Decizia nr. 4980/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul Ministrul Justiției a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 09/08.04.2022 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (C.S.D.) în dosarul nr. x/2021, comunicată la data de 07.09.2022. Prin Hotărârea nr. 5/19.11.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași a respins acțiunea, apreciind că "deficiențele menționate (...) sunt aspecte controversate care în practică sunt rezolvate deseori în aceeași manieră în care a procedat executorul judecătoresc supus controlului" și că "abaterile procedurale constatate cu ocazia verificării efectuate de Corpul de Control al Ministrului Justiției sunt minore și nu pot constitui temei pentru angajarea răspunderii disciplinare motivat de faptul că acestea nu au produs nici o minimă vătămare părților." Împotriva acestei hotărâri, M.J. a formulat contestație, apreciind că instanța disciplinară a reținut și apreciat în mod greșit argumentele expuse prin acțiunea disciplinară. Contestația a fost soluționată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin Hotărârea nr. 09/08.04.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, fiind admisă în parte acțiunea disciplinară formulată de Ministrul Justiției împotriva executorului judecătoresc A. și aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv "avertisment".

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 17 din data de 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâți executorul judecătoresc A. și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 17 din data de 30 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, să se aprecieze că încălcările constatate în activitatea executorului judecătoresc constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000, respectiv aplicarea unei sancțiuni disciplinare, care să fie proporțională cu faptele constatate în urma controlului, apreciind că sancțiunea avertismentului nu respectă condiția de a exista un echilibru între încălcările constatate și sancțiunea aplicată. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul susține că, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, împrejurare care atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor legale care guvernează executarea silită, referitoare la conținutul abaterii disciplinare constând în "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000. Arată că, deși instanța a stabilit că faptele sesizate se verifică în cea mai mare parte, a apreciat că abaterile sunt de o gravitate redusă câtă vreme nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări părților, iar pe de altă parte, că nu s-au formulat contestații. Mai arată că în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare că încălcările s-au produs în mod sistematic și că au potențialul de a fi vătămătoare, astfel că nu este suficientă sancțiunea avertismentului, cu atât mai mult cu cât gravitatea faptelor se raportează la consecințele acestora și prezintă relevanță în procesul de individualizare a sancțiunii. În acest sens, invocă demersurile făcute de executor pentru restituirea sumelor pretinse și încasate necuvenit. Critică argumentul instanței de fond că se poate considera că diferențele din dosarele de executare nr. 66/2020, nr. 60/2019 și nr. 143/2019 acoperă celelalte cheltuieli, aferente transportului sau înregistrării dosarului în sistemul informatic. Susține că lipsa dovezilor de comunicare a actelor întocmite în dosarele de comunicare reprezintă o încălcare și nu poate fi înlăturată de nedovedirea unei nevătămări și că atunci când încălcările sunt făcute cu regularitate, avertismentul nu este suficient. Cu privire la defalcarea pe categorii a cheltuielilor de executare, susține că individualizarea acestora este prevăzută de art. 670 din C. proc. civ. Astfel, menționarea în mod generic a cuantumului total al cheltuielilor de executare silită (dosarul nr. x/2020, dosarul nr. x/2019) a determinat imposibilitatea stabilirii cuantumului onorariului pentru a se putea determina dacă acesta se încadrează între limitele prevăzute de O.M.J. nr. 2550/C/2006; neindividualizarea cheltuielilor în mod distinct determină imposibilitatea aprecierii organului de control cu privire la îndeplinirea de către acestor cheltuieli a condițiilor de a fi necesare, efectuate și dovedite. Precizează că suma reprezentând "înregistrare dosar în program" nu îndeplinește condițiile art. 670 C. proc. civ., pentru a fi cheltuială de executare și nu este imperios necesară executării silite, executorul putând efectua actele de executare și în absența unui program informatic; cheltuielile de transport sunt stabilite în mod eronat, întrucât nu au fost dovedite, în dosarul de executare