ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1919/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 21.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată Camera Executorilor Judecătorești din circumscripția Curții de Apel Pitești, Colegiul Directorial Camerei Executorilor Judecătorești și Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești din circumscripția Curții de Apel Pitești, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționala a Executorilor Judecătorești, solicitând anularea hotărârii nr. 16 din 18 septembrie 2020 a Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și anularea hotărârii nr. 1 din 03 martie 2020 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2019

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 8/F-CONT din 29 ianuarie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecatorești, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecatorești, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecatorești, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecatorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești și Uniunea Națională a Executorilor Judecatorești.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 8/F-CONT din 29 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond anularea celor două hotărâri. În cadrul cererii de recurs, recurentul a susținut că sentința a fost dată cu încălcarea principiului supremației dreptului Uniunii și a dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României, a art. 3 și art. 4 din C. proc. civ., cu încălcarea principiului legalității incriminării și cel al legalității pedepsei, a principiului referitor la neagravarea situației în propria cale de atac și cu încălcarea dispozițiilor art. 288 TFUE și a art. 14 și art. 15 din C. proc. civ. precum și a art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Liberăților Fundamentale. S-a arătat că hotărârea nr. 1 din 3 martie 2020 a Consiliului de Disciplină nu este motivată în fapt și în drept și este dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dispozițiilor privitoare la separația puterilor în stat, aceasta nu oferă elementele din care să rezulte descrierea faptelor cu indicii concrete care au fost săvârșite și care au permis Consiliului de Disciplină să aplice sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000, nerespectând prevederile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora Consiliul de disciplină are obligația de a pronunța o hotărâre motivată. În conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. considerentel hotărârii trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fap și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Că decizia de sancționare trebuie să fie motivată rezultă și din obligația de a fi respectate principiul accesului liber la justiție și a dreptului la apărare consacrat de art. 21 și art. 24 din Constituția României precum și a se asigura persoanei interesate dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraf 1 din CEDO. Consideră recurentul că prima instanță a înlăturat norme legale imperative prevăzute de lege și dispozițiile comunitare și a dat relevanță unui act lovit de nulitate, interpretându-l într-o manieră proprie și în scopul de a-l valida și nu de a-l controla. Referitor la anularea Hotărârii nr. 16/18 septembrie 2020, consideră recurentul că motivarea primei instanțe nu poate fi primită, apreciind că, Comisia Superioară de Disciplină avea obligația să arate motivele pentru care a înlăturat susținerile sale referitoare la nelegalitatea și netemeinicia Hotărârii nr. 1/3 martie 2020 a CDCEJ din circumscripția Curții de Apel Pitești, această obligație rezultând din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Cu nerespectarea acestor dispoziții legale și cu încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenție, Comisia Superioară a ignorat în totalitate motivele de contestație cu care a fost învestită și nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil care cuprinde, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică implică mai ales în sarcina instanței - fie ea și administrativ-jurisdicțională - obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă pentru a le aprecia pertinențe în determinarea situației de fapt. A precizat recurentul că, Comisia Superioară a adăugat, în mod nepermis, motive noi la hotărârea atacată pentru a încerca să justifice și să mențină sancțiunea, încălcând astfel deptul reclamantului la un tribunal independent și imparțial, apreciind că, în mod corect s-a constatat de către Consiliul de Disciplină al CEJ Pitești săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 deși aceste aspecte nu se regăsesc în Hotărârea nr. 1/3 martie 2020 a Consiliului de Disciplină. Recurentul consideră că instanța a înlăturat nepermis de la aplicare dispozițiile Regulamentului UE (2016/679 al Parlamentului și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter persoanal, deși Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru). Precizează acesta că niciun text de lege nu conferă Colegiului Director, Consiliului de Disciplină și Comisiei Superioare dreptul de a primi/studia dosarele de executare silită aflate în arhiva executorului judecătoresc iar refuzul executorului nu poate constitui o faptă care aduce atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri, ci dimpotrivă, o atitudine îndreptățită