ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3366/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3366/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

M.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Națională a

Executorilor Judecătorești din România, a solicitat anularea Ordinului

Ministrului Justiției nr. 2551/C/2012 și a efectelor acestuia, respectiv,

numirea în funcția de executor judecătoresc a persoanelor care au exercitat

timp de trei ani funcții de specialitate juridică și care, în urma susținerii

la data de 21 noiembrie 2012 a concursului sau examenului de admitere în

profesia de executor judecătoresc, au fost declarate admise; numirea în funcția

de executor judecătoresc a persoanelor scutite de examen în condițiile art. 15

lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000, care au ocupat locurile rămase

vacante după organizarea examenului din data de 21 noiembrie 2012; obligarea

pârâților, ca într-un termen de 45 de zile, să organizeze examenul de

definitivat aferent anului 2012, pentru executorii judecătorești stagiari care

îndeplineau condițiile legale la 31 decembrie 2012.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că la data publicării anunțului în M. Of. partea

a III-a nr. 333, privind organizarea și desfășurarea examenului de admitere în profesia

de executor judecătoresc a persoanele care au exercitat timp de trei ani funcții

de specialitate juridică, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2551/C/2012 nu se afla

în vigoare, nefiind îndeplinite condițiile de publicitate prevăzute imperativ de

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Reclamantul a învederat

că Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a încălcat dispoziția imperativă

de a organiza o dată pe an examenul de definitivat pentru executorii judecătorești

stagiari care au îndeplinit durata de stagiu, astfel cum rezultă din prevederile

art. 38 alin. (2), art. 5 alin. (1) și alin. (2) coroborat cu art. 45 și art. 14

alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, raportat la art. 41

alin (1) teza a II-a din Constituția României.

Astfel, având în vedere

că stagiul de practică are o durată de 2 ani, conform dispozițiilor art. 12

alin. (2) și art. 14 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000,

în condiții excepționale acesta putând fi redus la un an, după cum este prevăzut

în art. 12 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, iar pentru

îndeplinirea perioadei de stagiu este imperativă încheierea unui contract de muncă,

după cum dispune 12 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000,

pe perioadă determinată, egală cu perioada stagiului, conform prevederilor art.

14 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, rezultă evident

că la încheierea stagiului, în ipoteza în care nu se organizează examen de admitere

în profesie, executorul judecătoresc stagiar va fi obligat să exercite o altă profesie

- în pofida voinței sale și împotriva dispozițiilor tezei a II-a a art. 41 alin

(1) din Constituția României - pentru a-și asigura mijloacele de existență.

A mai susținut reclamantul

că pârâții nu au respectat forța obligatorie a legii referitor la prioritatea privind

ordinea de numire pe posturile declarate vacante, astfel cum este dispusă în

art. 5 alin. (4) coroborat cu art. 45 și art. 46

1

din Regulamentul de

aplicare a Legii nr. 188/2000, încălcând astfel dispozițiile art. 78 din Legea

nr. 24/2000.

Prin urmare, numărul limitat

de posturi vacante, stabilit în condițiile art. 5 alin (1) din Regulamentul de aplicare

a Legii nr. 188/2000 coroborat cu art. 21 alin. (1) lit. c) din Statutul Uniunii

Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc,

a fost repartizat cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 45 și art. 46

1

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 unor categorii de persoane neîndreptățite

să le ocupe înaintea executorilor judecătorești stagiari care au promovat examenul

de definitivat, situație ce prejudiciază executorii judecătorești stagiari în drept

să susțină examen pentru ocuparea acestor locuri, fără posibilitatea unor juste

reparații ulterioare. Întrucât normele invocate ocrotesc un interes general, caracterul

acestora fiind de ordine publică, iar sancțiunea pentru încălcarea unei norme de

ordine publică este nulitatea absolută.

Prin întâmpinare, pârâții

Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România

au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin

sentința nr. 550 din data de 06 februarie 2013, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată

de reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Uniunea

Națională a Executorilor Judecătorești din România, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia prin Ordinul

nr. 2551/C din 26 iulie 2012 emis de Ministrul Justiției a fost aprobată organizarea

concursului sau examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru

persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică, la

data de 21 noiembrie 2012, în București.

A observat din preambulul

ordinului contestat că la emiterea acestuia au fost avute în vedere Hotărârea

nr. 27 din 29 iunie 2012 a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești

și dispozițiile art. 45 și art. 21 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii

nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului

justiției nr. 210/2001, cu modificările și completările ulterioare.

A reținut că prin Hotărârea

nr. 27 din 29 iunie 2012 a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești,

transmisă Ministerului Justiției de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești

prin adresa din 11 iulie 2012, s-a aprobat ca în data de 21 noiembrie 2012 să se

desfășoare concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc

pentru persoanele care au exercitat timp de 3 an funcții de specialitate juridică.