nefiind depuse documente justificative în acest sens, contrar dispozițiilor art. 670 alin. (4) C. proc. civ. și art. 65 12 din Statutul U.N.E.J. și al profesiei de executor judecătoresc aprobat prin Hotărârea U.N.E.J. nr. 19/2010. Mai arată că neexercitarea căii de atac împotriva actelor de executare nu are ca efect dobândirea caracterului de legalitate de către actul neatacat și nu exclude posibilitatea angajării răspunderii disciplinare pentru abaterile săvârșite de executorul judecătoresc; că există deficiențe referitoare la modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită și în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2019, unde executorul judecătoresc a stabilit, de asemenea, în mod global, suma reprezentând "onorariu executor judecătoresc, cheltuieli poștale, înregistrare dosar în program, cheltuieli de transport"; că aceasta denotă o neglijență profesională, manifestată în mod sistematic; că în dosar nr. x/2020, încheierea nr. 3/21.10.2020 privind eliberarea sumelor și dovada comunicării acestui act de executare silită nu au fost puse la dispoziția organului de control, iar necomunicarea către părți determină imposibilitatea exercitării dreptului de contestare a actului; mai mult, acest act de executare silită nu se afla la dosar la data controlului. Consideră că și interogările efectuate de executorul judecătoresc în baza de date a ANAF, înainte de încuviințarea executării silite, în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019, justifică sancționarea disciplinară a executorului judecătoresc, întrucât executorul judecătoresc a luat cunoștință de veniturile debitorului anterior încuviințării de către instanță, existând posibilitatea ca instanța să respingă cererea sa. Cu privire la dosarul nr. x/2018, susține că, împrejurarea că modalitatea de expertizare și valorificare a celor două imobile nu a fost contestată, nu este de natură să confirme calitatea actelor executorului judecătoresc, sens în care invocă dispozițiile art. 835 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora atunci când obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile, procedura de vânzare prin licitație publică se va îndeplini pentru fiecare bun în parte, dispoziție care nu a fost respectată de executorul judecătoresc. De asemenea, arată că procesele-verbale de afișare a Publicațiilor nr. 1/08.01.2019 și nr. 2/27.03.2019 la sediul B.E.J.A., nu se aflau la dosar la data controlului; că menținerea prețului de vânzare de 100% pentru al doilea termen de licitație, reprezintă o nerespectare dispozițiilor legale incidente. În dosarul nr. x/2018, executorul judecătoresc a depășit onorariul maxim prevăzut de O.M.J. nr. 2550/C/2016, ulterior executorul judecătoresc făcând demersuri de restituire a sumelor ce excedau onorariului. Referitor la lipsa dovezii înștiințării debitorului cu privire la măsura popririi dispuse în dosarul nr. x/2018, chiar de ar fi fost emisă fizic, aceasta nu este menționată pe dovada de comunicare, iar pe de altă parte, emiterea de încheieri de eliberare cu întârziere a sumelor rezultate din executarea silită, după ce a fost emisă încheierea de încetare a executării silite, reprezintă o deficiență în activitatea executorului judecătoresc. Cu privire la deficiențele constatate în dosarul nr. x/2018, începând cu data de 20.12.2018 nu au mai fost emise încheieri de eliberare, ceea ce reprezintă o încălcare de natură a atrage răspunderea disciplinară a acestuia, sens în care invocă nerespectarea dispozițiilor art. 657 C. proc. civ. În același dosar, la data de 25.07.2019 executorul judecătoresc a emis o somație imobiliară prin care a pus în vedere debitoarei obligația de plată a întregii creanțe, deși până la acea dată fuseseră recuperate deja o parte din sume ca urmare a popririi dispuse. Cu privire la dosarul nr. x/2018, executorul judecătoresc nu a adus la cunoștința creditorului solicitarea debitoarei de a obține un acord cu privire la modul de achitare a creanței, contrar dispozițiilor art. 630 C. proc. civ. și, fără acordul creditorului, executorul a dispus ridicarea popririlor înființate cu privire la veniturile debitoarei și ale giranților, acțiunile sale putând determina imposibilitatea recuperării creanței. Referitor la dosarul nr. x/2019, solicitarea executorului de a i se achita un avans din onorariu, reprezintă o încălcare a art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, care stabilesc că executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. Astfel, executorul i-a solicitat, prin adresa din data de 15.07.2019 să plătească un avans din onorariu, în sumă de 1309 RON, avans care nu putea fi solicitat având în vedere că titlul executoriu din dosar este reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar la data solicitării, 15.07.2019, executorul judecătoresc nu întocmise încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și a onorariului executorului, aceasta fiind emisă la data de 21.08.2019, astfel că pentru suma solicitată nu exista titlu executoriu în dosar, iar pe de altă parte, și în acest dosar executorul a stabilit global suma de 3652,50 RON reprezentând onorariu executor judecătoresc aferent sumelor de bani, cheltuieli poștale, înregistrare dosar, în condițiile în care art. 670 alin. (3) C. proc. civ. detaliază și denumește tipurile de cheltuieli care pot fi incluse în categoria cheltuielilor de executare silită, iar onorariul executorului este evidențiat separat, acesta trebuind să fie calculat cu respectarea limitelor minimale și maximale prevăzute de O.M.J. nr. 2550/C/2006. Mai mult, executorul judecătoresc nu putea stabili cu titlu de cheltuială de executare silită sume necesare pentru "înregistrare dosar", iar la dosar nu există documente financiare care să justifice efectuarea acestora, fiind nedovedite. Totodată, actele de executare emise în acest dosar nu respectă dispozițiile legale prevăzute pentru întocmirea lor, conform art. 625 C. proc. civ. și nu s-a făcut dovada comunicării acestora. Recurentul-reclamant precizează că, deși în C. proc. civ. nu se prevede expres obligația de încunoștiințare a părților cu privire la termenul la care se va face evacuarea, practică executorii judecătorești înștiințează părțile pentru a da eficiență dispozițiilor art. 898 și următoarele C. proc. civ. Or, în speță, în cuprinsul procesului-verbal, în dreptul creditorului nu se află semnătura persoanei care a participat la evacuare, iar la debitoare este menționat "lipsă". Astfel, au fost încălcate și dispozițiile art. 898 alin. (2) și (3) C. proc. civ., întrucât în lipsa debitoarei, executorul judecătoresc trebuia să fie însoțit de agenții forței publice sau ai jandarmeriei, iar prezența acestora trebuia consemnată în cuprinsul procesului-verbal, inclusiv semnăturile acestora. În ceea ce privește natura bunului construcție provizorie cu destinația de patiserie-depozit, în suprafață de 32 mp, invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. d), g) și h) din Legea nr. 50/1991, precum și definiția construcțiilor provizorii, astfel cum este prevăzută de Anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991, din interpretarea cărora reiese că în fapt, caracteristica acestui tip de construcții este aceea că sunt realizate din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială. Or, în speță, din Raportul de evaluare a bunului supus executării, care se află la dosarul de executare silită, rezultă că respectiva construcție a fost realizată din chirpici, care este un material de construcție folosit în loc de cărămidă, ce conferă rezistență și care nu poate fi demontat și apoi refolosit, existând și o fundație care îi asigură stabilitate, astfel că această construcție nu poate fi ridicată sau demontată rapid, fapt ce ar încadra-o în categoria bunurilor imobile și nu a celor mobile. Mai arată că și executorul judecătoresc în actele întocmite a calificat acest bun când mobil, când imobil, fără a întreprinde vreun demers pentru a clarifica natura acestui bun; că dispozițiile art. 760 alin. (1) C. proc. civ. permit ca vânzarea la licitație să se facă și în alt loc decât acela unde se află bunurile sechestrate, dacă există motive temeinice, însă din dosar nu rezultă motivele temeinice care l-au determinat pe executor să nu desfășoare licitația la locul unde se află bunul și nici vreo cerere a creditorului în acest sens; că procesele-verbale de afișare a publicației de vânzare la locul situării bunului și la Biroul executorului judecătoresc lipseau de la dosar; că în cadrul cercetării prealabile, executorul judecătoresc a invocat alte apărări cu privire la această constatare, respectiv că la dosar se regăsesc dovezile de comunicare prin agentul procedural al biroului care a afișat publicațiile de vânzare. Referitor la dosarul nr. x/2019, arată că în cuprinsul încheierii din data de 21.03.2019, executorul judecătoresc a stabilit suma de 8015,46 RON cu titlu de onorariu executor judecătoresc în loc de cheltuieli de executare silită; că prin adresa din data de 21.03.2019, executorul judecătoresc a solicitat creditoarei plata anticipată a unui avans din onorariu, în sumă de 357 RON, cu încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, în condițiile în care titlul executoriu din dosar îl reprezintă o hotărâre judecătorească. În ceea ce privește dosarul nr. x/2019, arată că instanța a reținut că la dosar nu se regăsește dovada comunicării adresei de înștiințare a debitorului cu privire la măsura popririi dispuse, contrar dispozițiilor