ÎCCJ, Decizia nr. 51586/2008

Act

administrativ fiscal. Efectele comunicării prin publicitate cu

rea-credință.

Codul

de procedură civilă, art. 95 alin. (1) și (4)

Codul

de procedură fiscală, art. 44 și art. 207

În

raport cu dispozițiile art. 44 alin. (4) din Codul de procedură

fiscală coroborate cu cele ale art. 95 alin. (1) și (4) din Codul de

procedură civilă,  nu este decăzut din dreptul de a depune

contestație în condițiile Titlului IX din Codul de procedură

fiscală, contribuabilul căruia organul fiscal i-a comunicat actul

administrativ fiscal prin publicitate, cu toate că îi cunoștea domiciliul

fiscal unde ar fi trebuit să fie îndeplinită procedura de comunicare.

Decizia nr.977 din 23 februarie 2010

Cuprins

pe materii; Drept financiar și fiscal

Indice

alfabetic: Act administrativ fiscal.

Contestație

Procedura comunicării prin publicitate

Rea-credință

Sancțiunea decăderii

Prin

acțiunea  formulată inițial pe rolul  Tribunalul Dolj

– Secția de contencios administrativ și fiscal  reclamantul NI a

chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice

Dolj – Administrația Finanțelor Publice  Craiova, solicitând

anularea deciziei nr. 51585/12 iunie 2008 și a deciziei nr. 107836/23

decembrie 2008.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că actele administrative fiscale

pe care le

contestă sunt netemeinice și nelegale cu privire la

suma de 107.599 lei debit și 404.814 lei penalități de

întârziere.

Reclamantul a mai susținut, în ceea

ce privește respingerea contestației în

procedura

prealabilă ca tardivă,  că soluția organelor fiscale

este vădit nelegală, întrucât pârâta  autoritate nu a comunicat

decizia nr.  51586/2008 în nici una dintre  modalitățile

prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

Prin sentința  nr. 652/25 martie 2009, Tribunalul Dolj

Secția de contencios administrativ și fiscal  a admis

excepția  de  necompetență  materială

invocată  de pârâtă și a declinat  competența de

soluționare a cauzei   în favoarea  Curții de

Apel  Craiova  - Secția de contencios administrativ și

fiscal,  constatând incidente  dispozițiile  art.  10

alin. 1 teza  II-a   din Legea nr. 554/2004.

La data de  7 aprilie 2009 cauza  a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 910/54/2009.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat  excepția

inadmisibilității acțiunii, arătând  că prin

decizia nr. 107836/23 decembrie 2008 emisă de Administrația

Finanțelor Publice Craiova contestația nu a fost

soluționată pe fond.

Examinând  excepția invocată, prima

instanță a găsit-o întemeiată  cu privire la

capătul  de cerere  relativ  la anularea deciziei nr.

51585/2009 prin care a fost  antrenată răspunderea

solidară a reclamantului, având în vedere că autoritatea

pârâtă nu a soluționat pe fond contestația.

În ceea ce privește capătul II al cererii, relativ la

anularea deciziei nr. 107835/23 decembrie 2008 emisă de

Administrația Finanțelor Publice Craiova, Curtea de Apel Craiova

l-a   găsit întemeiat, iar prin sentința civilă nr.

225 din 11 iunie  2009 a admis contestația formulată de NI, a

anulat decizia nr. 107835/23 decembrie 2008 și a obligat pârâta să

soluționeze pe fond contestația înregistrată sub nr. 106455/16

decembrie 2008.

În motivarea  hotărârii sale prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă

prealabilă și anume decizia nr.51585/2008, emisă de către

Administrația Finanțelor Publice Craiova, a fost comunicată prin

publicitate la data de 17.06.2008, conform „Anunțului individual", ce

poartă numărul 524311/17.06.2008.

Reclamantul a luat cunoștință  despre

emiterea acestuia la data de 9 decembrie 2008, dată la care

Administrația Finanțelor Publice Craiova i-a comunicat o somație

din care rezultă ca va fi executat pentru suma  de 512.413 lei.

Deși prevederile art. 44 din Codul de procedură

fiscală prevăd  posibilitatea comunicării actului

administrativ prin publicitate, aceleași reglementări (alin. 4) fac

trimitere la aplicarea Codului de procedură civilă în ceea ce

privește „comunicarea prin publicitate” care se aplică în mod

corespunzător.

