ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5745/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.09.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii: anularea în întregime a Hotărârii nr. 610 din 28 iunie 2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și obligarea pârâtului, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, să emită o nouă hotărâre, prin care să admită cererea reclamantului de numire într-o funcție vacantă de procuror, fără concurs sau examen, precum și înaintarea propunerii în acest sens către Președintele României.

Prin sentința civilă nr. 373 din 5 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat Hotărârea nr. 610/28.06.2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să admită cererea reclamantului de numire în funcție vacantă de procuror, fără concurs sau examen, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița și să înainteze propunere în acest sens către Președintele României.

Împotriva sentinței civile nr. 373 din 5 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând casarea hotărârii în parte, rejudecarea litigiului în fond și respingerea cererii de chemare în judecată, invocând art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-pârât a invocat în esență, următoarele:

- instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că actul administrativ atacat este motivat necorespunzător sub aspectul oportunității (a aprecierii secției pentru procurori în sensul respingerii solicitării reclamantului de numire în funcția de procuror fără concurs).

În opinia recurentului-pârât soluția dispusă prin hotărârea contestată este corespunzător argumentată, motivarea îndeplinind exigențele de legalitate care permit destinatarului să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei și, totodată, exercitarea controlului de legalitate.

- instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, potrivit cărora excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Astfel, hotărârea a fost adoptată în limitele competențelor conferite de art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 2 și art. 12 din Metodologia privind numirea în funcția de procuror în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și reîncadrarea în funcția de procuror în condițiile art. 83 alin. (3) din aceeași lege, aprobată prin Hotărârea nr. 210/01.04.2019 a secției pentru procurori și art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dreptul de apreciere conferit de norma legală, la luarea deciziei de numire sau nu în funcția de procuror, fără concurs, s-au avut în vedere împrejurările concrete de la momentul analizării unei astfel de solicitări. Astfel, împrejurările diferite, de la un candidat la altul, circumscrise fiecărei situații în parte, cu particularitățile inerente fiecăreia dintre ele, conduc fie la admiterea solicitării, fie la respingerea acesteia, subliniind că norma în discuție (art. 33

1

din Legea nr. 303/2004) nu conferă un drept la numirea în funcția de procuror fără ca o astfel de solicitare să poată fi cenzurată prin prisma prevederilor de referință și a considerentelor de oportunitate prevăzute de însuși legiuitor, prin folosirea sintagmei "pot fi numiți", iar aspectele legate de oportunitatea numirii sau nu într-o astfel de funcție sunt apreciate prin prisma unor elemente ce țin ce percepția membrilor secției abilitate să dispună cu privire la cerere, elemente care se raportează la prestația candidatului în cadrul interviului susținut.

A mai arătat că secția pentru procurori a reținut că împotriva intimatului-reclamant, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, a fost exercitată acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă, ca urmare a demisiei din funcția de procuror a acestuia, respectiva acțiune a fost respinsă ca rămasă fără obiect, iar hotărârea nu a fost recurată.

În aceste condiții, în raport de aspectele învederate, față de motivația profesională exprimată în cadrul interviului susținut, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că nu este oportună numirea reclamantului în funcția de procuror, fără concurs/examen, potrivit prevederilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia recurentului-pârât în manifestarea dreptului său de apreciere, secția pentru procurori a conchis că față de existența acțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, derulată împotriva reclamantului intimat și față de motivația profesională exprimată în cadrul interviului susținut de către acesta, numirea acestuia în funcția de procuror în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 nu este oportună, instanța de fond reținând în mod greșit că secția pentru procurori a respins cererea formulată de reclamant doar pentru existența acțiunii disciplinare, având în vedere faptul că, așa cum s-a arătat în actul administrativ atacat, cererea reclamantului a fost respinsă și prin prisma motivației profesionale constată cu ocazia susținerii interviului.

În aceste condiții, nu se poate pune problema încălcării vreunui drept sau interes legitim privat al reclamantului de a fi numit în funcția de procuror, fără examen, atâta vreme cât dreptul de apreciere al recurentului s-a exercitat în limitele prevăzute de lege.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 3.09.2020, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, intimatul-reclamant a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul-pârât a acționat cu exces de putere, în condițiile în care erau îndeplinite toate condițiile legale pentru numirea în funcția de procuror.

În ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere exercitat de recurentul-pârât prin prisma motivației profesionale constatate cu ocazia interviului, intimatul-reclamant a învederat că ascultarea sa a durat un minut și 26 de secunde (conform înregistrării audio-video de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii), iar întrebările membrilor secției pentru procurori nu au vizat motivația sa profesională.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 august 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 4 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin cererea depusă la data de 11.08.2020, recurentul-pârât a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, doar în ceea ce privește numirea în funcția de procuror fără examen.

Cererea de sesizare a fost înregistrată sub nr. x/2019/a1 și a fost soluționată în ședință publică de la 4 noiembrie 2020 prin încheierea de ședință prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare, considerentele încheierii regăsindu-se în cadrul dosarului sus arătat.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul de legalitate declanșat de intimatul-reclamant A. vizează depășirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în analiza cererilor de numire într-o funcție vacantă de procuror, fără concurs sau examen, întemeiate pe dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor.

În cauză, prin hotărârea nr. 610/28.06.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de numire în funcția de procuror, fără examen, în temeiul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, reținându-se, în esență, împrejurarea că împotriva intimatul-reclamant, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a fost exercitată acțiune disciplinară pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, acțiune respinsă ca rămasă fără obiect în urma demisiei acestuia din funcție.

