ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 7 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând:

- nulitatea absolută a art. 46

3

din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 210/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie 2001;

- constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a soluționa favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele nr. x/27.02.2020 și nr. y/6.05.2020;

- obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia;

- anularea adresei cu nr. x/27.02.2020 și a adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, să se constate îndeplinirea cerințelor de admitere în această profesie și să fie obligat pârâtul la emiterea actului de numire în această funcție.

Prin sentința civilă nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Împotriva sentinței nr. 142/F-Cont din data de 18.12.2020, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești în dosarul cu nr. x/2020, ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii 142/F-Cont/2020 date de Curtea de Apel Pitești.

Se arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

- Hotărârea criticată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, art. 488, pct. 6 C. proc. civ.

- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

- Hotărârea atacată este rezultatul încălcării dreptului la un proces echitabil și a accesului la justiție, prin respingerea nejustificată a probelor solicitate a fi administrate de recurentă, cu încălcarea art. 6 din CEDO.

Referitor la nulitatea absolută a art. 46 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 210/2001, publicată în M.Of. nr. 64 din 6 februarie 2001, instanța are o motivare contradictorie, care nu are legătură cu obiectul dedus judecății, motivând despre procedura de executare a unei sentințe sau hotărâri, atribuțiile executorului judecătoresc, un număr de posturi limitat, etc.

Apreciază că dispozițiile art. 46 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, sunt nelegale întrucât așa cum inclusiv instanța de fond recunoaște Ministerul Justiției a reglementat anumite criterii prin adăugarea la lege. Respectivele criterii printre care se regăsește și domiciliul persoanei, sunt contrare normelor constituționale și europene privind dreptul la muncă, la exercitarea unei profesii, și la libera circulație a persoanei. În cazul în care ar fi fost numită executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei GURAHONT, atunci potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (1) din Legea 188/2000, avea un termen de 90 zile pentru înregistrarea biroului la Curtea de Apel Timișoara, precum și posibilitatea de schimbare a domiciliului. Mai mult decât atât, domiciliul nu poate fi un criteriu prin care se poate interzice exercitarea unei profesii, sau un impediment în acest sens. Instanța de fond nu a motivat care este temeiul de drept potrivit căruia domiciliul constituie un impediment la exercitarea profesiei de executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Gurahonț.

Se arată că acest criteriu, privind domiciliul persoanei, nu poate fi relevant în a îndeplini o condiție esențială și prioritară pentru accederea în profesia de executor judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din noul C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. În legislația românească și europeană nu există vreo prevedere legală care să interzică exercitarea vreunei activități sau profesii într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Adică, dispoziția înscrisă în art. 46

3

din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, referitoare la domiciliu este total abuzivă în sensul că încalcă drepturile și libertățile cetățenești din Constituția României, adică această prevedere este total neconstituțională.

Apreciază că acest criteriu privind domiciliul este discriminatoriu, nelegal și neconstituțional, aspect care conduce la încălcarea dreptului la liberă circulație și la exercitarea unei profesii, care nu are legătură cu pregătirea, reputația, probitatea morală și profesională a persoanei, care pot fi esențiale pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc. Practic din actele emise de Ministerul Justiției rezultă că domiciliul a reprezentat singurul criteriu de respingere a cererii recurentei de admitere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen.

Se arată că dispozițiile art. 46

3

din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, prin care se instituie mai multe criterii de departajare între candidați sunt nelegale .

Consideră că dispozițiile art. 46

3

din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești sunt nelegale pentru următoarele considerente:

a)Instituirea de criterii de departajare între candidații pentru profesia de executor prin dispoziția legală criticată s-a realizat cu exces de putere de către pârât ca urmare a depășirii competenței stabilită prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora "condițiile de desfășurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiției".

Prin norma legală menționată s-a stabilit competența Ministerului Justiției doar în ce privește stabilirea condițiilor de desfășurarea a examenelor, ceea ce presupune adoptarea de măsuri organizatorice în vederea desfășurării examenelor, pârâtul neavând competența de a institui criterii suplimentare neprevăzute de lege, prin care să se realizeze departajare între candidați.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă", iar potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora".

Prin urmare, principiul legalității presupune ca un act să fie conform cu întreaga piramidă a actelor cu forță juridică superioară, forța unui act fiind dată de poziția unui organ în ierarhia autorităților publice.

