ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1717/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând anularea în parte a Ordinului ministrului justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, întrucât dispozițiile art. 46 l -46 4 din acest ordin sunt nelegale, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui act administrativ de numire a reclamantului în funcția de executor judecătoresc pe raza Judecătoriei Oradea.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2/CA/2020-PI din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 21 din Legea nr. 188/2000 prin raportare la art. 15 din Legea nr. 188 din 2000 privind executorii judecătorești ambele prin raportare la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Recurentul a apreciat ca fiind nelegale dispozițiile art. 46 1 -46 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii 188/2000 privind executorii judecătorești, întrucât încalcă prevederile art. 21 din Legea 188/2000 potrivit cărora "Condițiile de desfășurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiției." În opinia recurentului, prin articolul menționat anterior, ministrul justiției a fost îndreptățit să emită un ordin prin care să reglementeze concursurile și examenele de admitere în funcția de executor judecătoresc și nu să reglementeze admiterea în funcție a persoanelor scutite de examen. Prin această modalitate de reglementare a situației juridice a persoanelor scutite de examen, s-a ajuns în ipoteza în care o autoritate care nu are calitatea de legiuitor primar să restrângă în mod nelegal și nepermis drepturi prevăzute prin acte normative cu o forță superioară. Recurentul a mai precizat că, potrivit din art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000, procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege sunt scutiți de examen la admiterea în funcția de executor judecătoresc. Raportat la aceste dispoziții legale, recurentul a considerat că, prin reglementarea situației persoanelor care sunt scutite de examen, ministrul justiției a depășit limitele marjei de apreciere ce i-a fost conferită de lege, intrând în sfera excesului de putere, definit prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât ministrul justiției și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de Legea nr. 188/2000, încălcând astfel dreptul persoanelor care sunt scutite de examen la admiterea în profesia de executor judecătoresc. În concluzie, recurentul a solicitat înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 46 1 -46 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001 și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate de intimat Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Ordinului ministrului justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, respectiv anularea art. 46 1 -46 4 din ordin, și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui act administrativ de numire a reclamantului în funcția de executor judecătoresc pe raza Judecătoriei Oradea. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând că numirea în funcția de executor judecătoresc potrivit prevederilor contestate se face atât cu respectarea art. 15 din Legea nr. 188/2000, text care stabilește condițiile pentru accesul în profesie, cât și cu respectarea celorlalte condiții din lege, inclusiv a prevederilor art. 13 din Legea privind executorii judecătorești. Totodată, a fost respinsă cererea reclamantului de obligare a MJ să emită ordin de numire în funcția de executor judecătoresc pe raza Judecătoriei Oradea, judecătorul fondului constatând că reclamantul nu a făcut dovada formulării unei cereri pentru numirea pe unul dintre posturile vacante care pot fi ocupate de persoanele interesate care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat. Recurentul reclamant a criticat soluția primei instanțe, susținând că dispozițiile art. 46 1 -46 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001 sunt nelegale, întrucât încalcă prevederile art. 21 din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora ministrul justiției a fost îndreptățit să emită un ordin prin care să reglementeze concursurile și examenele de admitere în funcția de executor judecătoresc și nu să reglementeze admiterea în funcție a persoanelor scutite de examen. Recurentul a considerat că prin reglementarea situației persoanelor care sunt scutite de examen, ministrul justiției a depășit limitele marjei de apreciere ce i-a fost conferită de lege, intrând în sfera excesului de putere, definit prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Instanța de recurs reține că Legea nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. n), definește excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor". Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prevederile art. 46 1 -46 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001 nu au fost emise cu exces de putere. În activitatea autorităților, excesul de putere este echivalent cu abuzul de drept, deoarece semnifică exercitarea unei competențe legale fără să existe o motivare rezonabilă sau fără să existe un raport adecvat între măsura dispusă, situația de fapt și scopul legitim urmărit. Nu este cazul în speța de față, întrucât dipozițiile contestate din Regulamentul adoptat prin Ordinul nr. 210/2001 au fost emise în limitele Legii nr. 188/2000, cu respectarea cadrului stabilit de legea în executarea căreia au fost elaborate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 188/2000, "Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește următoarele condiții: a) are cetățenia română și domiciliul în România; b) are capacitatea deplină de exercițiu; c) este licențiată în drept; d) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație; e) cunoaște limba română; f) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției; g) a îndeplinit timp de 2 ani funcția de executor judecătoresc stagiar și a promovat examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcție de specialitate juridică și a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat, cu condiția să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin." Instanța