ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4534/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, anularea Hotărârii nr. 33 din data de 10.12.2021 emisă de pârâtă în dosarul nr. x/2021 și obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 64 din 23 mai 2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești pronunțată în dosar nr. x/2021

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Ministerul Justiției.

Recurentul-reclamant A. a invocat dispozițiile 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, hotărârea recurată fiind dată și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea recursului s-a arătat că actele normative care reglementează răspunderea disciplinară a executorilor judecătorești și procedura judecării abaterilor disciplinare nu prevăd posibilitatea evocată de instanța de fond, aceea de reanalizare a contestației Ministerului Justiției de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești pentru ipoteza în care actul contestat este anulat de instanța de contencios administrativ.

Recurentul-reclamant a susținut că judecătorul fondului a folosit o exprimare normativă și a stabilit în sarcina Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sarcinile (obligațiile) reanalizării contestației și pronunțării unei noi hotărâri în materie disciplinară.

Întrucât aceste obligații reținute de prima instanță nu sunt prevăzute de lege, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului și nu poate impune (chiar și prin considerentele hotărârii) obligații Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Recurentul-reclamant a arătat că, dacă dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevăd posibilitatea trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor la Inspecția Judiciară, în ipoteza admiterii contestației formulate împotriva rezoluției de clasare și a desființării rezoluției inspectorului-șef, în ceea ce privește procedura judecării abaterilor disciplinare săvârșite de executorii judecătorești, legiuitorul nu prevede posibilitatea reluării acesteia.

În concluzie, recurentul-reclamant a apreciat că, în lipsa oricărei norme, în mod greșit prima instanță a stabilit că revine comisiei disciplinare obligația de a reanaliza contestația Ministerului Justiției.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a declarat recurs pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

A criticat reținerea primei instanțe în sensul anulării Hotărârii nr. 33/10.12.2021 pentru lipsa motivării, arătând că, prin această hotărâre, Comisia Superioară de Disciplină a reținut pe larg starea de fapt astfel cum reiese din desfășurarea întregii proceduri disciplinare, pentru ca apoi să enumere faptele care constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Această stare de fapt a fost reținută și de Consiliul de Disciplină prin hotărârea nr. 4/12.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021. Chiar dacă aceste deficiențe nu sunt majore, ele sunt numeroase, iar evaluarea în ansamblu a acestora conturează neglijența executorului judecătoresc în efectuarea actelor și lucrărilor, Comisia de Superioară de Disciplină optând la individualizarea sancțiunii pentru cea mai blândă, respectiv cea prevăzută de art. 49 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

Subliniind că obligația motivării nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat de către executorul judecătoresc împotriva căruia s-a formulat acțiune disciplinară, recurentul-pârât a solicitat casarea sentinței criticate, iar în rejudecare, respingerea contestației executorului judecătoresc ca neîntemeiată.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța de control judiciar va aprecia că motivarea hotărârii contestate nu îndeplinește exigențele privind motivarea, recurentul-pârât a solicitat casarea în parte a sentinței nr. 64/2022 din 23.05.2022 pronunțate de Curtea de Apel lași și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe sau, după caz, Comisiei Superioare de Disciplină, în scopul soluționării contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 a Consiliului de Disciplină

În opinia recurentului-pârât, în mod greșit Curtea de Apel Iași a respins solicitarea de soluționare pe fond a contestației formulate de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 pronunțate de Consiliul de Disciplină și a apreciat că nu sunt incidente în speță considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea Deciziei nr. 523/2014.

Recurentul-pârât a considerat că aceste aspecte se impun cu atât mai mult în sistemul actual, întrucât în urma modificărilor aduse art. 48 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 188/2000 prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură, curtea de apel soluționează în fond contestația împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și pronunță o hotărâre care poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În final, recurentul Ministerul Justiției a susținut că, în măsura în care prima instanța aprecia că nu era competentă să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 a Consiliului de Disciplină, tocmai pentru a nu-i încălca niciunei părți dreptul la apărare, trebuia să dispună reanalizarea de către Comisia Superioară de disciplină a contestației formulate de Ministerului Justiției, așa cum, de altfel, a argumentat în considerente.

