ÎCCJ, decizie (scj.ro #228114)

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 65 din 3 iunie 2024, Curtea de Apel Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins capătul de cerere privind constatarea nulității art. 46 ind. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001 ca rămas fără obiect. A respins în rest cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății Împotriva sentinței de mai sus a promovat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Justiției, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 17.10.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.01.2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor în continuare arătate: Recurentul-reclamant invocă nelegalitatea sentinței de fond prin care prima instanță a apreciat asupra acțiunii reclamantului, acțiune având ca obiect anularea unor dispoziții din Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001 și plecând de la această premisă constatarea refuzului nejustificat de a soluționa cererea recurentului de a accede în profesia de executor judecătoresc în condițiile art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000. Se invocă, în raport de soluția de respingere disciplinară de prima instanță, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluției dispuse încălcarea puterii de lucru judecat, interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 13 și art. 15 din Legea nr. 188/2000. Se arată că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 13 și art. 15 din Legea nr. 188/2000 este nelegală la interpretarea istorico-teleologică a acestor dispoziții față de dreptul reclamantului de a fi numit executor judecătoresc în condițiile art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 și de obligația autorității emitente de a actualiza anual numărul de executori conform art. 13 din Legea nr. 188/2000. Interpretarea dată de prima instanță art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în sensul că „printre criteriile stabilite de către legiuitor pentru actualizarea numărului executorilor judecătorești nu se află doar proporția numerică la care face referire recurentul, ci acest număr se stabilește în funcție de cerințele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate, de consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, numărul executorilor judecătorești stagiari care au promovat examenul de definitivat, aspectul învederat de către reclamant constituind doar unul dintre criteriile evidențiate de către legiuitor” este una greșită dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material motivat de faptul că legea prevede în mod imperativ un număr de posturi minim, în funcție de două criterii, circumscripția unei instanțe și numărul de 15.000 locuitori, urmând ca abia după ocuparea acestui număr minim de posturi, Ministerul Justiției să mai analizeze alte aspecte și să stabilească alte locuri pentru executori judecătorești. În legătură cu primul criteriu, art. 13 din Legea nr. 188/2000 stabilește: „Numărul executorilor judecătorești din circumscripția unei instanțe nu va fi mai mic de 3.”, iar în legătură cu al doilea criteriu stabilește: „Numărul executorilor judecătorești se stabilește și se actualizează anual de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în funcție de cerințele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate și de numărul locuitorilor, în așa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puțin un executor judecătoresc.” Sintagmele „nu va fi mai mic de 3” și „...la 15.000 de locuitori să revină cel puțin” după părerea recurentului nu lasă lor de interpretări, legiuitorul stabilind în mod imperativ un număr minim de executori. Pentru posturile care depășesc acest minim sunt aplicabile abia celelalte criterii arătate de instanța de fond, respectiv: „cerințele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate, de consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, numărul executorilor judecătorești stagiari care au promovat examenul de definitivat.” În raport de Decizia nr. 3583/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal reclamantul invocă nerespectarea puterii de lucru judecat în raport de soluția de anulare a dispozițiilor art. 46 ind. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.188/200. În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă de recurentul-reclamant existența unei nemotivări pe aspectul litigios a accederii în profesia de executor judecătoresc în baza art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000 și o motivare contradictorie pe aspectul litigios al caracterului subsidiar al acestei modalității în raport de modalitatea de accedere prin concurs și în limita locurilor vacante. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, în cauză nefiind identificată încălcarea vreunei norme de procedură, inclusiv pe aspectele dezlegate prin Decizia nr. 3583/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal. În mod corect prima instanță a aplicat această decizie care produce efecte erga omnes și în consecință a respins capătul de acțiune privind contestarea nulității art. 46 ind. 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210, ca rămas fără obiect. Pentru restul dispozițiilor cu caracter normativ contestate prima instanță a analizat pe fond existența unui exces de putere cu privire la soluționarea cererii reclamantului de acces în profesie în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr.188/2000. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reține o nemotivare sau o motivare contradictorie în sensul nerespectării dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.. Prima instanță a motivat în fapt și în drept soluția dispusă atât în ceea ce privește legalitatea procedurii soluționării cererilor formulate în condițiile art.15 lit. g) raportat la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr.188/2000, cât și în ceea ce privește aprecierea existenței unui refuz nejustificat sub forma existenței unui exces de putere din partea autorității. În speță, motivele pentru care instanța a reținut că nu există refuz nejustificat de soluționare a cererii de numire în profesia de executor judecătoresc rezultă din considerentele sentinței, unde s-a reținut inexistența posturilor vacante și împrejurarea potrivit căreia îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dă naștere unui drept al persoanei de a fi numită în funcția de executor judecătoresc, ci creează pentru aceasta vocație de a fi numită în această profesie, în situația în care există posturi vacante, stabilite în funcție de necesitatea îndeplinirii în condiții optime a serviciului public de către executorii judecătorești, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000. De asemenea, s-a apreciat motivat că aprobarea prin ordin de ministru a unei proceduri pentru verificarea îndeplinirii condițiilor pentru accederea în profesia de executor judecătoresc are fundament în art. 21 și art. 68 din Legea nr. 188/2000, de unde rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile admiterii cererii de anulare a dispozițiilor din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001, cu modificările și completările ulterioare. