ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4627/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat:

(i) să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea cu privire la numirea în funcția de procuror în temeiul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004;

(ii) să fie obligat pârâtul să organizeze sesiunea de evaluare pentru numirea în funcția de procuror, în temeiul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, în care să soluționeze cererea de numire în funcție formulată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 419 din 2 martie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 419 din 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susține că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, Deciziile Curții Constituționale nr. 121/2020 și nr. 454/2020, precum și prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Apreciază că hotărârea instanței de fond este nemotivată, considerentele preluând argumentele pârâtului din întâmpinare, fără a fi trecute prin propriul filtru al instanței.

În ceea ce privește valorificarea de către instanță a Deciziilor Curții Constituționale nr. 121/2020 și nr. 454/2020, consideră recurentul-reclamant că acestea nu aveau aplicabilitate în speță, întrucât prima decizie analizează prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, iar cea de-a doua analizează dispozițiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, din perspectiva lipsei unor reglementări legale complete în ceea ce privește concursurile/examenele pentru accederea în profesia de judecător/procuror sau în ceea ce privește transferul judecătorilor și procurorilor, pe când textul de lege incident cauzei de față - art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 se referă la revenirea în profesie a foștilor judecători și procurori, fără concurs sau examen.

Susține recurentul-reclamant că, extrapolând raționamentul Curții Constituționale din cele două decizii amintite la un alt text de lege, care nu a fost supus analizei acestei Curți, prima instanță și-a arogat atribuții proprii acestei autorități publice, pronunțându-se asupra constituționalității unui text de lege și stabilind că acesta nu este conform Constituției.

În opinia recurentului-reclamant, prevederile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 au o redactare clară, nefiind necesară detalierea lor prin norme legale sau infralegale. Condițiile de revenire în magistratură sunt ocuparea anterioară a funcției de judecător sau de procuror pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 10 ani, lipsa sancțiunilor disciplinare, calificativul "foarte bine" obținut la toate evaluările și încetarea activității din motive neimputabile. Această posibilitate de revenire în funcția de judecător sau procuror a fost creată de legiuitor cu intenția ocupării posturilor vacante în sistemul judiciar, iar prima instanță nu a explicat motivul pentru care organizarea sesiunii de evaluare ar provoca disfuncționalități în sistem.

Mai susține recurentul-reclamant că abrogarea de către pârât a Hotărârii nr. 210/2019, invocându-se decizii ale Curții Constituționale care nu vizau prevederile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, nu reprezintă o justificare legală a răspunsului dat cererii reclamantului, ci o expresie a refuzului nejustificat de aplicare a unei norme legale în vigoare.

În ceea ce privește oportunitatea, recurentul-reclamant apreciază că aceasta trebuie avută în vedere la momentul analizării pe fond a cererii de revenire în funcția de judecător sau procuror de către secția corespunzătoare din cadrul CSM, neexistând un drept de apreciere al pârâtului asupra organizării sau neorganizării sesiunii de evaluare. Consiliul are obligația legală de a face aplicarea art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 și a organiza sesiunea de evaluare, câtă vreme exista o cerere de numire în funcție formulată în temeiul textului de lege amintit.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a susținut că prima instanță și-ar fi arogat atribuții aparținând Curții Constituționale, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004.

Motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Aspectele reținute de prima instanță în legătură cu Deciziile Curții Constituționale nr. 121/2020 și nr. 454/2020 se referă la motivele invocate de intimatul-pârât CSM în justificarea abrogării Hotărârii secției pentru procurori nr. 210/2019, prin care a fost aprobată Metodologia privind numirea în funcția de procuror în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și procurorilor, abrogare care a determinat (în lipsa metodologiei) refuzul de numire a reclamantului în funcția de procuror, respectiv de declanșare a unei sesiuni de evaluare a cererilor de numire în funcția de procuror. Înalta Curte constată că prima instanță nu s-a pronunțat în nicio modalitate asupra conformității art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 cu Constituția, nu s-a substituit judecătorului constituțional și nu a procedat la o analiză care ar excede atribuțiilor sale stabilite prin Constituție și lege.

Singurul considerent criticabil al instanței de fond, pe care Înalta Curte nu îl împărtășește, este argumentul succint vizând necesitatea ca procedura prevăzută de art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 să fie stabilită de legiuitor prin lege organică, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în Deciziile nr. 121/2020 și nr. 454/2020, în ceea ce privește textele legale din cuprinsul Legii nr. 303/2004 care reglementau accesul în profesia de judecător/procuror și elementele referitoare la modificarea raportului de muncă prin transfer. Însă acest argument, care reprezintă, în realitate, o opinie a intimatului-pârât însușită de instanța de fond, nu poate conduce la concluzia (excesivă) că prima instanță ar fi procedat la analiza de constituționalitate a art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, depășind atribuțiile puterii judecătorești.

