ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2579/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 3/26.02.2021 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 2/14.05.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și cu executorul judecătoresc A..

Prin sentința civilă nr. 2058 din 7 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

S-a repsins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâții Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Executorul Judecătoresc A., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și admiterea contestației formulate.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 670 din C. proc. civ. și de art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/2000.

A învederat recurentul că, potrivit dispozițiilor legale incidente, executorul judecătoresc poate stabili alte cheltuieli decât cele menționate la art. 670 alin. (3) pct. 1-6 din C. proc. civ., însă, contrar celor reținute de instanța de judecată, aceste cheltuieli se stabilesc, potrivit legii, dacă sunt necesare executării silite și pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, fiind aplicabile dispozițiile art. 670 alin. (3) pct. 7 și alin. (4) din C. proc. civ., precum și cele ale art. 65

12

din Hotărârea nr. 19 din 3 septembrie 2020 privind aprobarea Statutului UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc.

Chestiunea particulară a cheltuielilor de judecată stabilite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 385/N/2018 s-a tranșat cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2271/07.03.2019 a Judecătoriei Sectorului 3.

A susținut recurentul că, în situația particulară a dosarului de executare silită nr. x/2018, instanța învestită cu contestația la executare s-a pronunțat în sensul că executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită cu încălcarea normelor de drept material, iar conduita executorului judecătoresc este culpabilă sub aspectul răspunderii disciplinare, constituind abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, așa cum reține chiar instanța în cuprinsul sentinței atacate.

Totodată, cele reținute de judecătorul fondului nesocotesc dispozițiile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu poate fi justificat caracterul scuzabil al conduitei executorului judecătoresc prin lipsa unei legislații terțiare, judecătorul cauzei fiind dator să aplice norma de drept material existentă în speța dedusă judecății.

În concluzie, a arătat recurentul că, în condițiile în care modul de stabilire în concret a cheltuielilor de executare silită a fost cenzurat cu putere de lucru judecat de o instanță competentă care a stabilit că acesta a încălcat dispozițiile art. 670 alin. (3) pct. 7 și alin. (4) din C. proc. civ. și pentru care a fost dispusă anularea actului de executare nelegal întocmit și a executării silite în parte în ceea ce privește acele cheltuieli în cuantum de 1170 RON pentru care nu s-au regăsit înscrisuri care să probeze necesitatea și realitatea cuantumului, executorul judecătoresc care a procedat în acest mod trebuie să răspundă și disciplinar pentru culpa în efectuarea actelor de executare silită.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Ministerul Justiției a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 3/26.02.2021 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 2/14.05.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reclamantul invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța a interpretat și a aplicat greșit cadrul normativ incident în speță raportat la situația de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte reține că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Instanța de control judiciar reține că, prin Hotărârea nr. 2/14.05.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc A. și, în temeiul art. 49 lit. b) din Legea 188/200 privind executorii judecătorești, s-a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e), teza a II-a din actul normativ menționat anterior.

În cuprinsul hotărârii s-a reținut că, cu prilejul exercitării atribuțiilor în cadrul executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 385/N/2018, executorul judecătoresc nu a procedat la detalierea sumelor reprezentând alte cheltuieli de executare silită, la defalcarea acestora pe categorii de acte sau operațiuni și că, în lipsa defalcării acestor sume pe tipuri de cheltuieli și sume ce o compun și a documentelor doveditoare, nu se poate dovedi efectuarea respectivei cheltuieli, fiind încălcate prevederile art. 65

12

din Hotărârea nr. 19/3.09.2010 privind aprobarea Statutului UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc, art. 670 alin. (3) din C. proc. civ. și dispozițiile cuprinse în OMJ nr. 2550/2006.

Prin Hotărârea nr. 3/26.02.2021 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în dosarul nr. x/2020, s-a respins contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 2/14.05.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și cu executorul judecătoresc A..

Prin încheierea din 27.09.2018 emisă de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești B. și A., pronunțată în cadrul dosarului de executare nr. 385/N/2018, au fost stabilite cheltuieli de executare de 2536,58 RON reprezentând: 1190,00 RON cheltuieli de executare silită, 1112,15 RON onorariu de avocat în faza executării silite și 234,43 RON onorariu executor judecătoresc.

Prin sentința civilă nr. 2271/07.03.2019 a Judecătoriei Sectorului 3 pronunțată în dosarul nr. x/2018, instanța a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu intimatul C., a dispus anularea, în parte, a încheierii privind cheltuielile de executare silită din 27.09.2019 emise în dosarul de executare x/2018 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești "B. și A.", în privința sumei de 612,50 RON onorariu avocat (diferența dintre onorariu stabilit de 1112,15 RON și onorariu redus la suma de 500 RON) și a sumei de 1170 RON, cheltuieli de executare silită, altele decât taxa judiciară de timbru aferentă încuviințării executării silite, a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 385/N/2018 în privința sumei de 1782,50 RON, cheltuieli de executare silită și a menținut încheierea privind cheltuielile de executare silită din 27.09.2019 emisă în dosarul de executare nr. 385/N/2018 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești "B. și A.", în privința sumei totale de 754,43 RON (20,00 RON - taxa judiciară de timbru aferentă încuviințării executării silite + 500 RON onorariu redus de avocat + 234,43 RON onorariu executor judecătoresc).

