ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de
față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Hotărârea ce formează
obiectul cererii de revizuire
Prin decizia nr. 271 din 21 ianuarie
2010,
Înalta Curte de Casație și
Justiție,
secția de contencios
administrativ și fiscal, a r
espins, ca nefondat, recursul declarat
de E.D.I. împotriva sentinței civile nr. 109 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:
Tribunalul Dolj, secția
contencios administrativ și fiscal, sesizat la 15 august 2008 de
reclamantul E.D.I. pentru anularea adresei CR 1448/2005 a M.A.N. – U.M. 02585
și pentru repunerea în drepturile sistate începând cu data de 1 martie 2006, a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de
Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Învestită în acest mod, Curtea de
Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat
că actul contestat a fost comunicat reclamantului în luna august 2005,
astfel că, în raport cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004
acțiunea este tardivă introdusă, fiind depășit atât
termenul de prescripție de 6 luni, cât și termenul de decădere
de un an.
Față de soluționarea
cauzei prin admiterea excepției tardivității invocată de pârâtul
M.A.N., celelalte aspecte/motive de nelegalitate invocate de reclamant nu au
mai fost analizate.
Instanța de recurs a mai
reținut că nu poate fi primită critica recurentului E.D.I. în
sensul că instanța s-ar fi pronunțat asupra unui alt act decât
cel dedus judecății, întrucât din multitudinea memoriilor depuse atât
în fond, cât și în recurs, rezultă că recurentul-reclamant a contestat
momentul luării la cunoștință a actului dedus
judecății, respectiv luna august 2005, fără însă a
indica o altă dată la care ia-r fi fost comunicat actul.
În privința trimiterilor
făcute la jurisprudența C.E.D.O., mai exact la cauza A. împotriva
României care vizează condamnarea Statului Român pentru nerespectarea
exigențelor unui proces echitabil în conformitate cu art. 6 din C.E.D.O., instanța
de recurs a reținut că nu se poate vorbi despre o încălcare a
dreptului la un proces echitabil de către instanța fondului, atâta
timp cât aceasta era datoare să aplice întocmai dispozițiile Legii nr.
554/2004 ce impun introducerea acțiunii în anulare într-un anumit termen.
Cererea de revizuire
Cu privire la decizia nr. 271 din 21
ianuarie 2010 a
Înaltei Curți de Casație
și Justiție,
secția de
contencios administrativ și fiscal, E.D.I. a formulat cerere de revizuire,
invocând dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.
Revizuentul
susține că
în mod greșit Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea ca tardiv
formulată și arată, în esență, că instanțele
au realizat o mare greșeală în aprecierea probelor, întrucât nu i-au
fost comunicate niciodată actele contestate.
Totodată,
revizuentul expune pe larg istoricul împrejurărilor de fapt și de
drept care au stat la baza introducerii cererii de chemare în judecată
și care fundamentează cererile adresate autorităților
administrative pârâte.
Sub aspectul motivului
prevăzut de art. 322 pct. 7, revizuentul invocă existența
autorității de lucru judecat față de decizia nr. 367/R/2000
a Curții de Apel Pitești.
Hotărârea
pronunțată de instanța învestită cu cererea de revizuire
Analizând cauza, prin prisma motivelor
invocate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este
inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Conform art. 322 C. proc. civ., pot
forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate în recurs, cu
condiția ca acestea să evoce fondul cauzei.
Mai mult, întrucât motivele de
revizuire vizează, ca regulă, situația de fapt, în doctrină
și jurisprudență s-a apreciat că revizuirea privește
numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției, chiar
dacă această cerință este prevăzută numai pentru
hotărârile pronunțate de instanța de recurs.
În ceea ce interesează materia
revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a
examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor
administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației
de fapt în urma analizării materialului probator.
Din această perspectivă,
hotărârea judecătorească (decizia) prin care a fost respins
recursul declarat împotriva unei sentințe prin care acțiunea a fost
respinsă ca tardiv formulată nu se circumscrie sferei
hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322 C. proc.
civ.
Astfel fiind, din perspectiva dispozițiilor
art. 322 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de revizuire
formulată de E.D.I.
Independent de aceste aspecte, se
constată că dispozițiile invocate de revizuent sunt cele ale art.
322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 322. - Revizuirea unei
hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin
neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o
instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în
următoarele cazuri:
[…]
dacă s-a pronunțat
asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui
lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
[…]
dacă există
hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad
sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între
aceleași persoane, având aceeași calitate”.
Sub aspectul motivului prevăzut
de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se constată că atât instanța
de fond, cât și instanța de recurs au avut în vedere chiar actul
contestat de E.D.I., respectiv adresa CR 1448 din 3 august 2005 emisă de M.A.N.
– U.M. 02585, astfel că nu se poate reține că instanța s-ar
fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a
pronunțat asupra lucrului cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.
Sub aspectul motivului prevăzut
de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că invocarea acestui
presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
să existe hotărâri
definitive contradictorii;
hotărârile potrivnice
să fie pronunțate în aceeași pricină. Ca atare, trebuie
reținută tripla identitate de părți, obiect și
cauză care sunt elementele lucrului judecat;
hotărârile să fie date
în dosare diferite;
în al doilea proces, să nu
se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau,
dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se
pronunțe asupra ei. Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua
acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat,
această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii,
deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date
asupra primei acțiuni;
să se ceară anularea
celei de a doua hotărâri.
Condițiile menționate
trebuie să fie îndeplinite cumulativ, întrucât neîndeplinirea uneia dintre
condiții duce la respingerea cererii de revizuire întemeiată pe
motivul respectiv.
În speță, însă, nu
este îndeplinită condiția care impune ca cele două hotărâri
(decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a
Înaltei
Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal,
respectiv
decizia nr. 367/R/2000 a Curții
de Apel Pitești, la dosarul Tribunalului Dolj) să fie pronunțate
în aceeași pricină pentru a se putea reține eventuala
existență a autorității de lucru judecat. Această
condiție nu este îndeplinită întrucât nu există triplă
identitate, atâta timp cât în litigiul soluționat de Curtea de Apel
Pitești nu a fost parte M.A.N., iar dacă litigiul soluționat
irevocabil prin
decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și
fiscal a avut ca obiect „
anularea actului administrativ CR nr. 1448 din
3 august 2005 emis de M.A.N. – U.M. 02585, sistarea indemnizației de
veteran de război, începând cu data de 1 martie 2006, și repunerea în
drepturi
”, litigiul în care a fost
pronunțată hotărârea Curții de Apel Pitești a avut ca
obiect anularea Hotărârii nr. 490 din 25 ianuarie 1994 a Comisiei
județene Dolj pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 și
constatarea perioadelor care constituie vechime în muncă în ceea ce îl
privește pe contestatorul E.D.I. și care sunt luate în considerare la
stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în
funcție de vechimea în muncă.
Pentru considerentele arătate,
Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire
formulată de E.D.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de E.D.I. cu privire la decizia nr. 271 din 21 ianuarie 2010 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și
fiscal
, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 20 mai 2010.