art. 783 alin. (1) C. proc. civ., iar la data controlului nu existau la dosar documentele financiare de eliberare a sumelor încasate în lunile mai, iunie și iulie 2019, contrar dispozițiilor art. 65 11 din Statut și încheierea de încetare a executării silite nu cuprinde termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare și calea de atac, contrar dispozițiilor art. 715 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, nu se regăsește dovada comunicării acestei încheieri către părți, contrar art. 703 alin. (2) C. proc. civ. În raport de încălcările evidențiate, recurentul-reclamant solicită să se constate că sancțiunea avetismentului nu respectă condiția de a exista un raport de proporționalitate între încălcările constatate și sancțiunea aplicată, astfel încât solicită aplicarea unei sancțiuni disciplinare care să reflecte un raport echilibrat între încălcările constatate și sancțiunea aplicată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală. Cu privire la susținerea că nementionarea în cuprinsul încheierilor de eliberare sume și a încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare a termenului de 15 zile pentru formularea contestației la executare, arată că părțile interesate nu se pot prevala de necunoașterea legii, iar neindicarea acestor elemente nu reprezintă o deficiență gravă, putând fi încadrată în sancțiunea deja aplicată "avertisment". Referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul nr. x/2020, respectiv cu privire la tariful de înregistrare în programul informatic, cheltuielile de transport, cheltuielile poștale, arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceste cheltuieli se încadrează în prevederile art. 670 C. proc. civ. Cu privire la încheierea nr. 3/21.10.2020 privind eliberarea sumelor, arată că aceasta a fost comunicată părților la data de 27.10.2020, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul de fond, iar pe de altă parte, normele de drept aplicabile în cadrul excutării silite nu prevăd un termen în care executorul judecătoresc este obligat sa emită încheierile privind eliberarea sumelor. Referitor la interogările efectuate în baza de date a ANAF înainte de încuviințarea executării silite, în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019, arată că nu există nicio prevedere legală care să stabilească obligativitatea interogării bazei de date a ANAF după înregistrarea dosarului de executare, dar înainte de încuviințarea executării silite. Cu privire la dosarul nr. x/2018, arată că executarea silită asupra celor două bunuri imobile s-a realizat respectând prevederile C. proc. civ., în raport cu specificul celor două imobile executate. Astfel, cele două apartamente nu puteau fi vândute separat, în condițiile în care accesul pentru unul dintre ele se realiza exclusiv prin celălalt apartament. Referitor la lipsa proceselor-verbale de afișare a publicațiilor nr. x/08.01.2019, respectiv nr. 2/27.03.2019 la sediul BEJA, arată că la dosarul de executare se regăsesc dovezile de comunicare prin care agentul procedural al biroului a afișat publicațiile despre care se face vorbire la locul vânzării. În ceea ce privește prețul de vânzare de 100% stabilit pentru a doua licitație, arată că este vorba de o eroare umană ce nu impietează asupra drepturilor niciuneia dintre părți, bunurile imobile fiind adjudecate. Referitor la dosarul nr. x/2018, arată că onorariul executorului judecătoresc a fost de 101,26 RON, cu depășirea onorariului maxim prevăzut de O.M.J nr. 2550/C/2006, în condițiile în care exprimarea din încheierea de stabilire a cheltuielilor a fost deficitară, făcându-se referire doar la onorariu, executorul judecătoresc fiind îndreptățit și la stabilirea cheltuielilor de executare, conform art. 670 alin. (3) C. proc. civ. Având în vedere criticile Ministerului Justiției cu ocazia efectuării controlului, arată că a purtat corespondență cu debitoarea în vederea restituirii sumei ce excede onorariului. Referitor la lipsa dovezii de înștiințare a debitorului cu privire la măsura popririi dispuse, arată că aceasta a fost comunicată la data de 11.09.2018, iar încheierea de eliberare a sumei a fost comunicată debitoarei la data de 25.01.2019. În ceea ce privește dosarul nr. x/2018, arată că abia la data de 17.10.2018 creditoarea a comunicat contul în care să se consemneze sumele poprite, iar ulterior, la data de 10.01.2019, creditoarea a prezentat un alt cont de vărsare a sumelor. Mai arată că, deși recurentul a susținut că executorul nu a mai emis încheieri de eliberare a sumelor ulterior datei de 20.12.2018, a depus la dosar încheierea din 21.10.2020, comunicată la 27.10.2020, care dovedesc contrariul. Cu privire la dosarul nr. x/2018, arată că art. 630 C. proc. civ. prevede