Totodată, s-a reținut că este nelegală stabilirea unor cheltuieli de executare silită în cuantum de 1170 RON, întrucât la dosarul cauzei nu se regăsesc documente justificative privind diferența de 1170 RON, fiind justificată doar suma de 20 de RON reprezentând taxa judiciară de timbru, precum și că din actele dosarului de executare nu rezultă semnificația fiecărei cheltuieli în parte, pentru a se aprecia asupra necesității efectuării lor și asupra realității cuantumului lor, în scopul verificării dacă aceste cheltuieli pot fi incluse sau nu în categoria prevăzută de art. 670 alin. (3) pct. 7 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor.

Sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/1999, constând în neglijența în efectuarea lucrărilor, atunci când, prin actele de executare silită întocmite, executorul judecătoresc nesocotește din culpă, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual incidente în dosarul de executare silită care face obiectul judecății, iar această încălcare are ca efect o vătămare de o anumită gravitate a drepturilor procesuale ale părților implicate în procedura executării silite.

În cuprinsul memoriului de recurs s-a susținut că, potrivit dispozițiilor legale incidente, executorul judecătoresc poate stabili alte cheltuieli decât cele menționate la art. 670 alin. (3) pct. 1-6 din C. proc. civ., însă, contrar celor reținute de instanța de judecată, aceste cheltuieli se stabilesc, potrivit legii, dacă sunt necesare executării silite și pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, fiind aplicabile dispozițiile art. 670 alin. (3) pct. 7 și alin. (4) din C. proc. civ., precum și cele ale art. 65

12

din Hotărârea nr. 19 din 3 septembrie 2020 privind aprobarea Statutului UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc.

A susținut recurentul că, în situația particulară a dosarului de executare silită nr. x/2018, instanța învestită cu contestația la executare s-a pronunțat în sensul că executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită cu încălcarea normelor de drept material, iar conduita executorului judecătoresc este culpabilă sub aspectul răspunderii disciplinare, constituind abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Astfel, în opinia recurentului, în condițiile în care modul de stabilire în concret a cheltuielilor de executare silită a fost cenzurat cu putere de lucru judecat de o instanță competentă care a stabilit că acesta a încălcat dispozițiile art. 670 alin. (3) pct. 7 și alin. (4) din C. proc. civ. și pentru care a fost dispusă anularea actului de executare nelegal întocmit și a executării silite în parte în ceea ce privește acele cheltuieli în cuantum de 1170 RON pentru care nu s-au regăsit înscrisuri care să probeze necesitatea și realitatea cuantumului, executorul judecătoresc care a procedat în acest mod trebuie să răspundă și disciplinar pentru culpa în efectuarea actelor de executare silită.

Instanța de control judiciar reține că prin Hotărârea nr. 3/26.02.2021 adoptată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, aceasta s-a pronunțat asupra abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/200 privind executorii judecătorești din perespectiva celor stabilite prin sentința civilă nr. 2271/07.03.2019 a Judecătoriei Sectorului 3, problema de drept referitoare la aplicarea art. 670 alin. (3) pct. 7 din C. proc. civ. fiind analizată în mod global în conținutul hotărârii, aspect reținut în mod corect de judecătorul fondului.

Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 3/26.02.2021 se menționează că introducerea cheltuielilor de executare, altele decât onorariul judecătoresc, în cuprinsul încheierilor de stabilire se încadrează în limitele legale și că există un cadrul legislativ insuficient reglementat și o practică judiciară neunitară în acest domeniu cu privire la actele de executare efectiv contorizate la stabilirea cheltuielilor, cât și cu privire la cuantumul acestora.

S-a reținut că nu există o neglijență a executorului judecătoresc în efectuarea lucrărilor, în sensul art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, întrucât nu există un cadru legislativ care să reglementeze și să stabilească în mod expres care sunt cheltuielile de executare care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 670 alin. (3) pct. 7 din C. proc. civ.

Potrivit art. 670 alin. (3) pct. 7 din C. proc. civ.: "(3) Sunt cheltuieli de executare: (...)

Astfel, în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 670 alin. (3) pct. 7 din C. proc. civ. se încadrează cheltuielile efectiv realizate de executorul judecătoresc cu gestionarea dosarului de executare silită, care implică costuri logistice și de altă natură care nu se încadrează în onorariul executorului judecătoresc.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține, în acord cu judecătorul fondului, că există un temei juridic legal pentru actele de executare întocmite de către executorul judecătoresc, iar încălcarea de către acesta a prevederilor art. 670 alin. (3) pct. 7 din C. proc. civ. are un caracter scuzabil, în condițiile inexistenței unei legislații terțiare care să reglementeze aceste categorii de cheltuieli și în condițiile în care natura acestor cheltuieli poate avea uneori un caracter greu de estimat și de dovedit, cum ar fi alte cheltuieli de executare care excedează onorariului de executor judecătoresc, cum ar fi cheltuieli cu imprimanta, xerox, combustibilul, telefon, cheltuieli de deplasare, ale cheltuieli cu produse consumabile etc.

Pentru aceste considerente, sunt nefondate criticile recurentului privind întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, cu atât mai mult cu cât, la data pronunțării Hotărârii nr. 2/14.05.2019 de către Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, neregularitatea menționată fusese înlăturată prin soluția pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 2058 din 7 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 2058 din 7 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.