ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1314/A/2001,

reclamanta SC S. SA Craiova, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor

Publice Craiova, Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului

Financiar de Stat Dolj și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea

deciziei nr. 1737 din 29 octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice,

privind contestația depusă de reclamantă împotriva procesului-verbal de control

din 20 martie 2001, întocmit de organele Administrației Finanțelor Publice Craiova.

În motivarea acțiunii,reclamanta a

arătat că a avut aprobare pentru eșalonare la plată a creanțelor, în 24 de rate

lunare, începând cu 20 octombrie 1999, că la 30 ianuarie 1999, având

posibilități financiare, a achitat integral debitul de 114.663.766 lei

reprezentând impozit pe profit și majorările eferente perioadei de eșalonare,

motiv pentru care i s-a aprobat reducerea cu 60% a majorărilor de întârziere

stabilite inițial.

A mai susținut că, întrucât a

respectat prevederile O.U.G. nr. 68/1999, nu i se puteau anula facilitățile

prevăzute în acest act normativ, astfel că greșit i s-au calculat majorări de

continuare.

Cu privire la T.V.A., a arătat că prin actul de control, ignorând-se prevederile O.U.G. nr. 11/1996, i s-a

anulat eșalonarea de care beneficia, procedându-se la recalcularea majorărilor

de întârziere pentru debitul inițial restant la 31 decembrie 1998.

Prin decizia nr. 1737/2001,

Ministerul Finanțelor Publice a respins contestația reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 156 din 20

mai 2002 s-a admis acțiunea, s-a modificat în parte procesul-verbal de control

din 20 martie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Craiova și decizia

nr. 1737/2001 a Ministerul Finanțelor Publice și s-au anulat parțial majorările

aferente impozitului pe profit cu 173.467.249 lei, 57.037.704 lei majorări T.V.A.

și 36.993.266, sumă menționată și contestată la un alt control.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

În cauză s-a dispus efectuarea unei

expertize contabile, prin care s-a concluzionat că s-au calculat în plus

majorări de întârziere în sumă de 173.467.249 lei.

Instanța a reținut că de vreme ce

reclamanta a achitat impozitul pe profit în cuantum de 114.663.776 lei și cota

aferentă din majorări, în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 68/1999, nu se mai

putea reveni cu recalcularea majorărilor, inclusiv pe perioada reeșalonării.

Expertul a învederat că în raport cu

condițiile impuse de reeșalonare la calculul efectuat de organele financiare,

s-a stabilit în plus, suma de 57.037.704 lei. De asemeni, în procesul-verbal de

control, la recapitularea debitelor, au fost trecute și majorări în sumă de

35.993.266 lei, ce a făcut obiectul altui control.

Împotriva sentinței a formulat

recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o astfel:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, s-au acceptat punctele de vedere exprimate în expertiza contabilă

efectuată în cauză, fără a se motiva.

În mod eronat s-a considerat că majorările

de întârziere s-au calculat într-un cuantum mai mare, decât cel legal, deși din

anexele privind modul de individualizare a sumelor, rezultă conformitatea cu

reglementările legale în materie.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Într-adevăr, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În speță, instanța de fond a adoptat

concluziile expertizei contabile refăcută, fără a motiva soluția pronunțată,

deși cu copia procesului-verbal întocmit de expertul contabil C.C., la 2

aprilie 2002, reprezentantul Direcției Generale a Finanțelor Publice a

comunicat menținerea punctului de vedere consemnat în procesul-verbal din 20

martie 2001.

Susținerile părților nu au fost

analizate.

Așa fiind, sentința nefiind motivată

în sensul articolului citat mai sus, se impune admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 156 din 20 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.