că în tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul și debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor bănești sau altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod admis de lege. Astfel, arată că nu avea obligația de comunicare a cererii debitoarei, aceasta trebuind să se înțeleagă cu creditorul, lucru care s-a și întâmplat, și că din încheierea nr. 3 din 30.10.2018 rezultă că ridicarea popririi a venit ca urmare a încheierii unui angajament de plată de către debitoare, iar la data de 29.10.2018 a fost consemnată la dispoziția BEJA suma de 14.000 RON, fiind achitate în întregime debitul și cheltuielile de executare, motiv pentru care a încetat executarea silită. În ceea ce privește dosarul nr. x/2019, arată că niciodată nu a condiționat efectuarea vreunui act de executare de plata unui avans din onorariu și că în aceeași zi cu adresa prin care a solicitat avansarea unor sume în contul cheltuielilor de executare au și fost îndeplinite mai multe acte de executare, acestea încadrându-se în prevederile art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ., sens în care invocă cu titlu de jurisprudență, Decizia nr. 3410/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020. Susține că și suma reprezentând "înregistrare dosar în program" îndeplinește condițiile art. 670 C. proc. civ., întrucât costul de utilizare a unui asemenea program este perceput de furnizor servicii software, de regulă, pe unitate de dosar, adică un cost fix determinat. Față de alegațiile reclamantului că în dosarul de executare nu se regăsește dovada încunoștințării debitorului și a creditorului pentru a fi prezenți la evacuare, menționează că potrivit dispozițiilor C. proc. civ. nu există o dispoziție legală care să prevadă această obligație în sarcina executorului judecătoresc, dar cu toate acestea, reprezentantul creditoarei a fost înștiințat telefonic. Cu privire la executarea bunului reprezentat de construcție provizorie patiserie-depozit, arată că reprezentantul societății debitoare a eliberat spațiul deținut și a predat de bună voie cheile reprezentantului creditoarei, Sef Stație CF Huși și CF Crasna, astfel că nu s-a impus prezența forței publice. Referitor la lipsa proceselor-verbale de afișare a publicațiilor de vânzare la sediul BEJA, arată că la dosarul de executare se regăsesc dovezile de comunicare prin care agentul procedural al biroului a afișat publicațiile respective la locul vânzării, iar la data controlului, publicația de vânzare era afișată la avizier, în loc vizibil, fapt observat și de către reprezentanții reclamantului veniți în control. Referitor la dosarul nr. x/2019, arată că în încheierea nr. 2/21.03.2019 au fost stabilite cheltuielile de executare în cuantum de 8.235,46 RON din care 200 RON onorariu avocat, iar suma de 8.015,46 RON din eroare apare ca onorariu executor judecătoresc și nu cheltuieli de executare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 09/08.04.2022, pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (C.S.D.) în dosarul nr. x/2021 Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâții executorul judecătoresc A. și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, reținând în esență că în mod corect Comisia Superioară a admis contestația Ministerului Justiției, apreciind că sancțiunea ce poate fi aplicată este "avertismentul". Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant susține că încălcarea normelor legale care guvernează executarea silită intră în conținutul abaterii disciplinare constând în "neglijență în efectuarea lucrărilor", prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, context în care deși prima instanță a stabilit că faptele sesizate de autorul acțiunii disciplinare, în mod greșit a reținut că abaterile sunt de o gravitate redusă câtă vreme nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări părților și nu s-au formulat contestații. Potrivit art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: e) întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor". Pentru dovedirea abaterii disciplinare a intimatului-pârât, săvârșită cu ocazia efectuării actelor de executare silită, recurentul-reclamant a reluat criticile prezentate atât în fața Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași, cât și în fața primei instanțe, motivele de recurs fiind în mare parte identice cu acestea. Astfel, Înalta Curte constată că în speță criticile privind modul în care executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită în dosarul de executare ce a făcut obiectul acțiunii disciplinare, sunt nefondate. Potrivit art. 670 din C. proc. civ.: "(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite. (4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni. (5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție. (6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1) - (5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc." Conform dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 188/2000: "(1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite; b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 RON, dar până la 80.