Prin reglementarea prin ordin de ministru a justiției a criteriilor de departajare între persoanelor scutite de examen s-a ajuns la ipoteza în care o autoritate care nu are calitatea de legiuitor, nici măcar legiuitor delegat (întrucât acesta este Guvernul României și nu o parte a acestuia) să restrângă în mod nelegal și nepermis drepturi prevăzute prin acte normative cu o forță superioară.

Prin urmare art. 46

3

din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, prin care se instituie mai multe criterii de departajare, între solicitanți sunt nelegale întrucât sunt emise cu nerespectarea art. 4 alin. (3) și art. 78 din Legea nr. 24/2000 și respectiv art. 1 alin. (4) din Constituția României, în condițiile în care prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 Ministerul Justiției a fost abilitată doar să adopte norme privind condițiile de desfășurare a examenelor, iar nu să instituie criterii de departajare a solicitanților de accedere în profesia de executor.

b)Instituirea criteriilor de departajare prin art. 463 din Regulamentul aplicare a Legii nr. 188/2000 determină o restrângere a dreptului prevăzut de art. art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, fapt ce este de natură a contraveni art. 53 din Constituție și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin instituirea unor restricții ale dreptului de acces la profesia de avocat pe considerente de domiciliu se încalcă principiul proporționalității prevăzut de art. 8 CEDO și art. 53 din Constituție întrucât nu este respectată exigența ca respectiva "cerință să fie necesară într-o societate democratică".

În plus este de constat că prin art. 15 lit. a) din Legea nr. 188/2000 se instituie doar cerința ca executorul să aibă domiciliu în România, iar nu pe raza localității unde se desfășoară activitatea de executare silită.

c) Instituirea criteriului "alte aspecte relevante" prin art. 463 pct,4 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 încalcă cerințele de claritate și de previzibilitate a legii, impuse prin art. 1 din Constituție.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că "o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi"(Curtea Constituțională, decizia nr. 637/2015, publicată în M.Of. nr. 906 din 8 decembrie 2005, pct. 34).

Prin instituirea criteriului mai sus menționat se încalcă cerința de previzibilitate a legii impusă prin art. 1 din Constituție, în condițiile în care nu se poate cunoaște de către solicitanții pentru accesul la profesia de executor care sunt celelalte aspecte relevante utilizate pentru selecția solicitanților.

Din considerentele hotărârii criticate nu rezultă care sunt probele ce au condus la opinia instanței de respingere a cererii de chemare în judecată.

Instanța a reținut apărarea pârâtei potrivit căreia accederea în profesia de executor judecătoresc se face prin promovarea unui examen sau concurs, iar numirea cu scutire de examen reprezintă o excepție. Numirea fără concurs în profesia de executor judecătoresc, atribuită unor anumite categorii de persoane (juriști, avocați și judecători), nu conferă Ministerului Justiției dreptul de a avea criterii discreționare.

Din analiza adreselor nr. x/27.02.2020 și nr. y/6.05.2020 emise de Ministerul Justiției rezultă că refuzul de primire în profesie s-a datorat aplicării succesive a criteriilor de departajare prevăzute de art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000.

Adresele menționate sunt generice, în condițiile în care face referire la toate solicitările depuse pentru cele 7 posturi libere de executor judecătoresc, fără a se realiza o analiză particularizată a cererii formulate, cu indicarea cu exactitate a criteriilor de departajare în cadrul cererii formulate de recurentă.

Prin urmare în condițiile în care prin adresele menționate nu s-a indicat în mod concret pentru postul de executor judecătoresc din raza Judecătoriei Gurahonț, criteriile aplicate pentru selectarea solicitanților admiși nu se poate verifica dacă pârâtul a aplicat cu exactitate criteriile prevăzute de art. 46

3

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

În al doilea rând din analiza art. 46

3

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 nu rezultă că s-a instituit o anumită ierarhie în modul de aplicare a criteriilor mai sus menționate, simpla enumerare a criteriilor neechivalând cu existența unei ierarhii în aplicarea acestora, astfel că eliminarea cererii subsemnatei pe considerentul lipsei de domiciliu s-a realizat cu exces de putere.

