ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 23/CA/2010

din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă acțiunea reclamantului

V.A. în contradictoriu cu Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Alba,

având ca obiect anularea deciziei nr. 622 din 10 octombrie 2010 și a Hotărârii

din 29 ianuarie 2009, acte prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire

în profesia de avocat cu scutire de examen.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamantul a solicitat primirea în profesia

de avocat cu scutire de examen, invocând prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea din 29

ianuarie 2009 pârâtul Baroul Alba a respins cererea reclamantului, constatând că

reclamantul nu îndeplinește condițiile de vechime de cel puțin 10 ani în funcții

juridice, anterior datei la care s-a formulat cererea.

Contestația formulată

de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Uniunea Națională a Barourilor

din România prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2009, cu motivarea că funcțiile

deținute de reclamant în perioada 1995-2005 sunt echivalente parțial cu funcția

de consilier juridic, restul nu se încadrează în cele ce pot beneficia cu echivalarea

cu funcții de consilier juridic.

Instanța de contencios

administrativ, sesizată de reclamant cu acțiunea privind anularea actelor emise

de pârâți, a constatat că reclamantul nu a îndeplinit, anterior cererii de primire

în profesia de avocat, nici una dintre funcțiile menționate la art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995. Referitor la prevederile H.G. nr. 498/2004, care

în Anexa 9 echivalează stagiul efectuat în funcția de ofițer specialist, ofițer

operativ principal și ofițer operativ cu stagiul efectuat în funcția de expert,

consilier, inspector, auditor, s-a considerat de către instanța de fond că această

echivalare nu se face în mod automat, ci ținându-se seama de natura atribuțiilor

prevăzute în fișa postului, precum și de specializările obținute în baza studiilor

absolvite.

Instanța a mai reținut

că dispozițiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 498/2004 prevăd că din dosarul personal

al titularului trebuie să rezulte că acesta este licențiat al unei facultăți de

drept și a îndeplinit, conform fișei postului, atribuțiile prevăzute de Legea

nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Instanța a constatat că

reclamantul este licențiat al unei facultăți de drept din anul 1999, rezultând din

actele dosarului că nu a îndeplinit niciuna dintre funcțiile pentru care se prevede

posibilitatea echivalării stagiului efectuat în aceste funcții cu stagiul efectuat

în funcția de consilier juridic și că nu a îndeplinit în concret atribuțiile prevăzute

de art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea funcției de

consilier juridic.

Instanța a conchis în

sensul că reclamantul nu a făcut dovada exercitării funcției de consilier juridic

10 ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea

și exercitarea profesiei de avocat, astfel încât actele emise de pârâți sunt legale

și temeinice, întrucât stagiul efectuat de reclamant în funcțiile publice de conducere

în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor nu poate fi asimilat

celui efectuat în funcția de consilier juridic.

V.A.

Împotriva hotărârii Curții

de Apel a declarat recurs reclamantul V.A., invocând generic prevederile art. 299-316

C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea

fondului sub următoarele aspecte:

2.1. Interpretarea restrictivă

a prevederilor H.G. nr. 498/2004 Anexa nr. 9 pct. III spct. 2.1.

În dezvoltarea motivului

de recurs, recurentul arată că funcțiile de conducere îndeplinite după absolvirea

facultății de drept, în iunie 1995 trebuie echivalate cu funcția civilă de consilier

juridic întrucât funcțiile publice de execuție aflate în subordinea sa beneficiază

de o atare echivalare și „cine poate mai mult, poate și mai puțin”.

Recurentul consideră că

raționamentul judecătorului fondului conduce la concluzia că șeful de birou (al

consilierilor juridici) nu poate îndeplini funcția de consilier juridic ceea ce

contravine reglementărilor în vigoare.

2.2. Soluția atacată este

discriminatorie, fiind pronunțată pe criterii de oportunitate .

La acest termen, recurentul

dezvoltă ideea potrivit căreia alte barouri din țară au admis cererile formulate

de foști colegi polițiști aflați în aceeași situație.

În plus, hotărârea atacată

ignoră jurisprudența C.E.D.O. în materie, respectiv Hotărârea în cauza Ștefan și

Ștef c. României.

2.3. Cheltuielile de judecată

sunt nepotrivit de mari în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

de intimați

Prin întâmpinările înregistrate

la 1 octombrie 2010, respectiv 4 octombrie 2010, intimații Baroul Alba și Uniunea

Națională a Barourilor din România au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații au arătat că

instanța de fond a interpretat corespunzător prevederilor H.G. nr. 498/2004, în

contextul în care funcțiile îndeplinite de recurent nu pot fi asimilate cu funcția

de consilier juridic. Ceea ce contează în astfel de situații este activitatea efectiv

desfășurată, iar nu posibilitatea desfășurării unei activități operative, cum consideră

recurentul.

Referitor la susținerea

că cererea recurentului ar fi fost respinsă pe considerente legate de oportunitate,

subiectivism ori discriminare, intimații afirmă că aceste afirmații nu au niciun

suport, mai ales că dosarul acestuia a fost respins pentru neîndeplinirea unei condiții

de formă, imperativ prevăzută de Legea nr. 51/1995, nepășindu-se la etapa verificării

cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinări,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este legală sub toate aspectele, așa încât va fi menținută pentru

argumentele prezentate în continuare.

de drept relevante

Recurentul-reclamant a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

Decizia nr. 622 din data de 10 octombrie 2009 prin care Uniunea Națională a Barourilor

din România i-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Hotărârii

nr. 25 din data de 29 ianuarie 2009 a Consiliului Baroului Alba, care, la rândul

său, îi respinsese cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

În esență, cele două organe

de conducere ale profesiei de avocat au reținut că V.A. nu îndeplinește condiția

prevăzută la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea

și exercitarea profesiei de avocat, și, pentru considerentele expuse la pct. 1.1

din decizie, această concluzie a fost împărtășită și de instanța de fond.