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 RON plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 RON din valoarea creanței ce face obiectul executării silite; c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 RON, dar până la 100.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 RON plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 RON din valoarea creanței ce face obiectul executării silite; d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 RON, onorariul maxim este de 6.300 RON plus un procent de până la 1 % din suma care depășește 100.000 RON din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. (2) Ministrul justiției va stabili onorarii minimale și maximale pentru persoanele cu venituri sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, precum și posibilitatea achitării acestora în mai multe tranșe. (3) Executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului." De asemenea, potrivit art. 55 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000: "(1) Executorul judecătoresc are dreptul la onorariu pentru activitatea prestată, stabilit în condițiile legii. (...) (3) La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit". Raportând prevederile legale menționate anterior la situația din fapt din prezenta cauză, Înalta Curte reține că Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 9 din 08 aprilie 2022, prin care a fost admisă în parte contestația formulată de Ministrul Justiției împotriva Hotărârii nr. 5/19.11.2021, adoptate de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași, este legală și temeinică, context în care, prima instanță reținând în mod corect că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188 din 1 noiembrie 2000 privind statutul executorilor judecătorești, constând în neglijența în efectuarea lucrărilor. De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat în mod temeinic susținerile recurentului-reclamant referitoare la cuantumul cheltuielilor de executare silită aferente dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2019, raționament împărtășit și de instanța de recurs, având în vedere că în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 188/2000, onorariul maximal ce putea fi perceput de către executor în dosarul nr. x/2020 este de 2159,4 RON, reprezentând 10% din creanța în cuantum de 21594,25 RON, iar diferența de 163,07 RON poate fi considerată că acoperă celelalte cheltuieli, cum sunt cele aferente transportului sau înregistrării dosarului în programul informatic. Cu privire la criticile recurentului-reclamant conform cărora în sfera abaterii disciplinare se poate înscrie fapta de interogare a veniturilor debitorului anterior încuviințării executării silite (dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019), Înalta Curte constată că abaterea este, de asemenea, de o gravitate redusă, putând fi circumscrisă sancțiunii deja aplicate și atât timp cât nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări părților sau că executorul a nesocotit obligația de păstrare a secretului profesional, sancțiunea "avertismentului" este suficientă pentru atingerea scopului aplicării sancțiunii discplinare, respectiv de a corecta conduita profesională a executorului judecătoresc. În ceea ce privește critica recurentului-reclamant referitoare la deficiențele constatate în dosarul de executare nr. 128/2018, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că din cuprinsul raportului de evaluare rezultă că cele două imobile situate în Iași, str. x, jud. Iași formează un corp comun, în condițiile în care există o singură intrare prin apartamentul de la etajul 4, astfel încât pot fi considerate ca reprezentând un singur imobil și, pe cale de consecință, împrejurarea că cele două imobile nu au fost vândute separat, nu constituie element constitutiv al abaterii disciplinare. În continuare, în ceea ce privește dosarul execuțional nr. x/2018, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și recurentul-reclamant au confirmat faptul că, executorul judecătoresc a inițiat demersuri de returnare a onorariului perceput în plus, respectiv suma de 101,26 RON și pe cale de consecință, în raport de nivelul minim al gravității faptei, în mod corect s-a reținut că nu poate fi reținută ca abatere disciplinară. În ceea ce privește deficiențele constatate în dosarul