a executorului judecătoresc care apără garanțiile dreptului la un proces echitabil recunoscute de CEDO și de art. 6 alin. (2) din C. proc. civ. Totodată, contrar sentinței recurate, apreciază că nicio dispoziție legală nu conferă Comisiei Superioare dreptul de a obliga executorul judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată reprezentând "cheltuieli de deplasare pentru membrii completului CSD", întrucât dacă s-ar aprecia în acest sens s-ar ajunge la concluzia că dacă s-ar respinge acțiunea disciplinară membrii completului nu și-ar mai primi cheltuielile de deplasare. Potrivit art. 453 C. proc. civ. cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu iar îndreptățită să le primească este partea care le-a făcut anticipat și totodată a câștigat procesul, în nici un caz cheltuielile de judecată nu pot reprezenta cheltuieli de deplasare pentru membrii completului CSD, pentru că dacă ar fi așa ar rezulta că partea adversă a plătit completul anticipat și tocmai de aceea a și câștigat. Susținerile primei instanțe că nu sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. nu pot fi primite deoarece Legea nr. 188/2000 se completează cu dispozițiile C. proc. civ. astfel cum rezultă din dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/2000. Consideră recurentul-reclamant că sentința este dată cu încălcarea principiilor contradictorialității și oralității și a dreptului la un proces echitabil întrucât instanța de fond a invocat din oficiu dispozițiile art. 54 lit. q) din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc fără ca aceste dispoziții legale să rezulte din motivarea hotărârilor contestate, deși era obligată potrivit art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Dat fiind că acest lucru nu s-a întâmplat (recurentul aflând direct prin hotărâre), apreciază că sentința este dată cu încălcarea unei norme de ordine publică și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Mai mult, procedând în această manieră, instanța de fond i-a agravat situația în propria cale de atac și a depășit limitele a ceea ce reprezintă o instanță independentă și imparțială, deși neagravarea situației în propria cale de atac, instituție recunoscută de legiuitor în procesul penal precum și în procesul civil la art. 481 C. proc. civ., își găsește aplicarea și în jurisdicția administrativă prealabilă. Recurentul consideră că nu poate fi primită nici afirmația instanței că nu a permis verificarea aspectelor invocate de B., întrucât aspectele reclamate constituie motive de contestație la executare și, mai mult, copia actelor de executare a fost depusă atât la Colegiul Director cât și la Ministerul Justiției. În opinia recurentului atât acțiunea disciplinară cât și cercetarea prealabilă sunt lovite de nulitate absolută întrucât C., membru în Colegiul Director al CEJ din circumscripția Curții de Apel Pitești nu are calitatea de executor, incident pe care l-a aflat la data de 24 februarie 2021, ceea ce l-a pus în imposibilitate de a invoca acest motiv în fața primei instanțe. Totodată a arătat că președintele Consiliului de Disciplină, D., este executorul judecătoresc care execută la cererea B. titlul de credit a cărui executare a fost întoarsă prin decizia civilă nr. 529/A a Tribunalului Vâlcea și care constituie temei al executării silite declanșate de reclamant, în calitate de executor judecătoresc și a cărei executare a fost încuviințată prin încheierea din 4 iulie 2019 a Judecătoriei Sectorului 2 București și pentru care este cercetat în mod abuziv, acesta fiind în stare de incompatibilitate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 mai 2021, intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului având în vedere că motivele invocte în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar în subsidiar respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică. În privința motivului de recurs referitor la faptul că Comisia Superioară de Disciplină avea obligația să arate motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantului, consideră pârâta că acesta se află într-o perpetuă eroare de drept, făcând abstracție de textele de lege ce reglementează activitatea executorilor judecătorești, invocând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., articol ce nu are legătură cu hotărârile dispuse de organele de cercetare/judecată ale profesiei de executor judecătoresc, în condițiile în care art. 75 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, prevede exact elementele obligatorii ce trebuie prevăzute în cuprinsul hotărârii. Apreciază că CSD nu a adăugat motive noi astfel cum susține recurentul-reclamant, ci doar a analizat motivele existente, recurentul-reclamant neînțelegând, se pare, că motivul pentru care i s-a aplicat sancțiunea este dat de faptul că nu a dat curs solicitării Colegiului Director al CEJ Pitești. În privința faptului că nu ar exista un text de lege care să oblige executorul judecătoresc să înainteze dosarele de executare către CEJ Pitești și să comunice relații cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul petițiilor referitoare la activitatea de executare silită desfășurată de acesta a precizat intimata-pârâtă că prin dispozițiile art. 68 alin. (3) și art. 72 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, legiuitorul a stabilit în sarcina executorului judecătoresc obligația de a pune la dispoziție acte și orice informații