ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2739/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de la data de 21.11.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, anularea Hotărârii nr. 533/11 iunie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), art. 1 pct. 4 și a Hotărârii secției pentru procurori a CSM, luată în ședința din data de 27 august 2019, punctul 6, 16520/2019, poziția 2 (soluția la plângerea prealabilă); art. 9, art. 33

1

, ambele din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, art. 1,7,8, 10, 13,18 din Legea 554/2004;

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului CSM, secția pentru Procurori, să emită actul administrativ prin care să se constate îndeplinirea de către acesta a condițiilor legale de numire în funcția de procuror, prevăzute de art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 (R) și să înainteze Președintelui României propunerea de numire a sa în funcția de procuror (art. 1, 8, 18, toate din Legea nr. 554/2004, art. 33

1

din Legea nr. 304/2004).

De asemenea, reclamantul a solicitat și stabilirea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pentru executarea de către pârât a obligațiilor stabilite prin hotărârea din prezenta cauză (art. 18 a 1.6 din Legea 554/2004) și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de acesta în toate fazele procesului (art. 451- 453 C. proc. civ.).

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 14 din 03 martie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și în consecință, anularea Hotărârii nr. 533/11 iunie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), art. 1 pct. 4 și a Hotărârii secției pentru procurori a CSM, luată în ședința din data de 27 august 2019, punctul 6, 16520/2019, poziția 2 (soluția la plângerea prealabilă); art. 9, art. 33

1

, ambele din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, art. 1,7,8, 10, 13,18 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului CSM, secția pentru Procurori, să emită actul administrativ prin care să se constate îndeplinirea de către acesta a condițiilor legale de numire în funcția de procuror, prevăzute de art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 (R) și să înainteze Președintelui României propunerea de numire a sa în funcția de procuror (art. 1, 8, 18, toate din Legea nr. 554/2004, art. 33

1

din Legea nr. 304/2004).

De asemenea, recurentul a solicitat stabilirea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pentru executarea de către pârât a obligațiilor stabilite prin hotărârea din prezenta cauză (art. 18 a 1.6 din Legea 554/2004) și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de acesta în toate fazele procesului (art. 451- 453 C. proc. civ.).

În dezvoltarea motivelor de casare indicate prin cererea de recurs, reclamantul a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1, 8, 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, republicată.

Recurentul susține că Hotărârea nr. 533/11.06.2019 a secției pentru procurori a CSM este esențial nelegală și vădit neîntemeiată, dată cu încălcarea dispozițiilor legii, a art. 331 din ig. 303/2004, a principiului neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, a art. 6 din C. civ., a Hotărârii CSM nr. 676/2007, completată și modificată prin Hotărârea CSM nr. 186/2018 (art. 42 ș.a.) și a dispozițiilor legale privind evaluarea activității magistraților în vigoare la data intrării in vigoare a art. 331 din Legea nr. 303/2004.

În considerentele sentinței civile nr. 14/03.03.2020 a Curții de Apel Tg. Mureș, în motivarea în fapt și în drept, sunt reluate aceleași considerente din hotărârea CSM, secția pentru procurori nr. 533/11.06.2019; sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a acelorași norme de drept material ca și hotărârea CSM pe care am atacat-o în contencios administrativ, încălcări menționate și subliniate mai sus, motiv de casare a sentinței civile nr. 14/03.03.2020 a Curții de Apel Tg. Mureș, prevăzut de art. 488 alin. l pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că dispoziția art. 33

1

din Lg. 303/2004 trebuie aplicată în deplină concordanță cu principiul neretroactivității legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din C. civ.

Acest principiu de rang constituțional are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nici o derogare șî semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare și este inaplicabilă situațiilor juridice trecute, consumate.

Principiul neretroactivității legii civile se corelează cu principiul aplicării imediate a legii noi, de la data intrării ei în vigoare și ea se aplică tu -turor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare {facta futura), acte¬lor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unei situații juridice anterior născută, dar neconsumată la data intrării în vi¬goare a legii noi {facta pendentia). Deci, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei- (tempus regit factum)- Curtea Constituțională (CCR) decizia nr. 755/16.12. 2014.

Principiul neretroactivității legii este valabil pentru orice lege, indife¬rent de domeniul de reglementare al acesteia, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile (CCR - decizia nr. 88/27.02.2014).

Art. 6 alin. (2) din C. civ. prevede că "actele și faptele juridice înche¬iate ori/după caz, săvârșite sau produse fninte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, dupâ caz, a săvârșirii ori producerii lor."

Prin urmare, legea nouă nu poate modifica sau acorda efecte actelor (faptelor) juridice, încheiate, sau după caz, săvârșite sau produse înain¬te de intrarea în vigoare a legii noi. Acestea generează numai efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii (săvârșirii lor).

