ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3897/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 19 aprilie 2024, reclamantul Ministerul Justiției a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 10/26.03.2021, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J. în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 13/2020 pronunțate de Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu executorul judecătoresc A., asociat al B., și cu citarea Comisiei Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în calitate de emitent al actului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1909 din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a respins contestația, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1909 din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Ministerul Justiției prin care a solicitat admiterea căii de atac a recursului și casarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 10/26.03.2021, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J. în dosarul nr. x/2021, și aplicarea unei sancțiuni dintre cele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 188/2000, raportat la abaterile disciplinare săvârșitre de executorul judecătoresc, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a considerat în mod eronat că textul de lege impune cumulativ îndeplinirea a două condiții, respectiv ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă și, din această cauză, să determine întârziere în efectuarea lucrărilor.

Menționează că art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare sunt reglementate în fapt două abateri disciplinare distincte, întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor și neglijența în efectuarea lucrărilor, evocând în acest sens diverse hotărâri ale Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ și practică judecătorească.

Dacă s-ar confirma raționamentul primei instanțe, potrivit căruia exercitarea controlului de legalitate al actelor de executare și anularea sau menținerea lor, de către instanța de executare, ar exclude posibilitatea angajării răspunderii disciplinare pentru o abatere similară din cauza dedusă judecății, ar însemna că abaterile reglementate prin art. 47 lit. e) s-ar concretiza doar în fapte legate de activitatea administrativă a executorului judecătoresc, nu și pentru activitatea propriu-zisă, raportată la exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 188/2000.

Susține recurenta-reclamantă că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la unul dintre motivele contestației reprezentat de fapte imputate intimatului-pârât, care constituie abaterea disciplinară "neglijența în efectuarea lucrărilor", indicând în acest sens încălcarea principiului legalității executării silite, prevăzut de art. 625 C. proc. civ., prin neefectuarea verificărilor stadiului executării silite a obligației stabilite prin același titlu executoriu începută anterior într-un dosar înregistrat la alt executor judecătoresc, însă a presupus în mod greșit că ar fi operat perimarea primei executări silite, în absența unei hotărâri judecătorești care să constate intervenirea perimării.

De asemenea, nu a solicitat prezența reprezentanților D.GA.S.P.C. la efectuarea actului de executare silită din data de 19 februarie 2019 într-un caz în care prezența acestora era obligatorie, potrivit legii, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.

O altă dovadă a neglijenței în îndeplinirea lucrărilor intimatului-pârât o constituie omisiunea inserării unor mențiuni din procesul-verbal întocmit la 19 februarie 2019, precizările respective fiind însă comunicate ulterior către D.G.A.S.P.C. Sector 2. Aceste completări ar fi trebuit cuprinse în actul de executare, deoarece au vizat chestiuni de fapt ce trebuiau constatate în mod direct și nemijlocit de executorul judecătoresc, iar prin omisiunea includerii în procesul-verbal s-a creat premisa încălcării dreptului la apărare al debitoarei (care nu a avut posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni cu privire la constatările executorului judecătoresc).

Orice completări aduse procesului-verbal, ca act de executare, ar fi trebuit realizate, potrivit principiului simetriei actelor juridice, tot prin proces-verbal, având în vedere dispozițiile art. 656 C. proc. civ.

Alte fapte imputate intimatului-pârât se referă la lipsa întocmirii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, menționată în somația emisă la data de 4 ianuarie 2019, precum și la omisiunea îndreptării actelor de executare silită constând în adrese de înființare a popririi pentru o suma care ulterior a fost rectificată, însă popririle au rămas înființate tot pentru suma inițială de 2.590,40 RON și nu pentru suma de 1.190 RON, modificată. Chiar dacă la unele bănci la care au fost înființate popriri pentru suma inițială debitoarea nu avea conturi deschise, fapta denotă neglijența în efectuarea lucrărilor întocmite de executorul judecătoresc.

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței atacate din prezenta cauză și față de obiectul cererii de chemare în judecată, soluția primei instanțe a fost aceea de respingere a acțiunii.

În argumentele prezentate în susținerea soluției, instanța de fond și-a însușit concluziile intimatei-pârâte Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ privind întrunirea cumulativă a condiției ca lucrările să fie întârziate în mod repetat și, totodată, să existe o neglijență în efectuarea acestora, reținând, printre altele că, din modul de redactare al dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000 – întârziere sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor – invocată ca abatere disciplinară de către recurentul-reclamant, textul impune ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă și, din această cauză, să determine întârziere în efectuarea lucrărilor.

