ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2024

Cererea de chemare în judecată Prin contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 6/05.03.2021, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J. în dosarul nr. x/2020 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de executorul judecătoresc A. împotriva Hotărârii nr. 2/30.10.2020 pronunțată de Consiliul de Disciplină al C.E.J. Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, reclamantul Ministerul Justiției a solicitat rejudecarea contestației formulate de executorul judecătoresc A. împotriva Hotărârii nr. 2/30.10.2020 pronunțată de Consiliul de Disciplină al C.E.J. Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, respingerea motivată a acesteia și menținerea sancțiunii disciplinare aplicate, respectiv excluderea din profesie, prevăzută de dispozițiile art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că, pe de o parte, unele dintre considerentele reținute sunt greșite, iar, pe de altă parte, instanța disciplinară nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate prin contestație.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 141/2022 din 15 iunie 2022, a respins ca nefondată contestația formulată de către reclamanta A. în dosarul conexat x/2021, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și cu pârâtul Ministrul Justiției și a respins contestația formulată de către reclamantul Ministrul Justiției în prezentul dosar, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină A Uniunii Naționale A Executorilor Judecătorești și cu pârâta A..

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției și Executor Judecătoresc A. au declarat recurs. 3.1. Reclamantul Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, consideră că hotărârea instanței a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 670 C. proc. civ. și de art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/200P, aspecte care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la pct. 8 din cuprinsul alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ. și, pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate. De asemenea, critică soluția instanței de judecată, având în vedere considerentele reținute cu privire la cheltuielile de executare silită. În ceea ce privește constatarea instanței de fond potrivit căreia nu se mai impune analiza motivului privind greșita apreciere de către Comisia Superioară de Disciplină a caracterului neîntemeiat al faptei de stabilire a cheltuielilor de executare cu depășirea limitelor legale, fiind un demers superfluu, recurentul apreciază că, în mod greșit instanța nu a analizat și acest motiv formulat din contestație cu privire la considerentele reținute de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ în ce privește modul de stabilire și încasare a cheltuielilor de executare silită, în cuprinsul Hotărârii nr. 6/05.03.2021 pronunțată de acest organ cu competențe administrativ-jurisdicționate. Deficiențele referitoare la cheltuielile de executare silită stabilite și încasate de executorul judecătoresc se înscriu în seria gravelor deficiențe prezentate în cuprinsul acțiunii disciplinare astfel că acestea constituie motive ce trebuie reținute și de instanța de judecată în căile de atac. Așa cum s-a arătat și în cuprinsul acțiunii disciplinare formulate de ministrul justiției, contrar celor reținute de Comisia Superioară de disciplină a U.N.E.J., stabilirea cheltuielilor de executare silită s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 670 C. proc. civ. Se mai arată că s-au încălcat și dispozițiile art. 97 din Statutului profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011 a U.N.N.B.R., republicat, cu modificările și completările ulterioare, deoarece chiar și în condițiile existenței unei clauze a contractului de asistență juridică cu privire la autorizarea avocatului să realizeze operațiuni fiduciare pentru clientul său, plata sumei realizate din executarea silită se putea face numai prin virarea sumelor de bani încasate pentru creditor în contul fiduciar al avocatului, deschis cu această destinație pentru creditorul reprezentat de avocat și nu prin remiterea în numerar a acestor sume. 3.2. Reclamanta Executor Judecătoresc A., în motivarea recursului, arată că instanța de fond a omis a observa că, faptele disciplinare imputate executorului judecătoresc, privesc în mod exclusiv legalitatea actelor de executare, iar organismele profesionale au investirea de a analiza exclusiv conduita profesională a executorului judecătoresc. Folosind raționamentul "per a contrario" rezultă că organismele profesionale nu au investirea de a analiza legalitatea actelor de executare silită. Recurenta arată că acest din urmă fapt a fost legiferat prin