Or, din cuprinsul prevederilor art. 95 din Codul de

procedură civilă  rezultă că citarea respectiv

comunicarea unui act  prin publicitate, inclusiv prin afișarea

acestuia la sediul organului emitent,  se face numai  atunci când,

prin  tot ce a fost întreprins, nu s-a izbutit  a se afla domiciliul

părții respective.

În cazul de față însă, deși organele fiscale

cunoșteau domiciliul fiscal al reclamantei, au procedat la comunicarea

actului contestat prin publicitate, ceea ce evident reprezintă o

încălcare a dispozițiilor legale aplicabile de către autoritatea

pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu, precum

și în   numele  și pentru Administrația

Finanțelor Publice a municipiului Craiova, solicitând modificarea ei în

sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului

Negrilă  Ion.

A fost invocat  motivul  de recurs  prevăzut

de art.  304 pct. 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea

căruia s-a susținut, în esență,  că

hotărârea  a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

întrucât dispozițiile art. 4 alin. (2) din Codul de procedură

penală nu conțin niciun  fel  de prevedere

referitoare la  obligativitatea îndeplinirii procedurii de comunicare,

cumulativ, prin mai multe modalități legale, așa cum  nu

acordă o importanță mai mare uneia dintre  acestea și

nici nu stabilesc o ordine a  modalităților în care trebuie

să fie  transmis actul administrativ.

În opinia recurentei, organul fiscal a procedat corect la

comunicarea actului administrativ prin publicitate la 27 iunie 2008, cu

respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) Cod procedură

fiscală, iar cererea formulată în procedura prealabilă în data

de 16 decembrie 2008 este tardivă.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,  hotărârea atacată

și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte

constată că nu subzistă în speță motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.  9 Cod procedură

civilă, invocat de recurentă, pentru considerentele în continuare

arătate.

Codul de procedură  fiscală reglementează,

prin  art. 44 alin. (2), mai multe  modalități  de

comunicare  a actelor administrativ fiscale, de natură să

asigure confirmarea  primirii acestora, precum și comunicarea prin

publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute

la alin. (3).

Același text de lege dispune, prin alin. (4), că

dispozițiile Codului de procedură civilă privind

comunicarea actelor  de  procedură  sunt aplicabile în mod

corespunzător.

Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă,

citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează

că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a

izbutit să afle domiciliul pârâtului.

Într-o corectă aplicare a acestor prevederi legale, nu este

suficient, așadar, ca reclamantul  să afirme că nu

cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze

împrejurări concrete  din care să rezulte că,

deși a  făcut  tot ce  i-a stat în putință,

nu a reușit să afle domiciliul  acestuia, confirmându-și,

eventual, susținerile cu probe corespunzătoare.

Dacă se dovedește că adresa pârâtului  era

cunoscută și totuși s-a obținut  citarea sa prin

publicitate, toate actele săvârșite după acest moment se vor

anula, astfel cum prevede art. 95 alin. (4) Cod procedură civilă.

În raport  cu aceste prevederi  legale, precum și

cu rațiunea  și efectele  comunicării actului

administrativ fiscal, este indiscutabil  faptul că  se

poate recurge la modalitatea  de comunicare a acestuia prin publicitate

numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, cum

corect a reținut și judecătorul fondului.

În conformitate cu prevederile  art. 45 Cod procedură

fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte  numai din

momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea

comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin

art. 44 alin. (1).

Împotriva  titlului de creanță, precum

și împotriva  altor acte administrative  fiscale se poate

formula contestație, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la

data comunicării acestora, sub sancțiunea decăderii,

astfel  cum rezultă din prevederile  art. 205, corelate cu cele

ale art. 207 Cod procedură fiscală.

În speță, în raport   cu actele dosarului

și prevederile  legale anterior redate, prima

instanță  a reținut în mod corect că reclamantul a

luat cunoștință de emiterea actului contestat numai la data de 9

decembrie 2008, dată la care i-a fost  comunicată somația

de plată a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa. Ca atare,

contestația înregistrată la 16 decembrie 2008 a fost formulată

în termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) Cod procedură fiscală.

În aceste condiții, cum organul fiscal competent s-a

pronunțat numai asupra excepției  tardivității

contestației, a cărei incidență a fost greșit

reținută, în considerarea dispozițiilor art. 218 Cod

procedură fiscală,  s-a impus adoptarea  soluției de

anulare a deciziei nr. 107836/23  decembrie 2008, cu consecința

obligării organului respectiv la soluționarea pe fond a

acesteia.

Reținând, față de cele expuse, că  hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte,

a respins recursul ca nefondat.