ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5571/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea formulată la data de 10.10.2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel Pitești, a chemat în judecată pe pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și Consiliul Uniunii Naționale al Executorilor Judecătorești, solicitând anularea Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Executărilor Judecătorești nr. 120/18.07.2019 prin care s-a dispus transmiterea unei documentații către Ministerul Justiției în scopul emiterii ordinului de suspendare a reclamantului din exercițiul funcției de executor judecătoresc.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 45/F-CONT din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția conexității invocată prin întâmpinare. S-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu de către instanță. S-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel Pitești, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și Consiliul Uniunii Naționale al Executorilor Judecătorești.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare. A fost criticată soluția primei instanțe pentru motive de nelegalitate, în primul rând, față de încălcarea principiului contradictorialității și încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii și a și rămas în pronunțare, la aceeași dată, asupra excepției, fără ca aceasta să fi fost comunicată părților. Recurentul reclamant nu a fot prezent la proces din cauza măsurilor de protecție contra COVID, astfel că excepția trebuia comunicată cu mențiunea de a exprima un punct de vedere asupra ei, din moment ce niciuna dintre părți nu o invocase în actele premergătoare fixării primului termen de judecată, ori pe parcursul judecății. A invocat recurentul - reclamant încălcarea prevederilor art. 14 alin. (4) și (5) și art. 15 din C. proc. civ. și a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. De asemenea, a arătat că instanța era datoare la termenul din data de 02 iunie 2020, să amâne judecata și să stabilească un termen scurt în vederea soluționării excepției, potrivit art. 248 alin. (3) din C. proc. civ. Pe fondul cauzei, s-a invocat nelegalitatea sentinței sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ. cu privire la greșita calificare a Hotărârii nr. 120/2019 a Consiliului UNEJ. Excepția inadmisibilității a fost admisă prin aplicarea dispozițiilor art. 1 și 2 lit. c) din Legea 554/2004, dispoziții nepuse vreodată în discuția părților pe tot parcursul cercetării judecătorești și neindicate de niciuna dintre părți în actele depuse la instanță, dar interpretate eronat de către instanța de fond, în raport de conținutul și efectele Hotărârii nr. 120/2019. Astfel, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea 188/2000 hotărârea nr. 120/2019 a Consiliului UNEJ, a cărei anulare s-a cerut prin acțiunea introductivă, nu reprezintă un simplu act premergător emiterii Ordinului de suspendare din funcție cum greșit a reținut instanța de fond, ci este tocmai actul administrativ cu caracter individual în baza căruia și fără de care nu s-ar fi putut emite Ordinul de suspendare din funcție a reclamantului. Acest act administrativ produce efecte juridice directe cu privire la statutul reclamantului, căci, în lipsa lui, Ministrul Justiției nu ar fi emis ordinul de suspendare final, cu încălcarea flagrantă a unor norme legale esențiale din Legea 188/2000, Statutul profesiei, precum și a unor principii care compun dreptul Uniunii Europene. În condițiile în care, în lipsa acestui act administrativ, nici Ministrul Justiției nu ar fi emis Ordinul final de suspendare. rezultă că între cele două acte există o legătură de cauzalitate directă, motive pentru care s-a solicitat admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata - pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale și a excepției lipsei capacității procesuale pentru pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor judecătorești. S-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca legală și temeinică. Actul emis de UNEJ, în această ipoteză nu este unul administrativ, fiind un act premergător emiterii ordinului de suspendare din funcție a executorului judecătoresc, astfel că acțiunea formulată de recurent pentru anularea Hotărârii nr. 120/18.07.2019 este inadmisibilă. Actul administrativ care a produs efecte juridice în raport cu reclamatul A. a fost doar Ordinul ministrului justiției nr. 3920/C/30.09.2019, A mai arătat intimata -pârâtă că instanța a urmat procedurile legale cu referire la citarea părților, depunerea probelor etc, fiind asigurate premisele unui proces echitabil bazat pe principiul contradictorialității. Faptul ca una din părți nu a fost prezentă și nici nu a prezentat înscrisuri doveditoare care să conducă la acordarea unui nou termen de judecată nu poate fi imputat instanței de judecată, aceasta urmând judecata cauzei conform dispozițiilor art. 223 C. proc. civ. De asemenea, s-a arătat că prin Ordinul ministrului justiției nr. 4016/C/9.10.2019 s-a dispus încetarea suspendării reclamantului din exercițiul funcției