necesare judecării cauzei, precum și dreptul Colegiului și Consiliului CEJ Pitești de a solicita aceste acte și informații. În privința criticilor, neformulate în fața primei instanțe, referitoare la faptul că domnul C. nu ar avea calitatea de executor judecătoresc iar domnul executor D. s-ar afla în stare de incompatibilitate, a arătat intimata că acestea sunt doar aserțiuni nedovedite și critici noi ce nu au fost susținute pe fond, fiind inadmisibile în recurs. Concluzionând, a precizat că recurentul face uz de instituția recursului pentru a rejudeca fondul cauzei și nicidecum pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, dată la care cauza a fost amânată pentru 30 martie 2022. La termenul de judecată din data de 16 februarie 2022 recurentul-reclamant a precizat că înțelege să-și întemeieze recursul și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cauza fiind amânată pentru ca acesta să completeze taxa judiciară de timbru aferentă și acestui motiv de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 16 din 18 septembrie 2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și anularea hotărârii nr. 1/3 martie 2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2019 Prin Hotărârea nr. 1/3 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești, a admis acțiunea disciplinară promovată împotriva executorului judecătoresc A., membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești (CEJ Pitești), (...), pentru săvârșirea abaterii disciplinare: "săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri" prevăzută de art. c) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată cu modificările și completările ulterioare - amenda în cuantum de 3.000 RON. Din partea introductivă a hotărârii rezultă că la aplicarea sancțiunii s-a avut în vedere refuzul nejustificat al executorului judecătoresc A. de a înainta un punct de vedere și copie a dosarului execuțional în cauză la solicitarea formulată de către Colegiul Director al CEJ Pitești prin adresele nr. x/17.07.2019, nr. y/25.07.2019, nr. z/02.08.2019 și nr. 559/18.09.2019. Prin Hotărârea nr. 16/18.09.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ a fost respinsă contestația reclamantului A., a fost menținută hotărârea nr. 1/3 martie 2020 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești și a fost obligat executorul judecătoresc la plata sumei de 1258,25 RON reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea cauzei. Instanța de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești din Circumscripția Curții de Apel Pitești și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în speță. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Or, în speță, reclamantul nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziții. A invocat incidența acestui motiv de casare raportat la faptul că, în motivarea sentinței "instanța de fond a invocat din oficiu dispozițiile art. 54 lit. q) din Statutul UNEJ, fără ca aceste dispoziții să rezulte din motivarea în fapt și în drept a hotărârilor contestate și fără a fi puse în discuția părților pentru a avea posibilitatea de a exprima un punct de vedere asupra acestui text din Statut". În opinia sa, procedând în această manieră, prim instanță a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la un proces echitabil. Reține instanța de control judiciar că nici principiul contradictorialității și nici cel al unui proces echitabil nu impun ca judecătorul să informeze părțile cu privire la argumentele de fapt și de drept pe care le va lua în considerare, în hotărârea sa, în măsura în care au fost invocate și s-a dat părților posibilitatea de a prezenta observații. Astfel cum se poate observa din cuprinsul hotărârilor contestate, în acțiunea disciplinară nr. 729/20.11.2019 Colegiul Director menționează: "Totodată, apreciem că executorul judecătoresc A. a încălcat și dispozițiile art. 54 lit. i) și ale) art. 54 lit. q) din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc (…), astfel că, susținerile recurentului care încearcă să acrediteze ideea că aceste prevederi nu au fost cuprinse în actele contestate și că au fost invocate pentru prima dată de instanța de fond, neavând posibilitatea de a exprima un punct de vedere asupra acestora, nu se verifică. Faptul că instanța a reținut în cuprinsul sentinței recurate că probitatea profesională implică respectarea normelor de exercitare a unei profesii corelativ căreia reclamantului îi revine obligația expres prevăzută de art. 54 lit. q) din statutul UNEJ, respectiv de a înainta organelor de control al Uniunii, în termenul stabilit, o copie conform cu originalul de pe dosarul de executare silită, ori după caz, să-l prezinte acestora, în original spre consultare și că încadrarea pe care reclamantul a primit-o, respectiv art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 este una relativ ușoară în raport cu gravitatea faptei imputate, respectiv încălcarea art. 54 lit. q) din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, nu poate echivala cu o nerespectare a principiilor contradictorialității și oralității, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil sau cu agravarea situației în propria cale de atac, astfel cum afirmă nesusținut recurentul. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, se constată că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat. Instanța de control judiciar reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, că se dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Sub un prim aspect se poate observa că recurentul face confuzie între procedura aplicabilă abaterilor disciplinare și cea desfășurată în fața instanțelor judecătorești, apreciind că hotărârile Comisiei Superioare și Consiliului de Disciplină trebuie să respecte prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Înalta Curte observă că acțiunea disciplinară împotriva executorilor judecătorești este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (6) al acestui text de lege: "Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi." Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză și reglementa în amănunt procedura de desfășurare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 69 și următoarele din acest act normativ. Așadar, susținerile recurentului, referitoare la incidența C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din Legea nr. 188/2000, ce statuează că: "prezenta lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ..", nu pot fi reținute. Textul de lege la care face referire recurentul se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privința procedurii disciplinare a executorilor judecătorești, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte și precise, statuând atât asupra modalității de fixare a termenului, a citării, prezenței și ascultării părților și a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor și a modalității de pronunțare a soluției, cât și a căilor de atac. În aceste condiții, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., așa cum a susținut recurentul, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speță OMJ 210/2001, derogă de la orice dispoziții cu caracter general și se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate. Ca atare, în mod legal prima instanță a înlăturat susținerile părții, în sensul aplicabilității dispozițiilor C. proc. civ. în faza administrativă a cercetării disciplinare. Este evident că procedura derulată în fața Consiliului, respectiv, Comisiei Superioare de disciplină, nu a încălcat principiul legalității, prevederile invocate de recurent, referitoare la motivarea hotărârii și la plata cheltuielilor de judecată, reglementate de C. proc. civ., nefiind incidente în procedura soluționării acțiunii disciplinare, care dispune de normele speciale redate mai sus. Recurentul consideră că hotărârii Consiliului de Disciplină nu este motivată în fapt și în drept și nu respectă prevederile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 în conformitate cu care Consiliul de disciplină are obligația de a pronunța o hotărâre motivată. Conform art. 75 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești: (2) Hotărârea cuprinde numărul dosarului, numele membrilor completului și al secretarului, numele și, după caz, domiciliul sau sediul părților, susținerile acestora, descrierea pe scurt a abaterii disciplinare, probele administrate, textele de lege aplicate, soluția și data pronunțării, indicarea căii de atac și mențiunea dacă pronunțarea s-a făcut în prezența sau în lipsa părților. Astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, din parcurgerea hotărârii Consiliului de Disciplină al Camerei rezultă că aceasta respectă standardul de motivare specific acestui tip de act administrativ, respectiv cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 75 alin. (2) din Regulament. Chiar descrisă pe scurt, abaterea imputată reclamantului rezultă cu claritate din cuprinsul hotărârii (netransmiterea documentelor solicitate prin adrese repetate, enumerate în cuprinsul hotărârii, prin care "a pus în imposibilitate Colegiul Director al C.E.J. Pitești de a-și îndeplini atribuția principală reglementată de art. 28 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești"), precum și textele de lege aplicate, respectiv art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 și art. 54 lit. l) și lit. q) din Statutul UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc, redate în cuprinsul hotărârii și care prevăd expresis verbis obligația transmiterii documentelor către organele de control ale Uniunii. Instanța de fond a analizat actele contestate din perspectiva criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că acestea sunt legale și temeinice, din perspectiva temeiurilor de drept invocate și a încadrării faptelor reținute în sarcina recurentului, precum și a procedurii de adoptare. Sunt lipsite de fundament afirmațiile recurentului cum că nu ar exista un text de lege în legislația în vigoare care să oblige executorul să înainteze dosarele de executare Colegiului Director al CEJ Pitești și să comunice acestuia relații cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul petițiilor referitoare la activitatea de executare silită. Obligația stabilită de legiuitor în sarcina executorului judecătoresc de a pune la dispoziție acte și orice informații necesare elucidării asupra cauzei, precum și dreptul Colegiului și Consiliului CEJ Pitești de a solicita aceste acte și informații rezultă expres din dispozițiile art. 72 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești "Părțile au obligația ca la cererea președintelui completului să îi pună la dispoziție toate informațiile și actele solicitate." De asemenea, art. 54 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea nr. 19 din 3 