ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 23/CA/2010 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă acțiunea reclamantului V.A. în contradictoriu cu Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Alba, având ca obiect anularea deciziei nr. 622 din 10 octombrie 2010 și a Hotărârii din 29 ianuarie 2009, acte prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamantul a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, invocând prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea din 29 ianuarie 2009 pârâtul Baroul Alba a respins cererea reclamantului, constatând că reclamantul nu îndeplinește condițiile de vechime de cel puțin 10 ani în funcții juridice, anterior datei la care s-a formulat cererea. Contestația formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2009, cu motivarea că funcțiile deținute de reclamant în perioada 1995-2005 sunt echivalente parțial cu funcția de consilier juridic, restul nu se încadrează în cele ce pot beneficia cu echivalarea cu funcții de consilier juridic. Instanța de contencios administrativ, sesizată de reclamant cu acțiunea privind anularea actelor emise de pârâți, a constatat că reclamantul nu a îndeplinit, anterior cererii de primire în profesia de avocat, nici una dintre funcțiile menționate la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Referitor la prevederile H.G. nr. 498/2004, care în Anexa 9 echivalează stagiul efectuat în funcția de ofițer specialist, ofițer operativ principal și ofițer operativ cu stagiul efectuat în funcția de expert, consilier, inspector, auditor, s-a considerat de către instanța de fond că această echivalare nu se face în mod automat, ci ținându-se seama de natura atribuțiilor prevăzute în fișa postului, precum și de specializările obținute în baza studiilor absolvite. Instanța a mai reținut că dispozițiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 498/2004 prevăd că din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licențiat al unei facultăți de drept și a îndeplinit, conform fișei postului, atribuțiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Instanța a constatat că reclamantul este licențiat al unei facultăți de drept din anul 1999, rezultând din actele dosarului că nu a îndeplinit niciuna dintre funcțiile pentru care se prevede posibilitatea echivalării stagiului efectuat în aceste funcții cu stagiul efectuat în funcția de consilier juridic și că nu a îndeplinit în concret atribuțiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea funcției de consilier juridic. Instanța a conchis în sensul că reclamantul nu a făcut dovada exercitării funcției de consilier juridic 10 ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, astfel încât actele emise de pârâți sunt legale și temeinice, întrucât stagiul efectuat de reclamant în funcțiile publice de conducere în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor nu poate fi asimilat celui efectuat în funcția de consilier juridic.

2. Recursul declarat de V.A. Împotriva hotărârii Curții de Apel a declarat recurs reclamantul V.A., invocând generic prevederile art. 299-316 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 2.1. Interpretarea restrictivă a prevederilor H.G. nr. 498/2004 Anexa nr. 9 pct. III spct. 2.1. În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul arată că funcțiile de conducere îndeplinite după absolvirea facultății de drept, în iunie 1995 trebuie echivalate cu funcția civilă de consilier juridic întrucât funcțiile publice de execuție aflate în subordinea sa beneficiază de o atare echivalare și „cine poate mai mult, poate și mai puțin”. Recurentul consideră că raționamentul judecătorului fondului conduce la concluzia că șeful de birou (al consilierilor juridici) nu poate îndeplini funcția de consilier juridic ceea ce contravine reglementărilor în vigoare.

2.2. Soluția atacată este discriminatorie, fiind pronunțată pe criterii de oportunitate . La acest termen, recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia alte barouri din țară au admis cererile formulate de foști colegi polițiști aflați în aceeași situație. În plus, hotărârea atacată ignoră jurisprudența C.E.D.O. în materie, respectiv Hotărârea în cauza Ștefan și Ștef c. României. 2.3. Cheltuielile de judecată sunt nepotrivit de mari în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. 3. Apărările formulate de intimați Prin întâmpinările înregistrate la 1 octombrie 2010, respectiv 4 octombrie 2010, intimații Baroul Alba și Uniunea Națională a Barourilor din România au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații au arătat că instanța de fond a interpretat corespunzător prevederilor H.G. nr. 498/2004, în contextul în care funcțiile îndeplinite de recurent nu pot fi asimilate cu funcția de consilier juridic. Ceea ce contează în astfel de situații este activitatea efectiv desfășurată, iar nu posibilitatea desfășurării unei activități operative, cum consideră recurentul. Referitor la susținerea că cererea recurentului ar fi fost respinsă pe considerente legate de oportunitate, subiectivism ori discriminare, intimații afirmă că aceste afirmații nu au niciun suport, mai ales că dosarul acestuia a fost respins pentru neîndeplinirea unei condiții de formă, imperativ prevăzută de Legea nr. 51/1995, nepășindu-se la etapa verificării cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală sub toate aspectele, așa încât va fi menținută pentru argumentele prezentate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 622 din data de 10 octombrie 2009 prin care Uniunea Națională a Barourilor din România i-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 25 din data de 29 ianuarie 2009 a Consiliului Baroului Alba, care, la rândul său, îi respinsese cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

În esență, cele două organe de conducere ale profesiei de avocat au reținut că V.A. nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, și, pentru considerentele expuse la pct. 1.1 din decizie, această concluzie a fost împărtășită și de instanța de fond. 1.1.

