ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2245/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 95/18.01.2022 și obligarea pârâtului să emită o noua hotărâre prin care să admită cererea sa de transfer de la Tribunalul București la Curtea Militară de Apel București.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1052 din 7 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate, cu consecința, în rejudecare, a admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, cu trimiteri la situația altui judecător, a cărui cerere de transfer a fost admisă, recurentul - reclamant a argumentat în sensul unei eronate aplicări și interpretări, de către prima instanță, a prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 alin. (2) din Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, publicat în Monitorul Oficial nr. 313/29.04.2014. A arătat recurentul că prevederile art. 110 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 242/2018, precum și cele ale art. 60 și urm. din același act normativ sunt aplicabile doar în materia transferului între instanțe civile, iar nu și în ipoteza transferului de la o instanță civilă la una militară. Recurentul a subliniat că prevederile Regulamentului comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale nu fac referire la vreo interdicție de a transfera un judecător care a obținut grad profesional superior urmare concursului de promovare după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, la o instanță superioară, dacă acesta a obținut gradul profesional aferent. În opinia recurentului, faptul că prevederile acestui regulament au rămas nemodificate din anul 2014, ar indica faptul că dobândirea unui grad profesional superior la o instanță civilă conferă posibilitatea transferului la o instanță militară care ace acel grad. Totodată, făcând o analiză comparativă a formei normative a art. 6 alin. (2) din Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale și a celei a art. 60 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, recurentul a învederat că, din terminologia folosită de legiuitor, ar rezulta că cele două texte normative s-ar referi la situații diferite, în sensul că modificările aduse prin Legea nr. 242/2018 ar viza doar transferul între instanțele civile. Printr-un alt set de argumente, recurentul a arătat că promovarea efectivă a judecătorilor militari nu este menționată în mod expres în cuprinsul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și că prevederile din materia promovării, reglementate de Legea nr. 303/2004, nu sunt incidente în cauza pendinte, întrucât chestiunea analizată nu este cea a promovării, ci cea a transferului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței primei instanțe, argumentând, în esență, în sensul unei corecte aplicări, de către instanța de fond, a prevederilor de drept material incidente cauzei.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12 ianuarie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că recurentul -reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu verificarea legalității Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM") nr. 95/18.01.2022, prin care s-a dispus respingerea cererii de transfer a reclamantului de la Tribunalul București la Curtea Militară de Apel București, formulată de acesta la data de 24.11.2021 și precizată la data de 17.01.2022. Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut legalitatea antereferitei hotărâri, iar o astfel de soluție este împărtășită și de instanța de control judiciar, fiind neîntemeiate criticile aduse de recurentul - reclamant A., ce au fost subsumate de parte prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, Înalta Curte apreciază că raționamentul logico - juridic expus de prima instanță în cuprinsul sentinței reflectă o corectă aplicare a art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 6 alin. (2) din Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 și publicat în Monitorul Oficial nr. 313/29.04.2014 ("Regulamentul"). Conform prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (forma normativă în vigoare la data declanșării procedurii de transfer de la instanțele civile la instanțe militare, prin Hotărârea nr. 1350/18.11.2021 a secției pentru judecători a CSM), numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale. În cauza pendinte, ipoteza relevantă este cea a transferului de la instanțele civile la instanțele militare, iar, în privința acesteia, prin art. 6 alin. (2) din Regulament s-a reglementat că transferul nu poate avea loc decât la o instanță la care solicitantul are dreptul să funcționeze. Întrucât prin cererea de transfer depusă la data de 24.11.2021, astfel cum a fost precizată la data de 17.01.2022, s-a solicitat transferul la Curtea Militară de Apel București, chestiunea centrală a analizei este cea a verificării existenței sau inexistenței dreptului recurentului - reclamant de a funcționa, la data solicitării transferului, la nivel de curte de apel. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul - reclamant, judecător în cadrul Tribunalului București, secția I penală, a fost promovat pe loc în gradul profesional de curte de apel prin Hotărârea nr. 1404/26.11.2020 a secției pentru judecători a CSM, începând cu data de 01.01.2021, în urma concursului de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1093/20.08.2020. Astfel, concursul de promovare a avut loc ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, ce a modificat Legea nr. 303/2004. În acest context, contrar celor afirmate de recurent, analiza existenței sau inexistenței dreptului de a funcționa la nivel de curte de apel (drept condiție a transferului de la instanța civilă la instanța militară) impune verificarea efectelor produse de tipul de promovare de care a beneficiat recurentul, iar, în virtutea principiului tempus regit actum, efectele produse de promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor sunt doar cele reglementate de Legea nr. 303/2004, în forma sa modificată prin Legea nr. 242/2018. Din analiza prevederilor art. 44 - 46 și art. 46 1 - 46 3 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 242/2018, rezultă că există diferențe între promovarea pe loc și promovarea efectivă, prima vizând o promovare în gradul profesional imediat superior, în limita locurilor scoase la concurs, în timp ce ce-a de-a doua se realizează numai prin concurs organizat la nivel național, în limita locurilor vacante existente la tribunale și curți de apel. Or, din interpretarea antereferitelor prevederi normative, rezultă că doar promovarea efectivă la instanța superioară are ca efect nașterea dreptului de a funcționa la nivelul instanței superioare, iar nu și promovarea pe loc. După cum corect a reținut și prima instanță, recurentul - reclamant nu se găsea, la data solicitării transferului, în situația de a avea dreptul de a funcționa la nivel de curte de apel, întrucât concursul de promovare pe loc nu a dat naștere acestui drept. Pentru promovarea efectivă (și dobândirea dreptului de a funcționa la instanța superioară) era necesară participarea recurentului - reclamant la un nou concurs. Câtă vreme sediul materiei în privința dobândirii dreptului de a funcționa, urmare promovării, la o anumită instanță, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, este reprezentat de prevederile normative indicate anterior, diferențele terminologice existente între art. 6 alin. (2) din Regulament și art. 60 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (conform cărora: "Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii") nu pot fi interpretate în sensul evocat de recurentul - reclamant, neputându-se reține că, în materia transferului de la o instanță civilă la o instanță militară, ar putea fi ignorate diferențele de efecte pe care cele două mecanisme de promovare le generează. De asemenea, nici argumentele recurentului - reclamant referitoare la diferențele de reglementare ce ar exista, în opinia sa, între procedura de transfer între instanțele civile și cea de la instanțele civile la cele militare și nici argumentele referitoare la faptul că art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu menționează expres promovarea efectivă a judecătorilor militari, nu prezintă relevanță, câtă vreme, în cauza pendinte, condiția analizată este, după cum s-a arătat mai sus, cea a dreptului judecătorului de a funcționa la o anumită instanță (curte de apel), drept condiție de transfer de la o instanță civilă la una militară (iar nu promovarea judecătorilor militari). În atare situație, din perspectiva transferului recurentului - reclamant de la Tribunalul București, secția I penală la Curtea Militară de Apel București, corect a reținut instanța de fond că nu a fost îndeplinită condiția reglementată de art. 6 alin. (2) din Regulament, câtă vreme recurentul nu avea dreptul să funcționeze la nivel de curte de apel. Paralela realizată de recurentul - reclamant între situația sa și cea a altui judecător din cadrul Tribunalului București, transferat în aceeași sesiune la Curtea Militară de Apel București, nu poate fi valorificată în sensul dorit de recurent, câtă vreme, după cum chiar acesta arată, antereferitul judecător a obținut gradul profesional anterior modificărilor aduse Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, astfel încât situația nu este una comparabilă. Din această perspectivă, Înalta Curte consideră corectă atât aprecierea relevanței în cauză, cât și interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 110 din Legea nr. 303/2004, introduse prin Legea nr. 242/2018 cu titlu de norme tranzitorii, conform cărora: "Judecătorii și procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferați la instanțele și parchetele superioare." Aceste prevederi au fost evocate de instanța de fond tocmai pentru a evidenția diferența dintre situația judecătorului a cărui cerere de transfer a fost admisă și cea a recurentului. De asemenea, din perspectiva existenței sau inexistenței unui drept al judecătorului de a funcționa la nivelul unei instanțe superioare (în cazul de față, nivel de curte de apel), interpretarea coroborată a prevederilor art. 110 și art. 60 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 converge către ideea că beneficiul valorificării unui grad profesional superior dobândit urmare concursului de promovare, în sensul transferului la instanțele superioare, a fost recunoscut de legiuitor (indiferent de tipul concursului) doar judecătorilor ce au dobândit gradul până la data intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, ipoteză în care recurentul nu se găsește. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală, motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.