ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3410/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Ministerul Justiției a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 38/15.11.2019 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, solicitând modificarea acestui act administrativ și aplicarea unei sancțiuni mai dure executorului judecătoresc A..

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 65 din 15 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerul Justiției. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași. A respins acțiunea formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași și executorul judecătoresc A..

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în sensul admiterii contestației și, pe cale de consecință, a acțiunii și aplicării sancțiunii disciplinare mai grave decât cea care a fost aplicată executorului judecătoresc.

Precizează recurentul că atât Comisia cât șl Curtea de Apel lași s-au pronunțat asupra unor aspecte care nu au făcut nici obiectul acțiunii disciplinare și nici obiectul contestației, respectiv cheltuielile cu arhivarea dosarului de executare silită. Astfel, prin încheierea nr. 1537/2018/17.09.2018 au fost stabilite, pe lângă sumele reprezentând onorariu, taxe poștale, plicuri, taxe furnizare informații și taxe de timbru judiciar și suma de 10,94 RON (TVA inclus) reprezentând tarif înregistrare dosar în program informatic și de 226,10 RON (TVA Inclus) reprezentând cheltuieli birotică, personal, chirie spațiu birou și transport. Prin urmare executorul judecătoresc nu a stabilit vreo sumă reprezentând arhivare dosar, astfel că motivarea Curții de Apel lași nu are nlclo legătură cu aspectele deduse judecății.

În al doilea rând, chiar Comisia a reținut că "patrimoniul profesional poate include (fără a se limita la acestea: spațiul de birou cu spațiul de arhivă aferent (nu unitățile arhivistice în sine), mijloace de transport, mobilierul, bunurile necesare exercitării profesiei (computere, fotocopiatoare etc.) și care implică costuri ce sunt exclusiv în sarcina executorului judecătoresc ca și liber profesionist și nu pot fi incluse în cheltuielile de executare silită". Însă, deși executorul judecătoresc stabilise astfel de cheltuieli, respectiv cheltuieli birotică, personal, chirie spațiu birou și transport, care nu puteau fi incluse în cheltuielile de executare silită, Curtea de Apel lași nu a reținut șl sancționat această deficiență.

Menționează recurentul că, emiterea actelor de executare este o obligație a executorului judecătoresc ce rezultă din C. proc. civ., indiferent de modalitatea utilizată pentru redactarea acestora. Astfel, faptul că executorul judecătoresc utilizează în acest scop un soft sau altul nu este de natură să justifice includerea acestor cheltuieli în sfera cheltuielilor de executare silită ce sunt în sarcina debitorilor din dosarele de executare.

Cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor de executare slltă precizează recurentul că dispozițiile art. 670 C. proc. civ. reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele stabilite de executorul judecătoresc pentru a fi calificate cheltuieli de executare.

Cu privire la cele reținute de Curtea de Apel lași în sensul că "părțile din dosarul execuțional aveau posibilitatea să conteste cheltuielile de execuatre, astfel cum au fost detaliate, instanța de executare fiind singura în măsură să le cenzureze.", precizează recurenta că atacarea sau nu a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită de către vreuna din părți nu are nicio relevanță în privința atragerii răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc pentru modul defectuos în care a stabilit aceste cheltuieli.

Referitor la cererea creditoarei de actualizare a creanței din data de 25.02.2019, în legătură cu care s-a reținut în cuprinsul acțiunii disciplinare că executorul judecătoresc nu i-a dat curs și nu a emis încheierea de actualizare a executării silite, contrar dispoyițiilor art. 628 C. proc. civ., Curtea de Apel lași consideră că acest act reprezintă o veritabilă manifestare de voință în sensul reluării executării, silite și că executorul avea obligația să acționeze în consecință.

Cu privire la această constatare, arătă recurentul că, având în vedere cererea creditoarei de actualizare a creanței, care implică efectuarea unui act de executare silită, aceasta echivalează cu reluarea executării silite, astfel că executorul judecătoresc trebuia să îi dea curs, în virtutea principiului disponibilității în cadrul executării silite.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauza de față, obiectul acțiunii îl constituie anularea Hotărârii nr. 38/2019 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin care a fost menținută Hotărârea nr. 2/2019 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași. Cenzurarea Hotărârii nr. 38/2019 implică prin urmare și verificarea legalității Hotărârii nr. 2/2019.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Contrar susținerilor recurentului, în ceea ce privește neglijența imputată executorului judecătoresc, în sensul că nu a solicitat prin cererea de încuviințare a executării silite dobânzi și penalități de întârziere, instanța de control judiciar în acord cu judecătorul fondului, reține că cererea de executare silită se referă la titlul executoriu ce urmează a fi pus în executare, titlu în baza căruia se pot solicita atât dobânzi, cât și penalități.

Cererea de executare silită a fost încuviințată de instanța de executare în integritatea ei, iar, în această cerere este precizat expres faptul că se solicită și dobânzi și penalități de întârziere.

Prin urmare, corect s-a reținut că, prin modul său de acțiune, executorul judecătoresc nu a prejudiciat creditorul.

În ceea ce privește suma de 10,94 RON, reprezentând tarif de înregistrare dosar în programul informatic și suma de 226,10 RON, reprezentând cheltuieli birotică, personal, chirie spațiu birou și transport, instanța reține, că acest tip de cheltuieli se încadrează în dispozițiile art. 670 C. proc. civ.

Aceste cheltuieli sunt efectuate de către executor în vederea ducerii la îndeplinire a obligațiilor profesionale impuse de titlul executoriu care face obiectul dosarului de executare. Includerea acestor sume în onorariu reprezintă doar o chestiune de apreciere în sarcina oricărui executor.

De altfel, recurentul-reclamant nu a invocat că acest tip de cheltuială nu s-ar fi efectuat.

Pe de altă parte, părțile din dosarul de executare aveau posibilitatea să conteste cheltuielile de executare, astfel cum acestea au fost detaliate, instanța de executare fiind singura în măsură să le cenzureze.

În ceea ce privește celelalte aspecte de nelegalitate a măsurii dispuse, instanța de fond, în mod corect a reținut că, deși Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nu le-a analizat prin hotărâre, soluția de respingere a contestației este una legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 65 din 15 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.