Referitor la interpretarea dispozițiilor legale aplicabile Posibilitatea accederii în profesia de avocat cu scutire de examen, la data formulării cererii de către recurent, era instituită prin dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, text care avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. Recurentul-reclamant nu a exercitat niciuna dintre aceste funcții, însă a invocat în susținerea cererii sale prevederile H.G.

nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției, în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în funcții civile, respectiv dispozițiile cuprinse în Anexa nr. 9 pct. 1II spct. 2.1, care echivalează stagiul efectuat în funcțiile de ofițer specialist, ofițer operativ principal și ofițer operativ cu stagiul efectuat în funcția de expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor. În realitate, recurentul-reclamant a îndeplinit alte funcții în structura Ministerul Administrației și Internelor, iar nu cele indicate la spct. 2.1, anterior enumerate. Din adeverința eliberată la data de 30 octombrie 2008 de Ministerul Internelor și Reformei Administrative – D.G.I.P.I.

rezultă că în perioada anilor 1995-2007, recurentul a îndeplinit funcțiile de: locțiitor al șefului poliției orașului, șef birou II, șef birou și împuternicit șef serviciu, funcții de conducere pentru care același act normativ, dar la spct. 1.4., realizează echivalarea cu funcția publică civilă de conducere de șef birou. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, în contextul în care admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen reprezintă o excepție de la regula examenului stabilit în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, rezultă că situațiile vizate de alin. al doilea al aceluiași articol sunt de strictă interpretare, instanța neputând să extindă sfera de aplicare a normei care reglementează excepțiile la situații pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere.

Principiul de drept invocat de recurent: „cine poate mai mult, poate și mai puțin” nu este incident în speță, întrucât prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 198/2004 condiționează echivalarea cu stagiul în funcția de consilier juridic de îndeplinirea, „conform fișei postului, a atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic”. De asemenea, pentru stagiul efectuat în perioada anterioară, echivalarea se face în raport de atribuțiile prevăzute în Decretul nr. 143/1995 privind organizarea și funcționarea oficiilor juridice. Sintetizând, Înalta Curte reține că pentru a beneficia de asimilarea cu funcția de consilier juridic, activitatea polițistului trebuie să fie echivalată corespunzător prin H.G.

nr. 498/2004 și, în același timp, atribuțiile specifice profesiei de consilier juridic trebuie să fi fost efectiv exercitate. Din această perspectivă, este justă apărarea intimaților din întâmpinare în sensul că recurentul trebuia să probeze că a îndeplinit atribuții specifice funcției de consilier juridic iar nu numai că a avut posibilitatea îndeplinirii acestora fiindcă a exercitat funcții de conducere. Cum prima instanță a interpretat în mod legal normele incidente speței, se constată că primul motiv de recurs este nefondat. 1.2. Referitor la pretinsa discriminare Împrejurarea că la alte barouri din țară au fost admise cereri similare nu a fost probată de recurent. În orice caz, instanțele de judecată nu își pot orienta jurisprudența în raport cu modul în care organele administrative înțeleg să soluționeze cererile care le sunt adresate.

Cât privește hotărârile pronunțate de instanțele naționale în alte cazuri, precum și Hotărârea C.E.D.O. în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, Înalta Curte observă că acestea nu sunt relevante în speță întrucât cererea recurentului a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiției de stagiu în funcția de consilier juridic iar nu în etapa subsecventă, a verificării cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform art. 2 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Toate datele cauzei converg către concluzia că intimatele-pârâte au adoptat soluția administrativă în mod legal, nefiind elemente care să susțină ideea recurentului că în cazul său s-a acționat cu exces de putere ori discriminatoriu.

De asemenea, și din această perspectivă, soluția instanței de fond este la adăpost de price critică. 1.3. Referitor la cheltuielile de judecată stabilite de Curtea de Apel Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.: „ Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Din actele dosarului de fond rezultă că avocatul care i-a reprezentat pe pârâți a fost prezent la cele două termene de judecată, a formulat întâmpinare și a prezentat jurisprudență în materie așa încât nu există o bază factuală consistentă pentru a considera că onorariile de câte 800 RON plătite de fiecare dintre pârâți ar fi „nepotrivit de mari”. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se respinge recursul ca nefondat. Totodată, având în vedere împrejurarea că, în recurs, apărările intimaților au fost similare cu cele formulate în fața primei instanțe, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., precitat, vor fi reduse cheltuielile de judecată la suma de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.A. împotriva sentinței nr. 23/CA din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul-reclamant să plătească suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2010.