ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19.11.2019, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 30/25.10.2019, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în dosarul nr. x/2019, solicitând anularea acesteia și înlăturarea tuturor consecințelor hotărârii.

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Uniunii, cât și a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ, acestea neavând în cauză calitatea de parte.

Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești cu declinarea competenței în favoarea secției civile a aceleiași Curți, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca netemeinică.

Prin sentința nr. 42/F-CONT din 10 iunie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile; s-a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Pitești, și competența în raza Curții de Apel Pitești, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.08.2020.

Prin încheierea din data de 24 martie 2022, judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 08.12.2022, s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant și s-a menținut măsura suspendării judecății cauzei.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, în esență, a reținut că, la data de 7 septembrie 2022, recurentul-reclamant a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fără a cere judecarea cauzei în lipsă, observând că nici partea adversă nu a formulat o asemenea cerere în cursul judecării recursului.

La data de 31.05.2023, recurentul-reclamant a formulat o nouă cerere, prin care a precizat că stăruie în soluționarea cauzei, fiind stabilit termen la data de 14.09.2023 pentru discutarea cererii de repunere pe rol și a excepției perimării, părțile fiind citate cu această mențiune, cauza fiind amânată la data de 26 octombrie 2023, la cererea recurentului-reclamant, motivată de imposibilitatea sa de prezentare, părțile fiind citate cu mențiunea discutării excepției perimării.

La data de 25 octombrie 2023, recurentul a depus cerere de stăruință în soluționarea cauzei și a solicitat respingerea excepției perimării, invocând faptul că nu i s-au comunicat încheierile de suspendare a judecății, astfel că termenul de perimare nu a curs întrucât ultimul act de procedură ce trebuia îndeplinit de către instanță raportat la dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. este comunicarea încheierii. Totodată a menționat că a stăruit în soluționarea cauzei, prin cererile prin care a solicitat reluarea judecării procesului.

La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 248 coroborat cu dispozițiile art. 420 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției perimării, pe care o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes."

De asemenea, dispozițiile art. 418 C. proc. civ., prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat, respectiv: atâta timp cât durează suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413 și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată; în cazurile prevăzute de art. 412, cursul judecății este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare; pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că, în speța de față, termenul de perimare s-a împlinit și că nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

Împrejurarea că recurentul-reclamant a solicitat reluarea judecării cauzei, la data de 7 septembrie 2022, nu este de natură să întrerupă cursul perimării, având în vedere că, prin încheierea de ședință din data de 8 decembrie 2022, instanța a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării cauzei, reținând că nici cu privire la această cerere recurenta-reclamantă nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după cum, nici celelalte părți nu au formulat o astfel de solicitare. În aceste condiții, Înalta Curte a apreciat că se impune respingerea, în prealabil, a cererii părții de reluare a judecății, în aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care conduce la menținerea suspendării judecății, deoarece, în ipoteza particulară din speță, însăși repunerea cauzei pe rol este condiționată de solicitarea părților de soluționare a cauzei și în lipsa lor.

Nici cu ocazia formulării celei de a doua cereri la data de 31 mai 2023 (retransmisă instanței la data de 23 iunie 2023), prin care recurentul-reclamant a precizat că stăruie în soluționarea dosarului, indicând dispozițiile art. 9, 13 și 192 C. proc. civ., nu s-a solicitat de către acesta judecarea cauzei în lipsă.

În ceea ce privește susținerea din cererea depusă la dosar la data de 25 octombrie 2023, prin care recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepției perimării pe motiv că nu i s-au comunicat încheierile de suspendare a judecății și că apreciază că a stăruit în soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că încheierea din data de 24 martie 2022, prin care s-a dispus suspendarea judecății s-a comunicat acestuia la data de 11 aprilie 2022 conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x, iar încheierea din data de 8 decembrie 2022, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant și s-a menținut măsura suspendării judecății a fost comunicată acestuia la data de 27 decembrie 2022, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

Conduita recurentului-reclamant este una culpabilă, ce echivalează cu lipsa de stăruință în judecarea pricinii, întrucât aceasta a formulat cererea de reluare a judecății fără să fi solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-a prezentat la termenul pentru care a fost legal citat, deși suspendarea cauzei fusese dispusă tocmai pentru asemenea împrejurări.

Totodată, Înalta Curte constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecății, nici intimata din prezenta cauză nu a efectuat vreun demers pentru continuarea judecării procesului.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul de 6 luni prevăzut de lege s-a împlinit, acesta fiind calculat de la data de 24 martie 2022, data la care s-a pronunțat suspendarea judecății, ca moment la care s-a efectuat ultimul act de procedură în cauză, contrar susținerilor recurentului care apreciază în mod eronat că ultimul act de procedură efectuat în cauză este reprezentat de comunicarea încheierii de suspendare/menținere a suspendării judecății.

Astfel, dincolo de faptul că încheierile de suspendare a judecății au fost comunicate în prezentul dosar astfel cum s-a reținut anterior, necomunicarea către părti a încheierii de suspendare a judecătii nu poate fi invocată pentru a justifica dezinteresul privind continuarea judecății.

Acest aspect este reținut și în Decizia nr. 254/2020 a Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că "Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susținere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoștință și de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condițiile citării legale, se prezumă că partea cunoaște toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părți ori de instanță. Mai mult, ținând cont de obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanța nu avea obligația să îl comunice și de care partea nu ia cunoștință, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare știa deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existență o cunoștea și care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează.

Textul de lege care instituie termenul de perimare obligă practic părțile să acționeze în cadrul procesului cu o frecvență minimă de 6 luni, riscând altminteri să intervină perimarea. Curtea constată că nu este nesocotit dreptul la un proces echitabil, de vreme ce înseși părțile nu au respectat regulile care le permiteau să își apere sau, după caz, să își demonstreze drepturile și interesele puse în discuție în cauză, utilizând în mod eficient mecanismele procedurale instituite prin lege, oferite acestora în vederea valorificării tuturor mijloacelor de apărare pe care acestea le consideră necesare în cadrul procesului."

Cu o motivare similară a fost respinsă de instanța de contencios constituțional și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., invocată de parte din perspectiva necomunicării încheierii de suspendare, și prin Decizia nr. 344/2023, prin care s-a subliniat că "procesul civil este guvernat de principiul publicității, părțile având posibilitatea de a lua cunoștință fără niciun fel de restricții de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligență, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce privește importanța în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părți o va aprecia în mod subiectiv, în funcție de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părților că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia."

În concluzie, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat recursul formulat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 42/F-CONT din 10 iunie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.