Altfel spus, pentru dovedirea abaterii disciplinare antereferite nu este suficient doar să se constate existența unor fapte de neglijență, ci acestea trebuie să conducă la întârziere sistematică în îndeplinirea lucrărilor de către executorul judecătoresc.

În ce privește faptele de neglijență invocate de către Ministerul Justiției, prima instanță a constatat că acestea au fost supuse controlului judecătoresc pe calea contestației la executare, însă instanța de executare a respins, din diverse motive, criticile de nelegalitate, indicând, cu titlu exemplificativ, soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă.

În final, a apreciat judecătorul fondului ca este inutilă reluarea fiecărei abateri disciplinare menționată de recurentul-reclamant, deoarece "atât Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, cât și Camera Superioară de Disciplină a UNEJ au reținut, analizând în amănunt, lipsa îndeplinirii abaterilor disciplinare, astfel cum ele sunt prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, analiză la care Curtea achiesează și față de care nu mai are nimic de adăugat, atâta timp cât criticile din contestația ce face obiectul prezentei sunt identice cu cele din contestația Ministerului Justiției împotriva Hotărârii nr. 10/10.01.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București."

Înalta Curte constată că prin acțiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, Ministerul Justiției a sesizat săvârșirea de către executorul judecătoresc A., asociat al B. a abaterii disciplinare constând în "neglijența în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, susținând existența mai multor fapte care formează conținutul constitutiv al acestei abateri.

Prin Hotărârea nr. 13/10.01.2020, Consiliul de Disciplină al CEJ București a respins acțiunea, apreciind, în esență, că pentru verificarea săvârșirii abaterii prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, toate faptele identificate trebuie să întrunească trăsăturile esențiale ale abaterii așa cum reiese din norma juridică "întârzierea sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor", urmând să fie dovedită și întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, întrucât textul de lege aplicabil cere întrunirea cumulativă a ambelor aspecte pentru antrenarea răspunderii disciplinare.

Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a respins contestația formulată de Ministerul Justiției, menținând în consecință hotărârea atacată.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul Ministerul Justiției a contestat cele două hotărâri, solicitând să se constate existența abaterii disciplinare pentru săvârșirea faptelor menționate în cuprinsul contestației, solicitare respinsă de instanța de fond, care a achiesat la poziție exprimată de cele două comisii în cadrul procedurii administrative.

În cadrul controlului judiciar, reclamantul, într-un prim aspect, a afirmat o interpretare eronată de către instanța de fond a prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 - întârzierea sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor - în sensul că presupun existența unei singure fapte care să întrunească cumulativ ambele ipoteze, respectiv întârzierea sistematică cu consecința unei neglijențe în efectuarea lucrărilor.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prima instanță, în motivarea soluției de respingere a contestației, a considerat că textul de lege impune cumulativ îndeplinirea a două condiții, respectiv ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă consecința fiind determinarea, cu întârziere în efectuarea lucrărilor, respectiv un raport de cauză-efect.

La o analiză atentă, rezultă că unele abateri prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 sunt individualizate în formule normative concrete, punctuale, care nu pot legitima o interpretare extensivă, ci dimpotrivă restrictivă, în limitele reglementării.

Un exemplu concret în această privință este oferit de ultima abatere disciplinară de la art. 47 lit. g), săvârșită prin simpla omisiune a executorului judecătoresc de a se conforma obligației legale de a efectua publicitatea vânzării în Registrul electronic de publicitate. Aceeași constatare este valabilă, în mare măsură, și în privința abaterilor nominalizate de art. 47 lit. a), b), d) și f).

Însă, o astfel de concluzie nu este valabilă și referitor la celelalte două abateri disciplinare: săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri, respectiv întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor.

Formulele folosite de textele în discuție au un anumit caracter de generalitate, cu referire nu atât la conținutul ipotezei ca atare, cât mai degrabă la conduita subiectivă ori valorile și principiile lezate, ceea ce obligă nu la o interpretare literală a textului de lege, ci la o aplicare conform rațiunii pentru care a fost edictat.

Potrivit art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: e) întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor".

Executorul judecătoresc are obligația, conform dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, de a-și îndeplini atribuțiile cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, a Statutului profesiei și a Regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum și ale C. proc. civ. și ale altor legi aplicabile în materie.

