ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 822/2023

Obiectul acțiunii. Sentința instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 07.08.2020, pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, - constatarea nulității absolute a art. 46 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie 2001 - constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a soluționa favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin Adresele nr. x/27.02.2020 și nr. y/06.05.2020 - obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate prin cererea adresată - anularea Adresei nr. x/27.02.2020 și a Adresei/deciziei cu nr. x/06.05.2020 de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerințelor de admitere în această profesie și obligarea pârâtului la emiterea actului de numire în această funcție. 1.

Prin sentința civilă nr. 142 din 18 decembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea. 2. Hotărârea supusă revizuirii Împotriva sentinței anterior menționate, reclamanta A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.02.2021. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate. Prin Decizia nr. 3583 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul recurentei-reclamante, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a admis în parte acțiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. A anulat art. 46 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 46 din 6 februarie 2001, a menținut în rest sentința atacată și a dispus publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004. A apreciat instanța de control judiciar, privind solicitările recurentei-reclamante referitoare la constatarea refuzului nejustificat al Ministerului Justiției de a soluționa favorabil solicitarea de accedere în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, refuz materializat prin adresele emise și la obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesie, că soluționarea acestora, în sensul celor cuprinse prin acțiunea introductivă, ar echivala cu o substituire a instanței în atribuțiile autorității publice pârâte.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 3583 din 16 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, apreciind că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut. A arătat revizuenta că noțiunea de "lucru cerut" cuprinsă în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. include și situația în care instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent dacă părțile au formulat sau nu o cerere expresă și a omis să o facă. De vreme ce instanța a anulat art. 46 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2020 intră în funcțiune prinicipiul retroactivității, nulitatea producând efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, presupunând înlăturarea efectelor Adresei nr. x/27.02.2020 și a Adresei nr. x/06.05.2020. Astfel, decurge și prevederea legală privind obligativitatea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opțiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia. Deși ÎCCJ a achiesat la criticile sale, nu a dispus anularea adreselor de neadmitere în profesia de executor judecătoresc, constatarea îndeplinirii cerințelor de admitere în această profesie cu obligarea pârâtului la emiterea actului de numire. A susținut revizuenta că instanța nu a motivat în fapt și în drept motivul pentru care a respins cererea de anularea a adreselor respective. Instanța de recurs a constatat că nu a formulat cerere de chemare în judecată și în contradictoriu cu ceilalți candidați admiși în procedura contestată în baza prevederilor regulamentare constatate ca nelegale, însă în mod eronat a reținut acest fapt, deoarece este vorba despre contestația unei dispoziții/adrese emise de o instituție publică, unde ceilalți candidați nu au calitate procesuală. De asemenea, instanța a apreciat că nu se substituie în atribuțiile autorității publice pârâte, fără a indica temeiul de drept, astfel că, practic, motivarea și argumentele instanței sunt contradictoriii.

Apărările formulate Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea revizuirii, ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentă pentru următoarele motive. 5.1. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Revizuenta a invocat dispozițile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în accepțiunea sa, soluția instanței de recurs, care nu a anulat adresele menționate în acțiune, echivalând ori cu pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau cu nepronunțarea unor lucruri care s-au cerut ori cu darea a mai mult decât s-a cerut. Înalta Curte reține că, reglementând acest motiv de revizuire ca fiind situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, legiuitorul a conferit sintagmei "lucru cerut" înțelesul de pretenție formulată de părți în cursul procesului civil, revizuirea pentru acest motiv fiind posibilă în situația nesocotirii principiului disponibilității părților, respectiv atunci când instanța nu a statuat în limitele în care a fost sesizată. Deci, acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze, respectiv, extra petita (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut) și plus petita (instanța a dat mai mult decât s-a cerut). Or, din examinarea deciziei atacate, se constată că instanța de recurs, casând în parte hotărârea de fond, s-a pronunțat și a analizat tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată. Nesoluționarea cererii formulate de revizuentă (recurentă-reclamantă), privind anularea adreselor emise de intimatul-pârât și obligarea intimatului la emiterea actului de numire în profesie, în sensul dorit de aceasta nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui lucru cerut. Expresia de "lucru cerut", consacrată în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se referă la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii. Prin urmare, acest motiv de revizuire trebuie analizat prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamantă și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță. Această interpretare rezultă din logica juridică a textului art. 509 alin. (1) care stabilește, ca și condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, aceea că hotărârea a cărei revizuire se solicită trebuie să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul. După cum reiese din conținutul căii de atac, revizuenta nu a învederat existența niciuneia dintre ipotezele textului legal, ci le-a enumerat pe toate. De asemenea, aceasta a formulat critici în ceea ce privește raționamentul instanței de recurs, apreciind că soluția instanței nu ar fi motivată în fapt și în drept, că instanța ar fi reținut eronat situația de fapt și că motivarea și argumentele instanței ar fi contradictorii, critici care, însă, se pot circumscrie motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Se constată, astfel, că revizuenta încearcă să valorifice, în calea extraordinară de atac exercitată, argumente/motive care nu pot face decât analiza instanței de fond și, respectiv, a instanței de control judiciar, ceea ce nu poate fi acceptat. Calea de atac a revizuirii, de retractare, limitată la motivele expres și limitative prevăzute de lege, nu poate atrage repunerea în discuție a aspectelor care țin de procedura de soluționare a recursului, asupra căruia instanța competentă a statuat fără a încălca limitele învestirii sale prin raportare la "lucrul cerut" în cauză. 5.2. Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 ș.a.m.d.). Astfel, se constată că, de fapt, revizuenta urmărește schimbarea soluției din recurs, însă revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăți întemeiate pe unele elemente noi, ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea hotărârii care face obiectul căii de atac, situație care nu se regăsește în cauza de față. 5.3. Prin urmare, Înalta Curte, reținând că nu este incident motivul indicat drept temei de drept al căii extraordinare de atac de care a înțeles partea să se prevaleze, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmează a respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.