ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 860/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ulterior completată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești:

- anularea actului administrativ emis de Ministerul Justiției nr. x/27.02.2020;

- admiterea cererii sale de înscriere în profesia de executor judecătoresc pe postul de executor judecătoresc în localitatea Gurahonț și în secundar, pe una din opțiunile secundare, respectiv in localitatea Rupea, CA Brașov, respectiv Slobozia, CA București și obligarea pârâtului MJ să emită ordin de numire a reclamantei în funcția de executor judecătoresc în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii,

- anularea art. 46 indice 3 pct. 2, 3 și 4 din Regulamentul din 5 februarie 2001 de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești;

- obligarea la plata daunelor morale și materiale.

Prin sentința nr. 1305/2020 pronunțată la 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile autorității de lucru judecat, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului UNEJ și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 1305/2020 pronunțate la 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În susținerea căii de atac a arătat următoarele:

- motivele ce au stat la baza respingerii capătului de cerere, care viza posturile secundare, sunt deopotrivă contradictorii și străine de natura cauzei, în condițiile în care instanța de fond era învestită să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei de respingere pentru aceste posturi secundare. Apreciază că este nelegal și inacceptabil ca cererea de acces în profesia de executor judecătoresc pentru posturile Rupea și Slobozia să fie respinsă cu motivarea că nu are domiciliul în Gurahonț.

Menționează că efectul restrictiv și discriminatoriu al condiției domiciliului este cu atât mai evident în cazul opțiunii secundare Slobozia, dat fiind faptul că instanța de fond citează prevederea legală care stabilește competenta teritorială a executorului judecătoresc pe raza Curții de Apel, în acest caz C.A. București.

Instanța a reținut că, prin Hotărârea nr. 73/29.01.2020, CNCD a constatat discriminatorie respingerea cererii recurentei pentru postul de executor judecătoresc din localitatea Lehliu Gară pe criteriul domiciliului, sancționând contravențional Ministerul Justiției.

- hotărârea CNCD poate fi anulată sau poate fi menținută, dar nu acest lucru este important, ci faptul că la momentul judecății în fond exista o autoritate provizorie de lucru judecat, ce a fost încălcată de prima instanță.

- în privința aplicării greșite a legii, face trimitere la prevederile art. 13 și 78 din Legea nr. 24/2000, dat fiind faptul că prima instanță apreciază că acestea nu au fost încălcate, deși prin textele invocate se interzice ca un act normativ întocmit pe baza unui act de nivel superior nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia.

Incidente în speță sunt și dispozițiile art. 41 (1) din Constituția României - Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum si a locului de muncă este liberă.

Raportat la normele citate, consideră că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii. Prevederile actului normativ superior, respectiv art. 15 lit. a) din Legea nr. 188/2000, stabilesc condiția ca persoana care dorește să devină executor judecătoresc aibă cetățenia română și domiciliul în România, iar prevederile Regulamentului, respectiv art. 46

3

pct. 2, impun candidatului "să aibă domiciliul în circumscripția judecătoriei în care solicită numirea.

Precizează că are domiciliul pe raza Curții de Apel București, în a cărei circumscripție se află postul din opțiunea secundară Slobozia.

Potrivit susținerilor intimatului Ministerul de Justiție, preluate de către instanta de fond, este perfect legal, fezabil și asigură buna desfășurare a profesiei ca un executor judecătoresc cu domiciliul în Slobozia să desfășoare activități de executare silită în București, dar viceversa este considerată nelegală.

Mai mult decât atât, în cazul unor astfel de criterii, inclusiv instanța de judecată, chemată să verifice legalitatea actelor administrative emise pe baza lor, este pusă în imposibilitate de a realiza o analiză aplicată și să poată verifica legalitatea sau temeinicia unor decizii de respingere a intrării în profesie. Altfel spus, interpretarea criteriilor devine atributul exclusiv și subiectiv al intimatei, fără nicio posibilitate de a se realiza o cenzură pe criterii obiective, transparente, predictibile și în special verificabile.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat, în principal, să se constate lipsa calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurenta - reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare și un set de înscrisuri.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor art. 46

3

pct. 2, 3 și 4 din Regulamentul din 5 februarie 2001 de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001, obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate de recurentă, anularea actului administrativ emis de Ministerul Justiției nr. x/27.02.2020 și obligarea la plata daunelor materiale și morale.