Procedura de soluționare a recursului Prin cererea depusă la data de 10.06.2022 recurentul - reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 24 lit. c), art. 25 alin. (1) și art. 34 lit. a) și b) din Legea nr. 188/2000. Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2019 în vederea soluționării cererii se sesizare a Curții Constituționale. Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2019 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin adresa nr. x/4.06.2019 Camera Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești a înaintat către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești Hotărârea nr. 35/29.05.2019 a Colegiului Director al CEJ Pitești privind transmiterea documentației în vederea suspendării din exercițiul funcției a domnului executor judecătoresc A., pentru neplata contribuției profesionale. Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a dispus introducerea pe ordinea de zi a ședinței din 18.07.2019 a aspectelor enunțate de către CEJ Pitești în ceea ce privește înaintarea documentelor către Ministerul Justiției în vederea suspendării executorului judecătoresc A. pentru neplata contribuțiilor. Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Executărilor Judecătorești nr. 120/18.07.2019 s-a dispus transmiterea unei documentații către Ministerul Justiției, în scopul emiterii ordinului de suspendare a reclamantului din exercițiul funcției de executor judecătoresc, ca urmare a neplății contribuțiilor bănești profesionale la Cameră, timp de 3 luni de la scadența acestora. Prin adresa nr. x/22.08.2019 U.N.E.J a înaintat Ministerului Justiției Hotărârea nr. 120/18.07.2019, precum și Referatul contabil nr. x/29.05.2019 întocmit de către Biroul Contabilitate din cadrul CEJ Pitești, în vederea emiterii ordinului de suspendare din funcție. Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 3920/C/30.09.2019 prin care s-a dispus suspendarea din funcție a executorului judecătoresc A. până la data achitării obligațiilor către Cameră. Ulterior, ca urmare a plății contribuției, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 4016/C/9.10.2019 prin care s-a dispus încetarea suspendării din exercițiul funcției pentru executorul judecătoresc A.. In absența încadrării în drept a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că motivele invocate se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Analizând sentința atacată în raport de criticile ce vizează încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 14, 15, 22 și 248 alin. (3) din C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 6 CEDO care garantează dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte constată legalitatea acesteia. Astfel, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se includ neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Reține Înalta Curte caracterul pur formal al vătămării invocate, în condițiile în care, judecata în primă instanță s-a desfășurat potrivit prevederilor art. 223 din C. proc. civ., potrivit cărora, lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. Cu privire la modalitatea, criticată de recurent, în care instanța de fond a înțeles să invoce din oficiu, la termen, excepția inadmisibilității acțiunii, fără a amâna cauza pentru a solicita concluzii scrise din partea părților, Înalta Curte are în vedere, în raport de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, specificul raportului de drept administrativ. Excepția inadmisibilității acțiunii, reținuta de prima instanță, nu reprezintă o excepție procedurală propriu zisă, ci o problemă de fond în litigiul administrativ, întrucât obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, recunoașterea vătămării unui drept sau interes legitim este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2). Față de aceste considerente, se constată ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurentul - reclamant privind încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 14, 15, 22 și 248 alin. (3) din C. proc. civ. Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind greșita aplicare a normelor de drept material, cu referire la calificarea dată de instanță Hotărârii nr. 120/2019 a Consiliului UNEJ, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate. Recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Executărilor Judecătorești nr. 120/18.07.2019 prin care s-a dispus transmiterea unei documentații către Ministerul Justiției, în scopul emiterii ordinului de suspendare a reclamantului din exercițiul funcției de executor judecătoresc, într-o procedură finalizată prin emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3920/C/30.09.2019 prin care s-a dispus suspendarea din funcție a executorului judecătoresc A. până la data achitării obligațiilor către Cameră. Contrar susținerilor recurentului - reclamant, instanța de control judiciar constată, având în vedere conținutul actului și procedura expusă la prezentarea situației de fapt, că hotărârea atacată nu întrunește toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum sunt trasate acestea în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Mai precis, îi lipsește dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, de a produce, prin ea însăși, efecte juridice, fiind dimpotrivă, un act premergător emiterii ordinului ministrului justiției prin care s-a dispus suspendarea exercitării funcției de executor. În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ și fiscal, legalitatea operațiunilor administrative poate fi supusă controlului instanței specializate numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă. Această soluție aleasă de legiuitor nu contravine liberului acces la justiție, pentru că, potrivit principiilor cristalizate în jurisprudența contenciosului constituțional român și a Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu aduce atingere substanței acestui drept, statele dispunând de o marjă de apreciere în instituirea condițiilor și limitelor exercitării dreptului la acțiune. În ceea ce privește dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept sau într-un interes legitim de a se adresa instanție de contencios administrativ, art. 52 alin. (2) din Constituția României prevede că limitele și condițiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, respectiv Legea nr. 554/2004. Pentru aceste motive, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că hotărârea prin care s-a transmis Ministerului Justiției documentația în vederea analizării sesizării privind suspendarea din funcție a executorului judecătoresc, în condițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 188/200, art. 49 din Regulamentul de punere în aplicare a legii și art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, nu este un act de sine stătător și nu poate fi atacat, pe cale separată, în contencios administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.