Prin adresa menționată,

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a înaintat și Hotărârea nr. 28

din 29 iunie 2012, prin care s-a aprobat organizarea concursului sau examenului

de admitere în profesie pentru executorii judecătorești stagiari, în data de 22

noiembrie 2012, precum și Hotărârea nr. 29 din 29 iunie 2012, prin care s-a aprobat

organizarea examenului de definitivat pentru executorii judecătorești stagiari care

și-au îndeplinit perioada de stagiu, în data de 23 noiembrie 2012.

Prin adresa din 09

august 2012, Ministerul Justiției a comunicat Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești

faptul că desfășurarea examenului de admitere în profesie pentru executorii judecătorești

stagiari și a examenului de definitivat pentru executorii judecătorești stagiari

care și-au îndeplinit perioada de stagiu nu poate avea loc la datele stabilite prin

Hotărârile nr. 28 și 29 din 29 iunie 2011, ci ulterior finalizării procedurii de

admitere pentru persoanele scutite de examen și emiterii ordinului de actualizare

a numărului executorilor judecătorești și a posturilor vacante.

Instanța de fond a reținut

că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Regulamentul de punere în

aplicare a Legii nr. 188/2000, pe locurile rămase vacante după organizarea concursului

sau examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru persoanele

care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică, urmează a se organiza

examenul pentru admiterea în profesie pentru persoanele scutite de examen, în condițiile

art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că susținerile reclamantului în sensul că ordinul atacat încalcă

prevederile art. 38 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000,

sunt nefondate, întrucât, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, pierderea

calității de executor judecătoresc intervine numai în situațiile nepromovării sau

a neprezentării nejustificate a executorului judecătoresc stagiar la două sesiuni

de examene de definitivat consecutive.

Prin urmare, a reținut

că executorii judecătorești stagiari sunt obligați să se înscrie pentru susținerea

examenului de definitivat după expirarea perioadei de stagiu, dar în condițiile

în care nu s-a organizat examen de definitivat acest fapt nu este de natură a conduce

la pierderea calității de executor judecătoresc.

De asemenea, a constatat

că, în ipoteza menționată, nu poate interveni suspendarea calității de executor

judecătoresc stagiar, având în vedere că suspendarea duratei stagiului are loc dacă

executorul judecătoresc stagiar este angajat cu contract individual de muncă în

cadrul unui birou și intervine una din situațiile prevăzute de art. 13 alin.

(1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Judecătorul fondului nu

a reținut nici critica reclamantului în sensul că Ordinul nr. 2551/C/26 iulie

2012 trebuia publicat în Monitorul Oficial, sub sancțiunea nulității absolute a

actului, dat fiind că actul administrativ normativ se caracterizează prin aceea

că exprimă norme cu caracter general și abstract, determinate fiind numai criteriile

pentru identificarea limitelor sferei destinatarilor, iar nu fiecare dintre subiectele

de drept.

În cauză, curtea a apreciat

că ordinul contestat nu conține norme de aplicabilitate generală, ci se adresează

unei categorii determinate de subiecți, respectiv, persoanelor care au exercitat

timp de 3 ani funcții de specialitate juridică, în vederea participării la concursul

de admitere în profesia de executor judecătoresc, ordinul contestat fiind un act

administrativ individual, pentru care nu există obligația publicării în Monitorul

Oficial, fiind emis în limitele și competențele ce revin Ministrului Justiției.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii având ca obiect

acțiunea modificată formulată de recurent privind anularea Ordinului Ministerului

Justiției nr. 2551/C/2012 și dispozițiile efectelor sale.

Recurentul arată că instanța

de fond nu a analizat în concret toate aspectele de nelegalitate privind Ordinul

nr. 2551/C din 26 iulie 2012 prin care a fost aprobată organizarea concursului sau

examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru perioadele care

au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică, în data de 21

noiembrie 2012.

Recurenta arată că în

cauză nu a fost verificat dreptul legal recunoscut executorilor judecătorești stagiari,

care îndeplinesc condițiile legale de a susține examen de definitivat o dată pe

an și de a avea prioritate la numirea pe posturile declarate vacante în Raport de

dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Recurentul apreciază că

autoritatea intimată, prin amânarea organizării concursului de definitivat aferent

anului 2012, pentru executoriii judecătorești stagiari care au îndeplinit durata

de stagiu a încălcat dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 88/2000 republicat

și a art. 5 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 88/2000

dispoziții a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută.