Hotărârea prealabilă, dată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 (în care recurenta executor judecătoresc A., a avut calitatea de intimat - intervenient în interes propriu), prin care Înalta Curte de Casație si Justiție a anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiției nr. 210/2001, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în ceea ce privește sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești". Astfel, s-a reținut că doar organele judiciare, respectiv, instanțele judecătorești, pot în mod exclusiv, să analizeze actele de executare. Prin urmare, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală. Recurenta mai precizează că instanța de fond a reținut că, în cauză, "calitatea actelor de executare" se referă la însușirea acestora de a fi conforme cu legea sau, din contră, de a fi întocmite cu încălcarea acesteia. În acest context, depășirea competenței teritoriale, punerea în executare din nou a unor creanțe ce fuseseră stinse deja prin plată, stabilirea onorariului executorului judecătoresc prin nerespectarea unor norme statutare, etc., afectează atât calitatea actelor de executare silită, cât și probitatea și integritatea profesională, iar constatarea acestor nereguli nu depășește competența organismelor de control profesional. De asemenea, instanța de fond a mai apreciat că activitatea de control profesional exercitată de către organele abilitate cu privire la calitatea lucrărilor sau conduita executorilor judecătorești implică într-o anumită măsură verificarea respectării legii în îndeplinirea atribuțiilor profesionale. Prin urmare, verificarea legalității acestor lucrări, mai ales în situațiile în care acestea au fost supuse în prealabil controlului de legalitate efectuat de instanța de executare, nu excedează competenței organismelor de control profesional, acțiunea disciplinară fiind admisibilă din acest punct de vedere, contrar susținerilor reclamantei. Astfel fiind, recurenta arată că, în toate cazurile, executorul judecătoresc a acționat în limitele investirii date prin încheierea de încuviințare a executării silite de către o instanță de judecată și că actele executorului judecătoresc sunt supuse cenzurii instanței de executare (Decizia Curții Constituționale nr. 572/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 55/18.01.2018), iar aceste acte nu pot fi cenzurate sau interpretate de către orice alte instituții sau persoane. Se mai susține că potrivit cu par. 23 din Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 84 din 04.02.2016, organul de executare nu are posibilitatea de a cenzura cererile creditorilor sau posibilitatea de a controla legalitatea unei hotărâri judecătorești sau al altui titlu executoriu, competența executorului judecătoresc menționată la art. 666 alin. (5) pct. 4-7 din C. proc. civ., presupune punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceasta însemnând inițial, trimiterea cererii de executare silită către instanța de executare, în vederea încuviințării executării silite. Faptele pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres și limitativ prevăzute de lege și se referă la conduita profesională a acestuia. (Decizia nr. 810/2007a Curții Constituționale). În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul Ministerului Justiției este formulat de o persoană fără calitate procesuală pasivă, iar recursul formulat de Executor Judecătoresc A. este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției Înalta Curte constată că prin încheierea din 13 aprilie 2022 instanța de fond a reținut că, în cauză, acțiunea a fost formulată de către Ministerul Justiției, reprezentat prin Ministrul Justiției. Conform art. 48 alin. (1) din Legea 188/2000, Acțiunea disciplinară se exercita de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia (...). Totodată, conform art. 48 alin. (5) din același act normativ, împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la curtea de apel. Astfel fiind, instanța de fond a apreciat că, în cauză, calitatea procesual activă în acest cadru procesual o poate avea doar Ministrul Justiției, cel care a fost titularul acțiunii disciplinare demarate împotriva executorului judecătoresc, iar nu Ministerul Justiției. Având în vedere acest aspect, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Justiției și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă În ceea ce privește recursul formulat de recurenta - reclamantă Executor Judecătoresc A. Din actele și lucrările dosarului rezultă că executorul judecătoresc A. a solicitat admiterea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 6/05.03.2021 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ și a Hotărârii nr. 2/2020 a Consiliului de Disciplină din cadrul CEJ Alba Iulia, cu