ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2004/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

iunie 2002 și precizată la 19 iunie 2003, reclamanta SC S. SA Slatina a

solicitat anularea procesului-verbal nr. 275 din 15 martie 2002, încheiat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt și a deciziei nr. 297

din 29 aprilie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, exonerarea de

plata sumei de 19.972.369.496 și obligarea celor două autorități pârâte la

restituirea sumei de 1.000.038.761 lei, încasată necuvenit cu titlul de impozit

pe profit, T.V.A. și impozit pe salarii.

Curtea de Apel Craiova a respins

acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința nr. 633 din 9 iulie 2003, cu motivarea

că sumele stabilite în procesul-verbal nr. 275 din 15 martie 2002, reprezintă o

actualizare a majorărilor de întârziere la debitele restante calculate

printr-un act de control anterior, și anume, procesul-verbal nr. 45449/1999

care, nefiind contestat de reclamantă, a devenit titlu executoriu.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 7504 din 12 octombrie

2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal. Instanța de recurs a casat hotărârea atacată și a

dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu motivarea că

nu a fost soluționată cererea reclamantei de restituire a sumei de

1.000.038.761 lei și că nu a fost avut în vedere procesul-verbal nr. 1399517

din 30 iunie 2002, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

În fond după casare, reclamanta a precizat

și a completat obiectul acțiunii, solicitând anularea procesului-verbal nr. 275

din 15 martie 2002, anularea parțială a deciziei nr. 297 din 20 aprilie 2002,

în privința sumei de 6.580.805.534 lei, anularea proceselor-verbale nr. 45449

din 3 septembrie 1999 și nr. 1399517 din 30 iunie 2002 și obligarea pârâților

la restituirea sumei de 7.181.916.000 lei.

Reclamanta a susținut că toate

actele de control au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 1 din O.G. nr.

70/1997 și sunt lovite de nulitate absolută, pentru că nu au existat

consimțământul debitorului și cauza licită a actului.

Prin sentința nr. 458 din 28

octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002,

procesele-verbale nr. 275 din 15 martie 2002 și nr. 45449 din 3 septembrie

1999, nr. 1399517 din 30 iunie 2002 și a dispus restituirea către reclamantă, a

sumei de 1.000.038.761 lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că actele de control contestate în cauză sunt nelegale, întrucât au

fost întocmite fără respectarea dispozițiilor legale în materie de control

fiscal, nefiind semnate de reprezentanții reclamantei și neavând atașate

calcule și situații anexă.

Pe baza rapoartelor de expertiză

contabilă efectuate în cauză și în dosarul penal nr. 101/P/2003 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Olt, instanța de fond a stabilit că reclamanta a plătit

în plus suma de 1.000.038.761 lei, pentru care a admis cererea de restituire.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în

nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, solicitând casarea

hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de casare,

recurenții au susținut că hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate

cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind lovită de nulitate.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs invocat pe fondul cauzei, recurenții au arătat că instanța de fond și-a

întemeiat greșit soluția pe un raport de expertiză efectuat fără citarea lor și

a anulat acte de control definitive, pentru care nu s-au exercitat căile de

atac administrative și nu s-a îndeplinit procedura prealabilă.

De asemenea, recurenții au susținut

că a fost greșit constatată nelegalitatea proceselor-verbale de control, deși

acestea au fost semnate de societatea debitoare și cuprind în anexe calculul

detaliat al obligațiilor fiscale.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 297 din 29 aprilie

2002, Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca rămasă fără obiect,

contestația reclamantei în privința sumei de 6.580.805.534 lei, reprezentând

accize, impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere și penalități

aferente acestor debite, precum și penalități aferente impozitului pe salarii.

Soluția de respingere a contestației s-a întemeiat pe faptul că debitele

respective au fost stabilite prin procesul-verbal din 3 septembrie 1999, care

nu a fost contestat de reclamantă și prin actul de control încheiat la 15

martie 2002 au fost numai preluate obligațiile cu titlul de accize, T.V.A.,

impozit pe profit, impozit pe salarii și au fost actualizate majorările și

penalitățile aferente.

Prin aceeași decizie, Ministerul

Finanțelor Publice a desființat parțial procesul-verbal din 15 martie 2002 în

privința celorlalte sume reprezentând majorări de întârziere și penalități,

reținând că organele de control nu au întemeiat în drept fiecare debit și a

dispus întocmirea unui nou proces-verbal.

Față de cererile depuse de

reclamantă în fond după casare la 3 ianuarie 2005 și la 26 august 2005, prin

care a precizat că solicită anularea parțială a deciziei nr. 297 din 29 aprilie

2002 în privința sumei de 6.580.805.534 lei și, respectiv, restituirea sumei de

7.181.916.000 lei, se constată că în mod greșit instanța de fond a dispus

anularea în totalitate a acestui act administrativ întocmit de Ministerul

Finanțelor Publice, pentru obligații fiscale în sumă totală de 19.972.369.492

lei.