Recurentul arată că instanța

de fond a refuzat în mod nejustificat să constate că Ordinul Ministrului Justiției

nr. 2551/C/2012 ca act normativ contravin normelor legale în materia organizării,

desfășurării examenelor de admitere și repartizării executorilor judecătorești,

act normativ care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind încălcate

drepturi recunoscute legale față de lipsa publicității și a predictibilității.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată.

La dosar intimatul-pârât

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate Curtea apreciază pentru următoarele considerente

că recursul este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod corect prima instanță

prin soluția de respingere dispusă a analizat legalitatea Ordinului Ministrului

Justiției nr. 2551/C/2012 contestat ordin prin care a fost aprobată organizarea

concursului sau examenului de admitere în profesia publică de executor judecătoresc

pentru persoanele care au executat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică

în data de 21 noiembrie 2012.

Potrivit art. 5 alin.

(4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii

judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, cu modificările

și completările ulterioare, „(4) La numirea pe posturile declarate vacante în condițiile

alin. (2) vor avea prioritate, în următoarea ordine:

- executorii judecătorești

stagiari care au promovat examenul de definitivat;

- executorii judecătorești

care solicită schimbarea sediului biroului dintr-o circumscripție a judecătoriei

în alta;

- persoanele care au promovat

concursul sau examenul anual de admitere în profesie;

- persoanele scutite de

examen, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. g) din lege. care solicită

admiterea în profesie".

Numărul executorilor judecătorești

a fost actualizat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1618/C din 21 iulie

2011, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind

executorii judecătorești, republicată.

Întrucât din actualul

ciclu fuseseră organizate doar concursul de definitivat și cel pentru schimbarea

sediului biroului dintr-o circumscripție a judecătoriei în alta, în mod evident

mai rămăseseră de organizat concursul sau examenul de admitere în profesia de executor

judecătoresc pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate

juridică, precum și examenul pentru admiterea în profesie pentru persoanele scutite

de examen în condițiile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 privind

executorii judecătorești.

Prin urmare, a fost emis

Ordinul MJ nr. 2551/C din 26 iulie 2012 prin care a fost aprobată organizarea concursului

sau examenului de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru persoanele

care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate juridică, în data de 21

noiembrie 2012.

În mod firesc și raportat

la dispozițiile art. 5 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii

nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului

justiției nr 210/2001, cu modificările și completările ulterioare, după finalizarea

procedurii de admitere pentru persoanele scutite de examen, ministrul justiției

urmează să stabilească și să actualizeze numărul executorilor judecătorești definitivi

și stagiari, din circumscripția fiecărei judecătorii și din municipiul București,

cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, după

această actualizare urmând a fi organizate din nou concursurile în ordinea de preferință

prevăzută de art. 5 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii

nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. De altfel, aceste aspecte au fost

reținute și de instanța de fond.

În același timp, în mod

corect instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului referitoare la

încălcarea prevederilor art. 38 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii

nr. 188/2000 sunt nefondate, întrucât pierderea calității de executor judecătoresc

intervine numai în situațiile nepromovării sau neprezentării nejustificate a executorului

judecătoresc stagiar la două sesiuni de examene de definitivat consecutive, însă

atât timp cât nu a fost organizat un examen de definitivat, nu există nici o sancțiune

pentru executorii judecătorești care și-au efectuat perioada de stagiatură.

În cauză în mod corect

prima instanță a arătat că a fost respectată ordinea de prioritate stabilită prin

Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 a fost respectată, iar recurentul

nu are un drept recunoscut de lege vătămat, el având calitatea de executor judecătoresc

stagiar, întrucât nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege pentru pierderea

calității de executor judecătoresc.

În ce privește obligația

publicării în Monitorul Oficial a ordinului contestat, că potrivit art. 11

alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 „(1) în vederea intrării lor în vigoare,

legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele

Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative

autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii

organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul

Oficial al României, Partea I.

(2) Nu sunt supuse regimului

de publicare în Monitorul Oficial al României:

- deciziile primului-ministru

clasificate, potrivit legii;

- actele normative clasificate,

potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative

autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate."

După cum a reținut și

instanța de fond, Ordinul MJ nr. 2551/C/2012 este un act administrativ cu caracter

individual, întrucât nu conține norme de aplicabilitate generală, adresându-se anumitor

persoane și anume persoanelor care au exercitat timp de 3 ani funcții de specialitate

juridică și privind participarea la concursul de admitere în profesia de executor

judecătoresc.

În ceea ce dreptul vătămat

pretins încălcat de a fi numit executor pe posturile vacante aceasta nu există deoarece

recurentul, în calitate de executor judecătoresc stagiar nu a probat că a promovat

examenul de definitivat.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.C. împotriva sentinței nr. 550 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014.