ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la 04.05.2020 pe rolul Curții de Apel Pitești cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești din circumscripția Curții de Apel Pitești, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Ministerul Justiției, a solicitat anularea hotărârii nr. 7 din 13 martie 2020 a Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pronunțată în dosarul nr. x/2020, anularea hotărârii nr. 9 din 04 decembrie 2019 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2020

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Pitești– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 63 din 14 iulie 2020, a respinge excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal, invocată prin întâmpinare.

A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a UNEJ și a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești, invocate prin întâmpinare.

A respins excepția prematurității cererii.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel Pitești, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera Executorilor Judecatoresti din circumscriptia Curtii de Apel Pitești, Consiliul de Disciplina al Camerei Executorilor Judecatoresti, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecatoresti și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești și hotărârea nr. 7/13.03.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței nr. 97 din 27 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Justiției, a promovat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, sentinței atacate și, rejudecând cauza,respingerea acțiunii formultă de reclamant, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că prima instanță, în mod eronat, a reținut în susținerea soluției de anulare a hotărârii Comisiei Superiaore de Disciplină, dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. care se referă la apel, deși soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a fost motivată de către Comisia Superioară de Disciplină pe dispozițiile art. 498 alin. (2) specifice recursului.

Recurentul- pârât a mai susținut că reclamantul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva soluției Consiliului Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești ce a fost admisa și trimisă cauza spre rejudecare, astfel că acesta nu mai putea solicita anularea aceleași hotărâri și prin contestație la hotărârea Camerei Superioare de Disciplină, deoarece aceasta fusese deja soluționată.

Mai arată că, instanța de contencios administrativ ar fi trebuit să respingă ca inadmisibilă cererea de anulare a hotărârii Consilului de Disciplină, care fusese de altfel casată, pentru a se evita acest blocaj.

Anulând ambele hotărâri ale organelor administrativ-disciplinare ale executorilor judecătorești, a avut ca rezultat că acțiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiției a rămas nesoluționată, pentru motive extrinseci acesteia.

Curtea de Apel Pitești, ținând cont de rolul activ pe care trebuie să îl aibă ar fi trebuit să soluționeze odată cu contestația exectorului judecătoresc si acțiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiției, pentru a nu se ajunge acest blocaj administrativ-decizional, prin care actul de sesizare disciplinară a rămas nejudecat.

Având în vedere faptul că instanța de contencios a anulat nr. Hotărârea nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești pe motivul că acesteia îi lipsește motivarea explicită, apreciem că soluția corectă ce trebuia dispusă, era aceea de reținere spre judecare a acțiunii disciplinare formulată de Ministerul Justiției sub toate aspectele.

Așadar, instanța de contencios administrativ în recurs ar fi trebuit să soluționeze cauza sub toate aspectele, nu doar să se rezume a anula cele două hotărâri ale organelor disciplinare, lăsând practic nesoluționată acțiunea disciplinară și încălcând dreptul la un proces echitabil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat, pe cale de excepție, excepția nulității recursului, întrucât recurentul-pârât nu s-a raportat la nicio dispoziție de drept material, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind indicate doar formal în cadrul recursului.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului c anefondat. În dezvoltatea apărărilor a susținut că instanța de fond a procedat corect, având în vedere faptul că regula în cazul căilor de atac în materie procedurală este apelul. De altfel, și Comisia Superioară de Disciplină a reținut dispozițiile incidente în materia apelului, iar apoi dincolo de ceea ce a reținut inițial, a procedat la aplicarea art. 498 alin. (2), trimițând cauza spre rejudecare la comisia anterioară.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 29 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 26 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, prin prisma probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței atacate și fața de obiectul cererii de chemare în judecată, soluția primei instanțe a fost, printre altele, aceea de admitere a acțiunii cu consecința anulării Hotărârii nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești și hotărârii nr. 7/13.03.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ.