de recurs observă că art. 15 din Legea nr. 188/2000 reglementează condițiile generale ce trebuiesc îndeplinite pentru ca o persoană să poată deveni executor judecătoresc, aceste condiții o dată îndeplinite conferind doar o vocație la funcția de executor judecătoresc, textul de lege nefiind de natură să conducă prin el însuși, chiar și în ipoteza îndeplinirii tuturor condițiilor legale prevăzute de acesta, la dreptul de a exercita funcția de executor judecătoresc. Totodată, conform dispozițiilor art. 46 1 -46 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești: "Art. 46 1 - (1) Pentru ocuparea posturilor rămase vacante după numirea în funcția de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcție de specialitate juridică, pot formula cerere persoanele prevăzute la art. 15 lit. g) teza finală din lege. (2) Cererea, în care se poate exprima o opțiune principală și mai multe opțiuni secundare pentru un post vacant, se depune la Camera executorilor judecătorești în a cărei circumscripție se află localitatea în care domiciliază candidatul, însoțită de următoarele documente: a) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licență în studii juridice; b) copia actului de identitate; c) declarație pe propria răspundere că are capacitate deplină de exercițiu; d) cazierul judiciar; e) recomandare de la ultimul loc de muncă; f) adeverință medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de executor judecătoresc; g) dovada că nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcția de executor judecătoresc și nici în anul respectiv; dacă nu mai este în funcție, dovada că nu și-a încetat activitatea din motive imputabile; h) dovada că a absolvit cursuri de specializare, acolo unde este cazul; i) dovada că a desfășurat o perioadă de cel puțin 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat și că a promovat examenul de definitivat în această profesie. Art. 46 2 - (1) Cererea se depune la Camera executorilor judecătorești în a cărei circumscripție se află localitatea în care domiciliază candidatul, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei posturilor vacante. Lista se afișează la sediul camerelor, la loc vizibil și accesibil publicului, și se publică pe paginile de internet ale Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. (2) Camerele executorilor judecătorești formează dosarele cuprinzând fiecare cererea și anexele acesteia, pe care le comunică Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în termen de 5 zile de la data înregistrării. (3) Dosarele candidaților vor fi înaintate Ministerului Justiției însoțite fiecare de referatul consultativ de admitere sau de respingere întocmit de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. De asemenea, se va transmite Ministerului Justiției situația centralizată cu candidații, opțiunile acestora și numărul de opțiuni pe fiecare post. Art. 46 3 - Când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripția unei judecătorii, ordinea de prioritate a solicitanților se va stabili cu respectarea următoarelor criterii: 1. să nu fi fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcția de executor judecătoresc și nici în anul respectiv. Dacă nu mai este în funcție, trebuie îndeplinită și condiția ca acesta să își fi încetat activitatea din motive neimputabile; 2. să aibă domiciliul într-o localitate din circumscripția judecătoriei în care solicită numirea; 3. să fi absolvit cursuri de specializare; 4. alte aspecte relevante. Art. 46 4 (1) Copia de pe diploma de licență în studii juridice prevăzută la art. 46 1 alin. (2) lit. a) se realizează de Camera executorilor judecătorești, se certifică pentru conformitate cu originalul și se semnează de persoana desemnată. Originalul documentului prezentat se restituie după realizarea copiei. (2) Documentul prevăzut la alin. (1) poate fi depus și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare pentru conformitate cu originalul și de semnare de către persoana desemnată nu se mai realizează." Prin dispozițiile citate, constestate de recurentul reclamant, au fost instituite criterii de departajare între candidații la funcția de executor judecătoresc. Nu pot fi primite criticile formulate în sensul că Ministerul Justiției a acționat cu depășirea competenței stabilite prin art. 21 din Legea nr. 188/2000, potrivit căruia "(1) Concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc și examenul de definitivat se vor desfășura în fața unei comisii din care fac parte, în mod obligatoriu, reprezentanți ai Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, ai Ministerului Justiției și cadre didactice din învățământul superior de specialitate. (2) Condițiile de desfășurare a acestor concursuri sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, aprobat prin ordin al ministrului justiției." Prin emiterea Ordinului nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind punerea în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, ministerul pârât nu și-a depășit prerogativele legale, din moment ce chiar în cuprinsul legii a fost prevăzută obligația ministerului de a adopta regulamente privind condițiile de desfășurare a concursurilor și examenelor de admitere în profesia de executor judecătoresc. În condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile art. 15 lit. g) conferă doar vocația unor persoane de a fi scutite de examen pentru accederea în profesia de executor judecătoresc și în contextul în care există un loc limitat de posturi pentru aceste persoane, instituirea prin regulamante a unor criterii obiective de departajare nu poate fi interpretat în sensul propus de reclamant, de restrângere nelegală a unor drepturi prevăzute de acte normative cu o forță superioară. Lipsa unor criterii de departajare ar face inoperantă această modalitate de acces în profesie în situația în care numărul cererilor formulate potrivit art. 15 lit. g) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 este mai mare decât numărul posturilor vacante. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speță, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,