Norma juridică enunțată reglementează în realitate două modalități de tipuri de abateri disciplinare, respectiv:

- teza I a formulei utilizate de art. 47 lit. e), întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, vizează efectuarea lucrărilor și îndeplinirea atribuțiilor cu încălcarea principiului celerității executării silite, prevăzut la art. 627 C. proc. civ., interpretare ce rezultă din utilizarea adjectivului sistematică, aspect ce denotă o anumită stăruință sau perseverență în caracterizarea activității executorului judecătoresc; ipoteza acestui tip de abatere presupune existența mai multor lucrări îndeplinite metodic cu întârziere, astfel încât controlul activității executorului judecătoresc să reliefeze o conduită caracterizabilă în acest sens;

- formula folosită de art. 47 lit. e) teza a doua, neglijența în efectuarea lucrărilor are un caracter de generalitate, întrucât ea trebuie raportată, în mod necesar, la calitatea actelor și activităților îndeplinite, respectiv realizate de către executorul judecătoresc, raportându-se la o gamă variată de acțiuni care reprezintă o îndeplinire defectuoasă a actelor și lucrărilor efectuate în unul sau mai multe dosare de executare și putând fi constatată în situația nerespectării normelor legale ce reglementează modul de îndeplinire a acestora, nefiind necesară și o întârziere în exercitare. Distinct de prima ipoteză, neglijența în efectuarea lucrărilor se referă la nerespectarea dispozițiilor legale privind îndeplinirea actelor și lucrărilor executorului, în exercitarea atribuțiilor conferite prin art. 7 din Legea nr. 188/2000.

Exemplificativ, îndeplinirea cu întârziere a mai multor acte de executare, din motive exclusiv imputabile executorului judecătoresc, chiar cu respectarea dispozițiilor legale incidente, ce poate oferi unui debitor de rea-credință oportunitatea de a ascunde bunuri sau să se sustragă de la urmărirea silită, în detrimentul creditorului, constituie o faptă încadrată ca abatere constând în întârziere în efectuarea lucrărilor. Însă, îndeplinirea unui act de executare cu nerespectarea prevederilor legale specifice, sancționată cu anularea acestuia în cadrul contestației la executare, este o faptă de natură să se constituie ca abatere constând în neglijența în efectuarea lucrărilor.

Prin urmare, intenția legiuitorului a fost de a încadra o anumită categorie de abateri disciplinare, subsumând modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor legale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 188/2000 de către executorul judecătoresc.

Utilizarea conjuncției copulative și în redactarea reglementării acestui tip de abatere disciplinară nu determină necesitatea întrunirii cumulative a condiției ca lucrările sa fie întârziate în mod repetat și, totodată, să existe o neglijență în efectuarea acestora, ci a evitat repetarea sintagmei în efectuarea lucrărilor în cuprinsul textului de lege.

Din această perspectivă, nu poate fi primită abordarea interpretativ-restrictivă a instanței de fond în privința art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000 prin care a apreciat că textul impune ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă și, din această cauză, să determine întârziere în efectuarea lucrărilor.

O astfel de interpretare, nu doar că adaugă la lege prin neobservarea voinței legiuitorului la emiterea actului normativ, dar limitează excesiv și nejustificat natura faptelor culpabile care se constituie în abateri disciplinare în sensul prevederilor art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000 și creează dificultăți reale în dovedirea unor astfel de împrejurări, lipsind de eficiență, în final, normele juridice ce conturează instituția răspunderii disciplinare.

În atare situație se impune a fi reanalizată contestația formulată de către Ministerul Justiției, prin prisma abaterilor disciplinare reclamate, distinct de modalitatea în care au fost verificate de către instituțiile abilitate în cadrul cercetării disciplinare. O atare măsură se impune cu atât mai mult cu cât controlul jurisdicțional trebuie să aibă caracter efectiv și nu iluzoriu, astfel că sunt întemeiate și criticile recurentului privind neanalizarea unor motive ale contestației.

Faptul că a fost urmată o anumită procedură legală de sesizare și judecare a solicitării Ministrului Justiției nu scutește instanța de judecată de analiza proprie, cu verificarea situației de fapt și a normelor legale incidente, a susținerilor și apărărilor formulate, a materialului probator administrat, fundamentată pe deducții personale.

Dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului include, printre alte garanții procesuale, dreptul părților de a fi în mod real ascultate de către instanța sesizată și de a primi o hotărâre motivată. Aceasta implică, în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

În ce privește respingerea a excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Înalta Curte reține că nu a format obiectul recursului, astfel încât va menține soluția dată de prima instanță.

Față de aceste împrejurări, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte, constatând că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material în ceea ce privește aspectele expuse mai sus, apreciază recursul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Justiției ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza cauza inclusiv asupra temeiniciei hotărârii contestate, prin raportare la argumentele invocate de reclamantul Ministerul Justiției și apărările formulate de pârâtul A..

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată în limita soluției privind fondul cauzei, cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru o nouă judecată, în limita casării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1909 din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată în limita soluției privind fondul cauzei. Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în limita casării.

Menține sentința în ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.