Consideră recurentul că, în cauză, trebuie stabilit că, din această perspectivă, acordarea calificativelor profesionale, reprezintă un act "ano ictu" ale cărui efecte s-au stins, s-au epuizat, sub regimul legii în vigoare la momentul acordării calificativului, respectiv Legea nr. 60/1968 privind organizarea și funcționarea Procuraturii R.S.R., a Regulamentului privind organizarea și fun-f cționarea Procuraturii Republicii Socialiste România, a ordinelor Procu¬rorului General al R.S.R. Aceste acte normative nu cuprindeau nicio re¬glementare privind evaluarea profesională a procurorilor, criteriile de acordare, procedura de acordare, comunicare, contestare a calificativelor și efectele calificativelor asupra carierei profesionale a procurorilor.

Calificativul acordat sub regimul legii vechi constituie un fapt consumat, definitiv realizat, care nu mai poate produce alte consecințe juri¬dice în afara celor expres prevăzute la acea dată (anul 1984 când s-ar fi acordat calificativul), nu poate produce alte consecințe și efecte viitoare fără a încălca principiul absolut al neretroactivității legii civile și a ce¬rinței previzibilitații normei juridice.

Prin urmare, calificativul acordat anterior apariției Lg. nr. 303/2004 reprezintă, din punct de vedere al conflictului de legi în timp, facta praerita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care, dacă s-ar aplica o lege ulterioara, ar însemna să i se atri buie efect retroactiv.

Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 436/08.07.2014, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din le¬gea nr. 303/2004, cu privire la sintagma " nu au fost niciodată sancționați disciplinar" a statuat că "daca legea creează o situație juridică nou, ea nu ar putea sa prevadă ca noua situație juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare." Considerentele acestei decizii, chiar dacă vizează abaterile disciplinare săvârșite anterior aplicării legii nr. 303/2004, sunt deplin aplicabile și chiar mai mult și în privința calificati¬velor acordate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004. Ambele fapte constituie facta praeterita și nu pot fi supuse legii noi care se aplică doar situațiilor juridice născute sub imperiul ei, sau situațiilor anterioare nedefinitivate sub imperiul legii vechi. Legea nouă nu poate atribui efecte cu conținut prohibitiv unor acte (fapte definitivate, consumate) pe deplin sub regimul legii vechi, nu poate stabili alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, săvârșirii sau producerii lor.

Pe de altă parte, criteriile de evaluare sub regimul legii noi sunt total diferite și chiar contrarii criteriilor aflate sub regimul legii nr. 60/1968, legea veche acordând prioritate unei bune pregătiri politico- ideologice, neprevăzând nici o procedură de comunicare și contestare a calificativului. Criteriile de acordarea a calificativelor în baza unei legislații adoptată de un regim calificat, prin legile noi, ca regim totalitar, în care nu exista separația puterilor în stat și nici independența justiției, sunt incompatibile cu criteriile de acordare a calificativului în baza legii noi. Criteriile de evaluare a activității profesionale în regimul totalitar comunist fiind incompatibile cu noul sistem judiciar, nici calificativele profesionale acordate înainte de anul 1989 nu pot fi recunoscute în baza legii noi, ci doar calificativele acordate după anul 1989.

Așadar, consideră că sintagma "au avut numai calificative - foarte bine - la toate evaluările", din conținutul dispozițiilor art. 33

1

Legea nr. 303/2004, se referă numai la calificativele acordate de la data apariției Legii nr. 303/2004, legea nouă neputând retroactiva.

Deopotrivă, mai susține recurentul că, în aprecierea activității sale profesioanale ca procuror nu a avut niciodată calificative decât "foarte bine", după cum i s-a comunicat anual, după acordarea calificativului, nu a vut nicio achitare în cauzele în care a întocmit rechizitoriu și a sesizat instanța de judecată, nu a avut nicio restituire de dosar de la instanța de judecată, nici o trimitere a dosarului pentru completarea urmăririi penale și nu își explică de unde a apărut în dosarul său profesional acest calificați "bun" pentru anul 1984, când în anii următori 1985, 1986, 1987 a fost mereu evidențiat și propus pentru promovare ca procuror șef (echivalentul al funcției de prim-procuror), funcții în care nu a fost numit deoarece a refuzat să părăsească Municipiul Miercurea Ciuc, din motive familiale, obiective.

Solicită ca, în baza art. 18 alin. (1) din Lg. nr. 554/2004, admiterea cererii sale, anularea în parte, numai cu privire la situația sa, a Hotărârii nr. 533/11.06.2019 și hotărârea de respingere a plângerii prealabile, ale CSM, secția pentru procurori și să se constate că îndeplinește condițiile legale pentru numirea ca procuror conform art. 33

1

din Lg. nr. 303/2004.

