ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2554/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.11.2019, reclamantul Ministerul Justiției în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Executor Judecătoresc A., a solicitat instanței desființarea Hotărârii nr. 32/1.11.2019 pronunțată de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă contestația Ministerului Justiției și menținută Hotărârea nr. 2/26.07.2019 pronunțată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu executorul judecătoresc A. și Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în fapt, ministrul justiției a exercitat acțiunea disciplinară împotriva executorului judecătoresc A., în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, și pe cale de consecință, admiterea acțiunii disciplinare promovată de ministrul justiției, în sensul aplicării unei sancțiuni care să fie proporțională cu deficiențele constate și cu gravitatea faptelor săvârșite.

Prin sentința civilă nr. 40/2020 din 20 martie 2020 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu pârâții A., și Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești împotriva Hotărârii nr. 32/01.11.2019 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, admiterea în totalitate a acțiunii disciplinare și aplicarea unei sancțiuni proporționale cu deficiențele constatate și cu gravitatea faptelor săvârșite.

Apreciază recurentul că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a respins contestația formulată, menținând Hotărârea nr. 32/1.11.2019 a Comisiei Superioare de Disciplină arătând că deficiențele constatate cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de art. 787 C. proc. civ. nu se aplică executorilor judecătorești, ci doar terților poprit, iar modul de stabilire a cheltuielilor de executare nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "având în vedere că acestea au fost săvârșite cu intenție directă, iar nu din neglijență de către executorul judecătoresc".

Cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor referitoare la "termenul de 5 zile prevăzut de art. 788 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 787 alin. (1)", în sensul că aceste prevederi nu s-ar aplica executorului judecătoresc, învederează recurentul că obligația executorului judecătoresc de a elibera sumele consemnate de terțul poprit se naște începând cu data consemnării acestora la dispoziția executorului.

Or, dispozițile art. 864 C. proc. civ.. nu fac nicio referire la un așa-zis "termen rezonabil", lăsând la aprecierea executorului judecătoresc acest aspect. Astfel, ar însemna că executorii judecătorești pot elibera sumele de bani consemnate și după o lună, un an etc., ceea ce ar conduce la indisponibilizarea în mod nejustificat a sumelor datorate creditorilor, lipsindu-i pe aceștia de folosința respectivelor sume de bani. În plus, de cele mei multe ori (spre ex. în cazul titlurilor executorii reprezentate de contracte de credit), creanțele sunt compuse atât din debitul principal cât și accesorii - dobânzi și penalități, care curg până la data plății efective, astfel că neeliberarea sumelor recuperate, care are efectul descărcării debitorului de obligație, ar conduce la perceperea, în continuare, a acestor accesorii, ceea ce ar fi extrem de împovărător pentru debitor, arată recurentul.

Recurentul arată că a criticat raționamentul pe care Consiliul de Disciplină și Comisia Superioară de Disciplină și-a întemeiat înlăturarea din latura obiectivă a abaterii disciplinare reținute în conduita executorului judecătoresc a deficiențelor cu privire la cheltuielile de executare silită stabilite în dosarele de executare verificate cu ocazia controlului profesional.

Această critică a vizat inclusiv latura subiectivă a abaterii disciplinare, chiar dacă nu s-a indicat în mod expres acest aspect în cuprinsul căii de atac.

Apreciază că în mod greșit în considerentele hotărârii recurate se reține că stabilirea nelegală de cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc nu constituie abatere disciplinară deoarece a fost săvârșită cu intenție directă, nu din neglijență, iar abaterea disciplinară reglementată este neglijența în efectuarea lucrărilor în raport de caracterul neintenționat legale al acestei abateri.

Or, arată recurentul, având în vedere că răspunderea disciplinară poate interveni pentru neglijența în efectuarea lucrărilor, neglijența presupunând săvârșirea unor fapte cu forma de vinovăție de o gravitate mai redusă - culpă, cu atât mai mult răspunderea disciplinară poate interveni în cazul unor fapte săvârșite cu intenție directă. De altfel, legiuitorul a statuat expressis verbis că intenția (indiferent de forma sa) este absorbită de culpă.

Apreciază că, totodată, este greșită motivarea instanței potrivit căreia, în esență, deficiența constatată referitoare la modul de stabilire a cheltuielilor de executare nu se circumscrie abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor, deoarece în motivarea acțiunii disciplinare în raport de această abatere s-a avut în vedere o multitudine de deficiențe, cea mai mare parte a acestora fiind reținute de organele disciplinare pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. Această deficiență nu a vizat întârzierea sistematică, ci neglijența executorului judecătoresc în efectuarea lucrărilor.

Deopotrivă, arată recurentul stabilirea unor cheltuieli necesare organizării și funcționării biroului executorului judecătoresc, deși aceste cheltuieli nu sunt legate în mod nemijlocit de desfășurarea executării silite, este contrară dispozițiilor legale, astfel că aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina debitorului urmărit. Toate aceste cheltuieli ar trebui să fie suportate din onorariu potrivit art. 55 alin. (3) din Regulament. De altfel, și în cazul altor profesii liberale, precum avocații și notarii publici, respectivele cheltuieli sunt suportate de aceștia din onorariile stabilite pentru activitatea prestată, neexistând posibilitatea stabilirii altor cheltuieli suplimentare, susține recurentul.

Întocmirea actelor de executare silită și efectuarea activităților prevăzute de lege în sarcina executorului reprezintă însăși esența activității executorului judecătoresc.