A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Justiției ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 4 din 12.10.2021, Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași a respins acțiunea disciplinară nr. x/2020 din 20.06.2021 promovată de Ministerul Justiției împotriva executorului judecătoresc A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație Ministerul Justiției, constestație soluționată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin Hotărârea nr. 33/10.12.2021.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 33/10.12.2021, prin care pârâta Comisia Superioară de Disciplină a admis contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 și a admis acțiunea disciplinară în sensul aplicării reclamantului a măsurii mustrării prevăzute la art. 49 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

Instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și a dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2021

Curtea de apel a reținut că hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină nu este motivată, întrucât nu a analizat apărările executorului judecătoresc cercetat disciplinar și nu a expus motivele pentru care a reținut sau eliminat observațiile făcute de reclamant, în condițiile în care se impunea ca actul sancționator să fie motivat în mod clar și neechivoc pentru ca persoana vătămată să-și exercite dreptul efectiv la apărare.

În final, judecătorul fondului a precizat că, în ipoteza anulării actului contestat, revine în sarcina organului competent prevăzut de lege să reanalizeze contestația persoanei vătămate și să pronunțe o nouă hotărâre care la rândul ei poate fi suspusă controlului judecătoresc.

Analizând recursul formulat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit art. 461 din C. proc. civ. "(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. 2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate." Prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant a criticat considerentele sentinței recurate prin care judecătorul fondului a reținut posibilitatea reanalizării, de către organul competent prevăzut de lege, a contestației formulate în procedura exercitării acțiunii disciplinare împotriva executorilor judecătorești, în contextul anulării hotărârii inițiale emise de Comisia Superioară de Disciplină.

Instanța de recurs reține, însă, că poate constitui, în conformitate cu art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., obiect al căii de atac numai acea parte din considerente care vizează motivele de fapt și de drept care reprezintă argumentele instanței în susținerea soluției.

Or, raportat la soluția cuprinsă în dispozitiv de anulare pentru nemotivare a hotărârii Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, considerentele criticate nu pot fi considerate elemente ce sprijină soluția adoptată de prima instanță.

Prin urmare, în cauza de față, nemulțumirea recurentului-reclamant privind conținutul considerentelor atacate nu deschide părții dreptul la calea de atac în condițiile art. 461 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile recurentului pârât privind soluția de anulare a Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină sunt nefondate, întrucât în cuprinsul hotărârii se arată doar încadrarea juridică și temeiul legal al sancționării abaterii disciplinare, cu enumerarea aspectelor invocate de contestatorul Ministerul Justiției, fără a se prezenta elementele de fapt și de drept care să justifice aplicarea sancțiunii.

Având în vedere că motivarea Comisiei Superioare de Disciplină nu s-a realizat într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speța de față a împrejurărilor din care s-a constat neglijența în efectuarea lucrărilor, cu analizarea apărărilor persoanei cercetate, judecătorul nu poate exercita un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, sancțiunea fiind nulitatea actului administrativ.

Înalta Curte constată, însă, că prima instanță trebuia să se pronunțe, după anularea Hotărârii nr. 33/10.12.2021 pentru nemotivare, și cu privire la temeinicia hotărârii, în condițiile în care nu există nicio dispoziție procedurală care să limiteze controlul hotărârii comisiei pe calea contestației numai la aspecte care privesc legalitatea soluției.

Legea reglementează calea contestației ca mijloc procedural de exercitare a unui control asupra hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, iar plenitudinea controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ statuată de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 oferă instanței prerogativa de a exercita controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare.

Având în vedere și parcursul procedural complex realizat deja la nivelul organelor de jurisdicție disciplinară, în care Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești și Comisia Superioară de Disciplină au competență de primă instanță și, respectiv, una de control al hotărârilor atacate, curtea de apel, anulând hotărârea comisiei, trebuia să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantul A..

În acest sens sunt și considerentele Decizei nr. 523/2014, prin care Curtea Constituțională a reținut, cu privire la recursul prevăzut în forma anterioară a Legii nr. 188/2000 drept cale unică de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, că "este o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât asupra legalității procedurii disciplinare, cât și asupra temeiniciei hotărârii."

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza cauza sub toate aspectele, inclusiv asupra temeiniciei hotărârii contestate, prin raportare la argumentele invocate de reclamantul A. și apărările formulate de pârâtul Ministerul Justiției.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. și va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel Iași pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 64 din 23 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza pentru o nouă judecată la aceeași instanță.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 64 din 23 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.