septembrie 2010 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 713 din 26 octombrie 2010, cu modificările și completările ulterioare enumeră printre obligațiile executorilor judecătorești obligații concrete în privința transmiterii documentelor către organele de control ale Uniunii, respectiv: "l) să răspundă în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii"; "q) să înainteze organelor de control ale Uniunii, în termenul stabilit, o copie "conform cu originalul" de pe dosarul de executare silită solicitat, ori, după caz, să-l prezinte acestora, în original, spre consultare." Dispozițiile Regulamentului și Statului sunt obligatorii pentru toți executorii judecătorești, după cum rezultă din același art. 54 din Statut, iar în calitatea sa de executor judecătoresc, reclamantului îi revenea îndatorirea profesională de a cunoaște care sunt obligațiile care îi revin potrivit actelor normative de organizare a profesiei și care sunt sancțiunile în cazul nerespectării lor, textele citate fiind clare și precise atât în privința obligației de transmitere a dosarelor, cât și în privința sancțiunii aplicabile, chiar și pentru un neprofesionist și cu atât mai mult pentru practicantul profesiei de executor judecătoresc. Instanța de control judiciar nu poate primi nici afirmațiile referitoare la înlăturarea de la aplicare a dispozițiile Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Potrivit art. 6 din Regulament, care este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre prelucrarea este legală dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții: "(c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului; (e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;" Prin urmare, în mod corect a reținut judecătorul fondului că prelucrarea în acest caz a datelor cu caracter personal este legală, fiind justificată de obligația legală a executorului judecătoresc de a se supune dispozițiilor legale referitoare la controlul disciplinar al activității sale. Recurentul mai susține că fapta sa nu poate constitui o faptă care aduce atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri, ci dimpotrivă, o atitudine îndreptățită a executorului judecătoresc. Totodată, acesta arată că nu poate fi primită afirmația instanței cum că nu ar fi permis verificarea aspectelor invocate de B., în condițiile în care a depus copia actelor de executare atât la Colegiul Director, cât și la Ministerul Justiției. În legătură cu această critică, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o amplă analiză a abaterii disciplinare stabilite, cu referire la textele de lege incidente și la situația de fapt ce rezultă din dosar, reținând că probitatea profesională implică atât respectarea normelor de exercitare a unei profesii, cât și acceptarea faptului că exercitarea acestei profesii este supus formelor de control prevăzute de lege. Astfel, legal s-a stabilit că fapta reliefată în acțiunea disciplinară întrunește elementele abaterilor prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, constând în săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri, având în vedere refuzul nejustificat al reclamantului de a înainta un punct de vedere și copia dosarului execuțional la solicitarea formulată de Colegiul Director al CEJ Pitești. Depunerea de către recurent a acestor acte, ulterior, sau la un alt organism decât cel competent să soluționeze acțiunea disciplinară, nu schimbă cu nimic situația de fapt reținută de Consiliul de Disciplină la momentul aplicării sancțiunii, respectiv faptul că executorul judecătoresc nu a dat curs solicitării Colegiului Director al CEJ Pitești de a înainta dosarele de executare. În ceea ce privește celelalte apărări invocate de recurent, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o amplă analiză a chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății în prezenta cauză, ajungând la convingerea că reclamantul, în calitate de executor judecătoresc, a încălcat dispozițiile privind obligațiile profesionale ce revin executorului judecătoresc, iar procedura de judecare a abaterilor disciplinare a respectat garanțiile privind dreptul al apărare și dreptul la un proces echitabil. Referitor la alegațiile recurentului-reclamant cu privire la lipsa calității de executor judecătoresc a unuia din membrii Colegiului director și la incompatibilitatea președintelui Consiliului de Disciplină, constată instanța de control judiciar că recurentul a invocat pentru prima dată în recurs critici noi, reținând totodată că potrivit dispozițiilor art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ. acesta nu are dreptul de a invoca în fața instanței de recurs alte motive de nelegalitate decât cele invocate în fața instanței de fond și care au făcut obiectul analizei prin sentința recurată. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere efectele principiului legalității căilor de atac, reține Înalta Curte că judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenția primei instanțe, nu este permisă. Pe cale de consecință, dat fiind că aceste critici ale recurentului nu au fost deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, fiind invocate direct în recurs, ele nu vor putea fi analizate pentru prima dată în calea de atac, urmând a fi respinse cu această motivare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamat ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,