Intimatul-pârât executor judecătoresc A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Efectuând propria evaluare a materialului probator, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Judecând în limitele învestirii, respectiv cu privire la modul de interpretare de către Consiliul de Disciplină a dispozițiilor referitoare la termenul de 5 zile prevăzut de art. 788 alin. (1) raportat la art. 787 alin. (1) din C. proc. civ. și referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 788 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, în condițiile dispozițiilor art. 787 alin. (1) pct. 1 și ale art. 864 și următoarele, iar conform art. 787 alin. (1), în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2; 2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

Analizând aceste dispoziții legale, rezultă că termenul de 5 zile de la comunicarea popririi se referă explicit la îndeplinirea obligației de către terțul poprit, fără ca trimiterea care se realizează în cuprinsul art. 788 alin. (1) să poată fi apreciată că impune și executorului judecătoresc același termen de 5 zile pentru eliberarea sau distribuirea către creditor a sumei consemnate.

Astfel, analogia la care face referire Ministerul Justiției în cuprinsul recursului nu este întemeiată, raportat la dispozițiile legale menționate anterior.

În lipsa unui termen expres pentru efectuarea plăților, executorul judecătoresc trebuie să efectueze plata sumelor rezultate din executare într-un termen rezonabil, cu respectarea celorlalte termene prevăzute de lege.

Așadar, instanța de fond a analizat temeinic toate argumentele și dispozițiile legale prezentate și în mod legal a apreciat că eliberarea sau plata sumelor realizate prin executare silită trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în baza principiului care guvernează executarea silită, astfel încât să nu se prejudicieze interesele creditorului.

Împrejurarea că executarea propriei obligații de către executorul judecătoresc depinde de executarea obligației de către terțul poprit relevă că un presupus termen de îndeplinire a obligației de către executor nu poate curge de la același moment al comunicării popririi acordat terțului poprit, ci de la realizarea demersurilor în vederea îndeplinirii propriei obligații de către terțul poprit care este în drept să opteze să consemneze suma de bani în chiar în ultima zi și ultima oră a termenului ce îi revine.

Or, este evident că obligația executorului se naște doar ulterior îndeplinirii obligației de către terțul poprit, astfel că nu se poate rezonabil aprecia că atât pentru terțul poprit, cât și pentru executorul judecătoresc este aplicabil același termen de 5 zile care curge de la comunicarea popririi.

În ceea ce privește cea de a doua critică a recurentului, respectiv cea vizând modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită, Înalta Curte arată că acțiunea disciplinară a vizat săvârșirea de către executorul judecătoresc a abaterii de întârziere sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, această încadrare fiind propusă de titularul acțiunii disciplinare Ministrul Justiției și însușită de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina pârâtului nefiind contestată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 2/26.07.2019 emisă de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a menționat la pct. 1.1. fraza finală și la pct. 1.2. lit. F), puncte în care s-au analizat faptele care vizau modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită, că aceste fapte nu se circumscriu abaterii disciplinare pentru care a fost făcută sesizarea, având în vedere că acestea au fost săvârșite cu intenție directă, iar nu din neglijență de către executorul judecătoresc.

Or, prima instanță în mod legal a apreciat că faptele care vizau modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită arătate în Hotărârea nr. 2/26.07.2019, menținute prin Hotărârea nr. 32/01.11.2019, au rămas definitive, nefiind contestate prin cererea de chemare în judecată.

Așadar este corectă aserțiunea instanței de fond în sensul că aprecierea potrivit căreia, ... aceste fapte nu se circumscriu abaterii disciplinare pentru care a fost făcută sesizarea, având în vedere că acestea au fost săvârșite cu intenție directă, iar nu din neglijență de către executorul judecătoresc. ..", nu a fost criticată de reclamant, care și-a concentrat apărările sale pe legalitatea perceperii unor cheltuieli necesare organizării și funcționării biroului executorului judecătoresc și a unor cheltuieli privind întocmirea actelor de executare silită și efectuarea activităților prevăzute de lege distinct de onorariul solicitat.

Or, arată Înalta Curte că din perspectiva dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", și a dispozițiilor art. 494 din același act normativ:

"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.".

Văzând și dispozițiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității formulării unor pretenții noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum și principiului contradictorialității reglementat de art. 14 din același cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări și a administra probe față de pretențiile reclamantului.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului cu respectarea condițiilor și termenelor prevăzute de C. proc. civ.

Ca atare, în mod corect, a apreciat prima instanță că întrucât cele arătate în Hotărârea nr. 2/26.07.2019, menținute prin Hotărârea nr. 32/01.11.2019, privitoare la împrejurarea că aceste fapte nu pot fi încadrate în abaterea disciplinară reglementată de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești nu au fost contestate de reclamantul Ministrul Justiției, acestea au dobândit un caracter definitiv și, pe cale de consecință, împiedică analizarea celorlalte apărări formulate de reclamant cu privire la aceste fapte.

De altfel, și aserțiunea instanței de fond în sensul că în raport de dispozițiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești stabilirea cu încălcarea dispozițiilor legale a unor cheltuieli care exced onorariului stabilit sau celor care pot fi puse potrivit legii în sarcina debitorului nu poate fi apreciată ca fiind o faptă ce poate fi încadrată în abaterea de "întârziere sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor", pentru ipoteza în care aceste concluzii ar fi fost contestate, este corectă.

Față de cele anterior antamate, reținând că Ministerul Justiției nu a contestat nici încadrarea realizată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj, respectiv nu a solicitat, ca o consecință a concluziei Consiliului că art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești nu este aplicabil, să se realizeze o altă încadrare a acestor fapte, în speță nu mai prezintă relevanță dacă au fost stabilite sau nu cu respectarea prevederilor legale aceste cheltuieli, distinct de onorariul solicitat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 40/2020 din 20 martie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.