ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2792/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.08.2021 sub nr. x/2021 reclamantul Ministerul Justiției a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 18/18.06.2021 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc A., membru al C.E.J. București.

Prin sentința civilă nr. 1254 din 20 iunie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și A., ca neîntemeiată.

A respins cererea pârâtului A. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul Ministerul Justiției, a declarat recurs prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat următoarele critici:

În mod greșit reține instanța de judecată că "din utilizarea noțiunii sistematice reiese că pentru a se putea reține săvârșirea faptei disciplinare în discuție se impune ca respectivele întârzieri să aibă un caracter de repetabilitate în asemenea măsură încât să conducă la concluzia existenței unor probleme sistemice în gestionarea activitătii de către executorul judecătoresc și nu doar a unora punctuale și fără un grad ridicat de repetabilitate."

Din interpretarea dispozitiilor legale nu rezultă că pentru reținerea acestei abateri, întârzierea în efectuarea lucrărilor trebuie să fie constatată în dosare diferite. De asemenea, nici instanța de judecată nu a indicat raționamentul potrivit căruia a reținut că lucrările trebuie efectuate cu întârziere în dosare diferite pentru ca fapta să fie considerată ca abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Condiționarea unei eventuale răspunderi disciplinare de constatarea întârzierii în mai multe dosare conduce la imposibilitatea aplicării în concret în situatii determinate a normei juridice ce cuprinde fapta prevăzută ca abatere disciplinară.

Recurentul-reclamant mai arată că în mod greșit a reținut instanța de judecată că în acțiunea disciplinară nu s-ar fi evidențiat o întârziere sistematică, nu s-ar fi indicat data preluării dosarului nu s-ar fi reținut perioada avută în vedere pentru stabilirea abaterii disciplinare.

Mai arată recurentul că in mod neintemeiat a retinut instanța de judecată imprejurarea că "perioada dintre preluarea dosarului de executare și data de 16.07.2020 include două luni în care a fost declarată starea de urgență" și că aceasta nu ii este imputabilă executorului judecătoresc sub aspectul întârzierii în efectuarea lucrărilor. Potrivit dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 32/2020 din 26 martie 2020 nu toate modalitățile de realizare a executării silite au fost suspendate.

Recurentul-reclamant apreciază că în mod neîntemeiat a reținut instanța de judecată că "nu au fost indicate texte de lege care să instituie termene pentru efectuarea unor acte de executare pe care pârâtul executor judecătoresc să nu le fi îndeplinit" sau să se arate "circumstanțele care să atribuie caracter sistematic întârzierilor cu care pârâtul își aduce la îndeplinire actele în dosarul de executare vizat de acțiunea disciplinară", precum că s-a reținut în acțiunea disciplinară "cu caracter general încălcarea rolului activ al executorului judecătoresc consacrat prin art. 627 alin. (1) C. proc. civ., art. 647 Olin. (1) C. proc. civ., art. 554 din Legea nr. 188/2000.

Mai arată că în mod greșit a reținut instanța de judecată că "acțiunea disciplinară a vizat doar modalitatea de alegere a modalității de executare silită, (...) fiind imputabil pârâtului executor judecătoresc exclusiv faptul că nu a recurs la executarea silită imobiliară în dosarul nr. x/2017" că aceasta "nu prezintă elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000 întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor", întrucât textul are în vedere repetitivitatea acestor întârzieri, iar în cauză acțiunea disciplinară se referă la un singur act de executare, într-un singur dosar execuțional".

În dosarul de executare silită nr. x/2017, cererea de executare silită nu a vizat doar o modalitate de executare, astfel că executorul judecătoresc era îndreptățit să recurgă simultan sau succesiv la oricare dintre acestea.

Consideră recurentul că sunt neîntemeiate considerentele reținute de instanta de judecată în ceea ce privește oportunitatea proporționalitatea modalităților urmăririi silite prin poprire în detrimentul urmăririi silite imobiliare.

În mod gresit a reținut instanța de judecată că creditorul avea posibilitatea de a formula cerere de validare a popririi, deoarece din înscrisurile aflate la dosar rezultă că executorul judecătoresc i-a adus la cunoștință creditorului că terțul poprit nu a dat curs popririi abia la data de 01.02.2021, ulterior demarării procedurii disciplinare.