În argumentele prezentate în susținerea soluției, instanța de fond a reținut, în esență, că soluția de casare cu trimitere a încălcat principiul neagravării situației în calea de atac, astfel că dispunându-se "casare" în integralitate a primei hotărâri, practic, Consiliului de disciplină avea posibilitatea de a relua întreaga procedură și a dispune aplicare unei alte sancțiuni, chiar și mai severe, deși Legea 188/200 nu prevede această posibilitate. În concluzie, instanța a apreciat că hotărârea nr. 7/2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești este nelegală, urmând a fi anulată.

A mai reținut instanța că, întemeiată este și contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin aplicarea sancțiunii disciplinare a avertismentului, în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea 188/2000 și art. 74 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, ca urmare a admiterii acțiunii disciplinare nr. 13/4365/49/E/2019 promovată de Ministerul Justiției, întrucât, așa cum a reținut și Comisia Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin hotărârea anterior desființată, aplicarea sancțiunii este total lipsită de motivare. Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 9/04.12.2019 se arată doar încadrarea juridică și temeiul legal al sancționării abaterii disciplinare, fără a prezenta minime elemente de fapt și de drept care să justifice aplicarea sancțiunii.

Conchide instanța în sensul că a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității sale, trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speța de față a împrejurărilor din care s-a constat neglijența în efectuarea lucrărilor, cu analizarea apărărilor persoanei cercetate.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-pârât sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin Hotărârea nr. 9/4.12.2019 Consiliul de Disciplină din cadrul camerei Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus față de intimatul executor judecătoresc A. aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-adin legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești-avertisment, pentru o pretinsă "neglijență în efectuarea lucrărilor".

Reclamantul A. a formulat contestație împotriva acestei hotărâri, la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (denumită în continuare "Comisia Superioară"), învederând o serie de motive de nelegalitate a acesteia.

Contestația a fost admisă prin Hotărârea nr. 7/13 martie 2020 a Comisiei Superioare de Disciplină, fiind casată Hotărârea nr. 7/2019, și trimisă spre rejudecare Consiliului de Disciplină inițial învestit. Pentru a pronunța această hotărâre, Comisia Superioară a reținut în esență că nu au fost analizate probele administrate în cauză, nu au fost stabilite împrejurările esențiale ale cauzei, nu au fost evocate normele substanțiale si procedurale incidente, soluția din disiiozitiv fiind pur formala, fapt care face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Reclamantul a atacat Hotărârea nr. 7/2020 a fost atacată la Curtea de Apel Pitești.

Cercetând conflictul juridic dedus judecății, Curtea constată că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile pârâtului vizând nelegalitatea sentinție atacate, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin cererea de chemare în judecată.

Prin criticile formulate recurentul tinde, în esență, să rezume nelegalitatea sentinței de fond sub următoarele aspecte: Instanța de contencios administrativ în mod eronat a reținut în susținerea soluției de anulare a Hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care se refera la apel, deși soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a fost motivată pe dispozițiile art. 498 alin. (2), specifice recursului.

Analiza normelor incidente relevă faptul că potrivit art. dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000: Acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justifici sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia,format din 3 membri aleși de adunarea generală a Camerei executorilor judecătorești, pe o perioadă de 3 ani. (...)

Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești citează părțile și pronunța o hotărâre motivată care se comunică acestora.

(4) împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei Superioare de disciplină este definitivă si poate fi atacată cu contestație la curtea de apel.

(4) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Așadar, aceste dispoziții reglementează procedura administrativ-jurisdictională de sancționare a abaterilor disciplinare în această materie, această procedură având două etape: prima, în fața Comisiei de Disciplină și a doua, în fața Comisiei Superioare de Disciplină, ca for superior al UNEJ.

Așa cum s-a menționat anterior, ambele etape au fost parcurse în cauza de față.

Mai mult decât atât, este evident că nu există nicio prevedere legală care să limiteze în vreun fel accesul la justiție al părților interesate să solicite desființarea hotărârilor judecătorești pronunțate de organele specializate ale profesiei.

