Decizia nr. 2161/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 22.08.2019, inițial pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, solicitând instanței anularea Hotărârii nr. 609/28.06.2019 dată de secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca emisă cu depășirea limitelor libertății de apreciere, cu exces de putere și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de numire în funcția de procuror, fără concurs sau examen, formulată în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolaul Mare, județul Timiș (sau în subsidiar, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă) și să înainteze către Președintele României propunerea de numire. Prin încheierea nr. 277/17.10.2019, Curtea de Apel Timișoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre soluționare la Curtea de Apel Oradea, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la data de 29.10.2019, sub același număr de dosar, respectiv x/2019

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 20/CA/2020 -PI pronunțată în data de 18.02.2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, având ca obiect anulare act administrativ, fără cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 20/CA/2020 -PI din data de 18 februarie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă. Prin recursul său recurentul - reclamant a susținut în esență următoarele: Cu privire la casarea sentinței pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității În mod greșit prima instanță a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 394 alin. 3 C. proc. civ., recurentul-reclamant și-a precizat acțiunea și a depus înscrisuri în probațiune după încheierea dezbaterilor. În realitate, arată recurentul, motivele de anulare erau invocate prin cererea de chemare în judecată și prin scriptul depus chiar la primul termen de judecată. Odată ce a fost investită cu o acțiune în anulare de tipul celei înaintate de recurentul reclamant, atunci când judecătorul fondului o soluționează, se găsește implicit pus în situația de a da aplicare art. 18 din Legea 554/2004. (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris. (2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Așadar, de vreme ce se ajunge la concluzia că în hotărârea atacată nu se motivează nici măcar sumar (cu atât mai puțin în detaliu, cum ar fi legal) soluția adoptată, adică nu se explică ce a format convingerea pârâtului, nu se aduce, așa cum am arătat, nici măcar o minimă analiză a criteriului adoptat, trebuie a se da curs principiului potrivit căruia actul trebuie motivat, nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a instanței de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia pârâtul nu trebuie să-și motiveze deciziile, echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul legalității. De altfel, și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competența să efectueze revizuirea actului. Așadar, în lipsa motivării, condiție de nelegalitate, se impune anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii atacate și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să reia procedura interviului, cu respectarea condițiilor legale. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei Susține recurentul-reclamant că hotărârea este nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, deși am învederat Curții de Apel că este dincolo de îndoială că, nici prin hotărârea atacată și nici prin întâmpinarea formulată în cauză nu au fost învederate instanței rațiunile avute în vedere de pârât atunci când i) a selectat post factum un criteriu aleator, nepus în discuție până atunci; ii) a menționat o sintagmă care nu este însoțită de o minimă analiză; iii) nu a oferit niciun răspuns întregii documentații favorabile întocmită de direcția de specialitate în cazul cererilor mele de numire în funcția de procuror/judecător și iv) nu a dat eficiență gradului de ocupare extrem de redus la parchetul/ele pentru care am optat (33,33% la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare), instanța nu a oferit un răspuns motivat acestor argumente. Am arătat că, pe de o parte, lipsa acestei minime analize a sintagmei (doar) enunțate, iar pe de altă parte, în mod paradoxal, absolutizarea de către pârât a acestui criteriu (neanalizat) se constituie în principalul motiv de nelegalitate al actului atacat. Ultima critică a recurentului vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1 lit. n), art. 8, art. 10, art. 18 din Legea nr. 554/2004. Arată recurentul că este profund greșită aprecierea curții de apel care notează că "în conformitate cu dreptul de apreciere conferit de norma evocată, pârâtul a avut în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării unei astfel de solicitări, fără a arăta în concret care sunt acele împrejurări. Mai arată recurentul că excesul de putere al autorității pârâte s-a manifestat tocmai prin lipsa de motivare