Recurentul apreciază că instanța de judecată a reținut în mod greșit ca circumstanță exoneratoare de răspundere faptul că executorul judecătoresc A. a preluat toate dosarele de executare silită instrumentate de fostul executor judecătoresc B. în urma decesului acestuia, situație care a condus la creșterea volumului de muncă.

Instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la unul dintre motivele contestației, respectiv faptul că îndeplinirea cu întârziere a atribuțiilor stabilite de C. proc. civ. de către executorul judecătoresc, ca reprezentant al statului, constituie o încălcare a prevederilor art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în ce privește neîndeplinirea într-un termen rezonabil a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

În drept, recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de chemare în judecată indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Initmații-pârți nu au depus întâmpinare și nici nu și-au exprimat prin altă modalitate procedurală poziția față de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului investit cu soluționarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 23 mai 2024.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se succedă:

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigiosă dintre părți, instanța de recurs apreciază că înstanța de fond a reținut în mod detaliat evoluția evenimentelor care au condus la învestirea instanței de contencios cu cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Ministerul Justiției.

Astfel, Hotărârea nr. 1/12.03.2021 emisă de Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea disciplinară promovată de reclamantul Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc A..

Ulterior, prin Hotărârea nr. 18/18.06.2021 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în dosarul nr. x/2021 s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 1/12.03.2021 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București.

Emiterea celor două acte administrative au avut în vedere autosesizarea recurentului-reclamant Ministerul Justiției, care în urma sesizării numitului C., creditor în dosarul de executare silită nr. x/2017, avut inițial în lucru la executorul judecătoresc B., iar ulterior la intimatul-pârât A., a apreciat că se impune pornirea cercetării disciplinare prealabile a celui din urmă pentru fapte care atrag această răspundere potrivit art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la fapta pentru care recurentul-reclamant a apreciat că se impune cercetarea disciplinară, Înalta Curte apreciază că instanța de fond și-a aplecat atenția și a reiterat corect în cuprinsul sentinței recurate în mod detaliat întreaga situație de fapt.

Astfel, în urma preluării dosarului de executare silită, intimatul-pârât A. a procedat la eliberarea sumei de 932 RON consemnată și neeliberată de fostul executor, precum și la data de 5.05.2020, a procedat la verificarea situației bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului, rezultând că acesta deține în proprietate mai multe bunuri imobile. La aceeași dată executorul judecătoresc a procedat la poprirea conturilor și veniturilor debitorului, fiind emise adrese de înființare a popririi către terții popriți D. S.R.L. și E. și înștiințat debitorul cu privire la măsura popririi în data de 19.05.2020. Terțul poprit nu a dat curs popririi înființate, astfel că nu s-a recuperat nicio sumă de bani.

Prin adresa din 16.07.2020 intimatul-pârât a pus în vedere debitorului să comunice toate veniturile curente sau periodice și bunurile asupra cărora se poate efectua executarea și să plătească diferența de debit rămasă de recuperat în sumă de 4208,98 RON.

Ulterior preluării dosarului, creditorul C. s-a adresat executorului judecătoresc A. cu următoarele solicitări: în data de 21.02.2020 să îi comunice ultimul act de executare silită efectuat în dosar (executorul nu a dat curs acestei cereri), în data de 6.04.2020 a formulat cerere de stăruință în executare și a reiterat solicitarea anterioară, solicitând să i se comunice și data și ora la care se poate prezenta pentru studierea dosarului (executorul nu a dat curs acestei cereri), în data de 31.07.2020 a formulat două cereri prin care a solicitat actualizarea creanței cu indicele de inflație și dobânda legală, precum și continuarea executării silite imobiliare.

Din perspectiva acestei activități a intimatului-pârât, Ministrul Justiției a constatat că se confirmă în parte sesizarea numitului C. și a apreciat că intimatul-pârât executor judecătoresc nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu întrucât de la data preluării dosarului nr. x/2017 precum și ulterior datei de 16.07.2020 nu a procedat la continuarea identificării bunurilor urmăribile proprietatea debitorului și la emiterea actelor de executare pentru urmărirea acestora, deși exista la dosar cererea de stăruință a creditorului în acest sens.

În ceea ce privește activitatea executorului judecătoresc A., recurentul-reclamant a apreciat că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi survin potrivit art. 627 alin. (1) și 647 alin. (1) C. proc. civ. și a încălcat dispozițiile art. 5 și art. 54 din Legea nr. 188/2000, motiv pentru care a sesizat Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București și care prin Hotărârea nr. 1/12.03.2021 a apreciat că nu subzistă în cauză acuzațiile prezentate mai sus.

