ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5213/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând instanței anularea: actului administrativ prin care Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus în luna octombrie 2018 numirea în funcție de execuție de procuror al secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei procuror B., act administrativ emis în baza art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2018, privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (S.I.I.J.), și a Deciziei nr. 143/2018 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, prin care doamna procuror B. a fost numită în funcția de conducere de procuror șef adjunct la secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, până la ocuparea funcției de procuror șef adjunct al secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (S.I.I.J.).

La termenul de judecată din data de 25 mai 2020, reclamantul A. a depus la dosar cerere pentru introducerea în cauză a altei persoane, potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, apreciind necesară introducerea în cauză a terțului B..

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 301 din 25 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția specializată în litigii de contencios administrativ.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că obiectul principal al prezentei cauze îl reprezintă anularea unor acte administrative emise de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și președintele Consiliului Superior al Magistraturii și, față de prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, la data sesizării instanței, legea prevedea competența teritorială exclusivă a instanței de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului.

În ceea ce privește art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a observat că forma în vigoare la data sesizării instanței (30.12.2019) este următoarea:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

În raport de modificarea art. 127 adusă prin Legea nr. 310/17.12.2018, a apreciat că decizia CCR nr. 290/2018 publicată în M.Of. nr. 638/23.07.2018 nu este incidentă în cauză, întrucât ulterior publicării acestei decizii legiuitorul a intervenit și a pus în acord dispoziția legală declarată neconstituțională cu considerentele deciziei Curții Constituționale.

Așadar Curtea, constatând că reclamantul are calitatea de procuror suspendat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, a considerat că competența de soluționare a cauzei aparține în primă instanță Curții de Apel Ploiești, o instanță superioară celei la care își desfășoară activitatea reclamantul, motiv pentru care, în cauză, nu au fost reținute dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. pentru a fi legal învestită Curtea de Apel București.

2.2). La data de 07 iulie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința nr. 89 din 9 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu de instanță, și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București, secția specializată în litigii de contencios administrativ; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București și a sesizat ICCJ cu soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

În ceea ce privește competența teritorială și materială de soluționare a cauzei, s-a reținut incidența art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, în raport de aceste norme, cum reclamantul domiciliază în mun. Câmpina și contestă acte administrative emise de o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei ar reveni Curții de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești a reținut, însă, că reclamantul este procuror suspendat din funcție conform Hotărârii nr. 448/27.09.2018 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la momentul suspendării desfășurându-și activitatea la Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Ploiești.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus continuarea activității reclamantului, suspendat din funcție, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina (unitate de parchet de la care provine), începând cu data de 16.01.2019 ca urmare a revocării sale din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală a competenței teritoriale după calitatea persoanei, derogând de la normele care stabilesc competența teritorială în mod obișnuit, din rațiuni ce privesc asigurarea imparțialității judecătorului chemat să soluționeze cauza.

Această dispoziție legală are caracter imperativ sub aspectul obligației reclamantului, judecător sau procuror, de a sesiza o altă instanță decât cea la care are calitatea de judecător sau decât cea pe lângă care funcționează unitatea de parchet la care își desfășoară activitatea, având posibilitatea să opteze între mai multe instanțe, egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a apreciat că în mod legal reclamantul a sesizat Curtea de Apel București, ca instanță aflată în vecinătatea Curții de Apel Ploiești- pe lângă care funcționează unitatea de parchet la care reclamantul își desfășura activitatea la momentul suspendării din funcție, întrucât după data de 16.01.2019 acesta nu a desfășurat efectiv activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, fiind în continuare suspendat din funcție.

În același sens, a reținut, I.C.C.J. s-a pronunțat pe calea regulatorului de competență, prin Decizia nr. 1642/17.03.2020, în dosarul nr. x/2019, cu privire la un litigiu similar demarat de același reclamant ulterior pronunțării Hotărârii nr. 45/17.01.2019 prin care s-a dispus continuarea activității reclamantului, suspendat din funcție, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 132 C. proc. civ., Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, ca instanță pe care reclamantul a optat să o investească inițial.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile de competență teritorială stipulate la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, prevăd că:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Cum reclamantul A. domiciliază în Municipiul Câmpina, județul Prahova, competența teritorială de soluționare a cauzei ar reveni Curții de Apel Ploiești.

Însă, reclamantul, având calitatea de procuror, în condițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., avea obligația sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța în care își desfășoară activitatea.

C. proc. civ. reglementează o competență alternativă dată fiind calitatea pe care o are reclamantul.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.". Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile anterior enunțate se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Singura condiție impusă pentru a deveni aplicabile dispozițiile acestui text legal este aceea ca judecătorul/procurorul/grefierul să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că reclamantul, având calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina (astfel cum se dispusese prin Hotărârea nr. 45 din 17 ianuarie 2019 a secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii), avea opțiunea conferită de dispozițiile art. 127 C. proc. civ.., ce prevăd o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța/parchetul la care își desfășoară activitatea.

Împrejurarea că la data înregistrării acțiunii, reclamantul era suspendat din funcția de procuror, nu este de natură a înfrânge valența sa de normă de competență teritorială absolută.

Aceasta, pe de o parte, deoarece, s-a dispus doar suspendarea funcției de procuror, nu pierderea acesteia, iar, pe de altă parte, art. 127 C. proc. civ. are ca rațiune exigențele unei proceduri echitabile, și anume, ca la judecarea unei pricini în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant să nu existe niciun element de natură a putea altera garanțiile de imparțialitate ce trebuie să însoțească orice procedură judiciară, ori de a crea vreo aparență de soluționare părtinitoare a cauzei.

În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reținut că "(...) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situația particulară a acestor cauze și pune la dispoziția acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanțe deopotrivă competente. Astfel, norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., (...), este un mijloc procedural care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții. De asemenea, dispoziția legală menționată la alin. (2) reglementează și situația pârâtului judecător. Astfel, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Din această perspectivă, pentru o cerere în care un judecător/procuror/grefier are calitatea de reclamant, cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, este obligatorie sesizarea unei alte instanțe judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate în a cărui circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, având alegerea între oricare dintre instanțele de același grad prevăzute anterior.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, coroborat cu art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.., prin raportare la art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2020.