a soluției adoptate, prin lipsa unei minime analize a hotărârii luate. În această materie practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este unanimă atunci când se constată că motivarea soluții adoptate prin hotărârea contestată este deficitară și neconvingătoare, acest aspect conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală. A susținut în esență intimatul - pârât că procedura desfășurată în fața secției pentru procurori a respectat întocmai prevederile legale și regulamentare incidente, dreptul de apreciere al intimatului fiind exercitat în limitele legale, fără a fi nesocotit interesul legitim privat al recurentului- reclamant sau interesul legitim public. În conformitate cu dreptul de apreciere conferit de dispozițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, luarea deciziilor de numire în funcția de procuror, fără concurs, se are în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării unei astfel de cereri. Contrar susținerilor reclamantului, norma în discuție (art. 33 1 din Legea nr. 303/2004) nu conferă un drept la numirea în funcția de procuror, fără ca o astfel de solicitare să fie cenzurată prin prisma prevederilor de referință și a considerentelor de oportunitate prevăzute de legiuitor, prin folosirea sintagmei "pot fi numiți". În ceea ce privește critica ce vizează discriminarea recurentului în raport cu alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, nu poate fi reținută. Aprecierea asupra oportunității numirii în funcția de procuror a unei persoane, fără examen, nu poate fi considerată discriminatorie decât în cazul în care este fondată pe criteriile prevăzute de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Or, astfel cum a reținut instanța de fond în cauză nu este îndeplinită niciuna dinte condițiile anterior enumerate, întrucât nu există premisa existenței unor situații similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 18.06.2020 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, în considerarea următoarelor argumente: Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal Hotărârea nr. 411/07.05.2019 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea sa de numire, fără concurs sau examen, într-o funcție vacantă de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sau la alt parchet, în condițiile prevăzute de art. 33 1 din Legea nr. 303/2004. Nemulțumit de soluția pronunțată, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată solicitând anularea hotărârii nr. 411/2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de numire în funcția de procuror, fără concurs sau examen, în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004. Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că, în cauză nu poate fi reținut excesul de putere în adoptarea hotărârii a cărei anulare se solicită, întrucât aceasta a fost adoptată în limitele competențelor conferite de art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii coroborat cu prevederile art. 2 și art. 12 din Metodologia privind numirea în funcția de procuror în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 aprobată prin Hotărârea nr. 210/01.04.2019 a secției pentru procurori. De asemenea, a mai reținut judecătorul fondului că, aprecierea asupra oportunității numirii fără examen în funcția de procuror a unei persoane, nu poate fi considerată discriminatorie decât în cazul în care este fondată pe criteriile prevăzute de lege, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, etc. Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt. Prin cererea înregistrată sub nr. x/09.05.2019 la Consiliul Superior al Magistraturii, reclamantul A., fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, a solicitat numirea în funcția de procuror, fără concurs sau examen, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. În temeiul art. 10 din Metodologia privind numirea în funcția de procuror în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și reîncadrarea în funcția de procuror în condițiile art. 83 alin. (3) din aceeași lege, aprobată prin Hotărârea nr. 210/01.04.2019 a secției pentru procurori, reclamantul s-a prezentat la ședința din data 28.06.2019 a secției pentru procurori, arătând aspectele referitoare la motivația profesională. Secția pentru procurori a reținut că domnul A. a funcționat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, că nu a fost sancționat disciplinar, a avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările și că și-a încetat activitatea din motive neimputabile. Prin Hotărârea nr. 605/28.06.2019, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la reclamantul A.. În raport de înscrisurile depuse, anexate cererii și față de motivația profesională exprimată în cadrul interviului susținut, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat prin Hotărârea nr. 609/28.06.2019, că nu este oportună numirea reclamantului în funcția de procuror, fără concurs/examen, potrivit prevederilor art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Criticile reclamantului referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii în discuție privesc în esență următoarele aspecte: - nesocotirea interesului legitim public și privat prin respingerea numirii reclamantului în funcția de procuror și exercitarea dreptului de apreciere în mod discreționar, prin exces de putere; - existența unei situații discriminatorii față de alți petenți care au fost numiți în funcția de procuror fără examen. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 "Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, care nu au fost sancționate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările și și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcțiile vacante de judecător sau procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe ori parchete de grad inferior." Potrivit dispozițiilor art. 10 din cuprinsul Metodologiei, în vederea soluționării cererilor de numire în funcția de procuror, persoanele în privința cărora s-a constatat că îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 sunt ascultate de către secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar conform art. 11 din aceeași Metodologie, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3, precum și alte elemente de fapt relevante care pot fi verificate și apreciază asupra cererii. Recurentul, într-o primă critică susține că hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este nemotivată, anume că nu se explică ce a format convingerea pârâtului, nu este realizată o minimă analiză a criteriului adoptat ceea ce conduce la anularea actului iar reparația care se poate aduce nu poate consta decât în reluarea în condiții de legalitate și transparență a ascultării. Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentului, că respingerea cererii de numire a reclamantului în funcția de procuror, fără examen, este justificată de considerente legate de aprecierea lipsei oportunității măsurii (oportunitate analizată în urma ascultării reclamantului în ședința secției pentru procurori din data de 28.06.2019) cu privire la aspecte referitoare la motivația sa profesională cât și necesitățile sistemului judiciar. La baza emiterii hotărârii atacate au stat atât aspectele legate de motivația profesională cât și cele legate de necesitățile sistemului judiciar prin prisma necesității ocupării locurilor vacante la acele parchete care se confruntau la acel moment cu un volum de activitate ridicat și la care nu există posibilități reale de ocupare a posturilor vacante prin alte modalități de recrutare. Solicitarea recurentului-reclamant de numire în funcția de procuror a fost analizată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu competența ce îi revine, cu aplicarea judicioasă a dispozițiilor art. 33 1 din Legea nr. 303/2004, norme cu caracter supletiv ce acordă secției corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii dreptul de apreciere manifestat în concret în raport de circumstanțele specifice cauzei. În manifestarea dreptului de apreciere, autoritatea publică pârâtă a concluzionat, în raport de motivația profesională exprimată în cadrul interviului susținut că numirea acestuia în funcția de procuror, în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004, nu este oportună. Instanța de fond, în mod judicios a reținut că autoritatea publică pârâtă beneficiază de o marjă de apreciere (cu respectarea principiului legalității) atunci când decide în concret asupra unor situații punctuale, având în acest fel un anumit grad de libertate de a alege, între mai multe soluții posibile, pe cea care corespunde cel mai bine realității sociale. De asemenea, a reținut că nu se poate vorbi despre încălcarea vreunui drept sau interes legitim public sau privat atâta vreme cât dreptul de apreciere a fost exercitat de autoritatea pârâtă în limitele prevăzute de lege. Așadar, critica recurentului referitoare la nemotivarea sentinței recurate, cât și la nemotivarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii contestate, nu poate fi primită. De altfel, acest motiv de nelegalitate, lipsa motivării hotărârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost invocat doar la momentul depunerii concluziilor scrise, înregistrate la 30.01.2020, când recurentul-reclamant a depus și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul anulării hotărârilor atacate pentru nemotivare cu consecința reluării etapei interviului în fața secției pentru procurori. La termenul din data de 21.01.2020, la interpelarea instanței, reprezentantul reclamantului a precizat că nu a invocat ca motiv de nelegalitate a hotărârii contestate nemotivarea pentru că ar fi de natură a conduce la anularea hotărârii și reluarea întregii proceduri a interviului ceea ce nu dorește reclamantul. De altfel, judecătorul fondului în mod corect