Instanța de fond nu a cercetat argumentele de nelegalitate a hotărârilor CSM, secția pentru procurori atacate, a încălcat normele de drept material cu caracter absolut invocate și a interpretat greșit dispozițiile legale imperative privind neretroactivitatea legii civile, nu face nicio referire la deciziile CCR care obligă la aplicarea principiului neretroactivității legii civile.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, fără a invoca excepții, a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât a învederat, în esență, că, în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 sunt dispoziții în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, ce stabilesc condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător sau procuror fără concurs sau examen, iar din contextul cadrului legislativ actual nu se poate reține o aplicare retroactivă a acestor prevederi sub aspectul calificativelor obținute în condițiile vechii reglementări.

Procedura de soluționare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarulu din data de 07.09.2020, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17.05.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate în cadrul recursului, de apărările din cuprinsul întâmpinării și de prevederile legale incidente în cauza de față, constată că recursul promovat de recurentul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, recurentul - reclamant a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziții ce reglementează subiectele care pot sesiza instanța de contencios administrativ (art. 1), obiectul acțiunii judiciare (art. 8) și soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ (art. 18), însă acesta s-a limitat la simpla invocare a încălcării acestor norme de drept, fără a expune vreo critică concretă în acest sens, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte le apreciză ca nefondate, prima instanță interpretând și aplicând în mod corect și legal respectiva normă de drept material incidență în cauză.

Astfel, prima instanță în mod corect și legal a reținut că dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 sunt dispoziții legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, ce stabilesc condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător sau procuror fără concurs sau examen, ia; din contextul cadrului legislativ actual nu se poate reține o aplicare retroactivă a acestor preveder sub aspectul calificativelor obținute în condițiile vechii reglementări.

Prevederile art. 33

l

din Legea nr. 303/2004 stabilesc condițiile pe care o persoană trebui să le îndeplinească pentru a putea fi numită în funcția de procuror fără concurs sau examen, ia din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze această procedură specială rezultă că est vorba de condiții distincte, respectiv: persoana să fi ocupat minimum 10 ani funcția de judecate sau procuror și magistrat-asistent; să nu fi fost sancționată disciplinar; să fi avut num; calificativul "foarte bine" la toate evaluările; să-și fi încetat activitatea din motive neimputabile.

Ca și în fața primei instanțe, în recurs recurentul a invocat faptul că acel calificativ acordat în anul 1984, sub imperiul Legii nr. 60/1968 privind organizarea și funcționarea Procuraturii, lege care nu mai este în vigoare, nu poate produce niciun efect și nu poate fi avut în vedere la stabilirț îndeplinirii unor condiții prevăzute în legea nouă.

Aceste susțineri sunt nefondate, împrejurarea că una din cerințele legale prevăzute de actuala normă în vigoare, analizate în soluționarea cererii recurentului - reclamant, vizează calificative ce au fost acordate în trecut, nu conduce la concluzia că s-a făcut o aplicare retroactivă a legii.

Înalta Curte nu poate reține critica recurentului privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituția României și art. 6 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar constată că prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost respectate, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori analizând cererea reclamantului și aplicând prevederile legii în vigoare la o situație născută sub imperiul acesteia, iar împrejurarea că una din cerințele legale, analizate în soluționarea cererii recurentului, vizează fapte trecute, nu conduce la concluzia că s-a făcut o aplicare retroactivă a normei de drept. Înalta Curte constată că legea în vigoare este clară și a fost corect aplicată și interpretată, iar în ceea ce privește atributul normei legale de a fi în acord cu prevederile constituționale, în cazul de față cu principiul neretroactivității legii civile, asupra acestei chestiuni se poate pronunța doar Curtea Constituțională prin mecanismele prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 în reglementarea sa actuală stabilește condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător sau procuror fără concurs sau examen.

Prin urmare, având în vedere caracterul de imediată aplicare a dispozițiilor redate (neexistând prevederi tranzitorii cu privire la aspectele semnalate de reclamantă), de la momentul intrării în vigoare a legii, acestea sunt noile condiții pentru numirea în funcțiile vacante de judecător sau procuror fără concurs sau examen. Acest aspect reiese cu claritate și din dispozițiile art. 108 din Legea nr. 303/2004 în actuala sa reglementare, care prevăd că "Dispozițiile prezentei legi sunt de imediată aplicare. Termenele de opțiune prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la data intrării sale în vigoare." Singura derogare de la principiul imediatei aplicări a legii este prevăzută la art. 109 și privește exclusiv procedurile de ocupare a posturilor de conducere sau de execuție, inclusiv prin promovare, și procedurile de evaluare profesională în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul în speță.