consecința respingerii acțiunii disciplinare, sau, în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare. Înalta Curte reține că prin Hotărârea nr. 2 pronunțată la data de 30.10.2020 de către Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a fost admisă acțiunea disciplinară promovată de către Ministrul Justiției, reclamanta fiind sancționată disciplinar cu excluderea din profesia de executor judecătoresc, sancțiune prevăzută de art. 49, lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Prin Hotărârea nr. 6/05.03.2021 pronunțată de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii nr. 2/30.10.2020. Cu privire la legalitatea procedurii de control efectuate de către Consiliul de Disciplină al C.E.J. Alba Iulia și de către Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J., au fost reținute dispozițiile art. 60 din Legea nr. 188/2000 potrivit cărora: (1) Actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: (2) Activitatea executorilor judecătorești este supusă controlului profesional, în condițiile prezentei legi. De asemenea, au fost avute în vedere și prevederile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, conform cărora:" controlul profesional ce se poate exercita de către organismele de control poate viza,calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești". Prin urmare, s-a reținut că atragerea răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 - "neglijența în efectuarea lucrărilor" - poate implica și fapte care "vizează calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești". Înalta Curte constată că temeinic și legal instanța de fond a reținut că, în cauză, chiar dacă instanțele judecătorești au încuviințat executarea silită sub forma popririi, acest lucru nu îndreptățește executorul judecătoresc la poprirea conturilor debitorului de la sediul său central, aflat în altă circumscripție decât cea în care poate opera executorul judecătoresc, conform competenței sale teritoriale. Așadar, în mod corect s-a apreciat că recurenta-reclamantă trebuia să se limiteze la poprirea conturilor debitoarei aflate doar în sfera sa de competență teritorială, respectiv sucursalele băncii din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia. De asemenea, așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte apreciază că din moment ce instanțele judecătorești au admis contestațiile la executare formulate de către banca debitoare, constatând că s-a încălcat competența teritorială a executorului judecătoresc, recurenta-reclamantă nu poate susține că aceasta nu a fost încălcată. Înalta Curte reține că potrivit art. 665 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) De îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare." Prin urmare, dacă creditorul solicită demararea executării silite împotriva unei persoane care nu figurează ca debitor în cuprinsul titlului executoriu, executorul judecătoresc este obligat să verifice acest aspect și să respingă motivat deschiderea dosarului de executare silită în cazul în care creditorul insistă în demersul său, nicidecum să solicite instanței de executare încuviințarea urmăririi silite a terțului poprit. În acest sens sunt prevederile art. 664 alin. (4) C. proc. civ. care dispun că, alăturat cererii de executare silită, se depune și titlul executoriu în original sau în copie legalizată, fiind evident că executorul trebuie să verifice corespondența dintre datele din cererea de executare silită și cele din titlul executoriu. Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin Hotărârea nr. 6/05.03.2021, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J. că, în afara faptelor privind greșita stabilire a cheltuielilor de executare, acest organ profesional a menținut Hotărârea nr. 2/30.10.2020 pronunțată de Consiliul de Disciplină al C.E.J. Alba Iulia, în cuprinsul căreia au fost analizate mai multe acțiuni ale recurentei-reclamante care se încadrează la abaterea disciplinară de gravă neglijență și care i-au fost imputate acesteia, cum ar fi: punerea în executare a unor titluri executorii deși creanțele au fost anterior stinse prin plată; stabilirea în mod arbitrar a creanțelor, fie în baza cererii creditoarei, fie de executorul judecătoresc însuși, în absența oricărui criteriu de stabilire a debitelor; remiterea în numerar către persoane fizice a unor sume de bani mai mari de 10.000 RON. În ceea ce privește invocarea Deciziei nr. 810/2007 a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că aceasta tocmai la răspunderea disciplinară a executorilor judecătorești se referă. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Ministerul Justiției ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar recursul declarat de recurentul - reclamant Executor Judecătoresc A., ca nefondat.