În al treilea rând în aplicarea art. 46

3

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 pârâtul Ministerul Justiției în aplicarea principiilor legalității și egalității prevăzute de art. 6 și 7 din Codul administrativ, aprobat prin O.G. nr. 57/2019, se impunea să verifice dacă domiciliul persoanelor selectate pentru funcția de executor judecătoresc corespunde realității și momentul în care respectivele persoane au dobândit domiciliu de care s-a prevalat, pentru a se verifica dacă dobândirea actualului domiciliu s-a realizat doar în scopul de preconstituire a unui avantaj în detrimentul celorlalți solicitanți care nu aveau domiciliul într-o localitate de pe raza judecătoriei Gurahonț.

Deși, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a dat aviz favorabil solicitării de numire în funcția de executor judecătoresc, Ministerul Justiției a respins cererea inițială de admitere a recurentei în profesie cât și plângerea prealabilă, motivând că alți patru candidați au făcut dovada că au domiciliul în circumscripția Judecătoriei Gurahonț.

Ministerul Justiției ar fi trebuit să verifice toate cele patru criterii de departajare a candidaților, și nu să se rezume doar la domiciliu, întrucât pentru accederea într-o profesie care implică exercițiul autorității de stat, și o responsabilitate în sarcina statului român, vechimea în alte profesii juridice, buna reputație profesională și absolvirea unor cursuri de specialitate (pentru care a depus dovezi la dosarul de înscriere), au o importanță mult mai relevantă decât schimbarea domiciliului cu câteva luni înainte de publicarea posturilor în Monitorul Oficial, sau chiar la momentul aflării datelor despre concurs.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a reiterat, în esență, aspectele expuse prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii n. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin OMJ nr. 210/2001, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa favorabil solicitarea recurentei-reclamante de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate de recurentă și anularea adreselor de neadmitere în profesia de executor judecătoresc cu consecința îndeplinirii cerințelor de admitere în această profesie și obligarea pârâtului-intimat la emiterea actului de numire în această profesie.

Înalta Curte reține în cauză incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 188/2000 conform cărora:

"Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română și domiciliul în România;

b) are capacitatea deplină de exercițiu;

c) este licențiată în drept;

d) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație;

e) cunoaște limba română;

f) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;

g) a îndeplinit timp de 2 ani funcția de executor judecătoresc stagiar și a promovat examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcție de specialitate juridică și a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat, cu condiția să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin."

În temeiul acestor dispoziții legale, îndeplinite de către recurenta-reclamantă, aceasta a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc fără examen, cerere respinsă în temeiul dispozițiilor art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001 care instituie criterii de departajare între candidații la funcția de executor judecătoresc, regulamentul fiind aprobat conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora:

"Condițiile de desfășurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiției."

Instanța de control judiciar, analizând criticile recurentei-reclamante împotriva sentinței civile nr. 142/18.12.2020 întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., constată pe de o parte că acestea se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate motive subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar pe de altă parte că acestea sunt parțial întemeiate în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea absolută a dispozițiilor art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 463 din Regulament "Când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripția unei judecătorii, ordinea de prioritate a solicitanților se va stabili cu respectarea următoarelor criterii:

Înalta Curte observă că analiza judecătorului fondului în ceea ce privește legalitatea dispozițiilor regulamentare anterior menționate s-a raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/200 și a prevederilor art. 8 și art. 16 din același act normativ.

Or, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 fac referire exclusiv la stabilirea prin ordin al ministrului justiției la condițiile de desfășurare a concursurilor sau examenelor de accedere în profesie, nefăcând trimitere la eventuale criterii de departajare în ceea ce privește numirea în profesie fără examen.

În același timp, trimiterea primei instanțe la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora "Executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel", nu prezintă relevanță în analiza dispozițiilor regulamentare a căror analiză a fost solicitată, astfel încât Înalta Curte va înlătura din această perspectivă considerentele hotărârii recurate.

Nu pot fi reținute nici aprecierile judecătorului fondului referitoare la deplina justificare a numirii prioritare a unei persoane în funcția de executor judecătoresc, persoană care are domiciliul într-o localitate din circumscripția judecătoriei în care se solicită numirea având în vedere importanța socială și promptitudinea activității juridice, întrucât nicio dispoziție legală sau o expunere de motive a unui act normativ nu face vreo trimitere la această numire prioritară.