a reținut aplicarea art. 394 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că o precizare a cererii de chemare în judecată prin indicarea unui nou motiv de nelegalitate făcută după închiderea dezbaterilor nu este admisibilă. Procedura desfășurată în fața secției pentru procurori a respectat întocmai prevederile și regulamentele incidente, dreptul de apreciere fiind exercitat în limitele legale, fără a fi nesocotit interesul legitim privat al petentului sau interesul legitim public. Dacă s-ar aprecia că norma instituie un drept, la îndeplinirea condițiilor impuse de lege (art. 33 1 și art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e) din Legea nr. 303/2004), cererea ar trebui admisă de plano, cu înlăturarea dreptului secției de judecători/procurori la aprecierea pe care însuși legiuitorul a conferit-o prin caracterul supletiv al normei în discuție, ceea ce ar contrazice însăși rațiunea textului și ar minimaliza până la o pură formalitate rolul secțiilor în numirea judecătorilor și procurorilor pe acest temei. Pe lângă faptul că o astfel de interpretare nu are susținere legală, recurentul pârât face abstracție de faptul că numirea judecătorilor/procurorilor fără concurs sau examen este o procedură de excepție, ceea ce impune ca la numire să nu fie avute în vedere doar îndeplinirea condițiilor, așa cum în mod corect le-a definit instanța de fond, formale, prevăzute de art. 33 1 din Legea nr. 303/2004, ci și alte elemente relevante care să permită secției respective aprecierea, cu privire la oportunitatea numirii în funcția de judecător sau procuror, fără concurs a persoanei în cauză. Așadar, prin instituirea art. 33 1 din Legea nr. 303/2004, nu se poate susține că scopul legiuitorului a fost doar acela de ocupare a locurilor vacante la acele parchete care se confruntau la acel moment cu un volum de activitate ridicat și la care nu există posibilități reale de ocupare a posturilor vacante prin alte modalități de recrutare, în orice condiții, făcându-se abstracție de persoana care dorește să ocupe acel post. În conformitate cu dreptul de apreciere conferit de norma sus evocată, secția pentru procurori, în manifestarea dreptului său de apreciere a avut în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării cererii recurentului reclamant și a conchis că, față de motivația profesională exprimată în cadrul interviului susținut de către acesta, numirea acestuia în funcția de procuror în condițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004, nu este oportună. Contrar susținerilor recurentului reclamant, legea conferă posibilitatea de apreciere și cu privire la persoane, câtă vreme dispozițiile art. 10 din cuprinsul Metodologiei prevede că, în vederea soluționării cererilor de numire în funcția de procuror, persoanele în privința cărora s-a constatat că îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 sunt ascultate de către secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii Instanțele judecătorești pot controla numai legalitatea actului administrativ, nu și oportunitatea acestuia, dacă administrația publică sau instituția publică nu a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat. În aceste condiții, instanța consideră că nu se poate pune problema încălcării vreunui drept sau interes legitim public sau privat al reclamantului de a fi numit în funcția de procuror, fără examen, atâta vreme cât dreptul de apreciere s-a exercitat în limitele prevăzute de lege. În ceea ce privește discriminarea invocată de recurentul-reclamant, în raport cu alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, Înalta Curte reține că fiecare cerere de numire în funcție, întemeiată pe dispozițiile art. 33 1 din Legea nr. 303/2004 trebuie analizată distinct raportat la criteriile prevăzute de lege și la motivația profesională a fiecărui candidat. Sub acest aspect, chiar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. Diferența între cele două situații a fost dată de motivația profesională a fiecărui candidat exprimată de aceștia cu ocazia interviului din fața membrilor secției. Or, în cauză, aprecierea asupra oportunității numirii în funcția de procuror, fără examen, nu poate fi considerată discriminatorie decât în cazul în care este întemeiată pe criteriile prevăzute de lege, anume: rasă, naționalitate, etnie, limbă, sex, categorie socială, religie, convingeri, orientare sexuală, vârstă, etc. În consecință, neexistând premisa existenței unor situații similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit, fiecare dintre cererile analizate de autoritatea pârâtă fiind apreciată distinct raportat la criteriile prevăzute de lege și la motivația profesională a fiecărui candidat, Înalta Curte reține că nici această critică nu este fondată. Pentru toate aceste considerente, reținând că toate criticile recurentului formulate în prezenta cale de atac sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.