de a exercita profesia de avocat, cu scutire de examen și a modificării termenului de 5 zile la 30 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor pârâților. Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România, intimatul va fi obligat să-i plătească recurentei suma de 500 RON, conform art. 274 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 988 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal . Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția privind recunoașterea dreptului reclamantului-intimat B.L. de a fi primit în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen începând cu data de 6 decembrie 2008 și modifică termenul de executare pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina recurenților prin sentința atacată de la 5 zile la 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimatul 500 RON cheltuieli de judecată către recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2011.