1.1. Referitor la interpretarea

dispozițiilor legale aplicabile

Posibilitatea accederii

în profesia de avocat cu scutire de examen, la data formulării cererii de către

recurent, era instituită prin dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995, text care avea următorul cuprins:

„(2) La cerere, poate

fi primit în profesie, cu scutire de examen:

b) cel care, anterior

sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror,

notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a

încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat”.

Recurentul-reclamant nu

a exercitat niciuna dintre aceste funcții, însă a invocat în susținerea cererii

sale prevederile H.G. nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

echivalarea stagiului efectuat în funcții militare și funcții specifice poliției,

în cadrul structurilor Ministerului Administrației și Internelor, cu stagiul în

funcții civile, respectiv dispozițiile cuprinse în Anexa nr. 9 pct. 1II spct. 2.1,

care echivalează stagiul efectuat în funcțiile de ofițer specialist, ofițer operativ

principal și ofițer operativ cu stagiul efectuat în funcția de expert, consilier,

inspector, consilier juridic, auditor.

În realitate, recurentul-reclamant

a îndeplinit alte funcții în structura Ministerul Administrației și Internelor,

iar nu cele indicate la spct. 2.1, anterior enumerate.

Din adeverința eliberată

la data de 30 octombrie 2008 de Ministerul Internelor și Reformei Administrative

– D.G.I.P.I. rezultă că în perioada anilor 1995-2007, recurentul a îndeplinit funcțiile

de: locțiitor al șefului poliției orașului, șef birou II, șef birou și împuternicit

șef serviciu, funcții de conducere pentru care același act normativ, dar la spct.

1.4., realizează echivalarea cu funcția publică civilă de conducere de șef birou.

Prin urmare, contrar susținerilor

recurentului, în contextul în care admiterea în profesia de avocat cu scutire de

examen reprezintă o excepție de la regula examenului stabilit în art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 51/1995, rezultă că situațiile vizate de alin. al doilea al aceluiași

articol sunt de strictă interpretare, instanța neputând să extindă sfera de aplicare

a normei care reglementează excepțiile la situații pe care legiuitorul nu le-a avut

în vedere.

Principiul de drept invocat

de recurent: „cine poate mai mult, poate și mai puțin” nu este incident în speță,

întrucât prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 198/2004 condiționează echivalarea

cu stagiul în funcția de consilier juridic de îndeplinirea, „conform fișei postului,

a atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea

profesiei de consilier juridic”. De asemenea, pentru stagiul efectuat în perioada

anterioară, echivalarea se face în raport de atribuțiile prevăzute în Decretul

nr. 143/1995 privind organizarea și funcționarea oficiilor juridice.

Sintetizând, Înalta Curte

reține că pentru a beneficia de asimilarea cu funcția de consilier juridic, activitatea

polițistului trebuie să fie echivalată corespunzător prin H.G. nr. 498/2004 și,

în același timp, atribuțiile specifice profesiei de consilier juridic trebuie să

fi fost efectiv exercitate.

Din această perspectivă,

este justă apărarea intimaților din întâmpinare în sensul că recurentul trebuia

să probeze că a îndeplinit atribuții specifice funcției de consilier juridic iar

nu numai că a avut posibilitatea îndeplinirii acestora fiindcă a exercitat funcții

de conducere.

Cum prima instanță a interpretat

în mod legal normele incidente speței, se constată că primul motiv de recurs este

nefondat.

1.2. Referitor la pretinsa

discriminare

Împrejurarea că la alte

barouri din țară au fost admise cereri similare nu a fost probată de recurent. În

orice caz, instanțele de judecată nu își pot orienta jurisprudența în raport cu

modul în care organele administrative înțeleg să soluționeze cererile care le sunt

adresate.

Cât privește hotărârile

pronunțate de instanțele naționale în alte cazuri, precum și Hotărârea C.E.D.O.

în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, Înalta Curte observă că acestea nu sunt

relevante în speță întrucât cererea recurentului a fost respinsă pentru neîndeplinirea

condiției de stagiu în funcția de consilier juridic iar nu în etapa subsecventă,

a verificării cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, conform art. 2 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Toate datele cauzei converg

către concluzia că intimatele-pârâte au adoptat soluția administrativă în mod legal,

nefiind elemente care să susțină ideea recurentului că în cazul său s-a acționat

cu exces de putere ori discriminatoriu. De asemenea, și din această perspectivă,

soluția instanței de fond este la adăpost de price critică.

1.3. Referitor la cheltuielile

de judecată stabilite de Curtea de Apel

Potrivit dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ.:

„

Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii

nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional,

plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care

partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii

au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu

cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat

că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat”.

Din actele dosarului de

fond rezultă că avocatul care i-a reprezentat pe pârâți a fost prezent la cele două

termene de judecată, a formulat întâmpinare și a prezentat jurisprudență în materie

așa încât nu există o bază factuală consistentă pentru a considera că onorariile

de câte 800 RON plătite de fiecare dintre pârâți ar fi „nepotrivit de mari”.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se respinge recursul ca nefondat.

Totodată, având în vedere

împrejurarea că, în recurs, apărările intimaților au fost similare cu cele formulate

în fața primei instanțe, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precitat,

vor fi reduse cheltuielile de judecată la suma de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.A. împotriva sentinței nr. 23/CA din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-reclamant

să plătească suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-pârâți,

cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2010.