Înalta Curte reține că în temeiul dispoziții art. 15 din Legea nr. 188/2000, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc fără examen, cerere respinsă în temeiul dispozițiilor art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001 care instituie criterii de departajare între candidații la funcția de executor judecătoresc.

Instanța de control judiciar constată că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3583 pronunțată la 16 iunie 2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 955 la data de 30 septembrie 2022) a admis recursul formulat de reclamanta A.B. împotriva sentinței nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel P., secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a anulat art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 6 februarie 2001.

În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că "(. . . . . . . . . .) astfel cum s-a statuat în mod constant în doctrina și practica judiciară, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele normelor care le ordonă, fiind necesară limitarea strictă la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin aceasta să poată fi completată legea. În speță, însă, este evident că prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, act cu forță juridică infralegală, în ceea ce privește numirea fără examen a persoanelor cu vocația ocupării profesiei de executor judecătoresc s-a adăugat în mod evident dispozițiilor legale primare, în condițiile în care prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu permiteau instituirea unor criterii de departajare, ci doar procedura de desfășurare a concursurilor/examenelor.

În consecință, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut în mod expres în cuprinsul dispozițiilor art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 condițiile în care există vocația anumitor persoane de a fi scutite de examen pentru accederea în profesia de executor judecătoresc nu poate fi lăsată la latitudinea legiuitorului secundar instituirea unor alte criterii și procedura de urmat în privința acestor persoane, eventuale alte condiții trebuind a fi stipulate în corpul legii."

Înalta Curte precizează că, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Instanța de recurs constată că o parte din obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanța de judecată îl constituie anularea art. 46

3

pct. 2, 3 și 4 din Regulament din 5 februarie 2001 de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001, ce a fost anulat în cursul judecării procesului prin Decizia ICCJ nr. 3583 pronunțată la 16 iunie 2022. În consecință, în cauză nu mai subzistă obiectul acțiunii în anulare.

În acest context capătul de cerere vizând anularea art. 46

3

pct. 2, 3 și 4 din Regulamentul din 5 februarie 2001 de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin OMJ nr. 210/2001, a rămas fără obiect.

Totodată Înalta Curte constată faptul că cererea recurentei înregistrată la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București nr. x/15.10.2019 de admitere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen a fost respinsă urmare aplicării criteriilor succesive de departajare astfel cum erau prevăzute de art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001 în vigoare la acel moment.

Ulterior promovării acțiunii, art. 46

3

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, care impunea criteriile apreciate ca restrictive, a fost anulat prin decizia ICCJ 3583 pronunțată la 16 iunie 2022.

Dat fiind că articolul art. 46

3

pct. 2, 3 și 4 din Regulamentul a fost anulat, Înalta Curte constată că pârâții au obligația de reverificarea/reanalizarea cererii privind admiterea în profesie, refuzul exprimat prin adresa nr. x/27.02.2020 fiind nejustificat.

Cererea privind acordarea de daune materiale și morale nu poate fi admisă, având în vedere că nu există la acest moment un prejudiciu. Ulterior, în măsura în care, urmare a finalizării procedurii administrative, cererea reclamantei ar fi admisă, se poate pune în discuție o eventuală solicitare de daune materiale și/sau morale.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va obliga pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești să reanalizeze cererea reclamantei privind admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, înregistrată la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. x/15.10.2019, în raport cu anularea dispozițiilor art. 46

3

din Regulamentul de punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 și va respinge în rest acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1305/2020 pronunțate la 26 noiembrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

Obligă pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești să reanalizeze cererea reclamantei privind admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, înregistrată la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. x/15.10.2019, în raport cu anularea dispozițiilor art. 46

3

din Regulamentul de punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Respinge în rest acțiunea reclamantei.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 februarie 2024.