De altfel, acest argument nici nu este unul decisiv în soluția pronunțată, putând fi înlăturat din motivarea sentinței recurate fără a afecta raționamentul avut în vedere de judecător la pronunțarea soluției, după cum se va arăta mai departe.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, acest motiv de recurs.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă nemotivarea efectivă a sentinței atacate, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate.

Lecturând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prima instanță expunând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportat la dispozițiile legale aplicabile litigiului dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente care demonstrează că a analizat efectiv chestiunea de drept disputată și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de Consiliul pârât nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării susținerilor reclamantului, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere toate susținerile părților.

Nefondate sunt și criticile reclamantului circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant critică sentința primei instanțe din perspectiva valorificării Deciziilor Curții Constituționale nr. 121/2020 și nr. 454/2020 și a dreptului de apreciere al intimatului-pârât CSM cu privire la aplicarea art. 33

1

din Legea nr. 303/2004.

Cât privește primul rând de argumente, Înalta Curte reține că, deși prima instanță a expus considerentele deciziilor Curții Constituționale susindicate, această expunere a fost făcută în contextul analizei asupra adresei nr. x/24.02.2021, prin care intimatul CSM a răspuns cererii reclamantului de a fi numit în funcția de procuror, precum și a apărărilor formulate de pârât în cauză. În adresă, intimatul CSM a învederat că, prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 846/03.09.2020, a fost abrogată Metodologia privind numirea în funcția de procuror în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și procurorilor, aprobată prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 210/2019, iar prin întâmpinarea depusă în fond a învederat motivele care au stat la baza abrogării metodologiei și anume pronunțarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 121/2020 și nr. 454/2020.

Așadar, prima instanță nu a valorificat considerentele acestor decizii în sensul indicat de reclamant, adică prin aplicarea lor la un alt text de lege (art. 33

1

din Legea nr. 303/2004), ci le-a avut în vedere în contextul prezentării situației care a condus la refuzul numirii în funcția de procuror, reținând, pe de-o parte, că pârâtul a soluționat cererea cu care a fost sesizat, iar pe de altă parte, că refuzul de a soluționa cererea reclamantului în sensul solicitat, nu are caracter nejustificat, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că argumentele cu caracter decisiv, care fundamentează soluția primei instanțe și pe care instanța de control judiciar le confirmă, sunt cele referitoare la dreptul de apreciere al autorității publice pârâte, care se reflectă în oportunitatea organizării sau nu a unei sesiuni de numire în funcție în condițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004.

Contrar opiniei exprimate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că organizarea unei astfel de sesiuni nu reprezintă o obligație legală a intimatului, care trebuie îndeplinită ori de câte ori se formulează o cerere de către un fost judecător sau procuror. Normele care reglementează instituția numirii în funcție a foștilor judecători/procurori conferă doar o vocație, fără a crea automat un drept solicitantului în sensul demarării procedurii prevăzute de art. 33

1

din Legea nr. 303/2004. Oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de apreciere a autorității, care, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, poate recurge la mijloace de acțiune adecvate, în limitele competenței sale.

Prin urmare, dreptul de apreciere al Consiliului nu privește doar analiza de fond a cererii recurentului-reclamant, ci se întinde și asupra deciziei de declanșare a procedurii de evaluare cu privire la cererile formulate de foștii judecători/procurori. Eventuala existență a unor posturi vacante în sistemul judiciar, care ar putea fi ocupate și prin reprimirea în profesie a foștilor judecători/procurori, nu creează în mod automat premisele pentru declanșarea sesiunii de evaluare, solicitarea reclamantului fiind supusă unei analize de oportunitate ce intră în atribuțiile proprii ale Consiliului și pe care instanța de judecată nu o poate cenzura.

De altfel, în cuprinsul Adresei de răspuns nr. x/24.02.2021, intimatul-pârât CSM a învederat reclamantului că, până la acest moment, secția pentru procurori nu a declanșat o sesiune de numire în funcția de procuror, fără concurs sau examen, urmând ca cererile să fie analizate după publicarea anunțului procedurii. Împrejurarea că, în analiza de oportunitate a organizării unei sesiuni de evaluare, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere și lipsa unei metodologii privind numirea în funcția de judecător sau procuror, nu prezintă relevanța pe care o pretinde reclamantul, decizia organizării sau nu a unei sesiuni de acest tip aparținându-i în mod exclusiv CSM și nedovedindu-se că dreptul de apreciere ar fi fost exercitat cu depășirea competențelor legale.

Pentru toate aceste aspecte, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 419 din 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.