Important de menționat este faptul că în realitate, regula în materia exercitării căilor de atac este apelul (aceasta fiind singura cale ordinară de atac prevăzută de procedura civilă), iar excepția este recursul. Prin urmare, exercitarea căii de atac a recursului reprezintă o excepție care este, potrivit principiilor, de strictă interpretare, neputându-se aplica, prin urmare, prin analogie. De altfel, surprinzător este faptul că însăși Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că în spetă sunt aplicabile dispozițiile procedurale privind apelul, însă nu a făcut aplicarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci ale art. 498 alin. (2), specifice recursului. Tocmai de aceea, prima instanță a reținut în mod corect că: daca intimata Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis aplicarea dispozițiilor privind apelul (fapt firesc și logic din punct de vedere legal n. n.), în mod corespunzător trebuiau aplicate și dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd necesitatea formulării de către părți a unei cereri în sensul trimiterii spre rejudecare; or, o astfel de solicitare nu a fost formulata.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care recurentul Ministerul Justiției invocă aspectul că prima instanță ar fi trebuit să respingă ca inadmisibilă cererea de anulare a hotărârii Consiliului de Disciplină, întrucât acțiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiției a rămas nesoluționată, pentru motive extrinseci acesteia, nu poate fi reținut.

Spunem că, în mod corect prima instanță s-a pronunțat, consecutiv anulării Hotărârii nr. 7/2020, și cu privire la Hotărârea nr. 9/2019, tocmai pentru că aceasta este soluția procedurala firească. în concret, anulând Hotărârea nr. 7/2020, instanța a desființat soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a pricinii către Consiliul de Disciplină, însușindu-și însă motivele de nulitate a Hotărârii nr. 9/2019: lipsa totală de motivare a sancțiunii disciplinare. Aceste considerente sunt în mod evident legale și temeinice și tocmai de aceea prima instanță de judecată, analizând legalitatea actelor administrative atacate, a apreciat că se impune a fi menținute și a dispus anularea Hotărârii nr. 9/2019.

De asemenea, critica privind faptul că instanța de contencios administrativ ar fi trebuit să judece cauza sub toate aspectele, nu doar să se rezume la a anula cele două hotărâri ale organelor disciplinare, lăsând practic nesoluționată acțiunea disciplinară și încălcând dreptul la un proces echitabil, nu poate fi reținută.

Contrar susținerilor recurentului, instanța chiar a soluționat cauza sub toate aspectele, legalitatea Hotărârii nr. 9/2019 (act administrativ cu caracter sancționator) fiind însă vădit încălcată, pentru totala lipsă de motivare a actului.

Astfel cum a reținut și prima instanță, motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt și de drept care legitimează emiterea actului respectiv. Motivarea reprezintă o obligație generală, constituțională, aplicabilă oricărui act administrativ și îndeplinește un dublu rol: acela de transparență în favoarea beneficiarului actului, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Simpla nemotivare conduce la nulitatea acestuia, mai ales în condițiile în care actul are caracter sancționator (de altfel, același principiu își regăsește aplicarea nu numai în materia dreptului muncii, așa cum am arătat mai sus, ci și în materia proceselor-verbale de contravenție, acte administrative care au un regim special de contestare).

Practic, motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte într-o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor si, de asemenea, să permită curților comunitare competența să efectueze revizuirea actului (cauza 367/1995).

Nu în ultimul rând, contrar celor arătate de recurent, soluția Curții de Apel Pitești se aliniază întocmai celor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 523/2014, deoarece instanța a soluționat în mod corect pricina, verificând în concret legalitatea procedurii disciplinare. Aplicarea unei sancțiuni disciplinare în mod nelegal, actul fiind lovit de nulitate, nu poate fi însă acoperită, astfel cum recurentul Ministerul Justiției încearcă pe calea prezentului recurs.

În concluzie, prima instanță a procedat la verificarea situației de fapt și drept astfel cum a fost dedusă din actul atacat și din documentația administrativă atașată, neputând face, așa cum indică recurentul, propria judecată de valoare care, în mod evident, în acest moment al analizei, nu li se pot se da o altă valoare probatorie.

III Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de toate cele ce preced, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, așadar, ca nefondat recursul declarat de pârât.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 63 din 14 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.