nr. x/2018, recurentul-reclamant a susținut că "începând cu data de 20.12.2018 nu au mai fost emise încheieri de eliberare sume", însă aceste critici au fost combătute de către intimatul-pârât prin depunerea la dosarul instanței de fond a încheierii din 21.10.2020, comunicată la 27.10.2020, dovedind contrariul. De asemenea, Înalta Curte constată ca fiind nefondată și critica referitoare la deficiențele constatate în dosarul nr. x/2018, având în vedere că ridicarea popririi a venit ca urmare a încheierii unui angajament de plată asumat de către debitoare, în urma căruia la data de 29.10.2018 a fost consemnată la dispoziția BEJA suma de 14.000 RON, iar din încheierea din 13.08.2019 rezultă că au fost achitate în întregime debitul și cheltuielile de executare, astfel încât a încetat executarea silită. În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că în condițiile în care nu există dovada producerii unor vătămări părților sau, cel puțin, a formulării unor contestații la executare cu privire la aceste aspecte, aprecierile comisiei superioare sunt întemeiate. În dosarul de executare nr. 143/2019, recurentul-reclamant a criticat solicitarea executorului de a i se achita un avans din onorariu, precum și faptul că nu a întocmit încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și a onorariului executorului și a stabilit un onorariu global în cuantum de 3652,50 RON. Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat raționamentul pentru care a considerat că dispozițiile prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 sunt de ordine privată și, atât timp cât creditorul nu și-a manifestat opoziția cu privire la perceperea unui avans, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor sus amintite. Or, reluarea acestor critici și în fața instanței de recurs, fără a arăta în mod concret care sunt greșelile făcute de instanța de fond nu pot conduce la o altă soluție. Referitor la natura bunului "construcție – bun imobil sau bun mobil", recurentul-reclamant a susținut că "executorul judecătoresc nu a întreprins niciun demers pentru a clarifica natura acestui bun, aspect care denotă neglijența în instrumentarea dosarului de executare silită", Înalta Curte constată că atât timp cât executarea silită se realizează în temeiul unui titlu executoriu, care în cauza respectivă a fost reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar reclamanta CN CFR a adus la cunoștința executorului că bunul reprezentat de construcție cu destinație patiserie este o construcție provizorie, care poate fi demontată cu ușurință, și actele întocmite în vederea vânzării poartă denumirea de "publicație de vânzare mobiliară", în mod corect s-a reținut că noțiunea de "imobil" ce apare sporadic, poate fi considerată ca fiind o simplă eroare materială. În continuare, Înalta Curte constată că, referitor la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul nr. x/2019, prima instanță a reținut că, într-adevăr, și în acest caz executorul a procedat la fel ca în situația analizată în dosarele de executare nr. 143/2019 și 66/2020, în care nu a defalcat cheltuielile percepute în onorariu și alte cheltuieli necesare executării, însă faptul că acestea se încadrează în limitele prevăzute de art. 39 din Legea nr. 188/2000 (diferența rezultată fiind modică) nu s-au produs vătămări, astfel încât lipsurile constatate nu sunt într-atât de grave încât să ducă la constatarea unei abateri mai aspre decât cea deja aplicată. Referitor dosarul nr. x/2019 recurentul-reclamant a susținut că, deși prima instanță a reținut că la dosar nu se regăsește dovada comunicării adresei de înștiințare a debitorului cu privire la măsura popririi dispuse, în mod greșit a reținut că sancțiunea avertismentului respectă condiția de a exista un raport de proporționalitate între încălcările constatate și sancțiunea aplicată. Sub acest aspect, având în vedere, pe de o parte că intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești – Comisia Superioară de Disciplină a reținut susținerea executorului judecătoresc în sensul că "adresa de înștiințare a măsurii popririi a fost comunicată, însă din eroare nu a fost menționată pe dovada de comunicare", iar pe de altă parte, că prima instanță a reținut că în lipsa producerii unei vătămări nu se poate constata că această deficiență poate atrage o sancțiune mai mare, Înalta Curte constată că sancțiunea "avertismentului" respectă proporționalitatea între încălcările constatate și sancțiunea aplicată. Prin urmare, soluția primei instanțe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunțării sale, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministrul Justiției împotriva sentinței nr. 17 din 30 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.