În consecință, instanța de fond nu

s-a pronunțat în limitele învestirii sale, și anume, cu privire doar la pct. 1

din decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, prin care contestația reclamantei a

fost respinsă ca fiind fără obiect.

Curtea constată că acțiunea în

anulare a fost, de asemenea, greșit admisă și în privința pct. 1 din decizia nr.

297 din 29 aprilie 2002, întrucât contestația reclamantei era fără obiect

pentru suma de 6.580.805.534 lei, stabilită în procesul-verbal din 15 martie

2002, prin preluarea debitelor principale constatate în procesul-verbal din 3

septembrie 1999 și prin actualizarea penalităților și majorărilor de întârziere

aferente acestor debite.

Procesul-verbal nr. 45449 din 3

septembrie 1999, prin care au fost stabilite obligații fiscale în sumă de

5.218.624.541 lei, nu a fost contestat de reclamantă, în procedura prevăzută de

Legea nr. 105/1997 și ulterior, de O.U.G. nr. 13/2001 și constituie un titlu

executor definitiv.

De altfel, nici în contestația

administrativă împotriva procesului-verbal din 15 martie 2002, formulată la 22

martie 2002 și nici în acțiunea în justiție, reclamanta nu a indicat exact

sumele considerate nedatorate, pentru că ar fi fost preluate nelegal din

procesul-verbal nr. 45449 din 3 septembrie 1999 și nici nu a contestat modul de

calcul al debitelor accesorii, reprezentând penalități și majorări de

întârziere.

Reclamanta a invocat dispozițiile

legale privind control fiscal și a susținut existența unor neconcordanțe între procesul-verbal

nr. 275 din 15 martie 2002 și somațiile de plată comunicate 27 februarie 2002

și la 16 mai 2002, dar nu a precizat cuantumul și natura fiecărui debit

contestat sau prevederile legale care o exonerau de plată.

Pentru toate aceste motive, prin pct.

1 din decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, Ministerul Finanțelor Publice a

respins corect ca fiind fără obiect contestația reclamantei și soluția de

anulare a acestui act administrativ se dovedește a fi nelegală și netemeinică.

Instanța de fond a admis greșit și

cererile completatoare formulate în fond după casare pentru anularea

proceselor-verbale nr. 45449 din 3 septembrie 1999 și nr. 1399517 din 30 iunie

2002, fără a observa că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, pentru

că nu a exercitat căile administrative de atac.

Această procedură, prevăzută în art.

5 din Legea nr. 29/1990, în Legea nr. 105/1997 și în O.U.G. nr. 13/2002, are

caracter obligatoriu și în consecință, cererile de anulare formulate de reclamantă

sunt inadmisibile, indiferent de motivele de nelegalitate invocate.

Astfel, instanța de fond a constatat

greșit nelegalitatea proceselor-verbal menționate anterior pentru lipsa

semnăturii debitorului și a situațiilor anexă, fără a avea în vedere că nu au

îndeplinite condițiile legale de sesizare a sa.

În atare situație, concluziile celor

două expertize contabile efectuate în cauză și ale celei efectuată în dosarul

penal nr. 101/P/2003 sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză și au fost

greșit însușite de instanța de fond în argumentarea soluției de admitere a

acțiunii.

De altfel, nici una din aceste

lucrări de specialitate nu a constatat stingerea integrală a debitelor

reclamantei sau stabilirea lor nelegală prin actele de control întocmite de

reprezentații autorităților recurente.

În expertizele efectuate la fond și

în fond după casare, s-a confirmat că reclamanta a achitat parțial obligațiile

fiscale stabilite prin procesul-verbal nr. 45449 din 3 septembrie 1999, ceea ce

a și determinat preluarea debitelor restante în actele de control ulterioare și

actualizarea penalităților și majorărilor de întârziere aferente.

În expertiza efectuată în dosarul

penal nr. 101/P/2003 s-a reținut că obligațiile fiscale ale reclamantei au fost

denaturate prin înregistrarea cu întârziere în contabilitate a unor facturi

fiscale, motiv pentru care organele fiscale au procedat la calculul și

încasarea majorărilor și penalităților de întârziere.

Împrejurarea că în acest dosar penal

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății

reclamante, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 13 din

Legea nr. 87/1994, republicată, art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată și art.

266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu exonerează reclamanta de

plata obligațiilor fiscale.

În consecință, înlăturarea

răspunderii penale a persoanei fizice nu determină înlăturarea răspunderii

juridice a societății reclamante, ca subiect distinct de drept pentru

obligațiile sale fiscale.

Față de considerentele expuse

anterior, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și în

fond, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Slatina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 458

din 28 octombrie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Slatina.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2006.