Așadar, în contextul cadrului legislativ actual, sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituția României și art. 6 din C. civ.. Legea dispune numai pentru viitor, aplicându-se în forma actuală situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare, fiind atributul legiuitorului în a reglementa anumite condiții de numire în funcțiile vacante de judecător sau procuror fără concurs sau examen, fără ca prin aceasta să se poată aprecia că se aduce atingere vreunui drept al reclamantului.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 prevăd condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător sau procuror, fără concurs sau examen, fiind vorba de dispoziții în vigoare de imediată aplicare, astfel că, în raport de cadrul legislativ actual, nu se poate reține aplicarea retroactivă a prevederilor legale enunțate.

Din modul de reglementare a procedurii speciale instituite de dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, rezultă că au fost stabilite condiții distincte pe care o persoană trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, pentru a putea fi numită, fără concurs sau examen, în funcția de judecător sau procuror, și anume: persoana să fi ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, să nu fi fost sancționată disciplinar, să fi avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările și să-și fi încetat activitatea din motive neimputabile.

Împrejurarea că, în speță, una dintre aceste cerințe prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, privește calificativul acordat reclamantului în anul 1984, sub imperiul Legii nr. 60/1968, act normativ care nu mai este în vigoare, nu este de natură a conduce la concluzia aplicării retroactive a legii.

Contrar susținerilor recurentului, calificativele acordate anterior apariției Legii nr. 303/2004, nu reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, instanța de control judiciar reținând că este opțiunea legiuitorului de a stabili condițiile necesare pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen, condiții care se aplică doar procedurilor viitoare de numire în funcția de judecător sau procuror.

O interpretare conform căreia cerința în discuție privește numai calificativele acordate începând cu data apariției Legii nr. 303/2004, ar conduce la situația ca în cazul recurentului-reclamant, care și-a încetat activitatea în anul 1993 și nu i-au fost acordate calificative în baza Legii nr. 303/2004, această condiție legală să nu se aplice, fapt ce ar contraveni procedurii instituite de art. 33

1

din legea menționată, care prevede condiții cumulative pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen.

Instanța de recurs achiesează și la opinia primei instanțe în ceea ce privește trimiterile făcute de reclamant la considerentele Deciziei nr. 436 din 08 iulie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, constatând că această decizie privește o altă situație juridică, situațiile conturate fiind diferite, chiar dacă, în fapt este vorba despre modificarea legislativă a unor condiții de numire, fără concurs, în funcția de procuror. Prin decizia de care se prevalează reclamantul, Curtea Constituțională, în controlul de constituționalitate al prevederilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (în forma existentă la momentul de referință), prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (2) din legea fundamentală, a constatat că nu se pot da noi valențe unor sancțiuni aplicate înainte de intrarea în vigoare a noilor dispoziții care stabilesc, ca și condiție de participare la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, inexistența unei sancțiuni disciplinare pentru magistratul candidat, întrucât s-ar aduce atingere principiului instituit de norma constituțională ce interzice aplicarea retroactivă a legii pentru fapte ale căror efecte s-au stins, s-au epuizat în momentul săvârșirii lor. Curtea a apreciat că de la data apariției sale, Legea nr. 303/2004 se aplică tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul său. Altfel spus, împrejurarea că unui judecător sau unui procuror care a primit o sancțiune disciplinară pentru o abatere săvârșită după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 îi este înlăturată/interzisă materializarea, după acel moment, a oricărei intenții de promovare ca judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție nu este de natură a-i afecta vreun drept fundamental, întrucât simpla expectativă/vocație pe care acesta o are trebuie să se supună regulilor noi instituite, reguli care de altfel îi erau pe deplin cunoscute.

În dezacord cu susținerile recurentului, Înalta Curte constată că sintagma "toate evaluările" din cuprinsul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 semnifică întreaga perioadă în care persoana respectivă a îndeplinit funcția de magistrat, astfel încât, calificativul "foarte bine" se impune a fi obținut la toate evaluările.

Nici criticile referitoare la necercetarea de către prima instanță a argumentelor de nelegalitate ale hotărârilor contestate și la lipsa referirilor la deciziile Curții Constituționale care obligă la aplicarea principiului neretroactivitătii legii civile (Decizia nr. 755/16.12.2014, Decizia nr. 88/27.02.2014), ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt apte de a conduce la reformarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

În cauza de față, Înalta Curte constată că sentința civilă recurată respectă disp. art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță; lipsa de motivare neputând fi reținută, raportat la faptul că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, iar o astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidențiind incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Astfel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 14 din 3 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.