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reține o interpretare sau aplicare greșită a dispozițiilor art. 13 alin. (2), art. 15 lit. g) teza finală și art. 21 alin. (2) din Legea nr.188/2000, în aprecierea instanței de fond asupra cererii recurentului de admitere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen. În mod legal prima instanță a analizat existența unui exces de putere al autorității pe cererea de numire a recurentului formulată în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 raportat la posturile vacante destinate numirilor în profesie, inclusiv pe cererea formulată în baza art. 5 lit. g) teza finală din Legea nr.188/1999. În mod corect instanța a apreciat că „în lipsa existenței unor posturi disponibile” nu poate fi exercitat dreptul de a fi primit în profesie fără examen. Persoanele aflate în ipoteza prevăzută de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dobândesc automat calitatea de executor judecătoresc, în orice moment în care decid să formuleze o solicitare în acest sens și pentru orice post, indiferent dacă este prevăzut în ordinul de actualizare și indiferent de modalitatea de acces căreia i-a fost repartizat, parcurgerea unei proceduri în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condițiilor de acces fiind subsumată inclusiv dispoziției legale care stabilește că este limitat numărul de posturi de executor judecătoresc (art. 13). De asemenea, dispoziția este în concordanță cu art. 15 din Legea nr. 188/2000 care prevede că accesul în profesie se face prin concurs sau examen, în vreme ce numirea în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din lege reprezintă o modalitate de acces care are caracter excepțional și reprezintă excepția de la regula concursului sau a examenului. În mod corect prima instanța a constatat că art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr.188/2000 invocat ca temei al numirii ca executor judecătoresc fără examen nu determină automat acest drept, ci acesta este condiționat de existența unor posturi vacante, stabilite potrivit legii în funcție de necesitatea îndeplinirii a acestui serviciu public de către executorii judecătorești. Teza finală de la art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 prevede scutirea de examen a persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat, cu condiția să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de la art. 15 se verifică de către autoritatea competentă în cadrul procedurii administrative prevăzute de art. 46 ind. 1 și art. 46 ind. 2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001, întrucât potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 „Condițiile de desfășurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi), aprobat prin ordin al ministrului justiției”, textul de lege enunțat reprezentând temei de stabilire a unor proceduri pentru toate formele/modalitățile de acces în profesia de executor judecătoresc. Pe baza celor de mai sus, rezultă că persoanele aflate în ipoteza prevăzută de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dobândesc automat calitatea de executor judecătoresc, în orice moment în care decid să formuleze o solicitare în acest sens și pentru orice post, indiferent dacă este prevăzut în ordinul de actualizare și indiferent de modalitatea de acces căreia i-a fost repartizat, parcurgerea unei proceduri de selecție fiind subsumată atât dispoziției legale care stabilește că este limitat numărul de posturi de executor judecătoresc (art. 13), cât și dispoziției legale care stabilește regula promovării concursului sau examenului de admitere în profesie (art. 15 din lege). Nu este vorba despre o modalitate discreționară de alocare a posturilor unui concurs, ci despre o procedură pe care o impune legea însăși, în cadrul căreia se aplică/verifică condițiile de acces în profesie prevăzute în legea organică ce stabilește că regula este concursul sau examenul, după caz, la care poate participa orice persoană având vocația de a deveni executor judecătoresc, iar admiterea fără concurs este excepția, aceasta neputând să se manifeste în condiții mai permisive sau mai avantajoase pentru candidați. Intenția legiuitorului nu a fost aceea de a înlătura din procedura de concurs/examen de admitere în profesia de executor judecătoresc posturi vacante sub pretextul că ar fi rezervate persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat, care au promovat examenul de definitivat în profesia din care provin și care solicită să fie primite în profesie, doar pentru că s-ar putea ca în urma organizării procedurilor de concurs să se ocupe toate posturile vacante și astfel să nu mai existe condițiile declanșării procedurii de ocupare fără concurs. Orice post vacant a cărui existență este justificată se reflectă în ordinul de actualizare, inclusiv cele care se ocupă în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din lege. În mod corect prima instanță a înlăturat ca nelegală susținerea recurentului în sensul că posturile destinate numirilor în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu sunt cele cuprinse în ordinul de actualizare prevăzut de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000. Contrar celor susținute de recurent, în anul 2023 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 501 /C/28.03.2023 privind actualizarea numărului de posturi de executor judecătoresc în anul 2023 care, la art. 1 a prevăzut „Pentru anul 2023, numărul posturilor de executor judecătoresc se stabilește și se actualizează la 895, din care 859 executori definitivi și 36 posturi vacante, conform repartizării prevăzute în Anexa 1 la prezentul ordin.” La data înregistrării și soluționării cererii de numire în funcția de executor judecătoresc, nu existau posturi vacante destinate numirii în profesia de executor judecătoresc în condițiile art. 15 lit. g) teza finala din lege, astfel că nu a fost inițiată o procedură de selecție, aceasta fiind condiționată de existența posturilor rămase vacante după desfășurarea concursului de admitere în profesia de executor judecătoresc, pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică. Prin adresa nr. 3/60230/2023/04.10.2023, Ministerul Justiției a comunicat recurentului reclamant că, cererea sa nu poate fi soluționată favorabil întrucât prin Ordinul ministrului justiției privind actualizarea numărului de posturi de executor judecătoresc pentru anul 2023 nu a fost prevăzut niciun post în circumscripția Judecătoriei Botoșani, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Suceava și nici nu a fost declanșată o procedură de admitere în profesia de executor judecătoresc a persoanelor scutite de examen în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000. Această adresă nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii recurentului – reclamant de acces în profesia de executor judecătoresc în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr.188/2000, în cauză în mod legal prima instanță apreciind că nu există un exces de putere al autorității în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.554/2004. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496-497 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.