Recurentul-reclamant a formulat contestație împotriva acestei soluții, contestație care a fost respinsă de către intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ prin Hotărârea nr. 18/18.06.2021.

Împotriva acestor două acte administrative, recurentul-reclamant Ministerul Justiției a formulat contestație pe cale judecătorească, iar instanța de fond a recținut în esență că noțiunea întârziere sistematică, din cuprinsul prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 nu se confirmă în cazul intimatului-pârât executor judecătoresc A. pentru a-i fi atrasă răspunderea disciplinară și implicit a i se aplica o sancțiune.

Înalta Curte constată că una din criticile emise de către recurentul-reclamant la adresa sentinței recurate privește faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la unul dintre motivele contestației, respectiv faptul că îndeplinirea cu întârziere a atribuțiilor stabilite de C. proc. civ. de către executorul judecătoresc, ca reprezentant al statului, constituie o încălcare a prevederilor art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Această critică se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), iar instanța de recurs o apreciază fiind o critică nefondată.

În speță, instanța de recurs apreciază că sentința recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Raționamentul recurentului potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat pe o anumită chestiune este greșit, întrucât nemotivarea, ca viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, nu reprezintă o obligație a instanței de judecată de a combate toate argumentele punctuale susținute de partea care le reclamă, ci privește absența motivelor de fapt și de drept care au format convingerea generală a instanței.

Contrar acestei critici, Înalta Curte constată că în considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a analizat atât din perspectivă legală, cât și din perspectiva situației de fapt aspectele esențiale și concludente cauzei, aceasta prezentând suficiente argumente care au stat la baza convingerii sale.

În ceea ce privește criticile evocate în cuprinsul cererii de recurs și subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate. Față de faptele reclamate de către recurentul-reclamant prin care acesta a dorit să arate încălcarea prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 de către intimatul-pârât executor judecătoresc A., instanța de fond a reținut în mod corect pe de-o parte că nu există termene clare potrivit cărora anumite acte procedurale trebuie îndeplinite, iar pe de altă parte a reținut că prin însăși acțiunea disciplinară, recurentul-reclamant însăși este de acord că doar o parte din sesizarea făcut de petentul C. se confirmă.

Înalta Curte apreciază că pornind de la aceste constatări, instanța de fond în mod corect a reținut că în fapt acțiunea disciplinară a urmărit chestiuni ce țin de modalitatea de alegere a procedurii de executare silită, care în opinia titularului acțiunii disciplinare trebuia să aibă în vedere executarea silită imobiliară în dosarul de executare nr. 164/2017.

Față de această constatare în mod temeinic instanța de fond a arătat că potrivit prevederilor art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000, fapta imputată executorului judecătoresc nu prezintă elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În ceea ce privește imputabilitatea intimatului-reclamant că a omis să ceară validarea popririi, se constată că raționamentul instanței de fond potrivit căruia art. 790 C. proc. civ. reglementează posibilitatea tuturor participanților la executarea silită de a face această procedură, este un raționament temeinic și legal și confirmă că gradul redus de culpă ce ar putea fi atribuit intimatului-reclamant.

În acord cu opinia instanței de fond se reține că potrivit art. 622 alin. (3) din C. proc. civ. "Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare." Față de acest text legal se constată că nu se stabilește o ordine de preferință modalităților de executare silită, ci acestea rămân ca regulă la latitudinea executorului judecătoresc, considerente pentru care nu i se poate imputa intimatului-pârât nici sub acest aspect vreo culpă.

De asemenea instanța de fond a efectuat o analiză justă a circumstanțelor care au condus la concluzia intimatei Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ transpusă în actul administrativ contestat și față de circumstanțele care au condus la o întârziere relativă a actului de executare, respectiv volumul de muncă generat de repartizarea către intimatul-pârât A. a tuturor lucrărilor în urma decesului unui executor judecătoresc, timpul foarte scurt pentru dublarea sarcinilor de lucru și situația din anul 2020, când s-a declanșat și pandemia generată de virusul Covid-19.

Având în vedere toate cele mai sus arătate, instanța de recurs apreciază că niciuna din criticile emise de către recurentul-reclamant nu sunt întemeiate, în cauză nefiind necesară o reformare a sentinței recurate.

Pentru argumentele expuse mai sus, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1254 din 20 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1254 din 20 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 mai 2024.