Analizând dispozițiile regulamentare a căror anulare se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, astfel cum s-a statuat în mod constant în doctrina și practica judiciară, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele normelor care le ordonă, fiind necesară limitarea strictă la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin aceasta să poată fi completată legea. În speță, însă, este evident că prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, act cu forță juridică infralegală, în ceea ce privește numirea fără examen a persoanelor cu vocația ocupării profesiei de executor judecătoresc s-a adăugat în mod evident dispozițiilor legale primare, în condițiile în care prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu permiteau instituirea unor criterii de departajare, ci doar procedura de desfășurare a concursurilor/examenelor.

În consecință, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut în mod expres în cuprinsul dispozițiilor art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 condițiile în care există vocația anumitor persoane de a fi scutite de examen pentru accederea în profesia de executor judecătoresc nu poate fi lăsată la latitudinea legiuitorului secundar instituirea unor alte criterii și procedura de urmat în privința acestor persoane, eventuale alte condiții trebuind a fi stipulate în corpul legii.

Analizând considerentele primei instanțe referitoare la caracterul practic al instituirii unui criteriu legat de domiciliul persoanelor cu vocație la accederea în profesia de executor judecătoresc fără examen și la împrejurarea conform căreia există un număr limitat de posturi pentru aceste persoane, Înalta Curte le consideră de asemenea nerelevante, neputându-se impune ierarhiei juridice a actelor normative considerații de ordin practic, neprevăzute de altfel în legea care reglementează procedura contestată în cauză.

În consecință, concluzia primei instanțe potrivit căreia inexistența unor criterii de departajare ar fi de natură să facă inoperantă această modalitate de acces în profesie în situația identificată de pârâtul-intimat este eronată în condițiile în care legiuitorul primar nu a avut în vedere și nu a prevăzut astfel de criterii de departajare sau numărul limitat de locuri.

Pe de altă parte, achiesând criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând argumentele referitoare la lipsa de previzibilitate a dispozițiilor regulamentare a căror anulare se solicită, constată că acestea sunt întemeiate. Atât în practica judiciară, cât și în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat în mod constant că orice act normativ lato sensu trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea regăsindu-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat, să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.

Instanța de control judiciar constată că cele patru cerințe cuprinse în dispozițiile art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 în ceea ce privește ordinea de prioritate a solicitanților de numire în profesia de executor judecătoresc fără examen, adăugând în mod evident la lege, nu satisfac exigențele de predictibilitate și previzibilitate, lăsând la latitudinea arbitrariului aplicarea acestora.

Arbitrariul se identifică în mod evident în toate cele patru criterii, neexistând nicio justificare legală cuprinsă în dispozițiile legale primare referitoare la "domiciliul solicitantului" sau spre exemplificare "alte criterii relevante".

Așadar, în dezacord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că norma nu are caracter clar și previzibil, neputându-se reține spre exemplu că sintagma "alte criterii relevante" se subsumează unei astfel de concluzii.

Constatând pe de o parte că dispozițiile regulamentare a căror anulare se solicită adaugă în mod evident prevederilor legale primare, pe de altă parte reținând lipsa de claritate și previzibilitate ale art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, Înalta Curte va admite capătul de cerere referitor la anularea acestor dispoziții regulamentare.

În ceea ce privește solicitările recurentei-reclamante referitoare la: constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a soluționa favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele nr. x/27.02.2020 și nr. y/6.05.2020; obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia și anularea adresei cu nr. x/27.02.2020 și a adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerințelor de admitere în această profesie și obligarea pârâtului la emiterea actului de numire în această funcție, Înalta Curte constată că soluționarea acestora în sensul celor cuprinse în acțiunea introductivă ar echivala cu o substituire a instanței de judecată în atribuțiile autorității publice pârâte, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a înțeles să formuleze cerere de chemare în judecată și în contradictoriu cu ceilalți candidați admiși în procedura contestată în baza prevederilor regulamentare constatate ca nelegale.

Așadar, fără a aprecia ca și judecătorul fondului asupra caracterului accesoriu al acestor capete de cerere având în vedere cadrul procesual stabilit de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge capetele de cerere vizând: constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a soluționa favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele nr. x/27.02.2020 și nr. y/6.05.2020; obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia și anularea adresei cu nr. x/27.02.2020 și a adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerințelor de admitere în această profesie și obligarea pârâtului la emiterea actului de numire în această funcție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; va anula art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 64 din 6 februarie 2001 și va menține în rest sentința atacată, prezenta hotărâre urmând să se publice în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Anulează art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 64 din 6 februarie 2001.

Menține în rest sentința atacată.

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.