Curtea de apel a examinat în detaliu toate motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 610/28.06.2019 și a concluzionat că autoritatea emitentă a acționat cu exces de putere, depășind limitele marjei de apreciere conferite de lege atunci când a respins cererea intimatului-reclamant de numire în funcția de procuror.

Soluția curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația premisă existentă, fiind însușită de instanța de control judiciar sub toate aspectele.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică subsumată pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva motivării actului administrativ sub aspectul oportunității, în opinia autorității recurente, motivarea hotărârii atacate îndeplinind exigențele legale.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că din definiția actului administrativ - act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice - astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă și regimul său juridic, respectiv condițiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalității, condiții care se subordonează în esență obligației ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Observând definiția legală menționată, Înalta Curte deduce că actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu toate actele normative având forță juridică superioară lui, de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, în forma și cu procedura prevăzută de lege.

Fiind o sumă a tuturor condițiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile Ia cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

Prin urmare, limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se regăsește în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condițiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administrația publică a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că activitatea administrativă a autorității intimate în soluționarea cererii intimatului-reclamant a fost lipsită de orice fundament juridic și străină de realizarea unui interes public.

Aceasta întrucât, deși prin Hotărârea nr. 605/28.06.2019 secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că intimatul-reclamant îndeplinește condițiile prevăzute de art. 33 din Legea nr. 303/2004, respectiv:

- a ocupat anterior funcția de procuror minim 10 ani;

- nu a fost niciodată sancționat disciplinar;

- a avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările profesionale;

- și-a încetat activitatea ca procuror din motive neimputabile (prin demisie), precum și condițiile prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e) din aceeași lege:

- lipsa antecedentelor penale sau fiscal;

- îndeplinește condiția bunei reputații;

- are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;

- este apt medical și psihologic pentru exercitarea funcției de procuror;

totuși prin hotărârea contestată în prezenta cauză a respins cererea intimatului-reclamant de numire în funcția de procuror, fără examen, singurul motiv reținut fiind existența în trecut a unei acțiuni disciplinare îndreptate împotriva acestuia, respinsă ca fiind rămasă fără obiect, împrejurare în raport de care autoritatea a apreciat că numirea intimatului-reclamant în funcția de procuror nu este oportună.

Având în vedere că oportunitatea, respectiv puterea de care dispune organul administrativ de a aprecia între mai multe soluții este ea însăși o condiție a legalității, instanța de control judiciar reține că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că, față de circumstanțele existente la momentul analizării cererii, respectiv situația concretă a schemelor de personal la nivelul Parchetelor, și îndeplinirea de către intimatul-reclamant a condițiilor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 303/2004, actul administrativ contestat nu respectă exigențele legale prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul conformității acestuia cu scopul legii, respectiv interesul public urmărit de legiuitor.

Nefondate sunt și criticile ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 care definesc excesul de putere al autorităților publice.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 "Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, care nu au fost sancționate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările și și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcțiile vacante de judecător sau procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe ori parchete de grad inferior."

Este adevărat că norma precitată nu conferă un drept la numirea în funcția de procuror, fără ca o astfel de solicitare să poată fi cenzurată prin prisma criteriilor legale și a considerentelor de oportunitate prevăzute de lege, prin folosirea sintagmei "pot fi numiți", însă puterea discreționară dată autorității nu poate fi utilizată abuziv fără justificări legale ale opțiunii sale.

Astfel, analiza unei cereri de numire în funcția de procuror, fără examen, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul persoanei care a formulat cererea de numire în funcția de procuror, fără examen.

Inserând printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ excesul de putere, definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor", art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/204 oferă o consacrare normativă atribuției instanței de a examina conduita autorității publice, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele marjei de apreciere prevăzute de lege, răspunzând imperativului menținerii unui echilibru rezonabil între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin acte administrative.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurentul-intimat s-a îndepărtat de la scopul legii, acționând cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea formulată de intimatul-reclamant.

În acest context, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi numit în funcția de procuror, la acest moment, existând locuri neocupate la parchetele din țară, respectiv 38 de posturi vacante, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, aspect necontestat de către recurentul-pârât.

De asemenea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, există 7 posturi de procuror, dintre care 4 sunt vacante, aspect, de asemenea necontestat de către recurentul-pârât, fapt ce denotă o situație precară a schemei de personal în ceea ce privește această instituție.

Intimatul-reclamant îndeplinește condiția de bună reputație, deține titlul științific de doctor în drept penal, are o vastă activitate publicistică în literatura juridic, în ultimii 20 ani, publicând aproximativ 40 articole de specialitate, a publicat 8 lucrări (cărți) juridice în materie penală, iar la toate evaluările profesionale, în timpul în care a funcționat ca procuror, a primit calificativul " foarte bine".

Totodată, intimatul-reclamant a deținut funcția de procuror timp de 11 ani și 10 luni, activând succesiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, DIICOT și Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind o scurtă perioadă de timp delegat în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București (în anul 2008), astfel că numirea sa în funcția de procuror este apreciată ca fiind oportună de către instanța de control judiciar.

Argumentele recurentului-pârât în sensul că oportunitatea a fost analizată de emitentului actului contestat și prin prisma motivației profesionale constatată cu ocazia interviului nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, de vreme ce ascultarea intimatului-reclamant prevăzută de art. 10 din Metodologia privind numirea în funcția de procuror în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 aprobată prin Hotărârea nr. 210/1.04.2019 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu a vizat motivația profesională a candidatului.

În raport de considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 373 din data de 5 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.